18 Nov

Multilingvismul copiilor, între mit și realitate

Toată lumea pare să aibă o idee clară despre cum ar trebui alţi oameni să-şi trăiască vieţile, dar nimeni despre propria viaţă.”

Paulo Coelho

 

Când un copilaș este în jurul vârstei de 3 anișori, părinții și bunicii, mai ales când țara de baștină a celor din urmă nu coincide cu cea în care s-a născut micuțul, încep să-și pună problema în ce limbă să vorbească cu el?

Există păreri conform cărora aceasta este vârsta când copiii învață cel mai ușor o limbă.

Ideea acestui articol mi-a venit tocmai de la frământările din propria-mi familie, legate de nepoțelul nostru Timmy, cu tatăl sud-african și mama româncă.

Toată lumea, din anturajul nostru, ne-a sfătuit pe noi bunicii, să-i vorbim numai românește pentru că engleza o va învăța de la părinți și astfel va vorbi cu ușurință două limbi.

Pentru a vedea dacă este într-adevăr bine să procedăm așa am căutat și alte păreri ale unor persoane cu mai multă experiență și ale unor specialiști.

În acest context, am dat peste un articol al Mashei Rumer, scriitor și jurnalist american de prima linie, născută în Rusia la St. Petersburg, ea însăși mamă a doi copilași bilingvi.

În cele ce urmează folosesc, alături de propriile gânduri, unele dintre ideile însușite din articolul doamnei Rumer “A lot of our ideas about bilingual children are total myths”  (din revista digitală Quartz) cu speranța că vor fi utile și pentru alte familii, aflate în situații similare cu a noastră.

În mod cert, dincolo de dorința de a transmite propria noastră limbă maternă către urmașii noștri, există și alte motive pentru a educa copii bilingvi.

În primul rând poate fi vorba de o serie de avantaje cognitive. Pe baza propriilor cercetări, Ellen Bialystok, profesor de psihologie la Universitatea York din Toronto, a arătat că, în comparație cu copiii care vorbesc o singură limbă, copiii bilingvi sunt mai buni în ceea ce privește abilitățile de execuție cum ar fi focalizarea, multitaskingul și eliminarea informațiilor inutile.

“Competențele funcției executive prevestesc succesul academic pe termen lung și bunăstarea pe tot parcursul vieții”, afirmă domnia sa. “Nu există nimic mai important în ceea ce privește modul în care va evolua în viață o asemenea persoană.”

Conform profesorului Bialystok, un alt avantaj al bilingvismului, de data asta pe termen lung, este faptul că adulții, mai în vârstă, vorbitori de două sau mai multe limbi, pot întârzia, cu aproximativ patru ani simptomele și diagnosticul de demență.

Balansarea unei persoane bilingve, între două limbi, este impresionantă, dacă avem în vedere că este vorba de un proces complex. “Bilingvii trebuie întotdeauna să rezolve problema de a fi atenți la limba pe care trebuie să o folosească chiar acum și, în același timp, să nu fie distrași de cealaltă limbă care este și ea activă (în mintea lor – n.n.)”, explică Bialystok.

Dar, cu toate avantajele, creșterea unui copil bilingv este mai mult decât dificilă, contrar unui număr de mituri legate de achiziția de limbi străine.

În primul rând, copilul nu este un burete. “Nu există nimic magic în creierul copilului, care să îi permită să învețe orice limbă pe care o aude fără multă asistență din partea mediului”, spune Erika Hoff, profesor de psihologie la Florida Atlantic University  și autor de cărți despre dezvoltarea limbajului.

“Părinții care doresc să-și crească copiii astfel ca ei să fie bilingvi, înoată către amonte, deoarece, de obicei, mediul înconjurător nu este unul de susținere.”

Mai mult decât atât, după părerea profesorului Hoff, este nevoie de mai mult timp pentru a învăța două limbi decât pentru a învăța doar una. Ca urmare, bebelușii expuși de la naștere la mai multe limbi, pot avea o ușoară întârziere de vorbire.

Un alt mit privind creșterea unui copil bilingv este convingerea greșită a părinților că va fi ușor pentru copil să învețe o a doua limbă, la domiciliu, ca limbă implicită.

În realitate însă, o limbă străină, este o povară în plus, povară ce devine vizibilă dacă se face comparația cu copiii care și acasă vorbesc limba pe care o folosesc la grădiniță (școală) etc.

În timp ce bilingvismul este mai greu decât pare, există totuși pași pe care părinții îi pot face pentru a-și ajuta copiii să se simtă confortabil în mai multe limbi.

În acest sens, experții recomandă: folosirea regulată și nu sporadică a celei de a doua limbi, lecții speciale, călătorii în țara de origine a limbii respective și, mai ales, interacțiunea cu vorbitori nativi monolingvi.

O abordare populară, pentru cazurile când părinții au limbi materne diferite, este cunoscută sub numele de “un părinte, o limbă”, în care fiecare părinte vorbește cu copilul în propria limbă maternă. Însă, această metodă poate fi incomodă și poate deveni o sursă de izolare pentru alți membri ai familiei iar unele cercetări sugerează că nici nu funcționează întotdeauna.

Unele familii aleg o bonă de limbă străină sau grădinițele într-o limbă străină. Dar nici asta nu garantează bilingvismul. “Este greu de spus că va fi util în mod vizibil”, avertizează Bialystok.

În multe cazuri, chiar copiii sunt cei care se opun învățării limbii unora dintre strămoși și după părerea experților acest fenomen are o cauză mai profundă decât simpla opoziție față de învățat.

Andrés Consoli, profesor asociat de psihologie la Universitatea California, Santa Barbara, este de părere că “Există o atitudine intimidantă în comunitatea în care copilul este cufundat. Există un fel de respingere. Copiii doresc foarte mult să se potrivească cu colegii lor și sunt sensibili la atitudinile negative pe care ei le-ar putea avea față de trecutul lor.”

În asemenea cazuri strategia de aplicat ar fi aceea de așteptare a momentului când însuși copilul, ar dori să învețe limba unora dintre bunici.

Un lucru, ce în mod sigur nu trebuie făcut, este să încerci să forțezi un copil să învețe o limbă străină, pentru că asta poate duce la rezistență.

“El (copilul – n.n.) suprapune învățarea limbilor peste interacțiunea umană”, speculează profesorul Erika Hoff. Poți inversa acest lucru spunându-i copilului: “Faptul că îmi vorbești (într-o altă limbă) este mai important pentru mine decât înțelegerea de către mine a ceea ce vrei să spui.”

În concluzie la toate cele de mai sus, sunt convins că, dacă aveți în familie un puiuț de om care vă vorbește și în altă limbă decât cea maternă, dispuneți de multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

qz.com/1051986/a-lot-of-our-ideas-about-bilingual-children-are-total-myths/?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

Nu pot să nu completez postarea cu un comentariu emoționant pe care mi l-a trimis

doamna Lia Bejan, azi 19 noiembrie la ora 13:49

Emil Cioran spune: «Nu locuim într-o ţară, locuim într-o limbă. Patria asta înseamnă şi nimic altceva.» Este citatul meu favorit și l-am transformat în principiu, atât în clasă cât și acasă. Să vorbești mai multe limbi înseamnă să ai mai multe patrii, să devii un cetățean al lumii. De aceea, eu vorbesc cu nepoții mei exclusiv în limba română. Si nu numai de la 3 ani, ci de când s-au născut. Conversațiile, poveştile, cântecele sunt toate exclusiv în română. La început, am fost tristă și deznădăjduită, pentru că ei îmi răspundeau numai în engleză. Ințelegeau tot, dar nu spuneau o vorbă românească . Era un spectacol tragicomic să ne auzi vorbind: eu româna, ei, engleza. Ne jucam, ne iubeam, ne certam în felul acesta. Apoi, m-au surprins când mi-am dat seama că amândoi știu toate poveştile, poeziile și cântecele românești pe care le auzeau de la mine. Le spun/recită/cântă când au ei chef și când vor să mă bucure. Si, mai târziu, au început să rostească. Vara trecută l-am auzit pe Alex (7 ani) spunându-mi, hodoronc-tronc: «Eu mă simt bine. Eu sunt foarte fericit. Pentru că sunt cu voi.» Firesc, natural. Cu accent american, desigur, dar corect. Eforturile mele au fost răsplătite și ei au învățat românește fără nicio constrângere, în joacă și cu drag. Asta, în condițiile în care la grădiniță au învățat spaniola din grupa mică. Azi, Alex este clasa întâi într-un program de învățare intensivă a limbii chineze. Ii place foarte mult și nu concepe să schimbe clasa.
Da, e bine și e necesar să înveți mai multe limbi, dar totul trebuie să se petreacă firesc, fără constrângeri. Copiii/tinerii/adulții care locuiesc mai multe limbi sunt mai dinamici, mai deschiși și mai ageri la minte.

Vă mulțumesc foarte mult!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *