17 Feb

Ne place să credem că suntem morali…

 „Dacă femeile ar fi la fel de pretenţioase ca şi bărbaţii, din punct de vedere moral şi fizic, rasa umană ar fi pe cale de dispariţie.”

George Bernard Shaw

 

Fiecărui om îi place să creadă despre el însuși că este moral. Evaluarea obiectivă a moralității este dificilă, nu în ultimul rând și pentru că nu există un consens clar asupra a ceea ce înseamnă, de fapt, să fii moral.

Este posibil ca un același comportament să fie catalogat drept moral de unii și imoral de alții. Această situație este rezultatul existenței mai multor teorii ale moralității.

În cele ce urmează este vorba de posibilitatea de a evalua aproape exact moralitatea unei persoane, dacă ne referim la un anumit mod de abordare a problemei moralității.

Un grup de filosofi și psihologi de la Universitatea Oxford au creat o scară pentru a evalua una dintre cele mai clare și bine cunoscute teorii ale moralității: utilitarismul.

Această teorie, propusă prima dată de filosoful britanic Jeremy Bentham, în secolul al XVIII-lea, susține că, o acțiune este morală atunci când creează fericire maximă pentru un număr maxim de oameni.

Conform utilitarismului, este acceptabil, din punct de vedere moral, să rănești în mod voit pe cineva dacă, drept consecință, mai mulți oameni vor avea de câștigat.

Testul Oxford este online (www.jimaceverett.com/test/oxford-utilitarianism-scale/) și poate fi folosit pentru autoevaluare (traducerea o găsiți aiciTestulUtilitaristOxford)

Testul solicită acordul sau dezacordul dumneavoastră cu diferite afirmații, cum ar fi de exemplu:

“Din punct de vedere moral, ar trebui să ne simțim obligați să dăm unul dintre rinichii noștri unei persoane cu insuficiență renală, deoarece nu avem nevoie de doi rinichi pentru a supraviețui.” sau

“Este permis să fie torturată o persoană nevinovată dacă astfel s-ar putea obține informații pentru a preveni explozia unei bombe care ar ucide sute de oameni”.

Enunțurile din test se referă la scenarii în care o perspectivă utilitară este în conflict cu alte tipuri de abordări ale moralității, cum ar fi, de pildă, cea a filosofului Immanuel Kant.

Filosofii de la Oxford au creat testul pentru a oferi o alternativă la Dilema Vagonetului, folosită frecvent pentru a evalua utilitarismul.

(Un vagonet greu se deplasează pe șine. Cinci oameni lucrează pe șine și nu sesizează apropierea periculoasă a vagonetului. Poți interveni pentru a-i salva, manevrând un macaz care schimbă traseul vagonetului pe o cale pe care lucrează un singur om. Dilema: îl omori pe acel om pentru a salva alții cinci?)

Conform abordării utilitariste, acțiunea care permite celui mai mare număr de oameni să trăiască ar fi cea morală.

Aceeași perspectivă se află și într-un alt scenariu, asemănător, scenariul “omului gras”, la care, de asemenea, se face referire frecvent. De data aceasta, întrebarea care se pune este: dacă ați împinge un om gras de pe un pod, care supra-traversează calea ferată, ca să cadă peste șine astfel încât să blocheze un vagon, în mișcare, care altfel ar lovi cinci persoane.

(Acest scenariu implică un “om gras” pentru a elimina posibilitatea de sacrificiu de sine – greutatea persoanei care acționează nu ar putea opri vagonul.)

Răspunsul utilitarist este că decizia morală este aceea de a sacrifica “omul greu”, adică să ucizi unul pentru a salva cinci.

În contrast, alte teorii morale, cum ar fi legile morale propuse de marele filosof al secolului al XVIII-lea, Immanuel Kant, susțin că uciderea nu este niciodată acceptabilă – ar fi imoral să schimbăm macazul pentru a omorî, chiar dacă asta ar fi permis vagonetului să-și continue cursul și să ucidă chiar și 100 de persoane.

A permite răului să se întâmple, prin faptul că nu se oprește vagonetul să-și continue calea, nu face rău cuiva în mod voit și astfel nu ar fi considerată crimă. În consecință, conform moralei lui Kant, schimbarea macazului ar fi alegerea imorală.

Deși Dilema vagonetului  pare destul de convingătoare, autorii scării utilitariste nu cred că scenariul respectiv surprinde sau evaluează cu exactitate opiniile utilitariste.

“Utilitarismul se referă în principal pe maximizarea bunăstării, făcând cel mai mult bine, ceea ce este un obiectiv altruist care se răsfrânge peste cel mai mare posibil număr de oameni”, spune unul din creatorii scării, Brian Earp, cercetător la Oxford Uehiro Center for Practical Ethics.

“Aceste dileme ale cărucioarelor sunt modalități prin care se încearcă trimiterea utilitariștilor la colț, creând circumstanțe neobișnuite în care ar trebui să faci ceva care intră în conflict cu moralitatea de bun simț.”

În cea mai mare parte însă, a fi utilitarist ar însemna a face lucruri cum ar fi: să-ți dai banii pentru caritate, să-ți donezi rinichiul sau să ajuți o bătrână să treacă strada.

Pe de altă parte, numai pentru că cineva agreează actul aparent “utilitarist” din scenariul Dilema Vagonetului  nu înseamnă că persoana în cauză îmbrățișează valorile utilitariste.

A presupune asta este o eroare logică, după părerea lui Earp. “Da, dacă cineva este utilitarist, va alege să împingă pe cineva de pe un pod pentru a salva viețile altor cinci persoane. Dar împingerea cuiva de pe un pod nu implică neapărat utilitarismul. S-ar putea să-ți placă să împingi oamenii de pe poduri”, spune Earp.

Cercetătorul mai arată că studiile anterioare, care au evaluat personalitatea pe baza modului în care oamenii rezolvă Dilema vagonetului, au condus uneori la constatări care nu par să aibă sens.

De exemplu, “utilitariști” cu scorul mare selectați cu Dilema vagonetului, s-au găsit și printre psihopați, machiaveliști (Vă amintiți? “Scopul scuză mijloacele!”) și persoane care consideră viața lipsită de sens.

“Asta nu are niciun sens”, spune Earp. “Psihopaților nu le pasă de maximizarea bunăstării”.

El spune că noua scară ar trebui să creeze o înțelegere psihologică mai nuanțată a utilitarismului. De exemplu, două concepte-cheie din cadrul teoriei – că bunăstarea ar trebui să fie maximizată pentru toți, pe de o parte și că ar trebui să fii dispus să faci “rău folositor” pentru a atinge o astfel de bunăstare, pe de altă parte, – par să fie într-un conflict psihologic.

Cei care tind să se concentreze asupra celor dintâi par a fi instinctiv mai reticenți în adoptarea “prejudiciului folositor” necesar utilitarismului. În schimb, cei care sunt mai puțin preocupați de „rănirea folositoare” tind să aibă un simț redus al bunăstării pentru toți.

După părerea lui Earp,”Pentru majoritatea populației, utilitarismul nu este o atitudine semnificativă”.

Ajungând aici, indiferent de care filosofie a moralei vă simțiți atras(ă), sper că vi s-a întărit părerea că sunteți o persoană morală adică meritați încă o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.qz.com/1196243/test-how-moral-or-immoral-you-are-with-this-utilitarian-philosophy-quiz/?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2.dilemaveche.ro/sectiune/alternanta-parere/articol/ne-relaxam-moral

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.