08 May

O poveste pasionantă despre alergii (1)

“Ceea ce este mâncare pentru unii, pentru alții este otravă amară.”

                                                                                          Titus Lucretius Carus

Alergiile, o gamă largă de manifestări

Orice persoană alergică are propria poveste despre modul în care a descoperit că sistemul său imunitar o ia razna atunci când anumite molecule, specifice organismului său, îi pătrund în corp. Există sute de milioane de asemenea povestiri.

Numai în SUA, aproximativ 18 milioane de persoane suferă de febra fânului iar alergiile alimentare afectează alte milioane de copii. Pe întreg mapamondul, se pare că, răspândirea alergiilor este în creștere.allergy-sneeze

În ceea ce privește lista de alergeni, ea include – dar nu se limitează la – latex, aur, nichel, polen (mai ales de ambrozie, neghină și talpa gâștei), penicilină, veninul de insecte, alune, papaya, înțepăturile meduzelor, parfumuri, ouă, fecalele acarienilor din locuințe, nuci, arahide, somon, carne de vită.

Odată ce aceste substanțe declanșează o alergie, simptomele ei pot îmbrăca o gamă largă de manifestări, de la simptome, pur și simplu doar enervante și până la producerea decesului.

Asemenea manifestări enervante, cum le-am caracterizat, pot fi apariția urticariei, umflarea buzelor; febra fânului produce înfundarea nasului și usturimea ochilor; alergiile la alimente pot provoca vărsături și diaree.

Există o minoritate de oameni ghinioniști cărora alergiile le pot declanșa o reacție a întregului corp, letală, cunoscută ca șoc anafilactic.

Ceea ce este comun tuturor acestor necazuri este că manifestările produse au darul de a speria iar opțiunile de tratament sunt limitate.

EPIPEN-ul poate salva vieți, dar tratamentele, pe termen lung, disponibile, nu oferă decât rezultate la limită, cum sunt cele din cazul alergiei la mucegai sau la polen.

Antihistaminicele pot reduce de multe ori simptomele suferinzilor dar, la rândul lor, aceste medicamente, la fel ca multe alte tratamente, provoacă alte manifestări neplăcute ca, de pildă, somnolența.

Am putea avea tratamente mult mai eficiente dacă oamenii de știință ar înțelege exact alergiile. Dar oare le înțeleg ei exact?

În căutarea unor răspunsuri

Medicii lumii antice știau despre alergii. În urmă cu trei mii de ani, medicii chinezi au descris o “febră a plantelor” care toamna cauza guturai.Menes

Există dovezi că faraonul egiptean Menes a murit de înțepătura unui viespe în 2641 î.e.n. iar în secolul I, î.e.n. Titus Lucretius Carus lăsa pentru posteritate cuvintele din motto-ul folosit de noi.

Cu toate acestea, abia cu un secol în urmă, oamenii de știință și-au dat seama că seria de simptome diferite, dintre care unele au fost amintite mai sus, nu sunt altceva decât diferitele capete ale aceleași hidre.

Tot de atunci încoace, cercetătorii au descoperit și faptul că multe boli sunt cauzate de bacterii și alți agenți patogeni, și că organismul luptă cu acești invadatori prin sistemul imunitar – o armată de celule care pot dezlănțui substanțe chimice și anticorpi ce au ca țintă exact acești invadatori și sunt mortale pentru ei.

Nu după mult timp însă, cercetătorii au realizat și faptul că, sistemul imunitar poate provoca, de asemenea, și rău.

La această concluzie au ajuns, la începutul anilor 1900, oamenii de știință francezi Charles Richet și Paul Portier care au studiat în ce măsură toxinele afectează organismele.

Ei au injectat câini de experiență cu doze mici de otravă, colectată din anemone de mare, au așteptat o săptămână și iar i-au injectat cu aceeași doză mică.

Spre deosebire de prima injectare, în câteva minute, câinii de experiență au intrat în stare de șoc și au murit.

Se pare că, în loc de a proteja animalele față de otravă, sistemul lor imunitar, le-a făcut mai sensibile.

Alți cercetători au pornit de la observația că unele medicamente cauzează urticarie și alte simptome. Această sensibilitate, cu atât mai crescută cu cât expunerea la medicament este mai mare, constituie opusul protecției pe care anticorpii ar trebui să-l furnizeze împotriva bolilor infecțioase.

Pornind de aici, doctorul austriac Clemens von Pirquet și-a pus întrebarea cum se face că substanțele care pătrund în corp pot schimba modul în care organismul reacționează.

Pentru a descrie răspunsul, el a născocit cuvântul “alergie“, folosind cuvintele grecești allos (“altă”) și ergon (“acțiune”).

În deceniile care au urmat, oamenii de știință au descoperit că, la nivel molecular, toate reacțiile alergice sunt remarcabil de similare.

Procesul de reacție începe atunci când un alergen ajunge în una dintre zonele corpului – piele, ochi, pasaj nazal, gură, căile respiratorii sau intestine.

Aceste zone sunt acoperite și cu celule ale sistemului imunitar care acționează precum santinelele de la frontierele dintre state.

Atunci când o “santinelă” întâlnește un alergen, ea provoacă nașterea unui anticorp (procesul este ceva mai complex), cunoscut sub numele de Imunoglobulina E sau IgE. În cazul în care se confruntă din nou cu alergenul respectiv, acești anticorpi vor declanșa o reacție, din partea organismului.

Reacția alergică debutează atunci când un anticorp activează un mastocit (Celulă a ţesutului conjunctiv care secretă substanţe chimice care participă la reacţiile de apărare ale organismului.), component al sistemului imunitar care, la rândul lui, declanșează producerea unui “baraj” de chimicale.

Unele dintre substanțele chimice care se eliberează au un efect de blocare asupra unor nervi, declanșând mâncărime și tuse. Uneori se produc mucozități. De asemenea, se pot contracta mușchii căilor respiratorii, ceea ce îngreunează respirația.

Această imagine, construită în laboratoarele ultimului secol părea să fie un răspuns la întrebarea “cum?”, din noianul de întrebări, fără răspunsuri, care se pun “misterioaselor” alergii.

Dar, rămânea de dezlegat un mister și mai mare: “de ce, dintre toți ceilalți, tocmai eu sunt alergic?”

Teoria cu viermi – încă un posibil răspuns?

Misterul alergiilor continua să planeze în spațiul de interes al cercetătorilor și al alergicilor. În acest context a apărut o teorie, care multă vreme a fost și încă este, fără îndoială, dominantă și care sugerează că alergiile sunt o amorsare greșită a reacției de apărare a organismului împotriva viermilor paraziți.

În condițiile lumii industrializate de azi, sistemul imunitar reacționează într-un mod exagerat la aceste ținte, care deja pot fi considerate inofensive (infecțiile cu viermi paraziți sunt tot mai rare), făcându-ne să ne simțim mizerabil.

Pentru oamenii de știință părea mai greu de văzut, modul în care selecția naturală se leagă de producerea alergiilor. Reacția alergică, ca formă de răspuns imun excesiv la cauze inofensive, probabil, nu i-ar fi ajutat pe strămoșii noștri să supraviețuiască.

Un alt semn de întrebare ridică și faptul că alergiile sunt ciudat de selective: numai unii oameni fac alergii și numai unele substanțe sunt alergene. Uneori alergiile copilăriei dispar alteori oamenii dezvoltă alergii relativ târziu în viață.

De zeci de ani, nimeni nu a putut să explice rolul IgE pentru alergii. Aceasta s-a dovedit a nu avea capacitatea de a opri orice virus sau bacterie. Realitățile se prezentau ca și cum, ca urmare a evoluției a apărut un tip special de anticorpi, aceste IgE, care au doar capacitatea să ne facă să ne simțim mizerabil.

În 1964, parazitologul, Bridget Ogilvie investiga modul în care sistemul imunitar respinge viermii paraziți, și a observat că șobolanii infectați cu viermi produc cantități mari dintr-un anticorp care abia mai târziu avea să fie numit IgE.

Studiile ulterioare au arătat că anticorpii au trimis un semnal sistemului imunitar să dezlănțuie un atac distrugător asupra viermilor.

Viermii paraziți reprezintă o amenințare serioasă – nu doar la șobolani ci și la om.

De exemplu, anchilostomul, un vierme intestinal, perforează vasele de sânge din intestine, trematodele hepatice pot deteriora țesutul hepatic și cauza cancer iar tenia poate provoca chisturi în creier.

Înainte să apară sistemele moderne de sănătate publică și siguranță alimentară, strămoșii noștri s-au confruntat, într-o luptă continuă, cu acești viermi, cu căpușele și cu alți paraziți.

Chiar și în zilele noastre, mai mult de 20 la sută din oamenii planetei, cei mai mulți dintre ei fiind locuitori ai țărilor sărace, sunt purtători ale unor asemenea infecții.

În anii 1980, oamenii de știință au susținut cu convingere că există o legătură între acești paraziți și alergii.

Probabil că organismele strămoșilor noștri au dezvoltat capacitatea de a recunoaște proteinele de pe suprafața viermilor și de a reacționa cu anticorpi IgE la apariția acestora.

Acești anticorpi amorsează celulele sistemului imunitar de la nivelul pielii și intestinului pentru a respinge rapid orice parazit care încearcă să pătrundă în organism.

De fapt ce spune teoria cu viermi?

Conform teoriei cu viermi, proteinele din viermii paraziți sunt similare, ca formă, cu multe alte molecule ce pot fi întâlnite cotidian dar care sunt inofensive.

Contactul organismului cu asemenea molecule, chiar dacă ele nu provin de la paraziți, conduce la declanșarea inutilă a unui sistem de apărare.

În acest  context este relevantă declarația parazitologului David Dunne de la Universitatea din Cambridge: ”Alergia este doar un efect secundar, nefericit, de apărare împotriva viermilor paraziți”.

Asta ar fi soluția finală? Dumneavoastră ce credeți?

Aflați mai multe citind și postarea care va urma dar până atunci:

Don’t worry, be happy!

Adaptare după articolul lui Carl Zimmer: Why do we have allergies? publicat pe: mosaicscience.com/people/carlzimmer

2 thoughts on “O poveste pasionantă despre alergii (1)

  1. Si eu am alergie la ambrozie. De curand, am descoperit un remediu natural pentru aceasta alergie care ma chinuie groaznic… este vorba despre crema Hay Max. Am vazut reclama la tv asa ca am mers si am luat-o din farmacia Sensiblu. Sunt foarte incantata de ea, chiar da rezultate!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *