29 Jan

Ne facem planuri dar, nu le urmăm?

“Când nu stingi focul la început – când îl poți stinge cu un hârdău de apă – și lași focul în voie, apoi nu-ți mai ajunge apa unui râu ca să-l poți stinge.”

                                                                              William Shakespeare

Procrastinarea face parte din trăsăturile specific umane deși, nu rareori, se pot vedea și în lumea animală asemenea manifestări: de exemplu, pisici care amână plăcerea devorării unei prăzi jucându-se mai întâi cu ea.TomSiJerry

Nu este greu să facem planuri, notând cu conștiinciozitate scadențe în agendă dar, unii dintre noi, aproape inevitabil, le amână sau chiar le abandonează.

De procrastinare am pomenit și într-o postare mai veche (din 31.07.2014). Acolo arătam cât de păguboasă este și pentru a sublinia acest lucru am apelat la citatele “Amânarea este asasinul oportunității” (Victor K. Kiam) și “Nu slăbi planul tău prin lâncezeală și amânare” (William Shakespeare).

Tema procrastinării este destul de frecventă în literatura actuală de specialitate (psihologie) dar nu este deloc nouă. Filosofii Greciei antice, Socrates și Aristotel, au propus un cuvânt pentru a descrie acest tip de comportament: “akrasia” (l. greacă).

Akrasia este o stare de neînfrânare prin care omul acționează împotriva a ceea ce crede că e bine.CeEsteAkrasia

Altfel spus, faci un lucru, chiar dacă știi că, la momentul respectiv, ar fi mai important să faci un alt lucru.

Într-o interpretare mai liberă se poate spune că akrasia este echivalentă cu amânarea sau cu lipsa autocontrolului.

Akrasia ne împiedică să urmăm planurile făcute.

O explicație a faptului că akrasia poate să-și pună amprenta pe vieților noastre este, conform cercetătorilor, tendința creierului uman de a acorda o mai mare valoare gratificărilor instantanee, asociate prezentului, decât câștigului aferent obiectivelor pe termen lung.

Când facem planuri pentru a atinge un obiectiv – de pildă, să pierdem din greutate, să scriem o carte sau să învățăm o limbă străină – avem în vedere viitorul.

În acest demers, de prefigurare a viitorului, creierul nostru identifică valorile pe care le implică luarea respectivelor măsuri cu beneficii pe termen lung. Cu toate acestea, când vine momentul luării unor decizii și fapte concrete nu mai acționăm pentru că, în acel moment creierul are în vedere prezentul concret și nu viitorul.

Acesta este un motiv pentru care s-ar putea să mergem la culcare cu sentimentul că suntem motivați să facem o anumită schimbare în viața noastră viitoare dar, a doua zi, să ne trezim cantonați în vechile tipare cu vechile opțiuni.

Beneficiile din viitor sunt valoroase pentru creier dar, atunci când vine vorba de punerea în balanță a beneficiilor din prezent cu cele din viitor, au valoare mai mare satisfacțiile imediate.

Acesta este contextul în care postarea mai veche, menționată, lua în considerare prezența capacității de a amâna satisfacțiile (capacitate pe care    s-ar putea să o dețină și mâța pomenită mai sus?) ca pe o calitate care anticipează succesul în viață.

Înțelegerea modului de a rezista atracțiilor momentane de gratificare, de obicei ocazionale, ne poate ajuta să eliminăm decalajul dintre unde ne aflăm și unde dorim să ne aflăm.

Uneori, devenim conștienți de această tendință dăunătoare, de a fi dominați de akrasie, și recurgem la strategii “nebune” pentru a o învinge și a realiza ceea ce avem de făcut.

Un exemplu simpatic, în acest sens, îl găsim în biografia marelui scriitor Victor Hugo, dovadă că nici artiști prolifici, de talia lui, nu sunt imuni la distragerile vieții de zi cu zi, de la planurile mai mari de viitor.

În vara anului 1830, Victor Hugo era presat de un termen de finalizare, extrem de stresant pentru el.

Cu douăsprezece luni mai devreme, celebrul scriitor încheiase un acord cu editorul său, Gosselin, că va scrie o nouă carte intitulată “Cocoșatul de la Notre Dame”.

În loc să scrie cartea, Hugo a petrecut anul, care a urmat, cu urmărirea altor proiecte, inclusiv participarea la activități de divertisment, astfel că munca sa, cu privire la textul promis, a fost mereu amânată.

Editura Gosselin a devenit frustrată de amânările sale repetate și a impus un termen limită strict. I-a cerut lui Hugo să termine cartea, până în luna februarie a anului următor (1831), adică în mai puțin de șase luni.

Confruntându-se cu această situație, pentru a evita orice alte amânări, Hugo a aplicat o strategie specială: și-a adunat toate hainele din locuință, cu excepția unui șal mare pe care-l purta prin casă, și le-a încuiat.

Lipsit astfel de haine potrivite pentru a ieși din casă, tentația a dispărut și nu a mai fost distras de la lucru. Singura opțiune care i-a rămas a fost scrisul.

Această strategie a funcționat și Hugo a scris, cu furie, zi de zi, în perioada toamnei și iernii anului 1830.

În acest fel “Cocoșatul de la Notre Dame” a fost publicat la 14 ianuarie 1831, cu două săptămâni mai devreme decât a cerut editorul.

Cum putem să combatem akrasia?

Aristotel, preocupat fiind de această problemă, a folosit termenul “enkrateia” (l. greacă) ca antonim pentru “akrasia”.

În timp ce “akrasia” se referă la tendința de a cădea victimă amânării, “enkrateia” înseamnă să ai “putere asupra sinelui”.

Atunci când Victor Hugo și-a închis hainele pentru a se putea concentra asupra scrisului, el a creat o strategie care ajută la îmbunătățirea comportamentului în raport cu akrasia.

Acest gen de strategii constituie așa numitele “dispozitive de angajament”. Ele implică, fie mărirea obstacolelor în calea comportamentelor rele sau mărirea costurilor lor, fie reducerea eforturilor necesare pentru realizarea comportamentelor bune.

Se pot da multe exemple:

– putem pune limite unor obiceiuri alimentare dăunătoare, prin achiziționarea de alimente mai degrabă în ambalaje individuale decât în vrac;

– putem pune capăt pierderii de timp pe telefon, prin ștergerea jocurilor sau a aplicațiilor de social media;

– putem reduce riscul navigării pe canalele posturilor, în general stupide, de TV,  prin închiderea televizorului într-un dulap și folosirea lui numai într-o zi stabilită ca zi de vizionare;

– dacă suntem dependenți de jocurile de noroc online, putem cere, în mod voluntar, să fim adăugați pe lista cu persoanele cărora li se refuză accesul la site-urile respective;

– dacă suntem risipitori cu banii, putem constitui un “fond de urgență”, un cont de economii, prin solicitarea la bancă a serviciului de transfer automat de fonduri din contul curent în contul respectiv.

Circumstanțele de funcționare ale “dispozitivelor de angajament” diferă, de la caz la caz, dar mesajul este acelasi: ele pot ajuta în proiectarea și realizarea, fără amânări, a acțiunilor noastre viitoare.

Trebuie să găsim modalități care mai degrabă să ne automatizeze, în prealabil, comportamentul, decât să ne bazăm pe voința de moment. Astfel devenim arhitectul acțiunilor noastre de viitor și nu victima lor.

Amânările pot fi evitate și prin alte procedee dintre care unul, la fel de simplu ca și dispozitivele de angajament, este folosirea “intențiilor de implementare”.Planificare

Intenția de implementare înseamnă afirmarea intenției de a pune în aplicare un anumit comportament la un anumit moment în viitor. De exemplu, “voi exersa timp de cel puțin 30 de minute la [data] în [locul] la [ora]”.

Există sute de studii care arată că, aceste “intenții de implementare”, au efecte pozitive în multe domenii și că, prin folosirea lor, cresc de 2-3 ori șansele de a efectua, fără amânare, o acțiune în viitor.

Proiectarea acțiunile noastre prin construirea unor dispozitive de angajament sau folosirea intențiilor de implementare sunt metode simple care ne pot facilita trăirea unei vieți bazate pe “enkrateia”, mai degrabă decât pe “akrasia”.

O viață bazată pe enkrateia, în mod cert, ne poate furniza multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.

2. jamesclear.com/akrasia

3. en.wikipedia.org/wiki/The_Hunchback_of_Notre-Dame

4. utildestiut.ro/2014/07/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *