27 Aug

Pledoarie pentru simplitate

“Tot ce este obișnuit este simplu, dar nu tot ce este simplu este obișnuit. Simplitatea este unul din principalele caractere ale frumuseții; ea este esențială sublimului.”

Denis Diderot

Întotdeauna am fost și rămânem adepții simplității manifestată prin lipsa de: formalitate, complicații, artificialitate, afectare, prefăcătorie. Ne place simplitatea în ținută dovedită prin absența podoabelor inutile și căutate și a rafinamentului artificial. Apreciem însușirea unei persoane de a se purta natural, liber, firesc, care găsește soluții simple pentru problemele din viața de zi cu zi și folosește un limbaj concis și direct în comunicare.

În favoarea acestui mod de a vedea lucrurile putem invoca tema simplității așa cum a fost ea abordată în științele naturii pentru care a jucat și joacă un rol de seamă.LeonardoDaVinci

Istoria științei a fost dominată multă vreme de convingerea că întotdeauna teoriile cele mai simple despre natură sunt și cele corecte.

În secolul al XIV-lea, călugărul franciscan englez William de Ockham, unul dintre cei mai importanți gânditori ai Evului Mediu, a lansat un instrument ipotetic, denumit “briciul lui Ockam” (sau “briciul lui Occam”), care recomanda ca întotdeauna căutarea de soluții să o vizeze pe cea mai economică sau, altfel spus, cea mai simplă explicație este de obicei cea mai bună.

“Briciul lui Occam” a fost adesea declarat ca fiind un fel de ordin de a nu face mai multe presupuneri decât sunt absolut necesare.

În lucrarea sa “Summa Logicae” (1323) William de Ockam sublinia: “Este inutil de a face cu mai mult ceea ce se poate face cu mai puțin.”

Isaac Newton a reluat, mai mult sau mai puțin, ideea lui Ockham ca primă regulă a raționamentului filosofic din marea sa operă “Principia Mathematica” (1687):

“Noi nu trebuie să admitem mai multe cauze ale fenomenelor naturale, decât acelea care sunt atât adevărate cât și suficiente pentru a explica aparițiile lor.”

Altfel spus, “De ce să facem lucrurile mai complicate decât au ele nevoie să fie?”

Nu câștigăm nimic din complicarea unei explicații de vreme ce ea nu crește corespunzător și puterea sa explicativă.

Dar, “briciul lui Occam” este adesea fetișizat și folosit în mod eronat în cercetarea științifică, ca un fel de “far de ghidaj”.

În acest sens, este invocat adesea modul în care l-a folosit și Newton care spunea: “Natura nu face nimic în zadar, căci ce este în zadar va servi mai puțin.”

Într-un limbaj mai simplu asta înseamnă că, dintre toate, teoria cea mai simplă nu numai că este mai convenabilă și, mult mai probabil, cea mai corectă dar este și mai aproape de modul în care funcționează cu adevărat natura însăși.

Dar, nu există absolut nici un motiv să se creadă că este așa. Este ceea ce a lăsat să se înțeleagă Francis Crick (bio- și neuro-fizician britanic, laureat al premiului Nobel) când a avertizat că “briciul lui Occam” (pe care l-a echivalat cu susținerea “simplității și eleganței”), s-ar putea să nu fie potrivit pentru biologie, unde lucrurile sunt foarte complexe.

Deși este adevărat că teoriile “simple, elegante” s-au dovedit uneori a fi greșite (un exemplu clasic fiind “teorema celor patru culori” din matematică a lui Alfred Kempe demonstrată în mod greșit în1879), este de asemenea adevărat că teoriile mai simple, dar mai puțin precise, pot fi mai utile decât cele complicate pentru a clarifica scheletul unei explicații.

Cu toate acestea, cele mai grave utilizări improprii, sunt axate pe ideea că “briciul” poate adjudeca între teoriile rivale.

Un exemplu potrivit îl oferă dezbaterea privind viziunea antică a universului geocentric, în care soarele și planetele se mișcă în jurul Pământului, aflat în centru, și viziunea Epicicliheliocentrică a lui Nicolaus Copernic, cu Soarele în centru și Pământul și celelalte planete mișcându-se în jurul lui.

Cu scopul de a face teoria geocentrică credibilă, filozofii antici au adăugat orbitelor planetare circulare mișcări circulare mai mici, numite “epicicli”. Aceștia reprezentau, în viziunea lor, modul în care apare uneori mișcarea planetelor, care par să execute niște bucle retrograde pe traiectoria lor văzută de pe Pământ.

S-a susținut de multe ori, încă în secolul al XVI-lea, că acest model ptolemeic (al lui Ptolemeu) al universului a devenit atât de încărcat cu acești “epicicli” că a ajuns pe punctul de a se prăbuși.

A urmat apoi astronomul Nicolaus Copernic, cu universul său heliocentric, și nu au mai fost necesari “epiciclii”. Cele două teorii au explicat aceleași observații astronomice, dar a lui Copernic părea mai simplă, și astfel “briciul lui Occam” îl considera preferabil.

Acest lucru este însă greșit din mai multe motive. În primul rând, Copernic deși a respins “epiciclii ptolemeici” a recurs și el la “doar” 34 de “epicicli” (conform micului său tratat “Commentariolus”, publicat în jurul anului 1514) pentru a explica mișcările de pe firmament.

Așa că, motivele pentru care a fost preferată teoria lui Copernic nu sunt foarte clare: ea nu este mai simplă.

Dacă “briciul lui Occam” nu favorizează teoria lui Copernic față de cea a lui Ptolemeu, ce spune el pentru modelul cosmologic, care a înlocuit teoria lui Copernic: orbitele eliptice planetare ale astronomului german Johannes Kepler din secolul al XVII-lea?

Folosind orbitele eliptice, Kepler a scăpat de toți acești “epicicli” inutili. Cu toate acestea, modelul său nu a fost considerat ca fiind o teorie mai simplă.

În biologie, teoria evoluționistă a lui Darwin a constituit o simplificare față de teoriile pe care le-a înlocuit.

Pe de altă parte, astăzi, ideea că “ipoteza lui Dumnezeu” simplifică sau nu problemele rămâne controversată. Faptul că universul nostru etalează constante fizice, cum ar fi tăria forțelor fundamentale, care par a fi ciudat de fin reglate pentru a permite ca viața să existe, este una dintre cele mai profunde puzzle-uri în cosmologie.

Un alt exemplu popular avansat în favoarea “briciului lui Occam” este înlocuirea teoria flogisticului din chimie – ideea că o substanță numită phlogiston se eliberează atunci când lucrurile ard în aer – cu teoria oxidării a chimistului Antoine Lavoisier în secolul al XVIII-lea.

După cum a susținut istoricul științelor și filosoful american Hasok Chang, conform standardelor vremurilor sale, “conceptul vechi de phlogiston nu a fost nici mai greșit și nici mai puțin productiv decât conceptul Lavoisier despre oxigen și oxidare”.Floare

Chiar dacă momentele din istoria științei prezentate nu se potrivesc perfect cu ideile noastre despre simplitate, rămânem la părerea că simplitatea este o conduită corectă care și în afara limbajului pe care îl folosim poate fi un obiectiv util de atins. Credem că și asta ne poate aduce mai aproape de o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy! 

Surse:

  1. www.theatlantic.com/science/archive/2016/08/occams-razor/495332/
  2. ro.wikipedia.org/wiki/William_Ockham
  3. ro.wikipedia.org/wiki/Briciul_lui_Occam

4. themcclungs.net/physics/download/H/Astronomy/Commentariolus%20Text.pdf

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.