05 May

Nu ruminați prea mult?

“Dacă vă petreceți prea mult timp gândindu-vă la un lucru, nu veți reuși niciodată să îl realizați.”

Bruce Lee

 

Pentru ființa umană, a rumina este echivalent cu a se concentra în mod repetat asupra cauzelor, semnificațiilor și consecințelor problemelor sale, adică a-și bate prea mult capul cu acele probleme sau, în termeni mai populari, “a despica firul în patru”.

Într-una din zile, am primit cadou, de la copiii noștri, bilete la un spectacol (“Spărgătorul de nuci” de P.I.Ceaikovski) al prestigioasei trupe a Teatrului de Balet din St. Petersburg, aflate în turneu, aici în Africa de Sud.

Încântarea din momentul primirii biletelor s-a transformat mai târziu în supărare și în încercarea de a le refuza.

Supărarea a apărut în momentul în care am început să “ruminez” pe tema “Cum să mergem noi la un astfel de spectacol aici în Joburg?” (adică: Ce haine trebuie să ne cumpărăm de vreme ce noi am venit aici cu haine potrivite numai pentru rolul de bunici care se joacă cu nepotul și nu pentru participarea la spectacole fastuoase? Cum intrăm în sala de spectacol? Cum ne găsim locurile în imensitatea unei asemenea săli? ș.a.)

Problemele păreau insurmontabile. După câtva timp, m-am liniștit, nu am făcut nicio completare la garderobă gândind că, din moment ce aici nimeni nu ne cunoaște, nu ne pasă de impresia pe care o creăm iar pe de altă parte, probabil nu ne vor da afară din cauza ținutei.

A venit și ziua spectacolului care a confirmat renumele balerinilor ruși. În ceea ce privește problemele noastre, din momentul intrării în zona teatrului Montecasino din Johannesburg, unde s-a ținut spectacolul, am devenit relaxați.

Spectatorii nici pe departe nu afișau o eleganță deosebită. Femeile, ca la noi, în fel și fel de ținute, unele mai simple altele mai sofisticate. De bărbați să nici nu mai vorbesc; am văzut o singură persoană, mai în vârstă, cu costum și cravată.

Mi-am dat seama și am recunoscut în sinea mea că am pierdut timp și m-am stresat degeaba despicând firul în patru.

Se pare că, noi oamenii, suntem cele mai deștepte viețuitoare de pe Pământ dar, uneori, și cele mai proaste.

Suntem capabili să ne gândim atât la lucruri care nu s-au întâmplat încă și poate nici nu se vor întâmpla vreodată, cât și la altele care s-au întâmplat demult și nu mai pot fi schimbate.

Ca urmare, ajungem să rezolvăm excelent unele probleme dar ne creăm uneori și serioase îngrijorări.

Gândirea este ceea ce a dat speciei umane darul de a se ridica la înălțimi amețitoare dar tot ea îl poate face pe om să se prăbușească în abisuri.

Gândirea critică l-a făcut pe om să avanseze și să strălucească, în schimb, gândirea introspectivă poate deveni unul dintre cele mai distructive aspecte ale vieții noastre. De aceea, trebuie să o curățăm, să o facem mai nuanțată.

Suntem subjugați de gânduri și păreri rigide despre noi înșine făcându-ne prizonieri ai unui păienjeniș de idei conform cărora suntem puternici, inteligenți, importanți, modești, patrioți, fără speranță, bătrâni, grași, nedreptățiți, părăsiți etc.

Această viziune îngustă despre noi înșine generează așteptări imposibile, care pot duce la dezamăgire care, la rândul ei, va guverna emoțiile și comportamentul nostru.

Rezultatele pot fi zilnic constatate în mass-media sub forma știrilor despre violența în familie (tați care cred că reprezintă autoritatea supremă în familia lor pe care o chinuie), despre violuri (tineri care se cred tari și vor să-și dovedească bărbăția), despre declarații abracadabrante ale unor politicieni ș.a.

Este interesant să observăm că gândirea obsesivă despre noi înșine poate duce și la gesturi politice. Oamenii, prin ruminare, ajung la concluzia că viața lor nu se potrivește cu conducătorii pe care îi au și nu mai rămâne decât un pas scurt de la dezamăgire la vină și apoi la un vot de protest (asta nu este neapărat ceva rău).

Tendința de răsturnare a stării de lucruri nu se limitează la politică. Ea încorporează nefericirea personală în contextul în care mereu ne comparăm cu alte persoane: adolescenta care este deprimată din cauza numărului de prieteni de pe Facebook, mai mic decât al altora; tânărul contrariat și demoralizat de succesul celorlalți; angajatul care se simte nesigur deoarece crede că șeful îi pune piedici pe scara ierarhică; ipohondrul care crede că toate îi provoacă moartea.

Nu e de mirare că lumea este cuprinsă de o epidemie de boli psihice. Dar mare atenție! Vocea din cap nu esti tu! Este doar un comentariu nervos și, dând crezare dictonului “Gândește-te rău și te vei simți rău!”, poate avea consecințe nefaste.

De multe ori comportamentul nostru nu este determinat de modul cum sunt lucrurile, ci de modul în care credem că sunt lucrurile.

Acest mod de a gândi este incorect pentru că autoevaluarea noastră nu este obiectivă. Ne supraestimăm atât talentele cât și lipsurile și, ca urmare, aceste autoevaluări nu ne sunt de ajutor. Ele ne fac doar să ne simțim mai rău.

Avem nevoie de o relație complet nouă cu gândurile noastre. În loc să vedem lumea și experiențele noastre așa cum credem că ar trebui să fie, trebuie să le tratăm așa cum sunt în realitate.

Trebuie să devenim conștienți că atunci când stricăm, cu gânduri și judecăți catastrofale, o zi, o săptămână, un moment sau o relație, gândul și nu experiența propriu-zisă ne produc acest rău.

Dar cum să cultivăm sentimentul de respingere a unui flux de gândire otrăvit, nefolositor sau pur și simplu greșit?

O cale ar putea fi folosirea unor atenționări vizuale: un mesaj pe ecranul calculatorului  (“Fii atent la cum cugeți!”), un screensaver pe telefon, o brățară sau chiar și un tatuaj discret, în cazul amatorilor de tatuaje.

O altă cale ar fi apelul la obișnuință: ar trebui să ne obișnuim să observăm, de exemplu, primele trei gânduri cu care ne trezim în fiecare zi.

Cum au fost ele? Au avut o destinație precisă, au fost obișnuite, banale sau au fost judecăți, îngrijorări, sancțiuni?

Gândurile pot fi ca un șuvoi de apă puternic, înfricoșător care îți apare în față și te trage în jos dar, de fiecare dată, după ce te scufunzi, ieși la suprafață și asta se repetă, din nou și din nou, până când începe să devină ceva obișnuit și ajungi ca mai degrabă să observi cu detașare gândul, decât să-l crezi.

În loc de obsesii, furii, epuizări, cauzate de lucruri sau fapte pe care nu le avem sau nu le putem întreprinde, trebuie să acceptăm și să sărbătorim ceea ce avem și ceea ce facem.

În loc să ne îngrijorăm din cauza lucrurilor pe care nu le putem controla, cum ar fi, de exemplu, opinia oamenilor despre noi, ar trebui să ne îndreptăm atenția spre lucrurile pe care le putem influența.

În loc să ne judecăm unii pe alții și, ce este și mai rău, pe noi înșine, să-i lăsăm pur și simplu pe toți să facă cum vor.

În loc să distrugem scurta noastră trecere prin viață, stabilind așteptări cu privire la modul în care credem că ar trebui să fie totul, locul de muncă, perspectivele noastre, viața noastră de familie, dragostea pentru copiii noștri și dragostea lor pentru noi, să acceptăm axioma că unele lucruri nu vor merge întotdeauna așa cum dorim.

Un ultim gând, care nu necesită „despicarea firului în patru” este acela că Tu, iubite cititorule, nu ești cine crezi că ești, ești mult mai mult decât atât și pentru asta meriți numai picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.www.theguardian.com/commentisfree/2017/jan/16/escape-overthinking-trap-stop-juding-yourself?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2.stildeviatafericit.blogspot.co.za/2015/10/over-thinking-sau-cum-iti-poti-face-rau.html

3.beatricecretu.wordpress.com/2016/01/16/overthinking-frici-si-de-ce-nu-actionam/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.