07 Nov

Oare „blestemul lui Prometeu” ne urmărește și azi?

Pământul este stânca cea mare, de care omenirea, adevăratul Prometeu, e încătuşată şi sfâşiată de vulturul îndoielii. Ea a furat lumina şi suferă pentru asta tortura.”

Heinrich Heine

 

Este evident că “blestemul lui Prometeu” reprezintă aici o metaforă. Ea se referă la povestea cunoscutului personaj din mitologia greacă.

Printre zeii și zeițele care au populat această mitologie s-au aflat și Titanii, niște umanoizi gigantici. Din a doua generație de Titani au făcut parte și Prometheus cu fratele lui geamăn Epimetheus.

Cei doi gemeni au fost rugați de Zeus să populeze lumea, Epimeteu a avut grijă de animale. În momentul în care a ajuns la om, nu a mai rămas nimic de făcut, întrucât Prometeu îl modelase pe om din lut, dându-i forma zeilor.

În timp ce lucra la creația sa, Prometeu a început să-i îndrăgească pe oameni. Nu-i păsa prea mult de zei și ierarhia lor și se simțea mai confortabil în preajma muritorilor.

Nu trebuie să pierdem din vedere nici faptul că numele de Prometeu nu este întâmplător. Cuvântul în sine înseamnă premeditare – a privi înainte, a imagina.

Proteguitor și binefăcător al oamenilor a luat apărarea lor împotriva lui Zeus, care îi privase pe aceștia de foc. El a furat focul din atelierul lui Hefaistos, zeul grec al focului și l-a readus pe Pământ.

Zeus și-a ieșit din minți și a decis ca Hefaistos să-l înlănțuie pe Prometeu de o stâncă din M-ții Caucaz, unde un vultur uriaș îi devora zilnic ficatul, care noaptea se regenera, chinul lui Prometeu devenind astfel etern.

După mai multă vreme, Hercule, fiul lui Zeus, în călătoria de a îndeplini  cele “12 munci ale sale” a trecut pe lângă stânca respectivă, l-a văzut pe Prometeu și a decis să omoare vulturul și să-l elibereze pe Titanul înlănțuit.

Conform profesorului american, de origine română, Mihai Nadin (director al Institute for Research in Anticipatory, fondat în 2002, găzduit de Universitatea Texas din Dallas): “Darul focului este de fapt hiperbola vieții ca expresie a anticipării. Acțiunile asociate cu focul ilustrează modul în care viitorul posibil afectează prezentul. Acesta aduce lumină noaptea și căldură în adăpost, transformând mâncarea crudă în mâncare gătită ușor comestibilă, cu gust bun. Previne boala prin uciderea bacteriilor, paraziților, microbilor și multe altele. Cultura focului este una de a descoperi viitorul atât în aspectele sale dorite – flacăra pasiunii (care duce la sexualitate și urmași), satisfacție amânată (ca în mâncarea gătită vs. carne și legume crude), cât și în consecințele sale mai puțin dorite: incendii devastatoare, omoruri (porunca FOC! spune totul), fum, intoxicație.”

Având în vedere toate acestea precum și una din definițiile tehnologiei: “Ansamblul proceselor, metodelor, procedeelor, operațiilor etc. utilizate în scopul obținerii unui anumit produs”, se poate afirma cu ușurință că darul lui Prometeu pentru oameni a fost o nouă tehnologie.

Pe de altă parte, dacă luăm în considerare modul cum a fost pedepsit Prometeu și ținând cont că în Grecia antică, ficatul era considerat a fi sediul emoțiilor umane ajungem la concluzia că pedepsirea lui a urmărit distrugerea emoțiilor sale.

Revenind în lumea de azi se poate afirma că una dintre cele mai importante întrebări ale secolului XXI este problema tehnologiei.

Computerul, Internetul și smartphone-ul au revoluționat totul în ceea ce privește modul în care interacționăm unii cu alții însă aceeași tehnologie care ne permite să vorbim cu cei dragi la distanțe de mii de kilometri utilizează și algoritmi pentru a ne manipula comportamentul.

