21 Sep

O “țâră” de nebunie nu strică!

Amestecă puţină nebunie în cuminţenie, cât mai este timp.”

Voltaire

 

Așa cum nu există doi indivizi cu amprente identice, așa și mintea fiecărui om este unică. Ceea ce poate fi totuși la fel este faptul că toți am putea afișa, la un moment dat, trăsături care s-ar putea potrivi cu definiția uneia sau mai multor tulburări mintale.

Nikola Tesla

În lumea geniilor artistice, științifice sau literare sunt cunoscute nenumărate manifestări de “ciudați”. De exemplu, Nikola Tesla, un important om de știință al sfârșitului de secol XIX și începutul secolului XX, care a făcut peste 200 de invenții în timpul vieții sale (inclusiv primul prototip al unui motor electric, prima telecomandă și a contribuit la inventarea fotografiei cu raze X), avea o fobie intensă la murdărie și o obsesie curioasă de a face totul în multipli de trei. El calcula totul în mediul său imediat, cum ar fi câți centimetri cubi de mâncare era pe punctul de a mânca sau câți metri are de parcurs până la toaletă. Ani de zile a locuit prin hoteluri fără să-și plătească vreodată facturile.

Despre scriitori se știe că au mai multe șanse să fie deprimați decât restul populației, oamenii de știință să fie schizofrenici iar artiștii vizuali să fie psihologic bipolari.

Filosoful roman Seneca zicea: „Nu există genii adevărate fără un strop de nebunie.” Noi, ceilalți, am înțeles că oamenii care sunt genii sunt adesea un pic nebuni. Acceptăm asta, chiar dacă nu știm exact de ce este așa.

Dar, în timp ce dereglările mintale îi pot împinge pe unii oameni la extremele maxime ale creativității sau descoperirii, pentru majoritatea oamenilor, ele distrug.

Persoanele cu asemenea dereglări au probleme cronice de sănătate fizică, au dificultăți în formarea și menținerea relațiilor, câștigă mai puțini bani și trăiesc o viață mai scurtă.

Din păcate, în opoziție cu geniile, există oameni cu probleme de sănătate mintală care fac lucruri îngrozitoare; gândiți-vă la atentatorii sinucigași, la liderii de cult nebuni sau la indivizii care produc atentate prin școli!

Sănătatea mintală este un subiect complicat și adevărul este că multe din ceea ce considerăm sănătos și nesănătos, normal și anormal, depind de cultura și timpul în care trăim.

Noțiunile de sănătate și boală se schimbă de la o generație la alta. Cu secole în urmă, când depresia era cunoscută sub numele de „melancolie”, se credea că ea ar fi cauzată de un dezechilibru al lichidelor corporale numite „umori”.

Vincent van Gogh

Tot așa, psihiatrii zilelor noastre nu au ajuns încă la o definiție clară a unor boli ca Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atentie (ADHD), schizofrenia și tulburarea bipolară.

Chiar și în citatul Seneca menționat mai sus, cuvântul latin pentru „nebunie” a fost folosit foarte diferit de ceea ce se consideră a însemna în prezent. Pentru romanii antichității, acesta însemna ceva mai mult ca inspirație sau iluminare și drept urmare însemna ceva către care se aspira.

Tulburările mintale sunt adesea dificil de definit și pentru faptul că multe dintre caracteristicile lor sunt, într-un sens, versiuni extreme ale unor trăsături văzute în general ca „normale”.

De exemplu, cu toții putem fi, din când în când, un pic obsesivi și să facem lucruri stupide pe care nu le-am face în mod normal. Poate că ne place ca ustensilele de bucătărie să fie aranjate doar într-un anume fel pentru că altfel începem să ne gândim că toată casa urmează să explodeze. Nu avem TOC (Tulburare obsesiv-compulsivă), dar avem o fixare specială asupra unor lucruri care trebuie să fie „în ordine”, pentru ca să ne simțim confortabil și în siguranță.

Este posibil ca foarte mulți oameni să aibă ceva asemănător în viața lor, întrebarea este doar în ce măsură?

Pentru marea majoritate dintre noi, este ușor să ne dăm seama când mințile noastre “au luat-o razna” un pic și putem reintra repede în realitate. În schimb, oamenii cu anumite tipuri de schizofrenie, au probleme să distingă „lumea reală” de imaginația lor.

Persoanele cu tulburări generale de anxietate sunt atât de depășite de anxietatea lor, încât nu pot duce o viață funcțională. În mod similar, oamenii cu TOC extrem se află în mod constant într-o stare în care nu au controlul propriilor lor minți sau acțiuni.

Însă ideea ar fi că, în felul nostru, suntem toți “un pic nebuni”. Facultățile noastre psihologice sunt ca și capacitatea atletică sau înălțimea. Cei mai mulți dintre noi se plasează, în ceea ce privește înălțimea, în jurul unei înălțimi medii stabile, dar există persoane la extreme – unii sunt pitici iar alții sunt uriași. Atât piticii cât și uriașii văd lumea mult diferit față de majoritatea din mijloc.

Și acele extreme, deși de obicei negative, sunt aceleași extreme care duc la explozii de creativitate și geniu. Și nu este vorba despre cum să scăpăm de ei, ci despre cum îi “gestionăm”.

În acest sens, este interesant de observat că, privind lucrurile din perspectiva evoluției umane, unele tendințe de boli mintale, în anumite situații, ar fi putut fi avantajoase în triburile în devenire ale strămoșilor noștri.

Un psihopat prezintă, în mod evident, un mare risc, în special pentru cei care se apropie de el dar calitățile sale psihopate l-ar putea face să fie un conducător iscusit, chiar dacă este unul nemilos.

Dacă s-a întâmplat ca un trib să aibă nevoie de un conducător iscusit și nemilos pentru a-l ghida printr-un mediu imprevizibil și instabil, psihopatul ar fi putut fi cea mai bună opțiune a membrilor tribului respectiv.

Societatea modernă nu este diferită. Pe de o parte, avem nevoie de foarte mulți oameni stabili, „plictisitori”, pentru a crea industrii stabile și “plictisitoare” (cum ar fi și companiile de apă și electricitate și industria alimentară), de care depindem în fiecare zi. Toate acestea creează coloana vertebrală a civilizației.

Ernest Hemingway

Pe de altă parte, la fel ca strămoșii noștri tribali, societatea modernă are nevoie și de indivizi imprevizibili și “ciudați” și asta pentru că umanitatea are nevoie și de surse de inovație.

Este evident că aceleași trăsături extreme care stânjenesc indivizii ar putea fi și ceea ce, pe de altă parte, oferă „tinctura de nebunie” pentru geniul și creativitatea lor.

Poate că anxietatea hipersensibilă care îi provoacă atacuri de panică fetei de la call center-ul nu știu cărei companii, este aceeași anxietate hipersensibilă care o va inspira să scrie un roman sau o poezie strălucitoare.

Poate că directorul general, al unei firme, considerat “psihopat” de angajați, este bun să ia decizii de afaceri tocmai pentru că este un “tâmpit psihopat”. El vede doar numerele, nu oamenii. Și, în mod ciudat, toți angajații beneficiază financiar de lipsa lui de empatie.

Poate că acel copil autist dintr-o oarecare clasă de matematică-fizică, va continua să producă progrese majore în fizica cuantică și să câștige premiul Nobel într-o zi.

Riscul inerent de a trăi la marginea efortului uman este ceea ce determină apariția ideilor noi și, în final, progresul. Avem nevoie de oameni care nu sunt doar suficient de creativi pentru a vedea lumea în moduri noi, dar și suficient de “nebuni” pentru a crede că ideile lor nu sunt nici delirante și nici nebune.

Ideea este că uneori un anumit grad de nebunie pare să fie benefic. Este doar o chestiune de a canaliza această nebunie în direcția corectă. Și întrucât toți suntem un pic nebuni, conștientizarea propriei noastre excentricități și tendințe are consecințe foarte reale pentru propriile noastre vieți.

Pornind de aici, în foarte multe cazuri, sănătatea mintală nu este o problemă de a „vindeca” sau „a repara” oamenii, ci de a recunoaște locul în care pot apărea punctele forte ale unui creier extrem și, în același timp, de a învăța să facă față slăbiciunilor sale.

Mulți oameni au un anumit grad de rușine în ceea ce privește modul de funcționare al creierului lor. Li se spune că sunt prea sensibili, sau sunt prea suspicioși și introspectivi, sau petrec prea mult timp devorând romane fanteziste și desenând imagini, sau sunt prea cusurgii și obsesivi în ceea ce privește aspectul lor, sau prea hiper… și maniacali, sau orice altceva.

Ca orice altă parte a corpului, mintea noastră este preambalată cu propriile sale avantaje și dezavantaje. Trebuie să le învățăm și să le folosim bine. Și calea de a face asta nu este prin conformism orb sau prin ascunderea “idiosincraziei” proprii ci prin acceptarea și apoi exprimarea lor.

Cu alte cuvinte, și o „țâră” de nebunie ne poate aduce multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Sursa:

getpocket.com/explore/item/the-surprising-benefits-of-being-slightly-crazy

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.