09 Jun

Opriți timpul!

„Timpul nu trece mai repede ca altădată, doar noi trecem pe lângă el mai repede.”

George Orwell

 

În cele ce urmează, nu mă voi referi la textul Corinei Chiriac, din binecunoscutul ei cântec, ci la constatarea multora dintre noi că, pe măsură ce înaintăm în vârstă, timpul pare că “zboară” mai repede.

Când predam elevilor Teoria relativității a lui Einstein, obișnuiam să le spun, în glumă, legat de relativitatea timpului, că “o oră petrecută la cinema trece mult mai repede decât o oră de Fizică”.

“Paradoxul” gemenilor

Lăsând gluma la o parte, aproape toată lumea spune că acest efect devine tot mai puternic, pe măsură ce trec anii peste noi astfel că, ne putem imagina că pe la nouăzeci de ani ritmul ar fi următorul: începi să pregătești micul dejun dar, pe când ajungi să îl savurezi, e mijlocul zilei apoi, citești un pic și când îți ridici privirea de pe textul ce îl citești constați că e seară.

Explicația populară ar suna cam așa: un an este din ce în ce mai mic în corelație cu vârsta astfel că la vârsta de un an, un an este cât o viață întreagă, dar la vârsta de cincizeci de ani, este doar 2% dintr-o viață. Această discrepanță crescândă face să se simtă că timpul trece din ce în ce mai repede.

Bineînțeles, este vorba de o exagerare fără nicio noimă. Este adevărat, percepția despre cât durează o oră, o săptămână sau un an este ceva care, se schimbă tot timpul, în funcție de individ, de vârsta lui și de experiențele de viață prin care trece.

De pildă, cinci zile petrecute într-o țară străină par a fi percepute ca fiind mult mai mult decât o săptămână obișnuită de lucru. O oră petrecută urmărind știri tragice, poate fi simțită ca trecând încet, încet, în timp ce o oră de curățenie frenetică, înainte ca niște invitați să ajungă la noi, să pară că se scurge precum apa din chiuveta cu dopul scos.

Dar, să fim serioși, duratele au întotdeauna aceeași valoare absolută: o oră = 60 minute, o zi = 24 de ore, o săptămână = 7 zile ș.a.m.d.

Percepția noastră asupra timpului este psihologică și subiectivă. Nu există niciun motiv să spunem că este legată de cu cât timp în urmă ne-am născut.

Timpul pare să treacă mult mai repede la maturitate decât în copilărie, însă este o realitate universal valabilă. Pentru un copil, călătoriile de nouăzeci de minute cu mașina sunt chinuitor de lungi, o săptămână este un capitol bogat și variat al vieții, iar un an, adică distanța dintre zilele de naștere (când se primesc cadouri prețioase), înseamnă un “ocean de timp”.

Ce cauzează aceste diferențe de percepție și de ce atât de mulți oameni simt că trecerea timpului se accelerează treptat? Cred că aici este vorba de o combinație de aspecte.

Pe măsură ce devenim adulți, avem tendința de a ne asuma mai multe obligații și asta angajează mai mult timp. Trebuie să lucrăm, să întreținem o gospodărie, să ne îndeplinim obligațiile față de ceilalți etc.

Copiii, de obicei, nu au obligații care necesită timp, sau dacă au, nu au nevoie să se gândească la ele mult prea mult pentru că cineva le spune când este timpul pentru îndeplinirea lor (spălatul pe dinți, dereticat prin propria cameră, lecții de înot etc.).

Deoarece este important de gestionat angajamentele, viața adultă este caracterizată de gânduri și îngrijorări legate de timp. Pentru noi, adulții, timpul se simte mereu limitat și insuficient, în timp ce pentru copii, care nu au asemenea obligații, este mai mult un lucru abstract.

Nu există nimic legat de care adulții se frământă mai mult ca legat de timp: cum au mers, ar trebui să meargă sau vor merge lucrurile?

Primii ani par a fi mai lungi, deoarece conțin atât de multe începuturi, așteptate cu multă nerăbdare: prima zi de grădiniță, de școală, prima bicicletă, primul înotat într-un bazin, primul sărut, prima mașină, prima meserie reală etc. Fiecare dintre ele face ca anul în care s-a întâmplat să pară mai important pentru perioada de viață respectivă, creând un sentiment puternic de progres și timp bine folosit.

În comparație, viața unui adult de vârstă mijlocie este mult mai mult guvernată de rutină și repetare. Zi de zi, sunt îndeplinite aceleași sarcini, aceleași roluri concrete, aceleași forme de divertisment. De asemenea, șansele să-și facă noi prieteni sunt mult mai puțin frecvente, se mișcă mult mai rar în afara propriei zone de confort și doar foarte rar încearcă lucruri pentru prima dată.

Acest lucru este normal. Pe măsură ce cariera și viața de familie se stabilizează, anii se aseamănă, între ei, din ce în ce mai mult. Acest lucru creează sentimentul că, în fiecare an se întâmplă mai puțină “viață” și că, există tot mai multe lucruri cu care nu te vei mai întâlni.

În acest context, după părerea unor oameni de știință, copiii își formează amintiri de calitate superioară, mai clare și mai durabile decât ale adulților. Anumiți receptori din creier, legați de memorie, slăbesc cu vârsta, ceea ce face ca anii mai timpurii să pară mult mai denși în experiențe și înțelesuri decât cei recenți.

Deci, să nu ne facem griji! Nu se scurtează timpul până la “final”. Este vorba doar de o serie de iluzii care au tendința de a apare când ne gândim în mod obișnuit la trecerea timpului.

Dar, vestea bună este că putem face ca aceste iluzii să fie străvezii.

Atunci când gândurile noastre părăsesc prezentul, fugind în trecut sau scrutând viitorul, prezentul nu mai este “contabilizat” de mintea noastră. Prin urmare, timpul scurs este văduvit de acest interval și pare mai scurt.

Deci, dacă ne-am petrece mult mai mult din viață cu atenția ațintită asupra momentului experienței actuale și mai puțin cu proiectarea, analizarea, repetarea și reluarea lucrurilor în mintea noastră, se pare că am mai pune câte o “frână” timpului.

Această reinvestiție a atenției în experiența actuală face ca timpul “să încetinească” și totodată oferă argumentul cel mai convingător despre ceea ce determină apariția iluziei de accelerare a acestuia.

Adulții tind să acționeze mult mai mult pe pilot automat. De pildă, îndeplinirea sarcinilor vieții domestice (de exemplu aspiratul covoarelor) se face, aproape de regulă, în contextul în care cea mai mare parte a atenției se concentrează pe un moment din trecut, din viitor sau unul ipotetic.

Când suntem copii, suntem cufundați cu totul în experiența momentului prezent și astfel se creează zile lungi, vii, cu mult mai multe puncte de contact pentru memorie și apreciere.

Concentrarea atenției, împinge echilibrul înspre înapoi, lărgind efectiv viețile noastre prin aprofundarea zilelor și anilor noștri.

Viața obișnuită devine mai bogată și mai inedită, la fel ca și copilăria, cu excepția faptului că ne păstrăm toată înțelepciunea specifică unui adult.

Astfel, chiar experiențe minore, cum ar fi agățarea unei haine în cuier sau urcarea în mașină, pot fi, ele însele, satisfăcătoare și complete, pentru că nu ne neliniștește simțământul că trebuia să fim deja în altă parte.

Este posibil să îndeplinim angajamente de adult, legate de timp, cu atenția concentrată pe experiența în sine, de lucru, de conducere, de curățenie, sau de orice altceva. Dacă asta devine o practică, mult mai puțin din viață va fi folosită umbrind experiența actuală cu gândul obsesiv la ceea ce se va întâmpla mai târziu.

Ziceam că pentru a încetini timpul trebuie să investim, într-un fel sau altul, mai multă atenție în experiența actuală; iată două dintre metode:

  • făcând mai multe activități fizice care necesită concentrarea atenției: arte manuale, sport, grădinărit, dans;
  • petrecând mai mult timp cu oameni cu care ne place să discutăm.

Ambele sunt memorabile, pline de satisfacții și necesită o prea mare atenție permanentă pentru ca mintea noastră să intre în ruminație.

În acest mod, un an, petrecut concentrându-ne asupra lucrurilor pe care nu le putem face cu mintea absentă, este un an lung și memorabil, care nu poate trece “necontabilizat”.

Numai atunci când ne frământăm mereu în privința viitorului sau ne lăsăm în voia amintirilor, viața pare prea scurtă, prea rapidă, prea puțin controlată.

Când atenția ne este ațintită asupra experienței actuale, există întotdeauna timp suficient. Fiecare experiență se potrivește perfect momentului său iar dacă ele sunt în majoritate experiențe pozitive, așa cum vă doresc, viața înseamnă numeroase picături de fericire!

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

www.raptitude.com/2018/05/how-to-slow-down-time/?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.