17 Oct

Permiteți copiilor să aibă eșecuri!

“Mare parte dintre lucrurile care alcătuiesc viața sunt bune și tot ele sunt cele mai puternice. Însă există și lucruri rele, pe care greșești dacă încerci să i le ascunzi copilului tău. Important este nu să îl ferești de realitate, ci să îl înveți că binele va triumfa întotdeauna în fața răului.” 

Walt Disney

 

De-alungul carierei mele s-a întâmplat în câteva rânduri să dau nota 1 (unu) pentru copiat la lucrări scrise. De fiecare dată însă, am făcut-o cu strângere de inimă pentru că observam lacrimi în ochii celor în cauză. Lacrimile erau semnele regretului pentru fapta reprobabilă.

Cu toate acestea au fost și cazuri când, deși copilul și-a recunoscut greșeala, au apărut părinții la școală cerând, uneori chiar cu vehemență, explicații pentru nota (de pedeapsă) acordată.

Argumentele lor erau de genul “greșeala nu e așa de mare” sau „dumneavoastră nu ați copiat niciodată când ați fost elev?” De asemenea foloseau în argumentație ideea că este posibil ca din cauza stresului creat copilul să se îmbolnăvească. Niciodată nu am cedat dar nici nu am avut autoritatea de a disciplina părinții elevului.

La exemplul de mai sus, se pot adăuga numeroasele altele de tipul mamei care “ajută” un pic prea mult copilul la „temele de compunere” sau tatăl care îi rezolvă problemele la matematică.

În vremurile actuale mulți părinți își cresc copiii, se poate spune fără a greși, într-un spirit de neajutorare și neputință ceea ce îi conduce către o vârstă adultă plină de anxietăți, lipsită de resursele emoționale de care ar avea nevoie pentru a face față inevitabilelor eșecuri care pot apărea într-o viață de om.

Psihologul clinician dr. Judith Locke, profesor la Universitatea de Tehnologie din Queensland, Australia, a scris printre multe altele și cartea The Bonsai Child, care reprezintă o examinare a conceptului de parentalitate excesivă de către profesioniștii în domeniu.

Parentalitatea excesivă este caracterizată în carte ca fiind „încercarea greșită a părinților de a îmbunătăți succesul personal și academic actual și viitor al copilului lor”.

În încercarea de a înțelege astfel de comportamente, au fost chestionați psihologi, consilieri și profesori în legătură cu cazuri de părinți excesiv de protectori. Ca urmare, studiul cuprinde o mulțime de exemple concrete în această direcție.

Unele dintre exemple sunt cele obișnuite: un copil nu are voie să meargă în tabără din cauza celor rele ce i se pot întâmpla acolo, altul nu este lăsat să meargă cu bicicleta din cauza pericolelor ce pot apărea, un părinte aduce farfurii separate la petreceri pentru un copil de 16 ani, deoarece este pretențios la mâncare. Aceste exemple nu sunt însă îngrijorătoare pentru că acei copii într-o zi își vor reveni din copilăriile lor hiperprotejate.

Devin însă îngrijorătoare exemplele de protecție excesivă care au potențialul de a distruge încrederea unui copil și de a submina educația spre independență.

Potrivit studiului doamnei dr. Judith Locke, părinții vinovați de acest tip de excese „consideră percepția copilului lor drept adevăr, indiferent de fapte” și sunt „gata să-și creadă copilul mai mult decât pe adulți negând posibilitatea vinovăției copilului lor”.

Părinții de acest fel sunt foarte receptivi la nevoile și problemele percepute ale copiilor lor și nu le oferă acestora șansa de a le rezolva. Acești părinți „se grăbesc la școală conform capriciului unui telefon de la copilul lor pentru a le aduce lucruri precum gustările uitate, temele uitate, uniformele uitate” și „cer medii mai bune la sfârșiturile de semestre ba unii amenință chiar cu mutarea copilului la o altă școală”. Aceștia sunt părinții care nu își vor lăsa copilul să învețe.

Profesorii nu predau doar cititul, scrisul, matematica, fizica ș.a.m.d. Ei îi învață pe copii să fie responsabili, organizați, manierați, reținuți și să aibă capacitatea de a previziona.

Este posibil ca aceste abilități să nu fie evaluate în urma testărilor standardizate, dar pe măsură ce copiii își planifică drumul către maturitate, ele sunt, de departe, cele mai importante abilități de viață  care li se predau.

Evident nu înseamnă că părinții trebuie să aibă încredere oarbă în profesorii copiilor lor; dar copiii fac greșeli și, atunci când le fac, este vital ca părinții să-și amintească că beneficiile educaționale ale recunoașterii erorilor sunt un dar și nu înseamnă o abandonare a datoriei.

Din cartea doamnei dr. Judith Locke rezultă că an de an, cei mai buni elevi, cei care sunt cei mai fericiți și plini de succes în viața lor, sunt elevii cărora li s-a permis să eșueze și s-au simțit responsabili pentru greșelile lor.

Acest gen de abordare a educației copiilor constituie o provocare ce are puterea de a-i transforma pe aceștia din copiii de astăzi în adulții de mâine, inventivi, competenți și încrezători.

Acest mod de educație poate aduce multe picături de fericire pentru toți cei implicați: copii, părinți, bunici și profesori.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.www.theatlantic.com/national/archive/2013/01/why-parents-need-to-let-their-children-fail/272603/

2.matricea.ro/educatia-copiilor-si-protejarea-excesiva-relatia-dintre-hiperprotectie-si-anxietate-unde-este-granita-dintre-grija-si-exces/

3.theparentswebsite.com.au/judith-locke-case-parents-influencing-class-placements/

9 thoughts on “Permiteți copiilor să aibă eșecuri!

  1. Vă mulțumesc, domnule profesor Eilender, pentru interesantele idei și timpul acordat în vederea realizării acestei sinteze privind vasta temă a educației.

    Am reținut din textul dumneavoastră, de exemplu, că: „Niciodată nu am cedat dar nici nu am avut autoritatea de a disciplina părinții elevului.“

    Ar trebui, probabil, să ne întrebăm cât de profund înțeleg unii părinți noțiunea de disciplină.

    Am mai reținut, citez: „În vremurile actuale mulți părinți își cresc copiii, se poate spune fără a greși, într-un spirit de neajutorare și neputință ceea ce îi conduce către o vârstă adultă plină de anxietăți, lipsită de resursele emoționale de care ar avea nevoie pentru a face față inevitabilelor eșecuri care pot apărea într-o viață de om.“

    Sau: „Profesorii nu predau doar cititul, scrisul, matematica, fizica ș.a.m.d. Ei îi învață pe copii să fie responsabili, organizați, manierați, reținuți și să aibă capacitatea de a previziona.“

    CONTINUARE MAI JOS.

  2. Rolul părinților în crearea resurselor emoționale ale copiilor lor, după opinia mea, nu poate fi înlocuit cu ora de dirigenție. Este extrem de puțin. A înlocui responsabilitatea părinților în a crea deprinderi corecte copiilor lor cu alte experiențe de la grădiniță, de pildă, eludează raportul armonios dintre părinți și copii, înstrăinându-se în timp unii de alții.

    În contextul celor de mai sus am putem reaminti chestia cu cei 7 ani de acasă și nicidecum cu cei 7 ani de la creșe sau grădiniță. Acolo, din nefericire, ca și la școală de altfel, dispare afecțiunea părintească echilibrată ce face posibilă dezvoltarea normală a copilului. Chiar dacă acceptăm sau nu asta-i trista realitate.

    CONTINUARE MAI JOS.

  3. Cei care au dorit să desființeze ciclul firesc al dezvoltării copilului au inventat sera numită creșă sau grădiniță acestea fiind formele incipiente de introducere a doctrinei unui sistem în mod forțat în sufletul fără discernământ al copilului .
    Este o deosebire între o plantă crescută forțat în seră cu fel de fel de îngrășăminte chimice și alta crescută normal pe camp și stimulată cu clasicul… bălegar ?

    CONTINUARE MAI JOS.

  4. Cu îngăduința dumneavoastră iată câteva gânduri referitoare la tema abordată găsite printre lecturile mele:

    „Copilul, trebuie să simtă în atitudinea noastră, dragostea la care are dreptul, și pe care el o merită din plin. Toate sfaturile pe care i le dăm, toate învățăturile și îndemnurile, trebuie să fie înveșmântate în haina blajină și caldă a dragostei, a căldurii părintești. “

    „Avem datoria a face din copil un element apt și vrednic în societate, drept și cinstit, și nu vom putea izbuti acest lucru atât timp cât nu vom înțelege scopul educației, adică acela de a dezvolta dispozițiile firești ale copilului, pentru a forma din el un character.“

    CONTINUARE MAI JOS.

  5. „Educația trebuie să fie integral, adică bine echilibrată și armonică, căutând cu alte cuvinte a dezvolta toate facultățile fără a părtini nici o însușire a naturii în dauna alteia.“

    „Spiritul de disciplină trebuie să însoțească toată această activitate (a educației), așa cum umbra însoțește pe om. Dar, cum umbra nu poate fi atâta timp cât nu e lumină, tot așa nici disciplină nu poate fi atât timp cât soarele bunelor precepte de educație nu a răsărit, ori stă ascuns în dosul cumplitelor îngrămădiri de nori ale ignoranței ori nepăsării. “

    CONTINUARE MAI JOS.

  6. „Acordul sufletesc desăvârșit între cel ce face educația și cel ce o primește, e o condiție esențială de reușită.“ Cine mai ține cont azi, în secolul vitezei către autodistrugere, de un astfel de sfat ?

    „Iată așa dar grija și răspunderea ce revine părinților, cărora Dumnezeu (sau soarta pentru atei) le-a încredințat aceste mici odrasle, nu numai pentru a le ocroti sănătatea fizică, dar pentru a le ocroti deopotrivă și acea sănătate morală, care prețuiește cel puțin tot atât.

    CONTINUARE MAI JOS.

  7. Sarcina aceasta revine deopotrivă și mamei, și tatălui.

    Conlucrând într-o perfecta colaborare și într-o desăvârșită identitate de vederi, ei trebuie să vegheze clipă de clipă la educarea copilului lor, făcând ca pornirile rele să fie inhibate, ca cele bune să fie dezvoltate și înflorite.“

    În altă ordine de idei, experiența cu bezeaua ce a făcut obiectul unei alte teme abordată anterior de dumneavoastră demonstrează, după părerea mea, cât de importantă este influența privind purtarea părinților față de copii lor. Copiilor li se introduce astfel ideea: „Dacă vrei să invingi, învață să rabzi.“

    CONTINUARE MAI JOS.

  8. Daniel Goleman spune, citez:

    „Creierul omului nu este nici pe departe format la naştere. El continuă să se modeleze de-a lungul întregii vieţi, cel mai puternic progres având loc în copilărie. Copiii se nasc cu mult mai mulţi neuroni decât cei care vor rămâne în creierul adult; printr-un proces care se mai numeşte şi „de reducere”, creierul practic pierde acele conexiuni neuronale care sunt mai puţin folosite şi formează conexiuni puternice în circuitele sinaptice cele mai folosite. Simplificarea prin renunţarea la sinapsele în plus îmbunătăţeşte calitatea semnalului în creier, îndepărtând cauza „zgomotului de fond”. Acest proces este unul constant şi rapid. Conexiunile sinaptice se pot forma în câteva ore sau zile. Experienţa, mai ales cea din copilărie, modelează creierul.

    Înțeleptul Solomon ne învață:

    Proverbe 13:24 Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată.
    A-l pedepsi pe copil este una, a-l bate ca să-l omori este alta. A-l lăsa însă de izbeliște nu-i o soluție.

    Și, în încheiere, o constatare: „Nimeni nu se naște, de pildă, antisemit. Mediul familial, social și cultural în care crește și se dezvoltă copilul este decisiv.“

    CONTINUARE MAI JOS.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.