14 Jan

“Mituri” care se referă la sănătate, „spulberate” în 2016

„Miturile în care credem au tendința de a deveni adevărate.”

George Orwell

 

În jurul temelor de sănătate există multă dezinformare în lume.

Uneori, este așa doar pentru că cercetările pot fi câteodată contradictorii (de exemplu, nutriția este celebră ca și domeniu greu de studiat).

Alteori, se întâmplă asta pentru că există șarlatani sau interese care încearcă să răspândească minciuni și pseudoștiință.

Și, uneori, există doar „mituri” ciudate care, au apărut la întâmplare, se păstrează și refuză să dispară (ca ideea că trebuie să bei opt pahare de apă pe zi – utildestiut.ro/chiar-consumati-zilnic-cel-putin-2-litri-de-apa).

În orice caz, este puțin probabil ca lumea să fie vreodată complet scutită de prostii. Dar, putem începe cu pași mici, de felul celor care urmează, care prezintă „mituri” în materie de sănătate, demontate în anul, recent încheiat, 2016.

“Exercițiile fizice ajută să pierdem din greutate”

Ne-am obișnuit să ne gândim la exercițiile fizice ca la un ingredient cheie, probabil cel mai important, dintre toate eforturile de pierdere în greutate.

Dar, în realitate, în decursul anilor, s-au acumulat dovezi că exercițiile fizice, în timp ce sunt excelente pentru sănătate, nu sunt tot atât de importante pentru pierderea în greutate.

Printre altele s-a dovedit că extra-caloriile arse prin mișcare fizică contează puțin și că reducerea aportului alimentar este un mod mult mai eficient de a pierde în greutate.

Să nu uităm însă că exercițiile fizice au beneficii aproape incredibile: reduc riscul unor afecțiuni cronice cum ar fi diabetul de tip 2 și bolile de inimă, întăresc oasele și mușchii, ajută chiar și la managementul greutății  dar nu constituie cel mai eficient mod de a slăbi.

În 2017, trebuie să ne oprim din a considera lipsa de exerciții și dieta incorectă la fel de responsabile pentru problema obezității.

Politicile de sănătate publică, privitoare la obezitate, ar trebui să acorde prioritate combaterii supra-consumului de alimente de calitate scăzută și îmbunătățirii mediului alimentar.

“Antibioticele vindecă răceala”

De ani de zile, experții în domeniul sănătății publice au implorat practic oamenii să nu mai folosească antibioticele pentru a-și trata gripa și răceala comună.

De ce?

În primul rând, deoarece antibioticele nu ajută la bolile cauzate de virusuri; ele ajută la tratarea infecțiilor bacteriene. Răcelile și gripa sunt cauzate de virusuri așa că, administrarea antibioticelor pentru aceste boli este cu totul inutilă și risipitoare.

În al doilea rând, ceea ce este și mai important, cu cât vom lua mai multe antibiotice – în special atunci când acestea nu sunt necesare – cu atât mai mult vom crește șansele de a contribui la dezvoltarea unor bacterii rezistente la antibiotice. Aceste “super-bacterii”, așa cum sunt ele cunoscute, au devenit o mare amenințare de sănătate publică în întreaga lume, provocând, în fiecare an, moartea a mii de oameni.

Și, să nu mai vorbim de daunele aduse de antibiotice intestinelor pentru că anihilează bacteriile bune din organism, care ne mențin sănătoși.

În ciuda tuturor avertismentelor, mesajele experților se pare că nu și-au atins ținta. Într-un studiu publicat în JAMA (The Journal of the American Medical Association) în 2016, cercetătorii au estimat gradul de exces al prescripției de antibiotice din SUA. Ei au descoperit că 30% din antibioticele prescrise la urgență și în cabinetele medicale sunt inutile; asta înseamnă 47 de milioane de rețete în fiecare an!

Majoritatea rețetelor inutile au fost scrise pentru boli respiratorii cauzate de virusuri: răceli, dureri în gât, bronșită și infecții ale sinusurilor și ale urechii, boli care nu răspund la antibiotice.

“Alimentele modificate genetic sunt nesigure pentru consum “

Încă din 1990, când primele culturi modificate genetic au ajuns pe piață, milioane de oameni, din întreaga lume, au devenit consumatoare de ingrediente modificate genetic, în cea mai mare parte porumb, soia și rapița, fără a avea probleme de sănătate vizibile.

Cu toate acestea, grupurile anti-GMO (GMO = genetically modified organism) insistă încă asupra faptului că aceste alimente sunt într-un fel periculoase pentru consum.

În luna mai 2016, Academia Națională de Științe a SUA a dat publicității un raport amplu privind culturile modificate genetic, raport care ar trebui să înlăture aceste temeri.

A fost o privire independentă asupra tuturor dovezilor de până acum și a ajuns la concluzia, la care au ajuns multe dintre rapoartele din trecut și anume: culturile modificate genetic sunt la fel de sigure pentru alimentație ca și omoloagele lor convenționale.

Alături de alte rezultate, oamenii de știință nu au găsit nici creșteri ale numărului de cazuri de obezitate, cancer, boli gastro-intestinale sau alergii, care ar putea fi corelate plauzibil cu introducerea alimentelor modificate genetic.

Studiile pe animale, cu toate că incomplete, nu au găsit niciun pericol special al consumului de alimente modificate genetic nici la animale.

(Există semne că animalele aflate pe diete modificate genetic arată “perturbații mici” la microbii din intestinele lor, dar nimic care ar fi de așteptat să cauzeze probleme de sănătate la om.).

De asemenea, nu există motive să se creadă că culturile modificate genetic ar putea reprezenta un risc pentru sănătate prin “transferul” genelor modificate către oameni sau animale.

“Homeopatia este un tratament medical adevărat”

Homeopatia, este o metodă de tratament alternativ, apărută în urmă cu 200 de ani, tot mai populară în întreaga lume, deşi studiile ştiinţifice nu au demonstrat în niciun fel eficienţa remediilor homeopate.

Ideea principală din spatele homeopatiei este că un extract animal sau vegetal, care determină simptome similare cu cele de care o persoană suferă poate vindeca respectiva persoană de acele simptome.

Astfel, remediile homeopate de pe piață sunt chiar versiuni de extracte din plante sau animale, extrem de diluate, considerate că ar aduce alinare bolnavilor.

Guvernul Statelor Unite a decis în anul 2016 să stabilească limite pentru tratamentele homeopate, printr-o declarație politică a agenției Federal Trade Commission (FTC).

Declarația arată că agenția va cere, de acum înainte, ca producătorii de remedii homeopatice să prezinte dovezi științifice fiabile pentru solicitările lor, în cazul în care doresc să le vândă consumatorilor de pe piața americană.

Comunitatea științifică se pronunță împotriva homeopatiei. Au existat mai multe studii, cărți și investigații care să demonstreze că acest tip de terapie este fals.

Hotărârea FTC este un pas în direcția sensibilizării opiniei publice cu privire la lipsa de dovezi din spatele homeopatiei.

Asta nu înseamnă însă că aceste “medicamente” vor dispărea. FTC are doar dreptul de a fi mai severă, cu privire la cererile de introducere pe piață care induc în eroare iar, în cazul în care producătorii de remedii homeopatice precizează în mod clar (ca și inscripțiile de pe pachetele de țigări) că produsele lor nu se bazează pe nici o știință, ei le pot vinde în continuare.

Credem că renunțând la genul de „mituri” prezentat și mergând pe mâna științei vom intra în posesia unei picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.www.vox.com/2016/4/28/11518804/weight-loss-exercise-myth-burn-calories

2.jamanetwork.com/journals/jama/fullarticle/2518263

3.www.vox.com/2016/5/18/11690992/gmos-review-evidence-safety-health

4.www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1676328/

5.www.vox.com/2016/12/26/14005484/bad-science-health-myths-dead

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.