07 Sep

Norocul ni-l facem singuri?!

Norocul bate la ușa fiecărui om, dar în multe situații omul este plecat în vecini și nu aude ciocănitul.”

Mark Twain

 

Nu pot să nu observ marea asemănare dintre cuvintele lui Mark Twain și celebrele versuri ale cunoscutului folkist Ducu Bertzi “…Când s-o-mpărțit norocu…Fost-am eu dus la lucru…”. Deosebirea constă în ideea că subiecții unuia dintre autori sunt oameni harnici, muncitori iar ai celuilalt sunt plecați în vecini la o bârfă.

Lăsând gluma la o parte, se pare că ideea împărțirii norocului numai către unii provine din viziunea conform căreia cei mai norocoși oameni s-ar putea să aibă un set specific de abilități care le aduc șanse ocazionale.

Norocul poate părea sinonim cu hazardul. A numi pe cineva norocos înseamnă, de obicei, să negi importanța muncii sau talentului său dar poate însemna și tentația leneșului de a-și explica propriile nerealizări.

După cum spune Richard Wiseman, profesor de psihologie la University of Hertfordshire, din Marea Britanie, oamenii norocoși „par să aibă o abilitate neobișnuită să fie la locul potrivit în momentul potrivit și să se bucure mai mult de acest lucru fără pauze nenorocoase.”

Ce au acești oameni pe care ceilalți dintre noi nu le avem? Un fel de explicație ar putea avea drept cuvânt cheie cuvântul „abilitate”. Astfel, pe lângă nivelul lor de privilegiu sau de circumstanțele în care s-au născut, cei mai norocoși oameni pot avea un set specific de abilități care le amplifică șansele. Cumva, au învățat modalități de a transforma în favoarea lor meandrele vieții.

Sociologul Christine Carter, de la University of California, Berkeley, a avut un proiect personal privind demistificarea acestei abilități de a avea noroc. „Din punct de vedere academic, am fost întotdeauna un sceptic cu privire la orice concept legat de noroc”, spune Carter. Doamna Carter se justifică astfel: „Pentru că, în calitate de sociolog, este similar cu a ne întreba dacă toți copiii din Darfur (regiunea din Sudan intrată în conștiința publică ca urmare a genocidului declanșat în 2003 – n.n.) nu au noroc?”

Apoi, doamna Carter a dat peste cercetările despre noroc ale lui Wiseman. Până în anii 90, profesorul a lucrat la un proiect neconvențional – desfășurarea de experimente pe oameni autoproclamați norocoși sau nenorocoși, încercând să cuantifice diferențele dintre ei.

La început Christine Carter a fost de părere că „Cercetarea lui (a profesorului Wiseman – n.n.) este hilară”. „El ia persoanele care se autodefinesc ca fiind norocoase și oameni care nu spun că au noroc, apoi pune o bancnotă de 20 de dolari pe stradă, iar norocoșii o observă și o ridică. Și oamenii nefericiți nu” spune ea.

Totuși cercetările lui Richard Wiseman, efectuate pe parcursul a 10 ani (1993-2003) nu pot fi trecute cu vederea. El a transformat descoperirile făcute într-o „școală a norocului” în care oamenii ar putea învăța tehnici de inducere a norocului bazate pe patru principii de bază ale norocului: maximizarea oportunităților, ascultarea de propria intuiție, așteptarea norocului și transformarea ghinionului în șansă.

Strategiile de folosit includ utilizarea meditației pentru a spori intuiția, relaxarea, vizualizarea norocului și conversația cu cel puțin o persoană nouă în fiecare săptămână.

În acest nou context Christine Carter arată: „M-am gândit că dacă Wiseman poate instrui oamenii să fie norocoși, cu siguranță, putem învăța și copiii noștri cu aceste deprinderi care au și alte efecte secundare foarte bune cum ar fi abilități sociale mai bune și un sentiment mai puternic de recunoștință.”

Ea propune câteva strategii de bază pentru părinți ca ei să-și învețe copiii, inclusiv să fie deschiși la experiențe noi, să învețe să se relaxeze, să mențină conexiunile sociale și (da) să vorbească cu străinii.

Toate aceste tehnici au o temă comună – să fim mai deschiși cu mediul nostru, atât fizic cât și emoțional.

Asta are sens. Cu cât suntem mai atenți la ceea ce ne înconjoară, cu atât este mai probabil să identificăm și să captăm o resursă valoroasă sau să evităm o tragedie.

Oamenii norocoși nu atrag în mod magic noi oportunități și noroc. Nu, ei doar au mereu “ochii larg deschiși” și sunt pe deplin prezenți în actualitate (ceea ce nu se poate spune despre persoanele lipite de ecranul telefonului, chiar și când merg pe stradă).

Asta înseamnă, de asemenea, că orice lucru care apare în mediul nostru și ne afectează abilitatea fizică sau emoțională afectează și așa numitul „noroc”. Stresul fizic și emoțional ne izolează de oportunități.

„Dacă sunteți îngrijorat că nu veți găsi un loc de parcare, atunci viziunea vi se restrânge,” spune Carter. „Vă pierdeți viziunea periferică, cu cât sunteți mai anxioși, deoarece mecanismul vostru de “luptă sau fugi” creează o viziune binoculară.”

Persoanele anxioase își îndreaptă atenția asupra potențialelor amenințări și în mod previzibil este mai puțin probabil să converseze cu străinii.

„Învățăm copiii noștri să nu vorbească cu străinii și îi învățăm să se teamă de alți oameni, iar acest lucru le închide oportunitățile pe care oamenii le pot aduce, dar creează și anxietate”, mai spune Carter.

Concluzia este relativ simplă: redu frica și anxietatea copiilor față de întâlnirea cu oameni noi și fă-i să fie mai deschiși către conexiunile avantajoase pe care le pot aduce acești oameni!

Carter a descoperit că simpla deschidere a minților părinților în acest fel către ideea că norocul ar putea fi învățat are repercusiuni importante.

Ea recunoaște că provine dintr-o familie cu un istoric ce cuprinde un lung șir de femei anxioase și învățarea acestor abilități privind norocul nu a fost ușoară. “Dar, după ce o faceți,” spune ea, „puteți începe să vedeți binele în situații nefericite, ceea ce vă poate îmbunătăți răspunsul la nenorocire.”

O parabolă antică despre un fermier și fiul lui relatează faptul că atunci când fiul și-a rupt piciorul vecinii l-au compătimit pe fermier spunându-i: „Ce ghinion!” Fermierul a răspuns doar cu un singur cuvânt „Poate”. Ulterior, s-a dovedit că piciorul rupt l-a salvat pe fiul său de a merge la război… ”

În încheiere nu-mi rămâne decât să precizez ideea principală ce rezultă din toate cele de mai sus: cheia norocului este o minte deschisă! Dacă procedăm în consecință, putem avea parte de multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Sursa:

getpocket.com/explore/item/the-key-to-good-luck-is-an-open-mind

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.