Suntem mai eliberați, mai puternici decât oricând, dar în alte moduri, suntem mai expuși, mai vulnerabili, decât am fost vreodată.

Dar ce este mai exact tehnologia? Astăzi, ne gândim la un computer ca la tehnologie, dar pe vremea mitului prometeic, o tehnologie era focul. Într-un anumit sens, tehnologia este orice lucru care extinde organele noastre de simț.

Cu focul, în loc să folosim mecanismele interne ale corpului nostru pentru a stabili homeostazia (Homeostazia reprezintă în biologie proprietatea unui organism de a menține, în limite foarte apropiate, constantele mediului său intern.) în frig, putem face acest lucru manipulând sursele de energie ale Pământului.

Cu scrierea, în loc să ne folosim vocea pentru a vorbi cu o persoană sau cu un grup de oameni, prin cărți, putem vorbi cu milioane de oameni, în locuri diferite, în momente diferite.

Pierdem din vedere că aceste lucruri sunt tehnologii pentru că în plan istoric avem un punct de vedere miopic. Ele sunt atât de încorporate în realitatea în care ne naștem încât le percepem ca fiind ceva natural să avem acces la ele.

Pe de altă parte, dacă tehnologia înseamnă extensii ale organelor de simț necesare pentru a depăși provocările mediului fizic, atunci cultura – rețeaua noastră de personalități interconectate – înseamnă poveștile despre “de ce ar trebui să depășim provocările mediului fizic”.

Dacă tehnologia este un instrument de gândire și imaginație, cultura la rândul ei este un produs al emoției și al memoriei.

Tehnologia, care a îmbunătățit substanțial bunăstarea noastră materială, fără relatări care să descrie puterea sa, poate deveni necontrolată.

Așa cum a scris Neil Postman, autor american, educator, teoretician în mass-media și critic cultural, în cartea sa „Technopoly”: „Afirmat în termenii cei mai dramatici, se poate acuza că creșterea necontrolată a tehnologiei distruge sursele vitale ale umanității noastre”.

Cultura, relatările ei, emoțiile conținute în interior, sunt ceea ce ne fac oameni – ne captează durerile și dorințele.

Tehnologia poate fi un instrument minunat pentru progres și civilizație, dar puterea ei, deși imparțială în forma sa elementară, ulterior se înclină în mod inerent spre dominație și rău, mai degrabă decât spre libertate atunci când nu are genul potrivit de oameni sau genul potrivit de relatări care să se ocupe de gestionarea ei.

Pentru că a furat prima mare tehnologie, focul care ne-a dat civilizația, Prometeu a plătit un preț ridicat. Acest mit în niciun caz nu spune o poveste despre un Prometeu cu intenții proaste și, totuși, consecințele au fost inevitabile, nocive și distrugătoare.

De aici rezultă o lecție pentru omenire: tehnologia poate fi un instrument al răului, chiar dacă nu așa se intenționează și poate fi un instrument al binelui numai dacă o direcționăm în mod semnificativ cu umanitatea, emoțiile și story-urile noastre.

De pildă, Internetul a complicat acțiunile și comportamentele noastre în spațiu și timp dar în același timp a interconectat personalitățile și cultura noastră colectivă. În acest moment însă această cultură colectivă este confuză. Nu prea știm ce să credem. Există facțiuni peste tot, fiecare cu propriile sisteme de credință, fiecare cu propriile valori; în unele locuri, acestea sunt încurajatoare și optimiste în altele nu.

De ceea ce avem nevoie în lumea noastră tehnologică modernă de astăzi nu este un fel de mers fără noimă către un viitor material mai bun, fără a lua în considerare contextul care înconjoară acel viitor.

Avem nevoie să ne oprim și să ne gândim puțin mai profund la cine suntem cu adevărat și la ce dorim cu adevărat, mai întâi individual și apoi, relațional și colectiv. Este calea pe care tehnologia ne poate oferi multe picături de fericire și am scăpa de “blestemul lui Prometeu”.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.medium.com/swlh/the-promethean-curse-is-technology-harming-us-or-liberating-us-777724f51ede

2.mythologica.ro/mitul-lui-prometeu-eroul-eliberator/

3.enigmatica.ro/prometeu-cel-ce-a-furat-focul/

4.www.revistasinteza.ro/mihai-nadin-reactia-la-crize-prometeu-si-epimeteu-un-epilog

12 thoughts on “Oare „blestemul lui Prometeu” ne urmărește și azi?

  1. Vă mulțumesc domnule profesor Eilender pentru abordarea din nou a unei teme extrem de actuală, după opinia mea, însă extrem de vastă și complexă în același timp.

    „Blestemul lui Prometeu“, ar putea fi privit și prin prisma blestemului venit pe capul lui Adam și al Evei prin neascultarea lor de Cel care a scris cu degetul Lui: „Să nu mărturisești strâmb…“

    CONTINUARE MAI JOS.

  2. Vă admir, domnule profesor, pentru consecvența cu care aduceți în atenția cititorilor idei utile de știut în contextul în care energia dumneavoastră creatoare de azi nu se mai poate asemăna cu cea de acum 40 de ani. Și totuși…

    Citind interesantul text al domniei Voastre, interogativitatea m-a pus din nou pe gânduri.

    CONTINUARE MAI JOS.

  3. Iată, cu permisiunea dumneavoastră, câteva dintre acestea:

    Se povestește, după cum ați amintit mai sus, că Jupiter, furios pe Prometeu că a furat focul din cer, a vrut să se răzbune. I-a trimis-o ca nevastă pe Pandora însoțită de vestita ei cutie, probabil ca dar de nuntă. Prometeu, bănuind că Jupiter îi întinde o capcană, a refuzat oferta. În schimb, spun unele opinii, fratele său, Epimeteu, s-a lăsat ademenit; și când Pandora a deschis cutia, s-au revărsat toate relele din lume: boli, necazuri, ură, suferință și mai ales tehnologia tranzistorului (din 1948) cu derivatele lui: Internetul, cipul, etc.

    Internetul, de pildă, ca sursă a urii a ajuns să dezbine între ele multe popoare și culturi religioase. Pe diferitele rețele, așa-zise de socializare, se confruntă, de ceva timp (cca 30 de ani), stânga cu dreapta sau republicanul cu democratul, sau trista confruntare între religii, exemplele putând continua la nesfârșit.

    CONTINUARE MAI JOS.

  4. În contextul celor de mai sus, evreul Isus, amintește celor dispuși să asculte, citez:
    „Matei 12:25 Isus, care le cunoştea gândurile, le-a zis: Orice împărăţie dezbinată împotriva ei însăşi, este pustiită; şi orice cetate sau casă, dezbinată împotriva ei însăşi, nu poate dăinui.“

    Când Pandora a închis cutia – povestește Hesoid – era prea târziu. Nu mai rămăsese pe fundul cutiei decât speranța! A rămas însă altceva: expresia cutia Pandorei, la care se fac frecvente aluzii, spre a desemna o sursă de nenorociri mascată de aparențe atrăgătoare. De exemplu, mult „așteptatul vaccin Bill“ care, după părerea multor ignoranți, va stinge pandemia.

    CONTINUARE MAI JOS.

  5. De fapt adevărata pandemie a zilelor noastre este cea creată de virusul numit: MINCIUNĂ, cu derivatele sale viclenie, nepăsare sau neîncredere. Este un virus fără leac care distruge sufletul uman de câteva milenii. Prezența acestui virus este demonstrată, de exemplu, de înarmarea cotidiană ascunsă sub diverse pretexte. La modă este, după părerea mea, tendința de a construi peste tot a bombei atomice, aceasta fiind soluția aducătoare de…pace.

    Din nefericire, din nou, creatura a ales să ignore Voia Creatorului exprimată în Decalog, și a vrut să promoveze, deliberat, aparențele atrăgătoare fiind construite, de fapt, pe cultivarea în masă a ignoranței și ignorarea, în același timp, a cuvântului din Decalog: „Să nu minți!“

    CONTINUARE MAI JOS.

  6. Tema minciunii prin părăsirea Decalogului este redată, de pildă, în cultura creștină prin textul din Sfânta Scriptură care se referă la experiența lui Ilie cu Baalii zilelor lui.

    1 Imparati 18:18 Ilie a răspuns: Nu eu nenorocesc pe Israel; ci tu, şi casa tatălui tău, fiindcă aţi părăsit poruncile Domnului şi te-ai dus după Baali.
    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    1 Imparati 18:27 La amiază, Ilie şi-a bătut joc de ei, şi a zis: Strigaţi tare, fiindcă este dumnezeu; se gândeşte la ceva, sau are treabă, sau este în călătorie, sau poate că doarme, şi se va trezi

    CONTINUARE MAI JOS.

  7. Pe de altă parte, tema focului o regăsim, de exemplu, și-n cultura creștină din istorisirea cu plecarea lui Ilie de pe acest pământ cu ajutorul carului de foc sau a cailor de foc. Poate că s-ar putea vorbi chiar despre o rachetă dacă am folosi limbajul oferit de tehnologia zilelor noastre. Deci, tema focului se întâlnește, repet, și-n cultura iudeo-creștină. În acest sens, în 2 Imparati 2:11 putem citi: „Pe când mergeau ei vorbind, iată că un car de foc şi nişte cai de foc i-au despărţit pe unul de altul, şi Ilie s-a înălţat la cer într-un vârtej de vânt.“

    CONTINUARE MAI JOS.

  8. Tema deziluziei și a disperării bazate pe așteptări nerealiste sau prin inducerea unor gânduri false a fost abordată și-n cazul lui Ilie. Mereu și mereu, în trista lui istorie de muritor, omul lăsându-și gândurile negrădinărite, construiește pe fundamentul de beton al convingerilor sale, așteptări despre ce ar trebui să facă Dumnezeu, și când ar trebui s-o facă. Creatura a ajuns să-I sugereze lui Dumnezeu Creatorul chiar și modul în care ar trebui s-o facă. Iată cum ajunge finitul să se încumete în atingerea infinitului sau mai popular vorbind: Iată cum învață oul pe găină…

    CONTINUARE MAI JOS.

  9. Domnule profesor Eilender, sunt de acord cu ideea dumneavoastră, citez: „De ceea ce avem nevoie în lumea noastră tehnologică modernă de astăzi nu este un fel de mers fără noimă către un viitor material mai bun, fără a lua în considerare contextul care înconjoară acel viitor.“ Vă mulțumesc pentru un asemenea gând.

    La ce ne va ajuta PC-ul sau tehnologia viitorului, ca o potențială lumină, în bezna minciunilor paleriene prin diversiune, distorsiune, omisiune, promisiune sau falsa compasiune promovate în mod curent pe toate meridianele ?

    CONTINUARE MAI JOS.

  10. „Avem nevoie“, afirmați mai departe, domnule profesor: „să ne oprim și să ne gândim puțin mai profund la cine suntem cu adevărat și la ce dorim cu adevărat, mai întâi individual și apoi, relațional și colectiv. Este calea pe care tehnologia ne poate oferi multe picături de fericire și am scăpa de “blestemul lui Prometeu”.“
    Da! Aveți mare dreptate. Cum scăpăm, de pildă, de blestemul poluării ? Cum scăpăm de PETURILE aruncate prin mări și oceane care ne invadează plajele ?

    CONTINUARE MAI JOS.

  11. În sensul celor de mai sus, vă rog să-mi permiteți să sugerez distinsei cititoare sau prietenului cititor, să facă diferența dintre adevăr și minciună, diferență care nu poate fi influențată de puterea iluzorie a propriilor convingeri sau a convingerilor induse de alții prin mass-media, diferite rețele de socializare sau mai trist, dogme religioase ce-și doresc doar câștigarea unei false autorități. Aceste pseudoconvingeri abia așteaptă să… vă înșele.

    Doar astfel, în opinia mea, când omul va scăpa de prejudecățile sale va putea scăpa și de “blestemul lui Prometeu”. Până atunci…

    CONTINUARE MAI JOS.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.