31 Dec

Putem fi mai fericiți în 2016?!

“Unul dintre motivele pentru care păsările și caii nu sunt nefericiți este că nu încearcă să impresioneze alte păsări și alți cai.”

                                                             Dale Carnegie

Fiecăruia dintre noi ni se întâmplă să avem și zile proaste dar asta nu înseamnă să devenim niște nefericiți ci să ne străduim să prevenim căderea în nefericire.happy_vs_unhappy_10d

Una din modalitățile de prevenire ar fi să cunoaștem lucrurile pe care oamenii care se lasă prinși în plasa nefericirii le fac și pe care noi ar trebui să nu le facem.

Își fac griji pentru lucruri pe care nu le pot schimba

Câteodată resimțim un sentiment de vinovăție pentru ceva ce am fi putut alege sau face cândva dar nu am procedat ca atare. Ca urmare, suntem gata să începem niște dialoguri interioare “am fi putut, ar fi trebuit, era mai bine dacă…” care nu sunt altceva decât niște “fundături”.

Oamenii nefericiți permanentizează asemenea dialoguri amplificându-și nefericirea.

Dar, e clar că este vorba de lucruri pe care nu le putem schimba deci, nu are rost să ne facem griji pentru ele.

Ceea ce putem face, este să învățăm din greșelile noastre pentru ca data viitoare să nu le mai comitem.

Renunță când dau de greu

Oamenii nefericiți tind să dea înapoi atunci când se lovesc de o provocare. Li se pare că este mai ușor “să arunce prosopul” când o anumită întorsătură a lucrurilor indică iminența unei cauze pierdute.

Renunțarea însă nu poate să dea rezultate bune. Renunțările îi provoacă individului sentimentul că ar fi precum o frunză căzută, purtată de vânt.

Atitudinea contrară, perseverența, indiferent de rezultate, întărește încrederea în propriile posibilități și generează liniștea sufletească generată de gândul că “am făcut tot ce a depins de noi”.

Se iau prea în serios

Dacă uneori sunteți în stare să faceți un pas înapoi, “să vă priviți din afară”, să râdeți de voi înșivă și de unele absurdități ale vieții, înseamnă că e de bine.

Multe lucruri nu vor mai părea atât de cumplite.

Oamenii care se iau prea în serios, au tendința de a lua totul în viață prea în serios și nu vor reuși să depășească momentele de cumpănă.

Nu fac niciodată exerciții fizice

Exercițiile fizice au nenumărate beneficii mentale și fizice. Nepracticarea sau renunțarea la asemenea exerciții, pentru un mod de viață sedentar, are un efect negativ asupra stării de spirit și de sănătate.

Stabilesc obiective de neatins pentru ei înșiși

Pentru fiecare dintre noi stabilirea unor țeluri în viață este un pas important; e unul din pașii necesari pentru a obține succesul!

Mai mult, succesul atrage cu sine satisfacții cu atât mai mari cu cât țelurile fixate sunt mai înalte.

Lucrurile iau însă o întorsătură negativă atunci când aceste țeluri sunt nerealiste și inaccesibile.

Oamenii care-și fixează standarde imposibile vor avea un permanent sentiment de zădărnicie pentru că nu reușesc să le atingă.

Mănâncă deseori alimente nesănătoase

Toată lumea are mici plăceri “vinovate” legate de alimentație și uneori dau dovadă de indulgență atunci când e vorba de consumul în exces al unor delicatese (ciocolată, trufe, cartofi prăjiți…).

Aici însă nu ne referim la indulgența ocazională ci la faptul că transformarea indulgenței în “dependență”, în cele din urmă, îi face pe oameni nefericiți.

Nu dorm suficient

Somnul este esențial! Durata somnului dintr-o noapte se corelează cu cât de bine dispuși și productivi suntem în ziua următoare. Dar atenție, un somn bun nu înseamnă suplimentarea orelor de lucru.

Se concentrează pe slăbiciunile și nu pe punctele lor forte

Cu toții avem nesiguranțele noastre – problema este să le tratăm corect și să încercăm să nu ne concentrăm pe cele rele.

Oamenii nefericiți au tendința de a insista prea mult pe propriile slăbiciuni, în loc de           a-și crea o imagine de sine pozitivă.

Este normal și corect să ne cunoaștem, recunoaștem și stăpânim defectele dar să nu ne lăsăm dominați de ele!

Petrec prea mult timp pe social media

Social-media zilelor noastre este o facilitate extraordinară!

Sunt însă oameni care își petrec întreaga viață on-line, făcând comparații.

Este minunat că prietenul tău tocmai a primit un nou loc de muncă, că s-a căsătorit, sau i s-a născut un copil. E în regulă dar, tu cu viața ta, ești la rândul tău cineva la fel de important!

Stau în zona lor de confort

Este ușor să rămânem în propria zonă de confort, unde ne simțim în siguranță și în care potențialul de risc este scăzut. Stând însă acolo prea mult timp putem rata o serie de momente importante ale vieții.

În același timp, propria zonă de confort poate genera plictiseală, un factor important care contribuie la nefericire.

Plictiseala poate fi ușor evitată prin încercarea unor lucruri noi, prin asumarea unor riscuri… Asta nu înseamnă neapărat că ar trebui să renunțăm la tot și “să ne apucăm de parașutism”, dar putem încerca un nou tip de alimente, putem să mergem la un spectacol de factură nouă sau într-o excursie de weekend undeva unde nu am mai fost.

Își fac griji pentru ceea ce cred alții

Oamenii nefericiți au tendința de a acorda o prea mare atenție la ceea ce cred alții despre ei.ppiness-is-a-twoway-road-10-keys-to-happiness-happy-vs-unhappy-people-2-638

În acest fel, la sfârșitul fiecărei zilei se pot aduna o grămadă de lucruri de făcut pentru a plăcea celorlalți.

Dar, credem că este mai importantă starea de bine proprie!

Bârfesc sau vorbesc negativ despre alții

Majoritatea dintre noi am fost învățați de părinți că, dacă nu se poate spune ceva frumos despre o persoană atunci, mai bine să nu vorbim despre ea.

Oamenii nefericiți, pentru a se simți ei mai bine, vorbesc de rău pe alții. Acest lucru însă nu funcționează niciodată!

Un remediu corect este de a ajuta pe alții să se simtă mai bine.

Lucrează prea mult

Toată lumea merită o zi de sănătate mintală! Oamenii care lucrează prea mult neglijează adesea acest lucru și pot deveni nefericiți.

Ceva ce i-ar putea ajuta ar fi o pauză, de măcar o zi, de la locul de muncă și focalizarea pe propria persoană.

Se autoizolează

Când lucrurile devin dificile, unii aleg să se retragă din calea semenilor, inclusiv din calea oamenilor cărora le pasă de ei.

Dar, când esti nefericit, a petrece timp cu oamenii care te iubesc, prietenii apropiați, familia, este o modalitate foarte bună de a te simți mai bine și de a aduce lucrurile pe făgașul bun.

Prezența altora, cu părerile și ideile lor, are darul de a ne sustrage de la propriile probleme care ne trag în jos.

Nu-și acordă niciun moment de răsfăț

Oamenii fericiți știu că este important să se răsfețe din când în când cu o vacanță, o îmbrăcăminte nouă, un hobby ș.a.

Oamenii care nu sunt fericiți uită de propria persoană, se neglijează deși grija de ei înșiși este la fel de importantă ca și a avea grijă de alții.

Sunt împăcați cu starea lor

Oamenii care sunt nefericiți rămân cantonați în starea lor, mulțumiți fiind că lucrurile sunt așa cum sunt.

Fie că sunt “blocați” într-o relație, care însă nu îi face fericiți, fie că au un loc de muncă, ce nu le oferă niciun fel de satisfacții, starea lor este asemenea stării în niște “șanțuri” din care nu se poate ieși.

Oamenii fericiți fac eforturi pentru a ieși din aceste “șanțuri” și fac schimbările necesare care să-i ducă pe un drum mai bun.

Refuză să ierte

Oamenii nefericiți au tendința de a fi ranchiunoși. Eliberarea de trecut prin oferirea de iertare pentru alții dar și pentru sine este o atitudine incomparabil mai potrivită.

Evită planificarea și organizarea

Dezorganizarea îi face pe oameni să-și simtă viața ca fiind într-o continuă stare de dezordine.

Oamenii care evită organizarea și planificarea sunt mai puțin pregătiți pentru a face față răsturnărilor de situații ale vieții.

Chiar dacă este vorba de ceva simplu cum ar fi rearanjarea camerei, restaurarea ordinii poate ajuta la obținerea sentimentului că s-a recâștigat, într-o oarecare măsură, controlul asupra lucrurilor.

Nutrim speranța că rândurile de mai sus vă vor inspira în găsirea unor soluții cât mai
potrivite pentru a evita nefericirea iar în Anul Nou 2016, veți avea parte numai de picături de fericireLa mulți ani!

Don’t worry, be happy!

Surse:

www.popsugar.com/smart-living/Things-Unhappy-People-Do-34705687?utm_campaign=share&utm_medium=d&utm_source=savvysugar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *