14 Nov

Ordinea nașterii determină cine “moștenește puterea” (primul născut) și cine „este trimis la război” (ultimul născut)!?

„A avea un frate este mai vital decat a avea un înger.”

Nichita Stănescu

 

Ideea de a mă documenta pentru acest articol mi-a venit în ziua când mergând la grădiniță după cei doi nepoței una din educatoare mi-a spus că nepoțica, care frecventa doar de două zile grădinița, este complet diferită de fratele ei mai mare, “veteran” deja acolo. Acest lucru îl constatasem deja și noi în familie dar din gura cuiva din afara familiei observația ni s-a părut și mai demnă de luat în seamă.

Oare în ciuda faptului că partajează genele și mediul frații nu sunt atât de asemănători ca natură pe cât s-ar putea crede? Răspunsul nu este foarte clar dar tema merită să fie abordată.

Ordinea în care ne naștem – suntem primul, mijlociul sau cel mai mic copil – este în afara controlului nostru. Deci, pare nepotrivit să credem că ordinea nașterii noastre poate juca un rol semnificativ în succesul nostru, personalitatea noastră – direcția vieții noastre. Și totuși, cunoaștem cu toții un „prim născut tipic”, recunoaștem „comportamentul clasic al unui copil singur la părinți” ș.a.m.d.

Dar dacă există, de unde ar putea proveni presupusele diferențe?

Importanța ordinii nașterii a fost stabilită pentru prima dată de Alfred Adler, medic psihiatru austriac al secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea și fondator al școlii de psihologie individuală.

La rândul lui, australianul Michael Grose, expert în educație adleriană spune: „Suntem într-o luptă darwiniană din momentul în care ne naștem, luptând pentru resurse rare în cadrul unei familii – timpul, dragostea și afecțiunea părinților noștri”, spune el.

Adler a ajuns la concluzia că primii născuți sunt nevrotici, anxioși, predispuși la furie geloasă deoarece după ce au trecut prin experiența de a-și avea părinții numai pentru ei înșiși, apariția unui frate/unei surori îi “detronează” din această stare.

De obicei primii născuți sunt “marea așteptare” a familiei. Nașterea lor este anticipată cu cea mai mare nerăbdare, primii lor pași, primele cuvinte, toate „primele” lucruri sunt sărbătorite.

Se crede că primii născuți sunt conștiincioși și orientați spre realizări. „Profesia de avocat este,” spune Grose, „plină de prim-născuți”. Liderii mondiali sunt, de asemenea, în mod copleșitor copii prim-născuți.

Potrivit psihologului american Frank Sulloway, o altă caracteristică a primilor născuți, este prudența și aversiunea față de risc. Este mai puțin probabil ca ei să călătorească mult sau să fie îndrăzneți fizic.

În ceea ce privește copiii mijlocii, potrivit lui Adler, ei sunt poziționați în mod optim în familie și sunt caracterizați de stabilitate emoțională. Dintr-un punct de vedere ei sunt în pierdere, deoarece nu sunt nici cei mai prețioși, nici cei mai vulnerabili. Punctul lor forte este că învață să fie mai flexibili și mai sociabili, să facă compromisuri și să construiască coaliții.

La rândul lui Michael Grose afirmă: „Copiii mijlocii tind să fie mai relaxați și tind să devină “pacificatorii” celorlalți frați”.

Copiii cei mai mici sunt mai predispuși să pună la îndoială ordinea lucrurilor și să dezvolte o „personalitate revoluționară”. Mulți dintre ultimii născuți aleg o cale complet diferită de frații lor mai mari pentru a evita competiția directă.

Ei sunt bebelușii familiei și pot crește așteptând ca alții să își asume responsabilitatea pentru ei. „Nu sunt voluntari ai vieții”, spune Grose. „Sunt mai predispuși să îi pună pe alții în serviciu.”

Michael Grose admite că efectele ordinii nașterii pot varia în funcție de diferiți factori, inclusiv temperamentul, genul și decalajul de vârstă. De exemplu, „Dacă copiii sunt de același sex, concurența este extremă – doi băieți apropiați ca vârstă produc cea mai mare rivalitate și, în general, cu cât decalajul de vârstă este mai apropiat, cu atât efectul ordinii nașterii este mai dramatic. Când diferența este mai mare de cinci ani, aceasta este mult diminuată.”

Pe la mijlocul anilor ’90 psihologul american Frank J. Sulloway, a “periat” cărțile de istorie căutând personaje de vârf care erau prim născuți și personaje rebele care s-au născut mai târziu. Se pare că din prima categorie fac parte și Bill și Hillary Clinton, George W Bush, Saddam Hussein, Benito Mussolini, Iosif Stalin. Printre cei născuți ulterior se află gânditori nonconformiști, revoluționari, rebeli dar și personaje atrase de profesiile creative și de artele spectacolului: Ioana d’Arc, Mahatma Gandhi, Charles Darwin, Leon Trotsky, Charlie Chaplin, Hugh Grant, Johnny Depp.

Explicația psihologului ar fi că pentru cei întâi-născuți și cei singuri la părinți au fost mai puține motive de ceartă pentru păstrarea statu-quo-ului și s-au identificat mai puternic cu viziunea asupra lumii a taților și a mamelor lor, în schimb, frații mai mici sunt mai puțin “stăpâniți” de vederile părinților lor și, prin urmare, mai frecvent aleg căi alternative în viață.

Categorisirile lui Alfred Adler sunt populare, deoarece sunt destul de intuitive și se poate găsi întotdeauna în cercul de cunoștințe un exemplu de soră mare sensibilă sau de frate tânăr rebel. Astfel nu este de mirare că părerile lui apar încă în mod regulat în ghidurile educaționale și continuă să reverbereze în mintea părinților.

În plus, unele studii au confirmat ideea că ordinea nașterii fraților poate modela personalitatea. De exemplu, un studiu din 1968 a arătat că, în comparație cu cei născuți mai târziu, primii născuți sunt mai puțin susceptibili de a participa la sporturi periculoase din cauza temerilor de rănire fizică.

Un studiu din 1980 având ca subiecți studenți, 170 de fete și 142 de băieți, a arătat anxietate mai mică și ego mai mare la prim născuți.

Cu toate acestea oamenii de știință care au analizat un număr mare de date transnaționale și au comparat diferite familii au ajuns la concluzia că efectul ordinii în care se nasc frații asupra personalității dispare aproape complet.

La o astfel de concluzie au ajuns și cercetătorii conduși de psihologul dr. Julia Rohrer de la Universitatea din Leipzig din Germania care au evaluat datele de la mai mult de 20.000 de subiecți din Germania, Marea Britanie și SUA.

Cu cât eșantionul studiat este mai mare, cu atât pot fi detectate chiar și efecte foarte mici. De exemplu, într-un studiu din 2015, care a inclus 377.000 de elevi de liceu, psihologul dr. Rodica Damian, profesor la University of California și colegul ei Brent W. Roberts, profesor la University of Illinois at Urbana-Champaign au descoperit că primii născuți tind să fie mai conștiincioși, extravertiți și dispuși să conducă. Contrar așteptărilor, aceștia au fost, de asemenea, mai toleranți și stabili emoțional decât adolescenții cu frați mai mari. Cu toate acestea, diferențele au fost foarte mici, iar cercetătorii au ajuns la concluzia că importanța care este în general atribuită ordinii în care se nasc frații în modelarea personalității cuiva este exagerată.

„Este foarte posibil ca poziția în ordinea nașterii fraților să modeleze personalitatea – dar nu în fiecare familie în același mod”, este de părere psihologul Frank Spinath, profesor la Universitatea Saarland din Germania. „Cu alte cuvinte, poate exista o influență, dar nu una sistematică. Cu toate acestea, alte influențe cântăresc mai mult atunci când vine vorba de diferențele de caracter ale fraților.” Să adăugăm aici că nici părinții nu își tratează copiii la fel, indiferent de ordinea lor de naștere.

Studiul lui Rodica Damian a mai constatat că, în ceea ce privește IQ-ul, în medie, primii născuți se bucură de un ușor avantaj, față de frații lor mai mici. Cei născuți mai întâi tind să-și finalizeze educația în învățământul superior și să opteze pentru cariere în mod tradițional prestigioase, cum ar fi medicina sau ingineria.

Cum apare acest avantaj intelectual? Aici Adler s-ar putea să fi avut dreptate în sensul că atenția individuală acordată în viața timpurie primului copil promovează abilitățile cognitive.

Cercetătorii norvegieni Petter Kristensen și Tor Bjerkedal sunt de părere că diferența de inteligență nu este legată de factori biologici dar explicația acestei relații nu este clară și au fost sugerate mai multe ipoteze.

Un număr de ipoteze sugerează faptul că interacțiunile familiale mai favorabile și stimulatoare sunt mai puternice în cazul copiilor prim născuți. Alții susțin că efectul este cauzat de factori gestaționali prenatali.

Cei doi cercetători norvegieni au studiat nivelul de scor al coeficientului de inteligență (IQ) la aproape 250.000 de recruți militari și au constatat că acest scor depinde de rangul social al familiei și nu de ordinea nașterii fapt ce sprijină ideea importanței interacțiunii familiei.

Altfel spus, și cei “șapte ani de acasă” influențează coeficientul de inteligență al copiilor noștri și toți membrii familiei, părinții și bunicii, trebuie să ne facem timp ca să ne ocupăm de micuți și vom beneficia de multe picături de fericire în plus.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.www.scientificamerican.com/article/does-birth-order-affect-personality/

2.www.pnas.org/content/112/46/14224

3.www.psychologies.co.uk/birth-order-effect

12 thoughts on “Ordinea nașterii determină cine “moștenește puterea” (primul născut) și cine „este trimis la război” (ultimul născut)!?

  1. Vă mulțumesc și cu această ocazie, domnule profesor Eilender, pentru bogăția de idei cuprinsă în articolul de mai sus.

    Ca de altfel, toate textele redactate de dumneavoastă și articolul de mai sus, în opinia mea, stimulează interogativitatea.

    Vă rog să-mi permiteți a supune atenției dumneavoastră unele gânduri generate de unele idei ce pot fi găsite în textul menționat.

    CONTINUARE MAI JOS.

  2. De pildă, am citit cu mare plăcere că: „Altfel spus, și cei “șapte ani de acasă” influențează coeficientul de inteligență al copiilor noștri și toți membrii familiei, părinții și bunicii, trebuie să ne facem timp ca să ne ocupăm de micuți și vom beneficia de multe picături de fericire în plus.“ Glasul meu interior mi-a zis: „O concluzie excepțională pentru care vă mulțumesc.“

    Vorbind despre inteligență, excepționalul autor Dr. Constantin Colonaș, în cartea sa: „Cartea părinților“ , ne reamintește că:
    „În vorbirea curentă, cuvântul inteligență are un înțeles pe cât de abstract, pe atât de nelămurit.

    CONTINUARE MAI JOS.

  3. Bun nestimat la care râvnesc poftele pline de orgoliu ale părinților, el e utilizat de aceștia, pentru a ilustra toate însușirile bune ale copilului lor, oricare ar fi acestea. Un copil care e atent, e denumit inteligent, tot așa ca și acela care memorează bine o poezie.

    În mod curent, se face confuzie între inteligență și memorie. Copiii cari au o memorie bună, sunt denumiți inteligenți, când în realitate se poate întâmpla ca în ciuda unei stălucite memorii, inteligența acestora să nu fie dintre cele mai strălucitoare.“

    CONTINUARE MAI JOS.

  4. „În fond – dacă am încerca să facem o definiție – inteligența e facultatea de cunoaștere, căreia îi revine rolul de a lega un element de alt element. Orice cunoaștere nouă, vine să se adauge lanțului celor vechi. O continuă sinteză așadar, la care o serie întreagă de facultăți iau parte. Acestea sunt: imaginația, judecata, raționamentul, memoria și vorbirea. Dintre toate acestea, judecata pare a fi actul esențial al inteligenței, celelalte având un rol mai secundar.“

    CONTINUARE MAI JOS.

  5. Față de cele de mai sus, s-ar putea face, de exemplu, vreo referire la analfabetismul funcțional ? S-ar putea aplica și-n acest caz normele pentru măsurarea inteligenței aflate, de pildă, pe scara metrică a lui Binet ?

    Amintesc în rezumat unele idei:

    La 3 luni, copilul urmărește cu privirea un chibrit aprins ?

    La 9 luni, este copilul atras de sunete ?

    La 1 an, face deosebirea dintre o bucată de lemn și o bucată de ciocolată ?

    CONTINUARE MAI JOS.

  6. La 2 ani, umblă și se grăbește să facă o treabă atunci când îi ceri ?

    La 3 ani, știe să-și arate și să-și numească părțile cele mai aparente ale feții ?…

    Poate creșa sau grădinița să asigure condițiile optime unei dezvoltări armonioase a inteligenței unui copil ? De pildă: Am 3 frați: Petru, Pavel și eu. Cum reacționează grădinița ?

    „Pentru individ, educația este cel mai mare bun pe care părinții i-l pot da. Fiecare individ răzbate cu atât mai bine în viață, cu cât are calități sufletești mai mari, și o voință mai tare și mai disciplinată, care să-i permită o muncă ordonată. Unde poate să ajungă oare un om violent, capricios, leneș, fără voință, fără caracter ?“

    CONTINUARE MAI JOS.

  7. Pe de altă parte, tema stăpânirii de sine (înfrânarea poftelor) este privită în cultura iudeo-creștină amintită în Galateni cap 5, astfel:

    19 Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute, şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea,

    20 închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide,

    21 pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

    22 Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,

    23 blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.

    24 Cei ce sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.

    CONTINUARE MAI JOS.

  8. „E o chestiune de mare gingășie a ști să pătrunzi în sufletul copilului, pentru a-l face să rodească acolo, sămânța binelui și a purtărilor alese.“

    „Educația copilului o face mai întâi familia, apoi școala și societatea.
    Familia e fundamentul pe care se clădește și se slujește dintru început, tot acel conglomerat de atavice porniri pe cari le aduce cu dânsul noul venit. Fi-va oare această operă un monument de fală, ori o hâdă alcătuire gata a se nărui ? Asta depinde de meșteșugul cu care familia a știut a dura acest prețios monument.

    CONTINUARE MAI JOS.

  9. Cu cât mediul familial e mai curat, cu atât și deprinderile copilului vor fi mai frumoase.

    Gluma cu „cei 7 ani de-acasă“ nu e vorbă deșartă. Ea reprezintă un temeinic adevăr. Prin „cei 7 ani de-acasă“ se înțelege o anumită creștere, o educație aleasă într-un mediu prielnic, în care caracterul (obiceiurile – n.m.) copilului, aptitudinile lui, să se dezvolte în mod favorabil. În timpul celor 7 ani de-acasă – a primilor 7 ani din viață ai copilului deci, – se formează deprinderi cari nu se mai pot schimba și cari sunt pentru viața individului, de o importanță covârșitoare.“

    CONTINUARE MAI JOS.

  10. Au părinții rezerve morale suficiente pentru a împlini îndatoririle lor ? Integritatea morală, cultura, bunul simț acești factori necesari se pot învăța luând sugaciul din pat pentru a-l duce la cerșit prin marile intersecții ale orașelor ?

    „De ce rezistăm greu, sau deloc, ispitelor ?“ V-ați întrebat, domnule profesor, într-un articol anterior. După opinia mea, chestiunea ține de virtuțiile sau viciile pe care le promovează fiecare ființă umană în mod conștient sau inconștient.

    CONTINUARE MAI JOS.

  11. Închei gândurile mele cu „superba“ lozincă a propagandei trecute:

    „Izvorul forței și invincibilității partidului rezidă în legătura strînsă și indistructibilă cu poporul.“

    Eu prefer o legătură strânsă și idestructibilă între copil și familia lui ca izvor al forței și invincibilității educației promovate. Oare ce are de spus istoria în acest sens ?

    CONTINUARE MAI JOS.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.