29 Sep

Nevoia de Facebook, sau de alte rețele social media, este un fel de narcisism?

„Facebook a revoluţionat piscicultura. Seară de seară, milioane de prieteni, la pescuit de like-uri.”

Valeriu Butulescu

 

Narcisismul este definit ca o iubire de sine excesivă. Termenul provine din mitologia greacă. Într-una din variantele ei, frumosul Narcis, fiul nimfei Liriope  și al râului Cephios s-a îndrăgostit de imaginea sa, reflectată în apă.

“Narcis” de Caravaggio

Încercând o similitudine, oare nevoia noastră, a oamenilor secolului XXI, de a ne vedea reflectată personalitatea de rețelele de socializare nu este similară cu nevoia lui Narcis de a-și vedea permanent imaginea reflectată de apă?

Ce altceva ar putea fi, de exemplu “goana” după like-uri, ori de câte ori plasăm fotografii, observații, articole etc. pe Facebook, decât dorința de a vedea o reflexie a EU-lui nostru?

S-ar putea spune că astăzi, imaginea tipică nu este a cuiva care își privește reflexia în apă ci care privește la un ecran (de smartphone, tabletă sau calculator) care a devenit un focar de social media care ne preia și ne alimentează tendințele narcisiste? Așa pare să fie dar…

Oamenii au folosit de mult timp media pentru a-și vedea propriile reflexii. Cu mult înainte de telefoanele mobile sau chiar de fotografie, oamenii au ținut jurnale, ca o modalitate de a se înțelege pe sine și lumea în care trăiesc.

În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, pe măsură ce jurnalele laice au devenit mai populare, clasa mijlocie a Noii Anglii (SUA), în special femeile, au scris despre viața lor de zi cu zi și despre lumea din jurul lor.

Aceste jurnale nu erau locul în care își consemnau gândurile și dorințele intime ci, mai degrabă, locul unde făceau cronica lumii sociale din jurul lor: ce s-a întâmplat în împrejurimile casei lor, ce au făcut azi, cine a venit în vizită, cine s-a născut sau cine a decedat.

În acest fel, în special datorită femeilor, care nu s-au concentrat pe ele însele, ci pe familiile și comunitățile lor, jurnalul a colectat rutina zilnică a vieții de la mijlocul secolului al XIX-lea.

Spre deosebire de jurnalele ținute astăzi, în cea mai mare parte private, acele jurnale din Noua Anglie erau partajate.

Femeile căsătorite le trimiteau acasă părinților, ca modalitate de a menține relațiile cu rudele. De asemenea, atunci când familia sau prietenii veneau în vizită, nu era ceva neobișnuit să se așeze și să citească din jurnal împreună așa cum nu era ceva neobișnuit ca părinții victorieni  din secolul al XIX-lea să citească adesea cu voce tare la sfârșitul zilei din jurnalele copiilor lor.

Acele jurnale nu era secrete, rezervate doar pentru ochii persoanei care “ținea jurnalul”, ci un mijloc de împărtășire a experiențelor cu alții.

Jurnalele nu au fost singurele mijloace media pe care oamenii le-au folosit pentru a împărtăși altora momente din viața lor.

Albumele de colaje și cele foto, cărțile personalizate pentru copii și chiar prezentarea de diapozitive erau de asemenea moduri în care se făcea acest lucru, în diferite cercuri ale societății, la finele secolului al XIX-lea și în secolul XX.

Toate acestea sugerează că, de când a fost posibil, oamenii au folosit mijloacele media pentru a crea urme ale vieții lor. Făceau acest lucru pentru a se înțelege pe ei înșiși, pentru a observa tendințele din propriul comportament, tendințe care altfel nu rezultau din experiențele trăite.

În general, nevoia aceasta de a crea urme ale existenței noastre este parte a identității noastre și parte a necesităților memoriei noastre active.

În același timp, partajarea evenimentelor lumești, de zi cu zi, poate întări conexiunea socială și familiaritatea. De exemplu, facem o fotografie a primei zile de naștere a copilului nostru. Fotografia nu va reprezenta doar o etapă din dezvoltarea copilului; ea contribuie la întărirea unității și identității familiei. Actul de a lua fotografia și de a o arăta cu mândrie altora întărește sentimentele privind calitatea de părinți buni și atenți.

Dacă comparăm tehnologiile vechi cu tehnologiile noi, care ne permit să ne informăm despre noi înșine și lumea din jurul nostru, putem începe să identificăm ceea ce este cu adevărat diferit în ceea ce privește mediul contemporan atât de “rețelizat”.

Platformele sociale de astăzi pot fi utilizate, în general liber, spre deosebire de jurnalele, albumele și albumele fotografice pe care, în vremea respectivă, oamenii au trebuit să le cumpere.

Utilizarea platformelor diferitelor rețele de social media este subvenționată prin publicitate. Însă, drept urmare, aceste platforme sunt stimulate să încurajeze utilizarea lor pentru ca audiența să fie cât mai mare și pentru ca publicul respectiv să fie cât mai bine „țintit”.

Imaginile, postările și like-urile noastre sunt „comodificate” (atitudini și comportamente prin care oamenii sunt tratați drept “obiecte” sau “bunuri de consum”) adică, ele sunt utilizate pentru a crea valoare prin publicitatea tot mai puternic dirijată.

Desigur, nici utilizarea mass-mediei, de-alungul istoriei sale, pentru a crea urme despre noi înșine nu a avut loc în afara unui sistem comercial.

Oamenii au folosit întotdeauna, produse comerciale pentru a-și descrie viața și a o împărtăși altora. Începutul secolului al XIX-lea era deja plin cu asemenea materiale comerciale care, dacă erau cumpărate, deveneau proprietate privată.

Dar, exemplele de trimitere ale jurnalelor încoace și încolo sau ale părinților victorieni  care citeau zilnic jurnalele copiilor lor, dovedesc că noțiunea de proprietate trebuie altfel văzută.

Accesul comercial la urmele media ale persoanelor avea loc în condiții mult mai complexe. De exemplu, oamenii își cumpărau aparatele de fotografiat și filmul fotografic de la Kodak și, după ce fotografiau, trimiteau filmul la Kodak pentru a fi developat.

În aceste cazuri, deși firma Kodak ar fi avut acces la toate urmele sau amintirile clienților săi, ea nu a comercializat aceste urme în modurile pe care platformele social media le fac astăzi.

Kodak vindea clienților tehnologia și serviciile sale dar nu o făcea în schimbul exploatării urmelor clienților așa cum platformele social media de astăzi folosesc urmele noastre pentru a face reclame și pentru a ne manipula.

Din păcate, în loc ca rețelele social media să ne interconecteze, pur și simplu, ele au devenit o sursă “ocultă” de notificări, încercând continuu să ne atragă atenția cu promisiunea unor conexiuni sociale: este ziua de naștere a cuiva, a apărut un nou mesaj pe Facebook, cineva dă like pe noua poză de profil etc.

Există o industrie de multe miliarde de dolari care ne atrage cu ajutorul gadget-urilor noastre și se bazează pe vechea nevoie umană de comunicare.

Pe de altă parte însă, trebuie să recunoaștem că o astfel de conectivitate socială este într-adevăr reală și, este incorect să presupunem că oamenii sunt din ce în ce mai narcisiști pentru că utilizează aceste platforme.

Împărtășim experiențele noastre cotidiene, deoarece asta ne ajută să ne simțim conectați la alții așa cum am dorit-o întotdeauna.

Dorința de a fi prezenți pe social media este mult mai complexă decât pur și simplu narcisismul. Mediile sociale de toate felurile nu numai că permit oamenilor să-și vadă reflexiile propriilor imagini dar, mai ales, să simtă legăturile lor cu alții.

În concluzie, nu este nimic rău în utilizarea platformelor de social media, atât timp cât acest lucru se realizează între limite care nu sunt patologice și nu fac altceva decât să răspundă nevoii umane de a fi în conexiune cu semenii și de a lăsa urme alte trecerii prin lume.

În aceste condiții, putem beneficia și de picături de fericire spre deosebire de nefericitul Narcis, cu care am început povestea.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.aeon.co/ideas/the-urge-to-share-news-of-our-lives-is-neither-new-nor-narcissistic?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2.www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/nevoia-obsesiva-de-a-face-selfie-uri-este-o-boala-psihica-cu-nume-846147

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.