08 Jul

Nu uitați că, uitarea este o calitate a memoriei!

„Viața nu poate merge înainte decât uitând multe.”

Honoré de Balzac

 

Mulţi oameni, întâlnind sau auzind de persoane afectate de boala Alzheimer, se îngrozesc și drept urmare se alarmează la primele semne de uituceală.

Femei care uită de mâncarea aflată pe foc sau bărbați care uită de cumpărăturile pe care trebuie să le facă, încep să intre în panică, considerând că acestea ar fi semne de debut ale maladiei.

Nu în toate cazurile însă, uitarea înseamnă Alzheimer.

Fiecare din noi a avut cândva un lapsus: a uitat numele unui fost coleg de liceu, a uitat unde și-a lăsat cheile, a încurcat data zilei de naștere a unui prieten ori s-a străduit cu disperare să-și amintească unde și-a parcat mașina.

Pe măsura înaintării în vârstă, se pune frecvent întrebarea: oare uituceala de acest gen, devenită mai frecventă, mai face parte din normalitate sau e un semn de debut al demenței senile?

Lapsusurile sporadice nu constituie un simptom semnificativ. “Însă, dacă nu vă amintiți lucruri mai complexe, de pildă faptul că ieri ați fost la sărbătorirea unei zile de naștere, acesta este într-adevăr un semnal de alarmă”, spun neurologii.

E normal ca din când în când să nu știm unde ne-am pus ochelarii. Dar nu mai e normal să regăsim obiectele rătăcite în locuri unde n-au ce căuta, de exemplu o pereche de pantofi în frigider.

Pornind de la aceste observații, nu este de mirare că majoritatea dintre noi îi admiră pe cei cu memoria “perfectă”, și își doresc așa ceva pe când, în realitate, uitarea este necesară, ea ne ajută să navigăm într-o lume care este aleatoare și mereu schimbătoare.

Această ultimă observație, aparține unor neurologi, autorii unui studiu publicat recent în revista Neuron. Argumentul lor principal este că memoria nu trebuie să se comporte ca un video recorder, ci ca o listă de reguli utile care ne ajută să luăm decizii mai bune, conform profesorului Blake Richards, de la Universitatea din Toronto, unul din autorii studiului.

Prin urmare, este normal să uităm informațiile depășite, irelevante, care ne-ar putea deruta, sau informațiile care ne-ar îndrepta pe căi greșite.

În acest context s-ar putea pune întrebarea: “dacă creierul uman ar fi un computer, care ar fi capacitatea noastră de memorare?”, altfel spus, care sunt limitele cantității de informații pe care creierul nostru ar fi capabil să le stocheze pentru ca să ne amintim totul?

Capacitatea de stocare pe care o are memoria umană este uriașă. Chiar dacă s-au făcut evaluări care indică o valoare cuprinsă între 100 TB (Terabyte) și 1 Petabyte (1 Petabyte = 1 milion de GB), subliniem că memoria umană nu funcţionează asemeni unui stick USB.

Este interesant că, în realitate, creierul consumă energie pentru a ne face să uităm, generând noi neuroni care “suprascriu” pe cei vechi sau slăbind conexiunile dintre neuroni.

Procesul de “suprascriere” poate fi asemănat cu cel petrecut în memoriile calculatoarelor în care însă, de obicei, ștergerea datelor vechi are drept scop principal eliberarea de spațiu pentru datele noi. Creierul nostru face acest lucru deși procesul are loc nu din lipsă de spațiu de stocare.

Ștergerea informațiilor vechi din creier este utilă deoarece uitarea lor, în primul rând, ne poate face mai eficienți.

Într-un articol din 2016 Richards a prezentat rezultatele unui studiu în care oamenii de știință au instruit șoareci să-și găsească drum printr-un labirint cu apă. Amplasamentul labirintului a fost apoi mutat și unora dintre șoareci li s-a administrat un medicament care i-a ajutat să uite locația inițială. Șoarecii care au uitat prima rundă de antrenamente au găsit drumul prin noul labirint mai repede decât cei care nu au primit medicamentul pentru uitare.

În al doilea rând, uitarea informațiilor vechi ne poate feri să facem generalizări pe baza unei singure informații.

Procesul de stabilire a amănuntelor privind care și câtă informație ar trebui sistemul nostru să uite pare a fi empiric.

Creierele noastre tind să uite amintirile despre lucrurile care s-au întâmplat (amintirile episodice) mai repede decât cunoștințele generale (amintirile semantice).

De fapt, amintirile episodice tind să se estompeze destul de repede oricum – să știi ce cămașă ai purtat acum șase săptămâni este rareori un lucru util.

Legat de acest aspect, este absolut normal să existe foarte mulți factori care să influențeze procesul de selecție: cât de nouă este situația, cât de importantă este informația, câtă adrenalină este în sistem etc.

“Principiul creierului este să uităm totul, cu excepția situațiilor care au fost foarte importante”, spune Richards.

Evenimentele traumatice, cum ar fi actele violente, de exemplu, stăruie în noi, deoarece creierul vrea ca noi să ne amintim și să evităm lucruri care ne vor ajuta să supraviețuim.

În cele din urmă, spune Richards, adesea, deși presupunem că o memorie bună este un lucru bun, “la sfârșitul zilei, creierul nostru face doar lucruri care, dintr-o perspectivă evoluționistă, ar fi bune pentru supraviețuirea noastră.”

Creierele noastre au fost probabil modelate de evoluție pentru a ne aminti doar acele lucruri care sunt adecvate supraviețuirii noastre. Deci, dacă poate nu puteți să vă amintiți de unde știți pe cineva, acest lucru este o caracteristică a creierului nostru, nu un defect.

Sperăm că aceste informații vă sunt de folos și chiar dacă ați trecut prin momente de uituceală acum v-ați liniștit și savurați o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.www.theverge.com/2017/6/21/15845378/neuroscience-memory-remembering-forgetting-artificial-intelligence

2.www.nature.com/articles/ncomms10838

3.www.utsc.utoronto.ca/biosci/blake-richards

4.www.formula-as.ro/2009/874/sanatate-35/uitarea-intre-firesc-si-boala-11260

5.www.mentalio.ro/capacitatea-de-memorare-pentru-memoria-umana.htm

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *