12 Feb

Putem stopa procrastinarea?!

„Dacă creierul ar fi suficient de simplu ca să-l înţelegem, am fi atât de simpli, încât nu l-am înţelege.”

                                                                                            Emerson M. Pugh

Am pomenit în mai multe rânduri, pe blogul nostru, despre amânare fără să furnizăm însă vreo explicație a acestui comportament uman, aproape general.

Căutând o asemenea explicație, am aflat că ea ne poate fi oferită de modul cum funcționează creierul fiecăruia dintre noi.Paleocortex

Neocortexul, care constituie la om cea mai mare parte a scoarței cerebrale și paleocortexul (sistemul limbic), o altă structură importantă a creierului, stau la baza modului în care ne planificăm și ne realizăm activitățile. Cele două părți ale creierului ajung însă, uneori, în conflict.

Să ne gândim la toate lucrurile pe care le-am amânat dar nu ne-am luat definitiv gândul de la ele. Ne mai gândim la ele, pentru că nu este vorba de lucruri despre care credem că nu sunt importante sau că am dori să le ignorăm, să le facem să dispară. Pur și simplu le amânăm. Cum se explică acest proces?

Trebuie să spunem de la bun început că nu este chiar asa rău cum suntem tentați să credem: în realitate recurgem la amânări probabil mult mai puțin.

Există o mulțime de lucruri care, planificate sau nu, trebuiau să se realizeze și care aproape întotdeauna se și realizează: mâncatul atunci când simțim foame, băutul atunci când ne este sete, mersul la culcare, atunci când suntem obosiți. Nimeni nu trebuie să ne cicălească pentru ca să mâncăm, să bem sau să ne odihnim.

Toate aceste activități sunt bune pentru noi, atât în prezent cât și pe termen lung și, totodată, este absolut necesar ca ele să se realizeze cu o anumită periodicitate. Prin urmare, sunt multe activități umane care nu sunt expuse riscului de amânare.

Care sunt atunci activitățile expuse acestui risc?

Factorul care pare să separe activitățile, pe care le efectuăm cu ușurință și la timp, de cele pe care le punem în mod curent deoparte este:  cât de bine ne fac ele să ne simțim.

Cu alte cuvinte, se pare că nu avem nici o problemă în a face lucruri care sunt în interesul nostru pe termen lung, atât timp cât ne simțim bine în prezent, aici și acum. E suficient ca o singură dată acele activități să impună un efort suplimentar, sau neplăceri, că totul se schimbă.

Lucrurile se întâmplă ca și cum creierul nostru este mai interesat de faptul că ceva ne face să ne simțim bine în prezent decât de faptul că altceva va fi bun pentru noi mai târziu.

În acest moment al explicațiilor intervin cele două componente ale scoarței cerebrale, menționate mai sus.

Simplificând puțin lucrurile, putem să spunem că există o parte a creierului având, pe lângă altele, și rolul de a cântări cu mai multă precizie avantajele unui anumit comportament în raport cu costurile sale. Această parte este neocortexul și el, în mod frecvent, ajunge la concluzii de genul: beneficiile realizării unui anumit demers sunt mai mari decât costurile sale.

Dar, există și paleocortexul, parte a creierului, care se preocupă doar de ceea ce se petrece în prezent.Procrastinarea

Ca urmare, dacă o anumită acțiune sau comportament pare să atragă mai degrabă complicații decât beneficii, paleocortexul nu este interesat de el.

De obicei, cele două sisteme sunt în acord unul cu celălalt numai atunci când ceva care este bun, pe termen lung, este de asemenea bun și în prezent. În această categorie se încadrează și mâncatul pentru că pare ceva bun pentru ambele sisteme.

Când cele două sisteme nu sunt de acord, neocortexul joacă rolul “îngerului de pe umăr” (care îți șoptește la ureche “Această activitate, e bună pentru tine!”) în timp ce paleocortexul joacă rolul “diavolului cu tentații” (“Relaxează-te amice, lasă activitatea asta pentru altă dată pentru că înseamnă prea multă muncă!”).

Când o activitate de viitor este în curs de planificare, paleocortexul este interesat mai puțin și lasă problema la nivelul neocortexului. Când vine însă rândul efectuării concrete a acelei activități, paleocortexul devine brusc foarte interesat și, frecvent, în dezacord cu neocortexul.

Interacțiunea și concurența ocazională între aceste două sisteme explică de ce atunci când ne planificăm în mod serios să întreprindem ceva benefic în viitor, când îi vine rândul respectivei activități, la fel de serios, o punem deoparte.

Când e vorba de planificare, neocortexul înregistrează calm că beneficiile depășesc costurile, în timp ce paleocortexul “trage un pui de somn”. Când vine însă momentul efectiv al executării, paleocortexul “țipă” atât de tare în legătură cu costurile prea mari încât neocortexul are puține șanse de a-l depăși (adică de a aplica cele planificate).

Se poate ajuta neocortexul să învingă paleocortexul “recalcitrant”, pentru a rupe ciclul amânărilor?

Răspunsul este da, dacă aplicăm unele strategii ca și cele de mai jos:

– Dacă întârziați mereu cu plata facturilor de utilități, puteți folosi un sistem de debitare automată a facturilor, oferit de bănci. La fel se poate proceda și atunci când vine vorba de economisire pentru pensie. Cele mai multe activități repetitive, trebuie supuse unor asemenea automatizări.

– Deoarece, în ceea ce privește prezentul, paleocortexul este foarte activ faceți ca activitatea dorită să fie atractivă aici și acum în detrimentul activităților tentante, dar nedorite. De exemplu, pentru a spori șansele de practicare a unei activități sportive în aer liber, faceți-o cu muzică, alăturați-vă unui grup cu care să vă antrenați împreună sau, practicați un sport de echipă. În acest fel activitatea cu beneficii (mișcarea în aer liber) devine un element secundar față de ceva distractiv (muzica, socializarea).

Puteți încerca, de asemenea, să faceți un “contract” cu un prieten sau membru de familie, care să vă forțeze să “plătiți o penalizare”, de fiecare dată când nu reușiți să vă realizați o anumită activitate planificată.

Credem că picătura de fericire, ce poate vă este oferită de citirea acestor rânduri, se datorește sentimentului de ușurare resimțit la aflarea faptului că, nu noi suntem cei cărora trebuie să li se reproșeze procrastinarea ci paleocortexului.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1. www.physioanatomy.com/romanian/medicina/sistemul-nervos/structura-scoartei-cerebrale/

2. www.fastcompany.com/3055984/how-to-be-a-success-at-everything/how-to-finally-stop-procrastinating-for-real-this-time?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.