25 Nov

Plictiseala pare rușinoasă dar, e sănătoasă

Plictiseala e rând pe rând vulgară și sublimă, după cum ne pare că universul miroase a ceapă sau că emană din inutilitatea unei raze.”

Emil Cioran

 

În mod obișnuit, plictiseala este o stare emoțională sau psihologică trăită atunci când un individ își dă seama că nu are  nimic special de făcut, nu este interesat de mediul său înconjurător sau simte că o zi sau o perioadă este neinteresantă sau anostă.

Specialiștii spun că plictiseala nu este o altă denumire pentru depresie sau apatie.

Plictiseala, dacă este definită ca fiind o stare obositoare însoțită uneori și de neliniște din cauza lipsei de interes, are în mod covârșitor conotații negative și ar trebui evitată cu orice preț. Ea  pare a fi un simțământ negativ și inutil, poate chiar rușinos.

Apare însă un totuși… fără de care nu avea rost acest articol.

Dr. Sandi Mann, psiholog la University of Central Lancashire, UK, în anii 1990, studiind sentimentele specifice locurilor de muncă, a descoperit că, după furie, cel de-al doilea cel mai frecvent întâlnit sentiment este plictiseala.

Ca urmare, s-a specializat în cercetarea acestui sentiment și i-a consacrat cartea The Upside of Downtime: Why Boredom Is Good. “Am vrut să știu de ce avem acest sentiment al plictiselii, care pare a fi un simțământ negativ și inutil”, spune domnia sa.

Wijnand van Tilburg de la Universitatea din Southampton, UK, a explicat rolul acestui sentiment stânjenitor și foarte neplăcut în felul următor: “Plictiseala face ca oamenii să dorească să se angajeze în activități pe care le găsesc mai semnificative decât cele pe care le au la îndemână”.

“Imaginați-vă o lume în care nu ne-am plictisi”, mai spune doamna dr. Mann. “Vom fi veșnic încântați de toate – căderea picăturilor de ploaie, fulgii de porumb de la micul dejun.”

Domnia sa a devenit curioasă dacă plictiseala ar putea avea beneficii dincolo de contribuția sa la supraviețuire. “Instinctiv,” a spus ea, “am simțit că noi toți avem nevoie de puțină plictiseală în viața noastră”.

Pentru a-și verifica ipoteza, dr. Mann a conceput experimente cu care a demonstrat că oamenii care se plictisesc gândesc mai creativ decât cei care nu sunt în această stare.

Dar ce se întâmplă exact în momentul când apare plictiseala care îți aprinde imaginația? “Când suntem plictisiți, căutăm ceva care să ne stimuleze, ceva pe care nu îl putem găsi în vecinătatea noastră imediată”, explică doamna Mann și continuă “… începeți să visați cu ochii deschiși și permiteți minții să hoinărească, începeți să gândiți dincolo de conștient, în subconștient. Acest proces permite efectuarea unor conexiuni diferite față de cele obișnuite.”

Astfel plictiseala este poarta de acces spre “hoinărelile” minții, care ajută creierele să creeze acele noi conexiuni care pot rezolva orice, de la planificarea unei cine până la un progres în combaterea încălzirii globale.

Majoritatea studiilor în acest domeniu au fost făcute numai în ultimii 10 ani. Cu tehnologia modernă de imagistică a creierului, descoperirile conduc către ceea ce creierul nostru face nu numai atunci când suntem profund implicați într-o activitate, ci și atunci când “visăm cu ochii deschiși”.

“Din punct de vedere științific, visarea cu ochii deschiși este un fenomen interesant pentru că, vorbește despre capacitatea pe care oamenii o au de a cugeta într-un mod pur, mai degrabă decât atunci când gândesc ca răspuns la evenimentele din lumea exterioară”, declară psihologul englez Jonathan Smallwood de la Department of Psychology at the University of York, care studiază fenomenul de 20 de ani.

În opinia lui Smallwood, azi neuroștiințele se află într-un un punct central din istoria lor deoarece, odată cu apariția imagisticii creierului și a altor instrumente inteligente este posibil să se afle ce se întâmplă în creier și se  ajunge astfel la înțelegerea funcționării sale, lucru care până acum a scăpat studiului. Aici se include și ceea ce trăim atunci când suntem “deconectați” și mințile noastre “hoinăresc”.

Când ne pierdem concentrarea asupra lumii exterioare, dar creierul funcționează, oferind suport pentru “visarea cu ochii deschiși”, el de fapt cercetează o vastă și neprețuită comoară de amintiri, își imaginează posibilități viitoare, disecă interacțiunile cu ceilalți oameni și cugetă la cine suntem de fapt. Asta permite reflecția și capacitatea de a înțelege mai bine lucrurile.

Smallwood oferă ca exemplu o controversă: în timp ce ea se întâmplă, este greu să fii obiectiv sau să vezi lucruri din perspectiva celeilalte persoane. Mânia și adrenalina, precum și prezența fizică și emoțională a unei alte ființe umane, îți stau în cale. Dar, a doua zi, sub duș sau într-o mașină, când creierul tău reia controversa, gândurile tale devin mai nuanțate. Nu te gândești la un milion de lucruri pe care ar fi trebuit să le spui și, poate, fără “acel stimul al persoanei cu care te-ai certat”, ai putea obține o altă perspectivă și să dobândești beneficiul discernământului.

A te gândi în mod diferit la o interacțiune personală, altfel decât ai  făcut-o atunci când ai întâlnit-o în lumea reală, este o formă profundă de creativitate stimulată de “visarea cu ochii deschiși”.

Se pare deci că a ne lăsa mintea să “hoinărească” este cu adevărat cheia creativității și productivității. Dar atenție, este foarte importantă și următoarea observație a lui Smallwood: “Vreau să spun, că oamenii ale căror minți hoinăresc  tot timpul nu vor face nimic.”

Evident, există diferite moduri de a „visa cu ochii deschiși” sau a lăsa ca mintea să “hoinărească” – și nu toate sunt productive sau pozitive.

În cartea sa The Inner World of Daydreaming, psihologul american Jerome L. Singer, profesor la Yale School of Medicine, care a studiat fenomenul mai bine de 50 de ani, identifică trei stiluri diferite de “visare cu ochii deschiși”:

  • sub un control scăzut al atenției
  • vinovat-disforic (disforic = trist și nemulțumit)
  • pozitiv-constructiv

Persoanele care au un control slab al atenției sunt anxioase, ușor distrate și se confruntă cu dificultăți de concentrare chiar și când “visează cu ochii deschiși”.

Când “hoinăreala” minții noastre este disforică, gândurile noastre se duc către locuri neproductive și negative. Ne ocărâm pe noi înșine pentru că am uitat de o zi de naștere sau, ne urmărește o obsesie importantă pentru că nu am reușit să găsim o replică inteligentă atunci când aveam nevoie de una. Suntem inundați de emoții precum vina, anxietatea și furia. Nu este surprinzător că acest tip de „visare cu ochii deschiși” este mai frecvent în cazul persoanelor care raportează niveluri cronice de nefericire.

Opusul modului de a visa disforic, visarea pozitiv-constructivă, are loc atunci când gândurile noastre se îndreaptă spre lucruri pline de fantezie. Creierul nostru poate evoca, aparent de nicăieri, posibilități încântătoare, asemenea magiei. Acest mod de “hoinăreală” a minții reflectă tendința noastră internă de a explora idei și sentimente, de a face planuri și de a rezolva problemele.

Și încă o idee interesantă a lui Smallwood: “Problema este că uneori când viața oamenilor nu merge atât de bine, visarea cu ochii deschiși ar putea fi mult mai dificilă decât în momentele în care viața lor este bună.”

În orice caz, “visarea cu ochii deschiși” poate să ne fie utilă atunci când suntem blocați pe o problemă personală, profesională sau de altă natură iar plictiseala este unul dintre cei mai buni catalizatori pentru a da startul procesului de deblocare.

Mai este ceva interesant de avut în vedere când vorbim de plictiseală: relația dintre plictiseală și genialitate.

La prima vedere, plictiseala și genialitatea sunt în contradicție totală. Plictiseala, dacă este definită ca fiind starea obositoare și de neliniște cauzată de lipsa de interes, are în mod covârșitor conotații negative și ar trebui evitată cu orice preț, în timp ce genialitatea este ceva la ceea ce aspirăm – o calitate izbitoare a succesului și a abilităților mentale neobișnuite. Altfel spus, creativitatea, intuiția, talentul, prospețimea gândirii versus lipsa de vlagă, mărginirea, lăcomia, melancolia.

Nu este evident din capul locului, dar aceste două stări contradictorii sunt, de fapt, în strânsă legătură.

Andreas Elpidorou, cercetător în cadrul Departamentului de Filosofie de la Universitatea din Louisville, SUA explică: “Plictiseala motivează urmărirea unui nou scop atunci când obiectivul actual încetează să mai fie satisfăcător, atractiv sau semnificativ. Plictiseala este atât un avertisment că nu facem ceea ce vrem să facem, cât și o împingere  care ne motivează să schimbăm obiectivele și proiectele “.

S-ar putea deci spune că plictiseala este un laborator incubator pentru genialitate. Este locul dezordonat, incomod, derutant, frustrant pe care trebuie să-l ocupi pentru o vreme, înainte de a veni în cele din urmă cu ecuația sau formula câștigătoare.

Sper că dețineți deja o picătură de fericire pentru că ați trecut prin incubatorul respectiv și ați ajuns la pasul următor.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.nautil.us/issue/53/monsters/what-boredom-does-to-you?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2.en.wikipedia.org/wiki/Mind-wandering

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *