05 Dec

Recunoștința este o datorie pe care și copiii ar trebui învățați să o practice!

Întotdeauna există ceva pentru care să fii recunoscător.”

Charles Dickens

 

Revenind acasă, după ce o bună parte din shopping ai petrecut-o căutând “surprize” pentru cei mici, constați că alegerile tale nu se potrivesc cu așteptările lor și ei nu numai că sunt nemulțumiți dar le și refuză. Ce părinți/bunici nu au avut o astfel de experiență cu copiii/nepoțeii lor?

În asemenea momente ne gândim că oare nici când vor fi mai mari acești “omuleți” nu vor ști sau nu vor dori să fie recunoscători pentru cele bune din viața lor?

Unii părinți încearcă să insufle sentimentul de recunoștință copiilor dar alții au abandonat acest obiectiv și nici nu se așteaptă la recunoștință din partea copiilor. Ei s-au obișnut să nu primească nici o recunoaștere și astfel societatea a ajuns să fie “dominată de o lipsă de respect”.

Lipsa de recunoștință este frustrantă din cel puțin trei motive: (1) atunci când facem lucruri pentru copiii noștri, în mod normal ne așteptăm ca ei să fie bucuroși și să-și exprime într-un fel mulțumirea și suntem dezamăgiți când nu fac acest lucru; (2) atunci când nu sunt recunoscători, ci din contră își manifestă nemulțumirea, ne pun atât pe noi, cât și pe ei într-o dispoziție proastă (deoarece nemulțumirea face întotdeauna ca o persoană să se simtă mai rău, nu mai bine) și (3) a fi nerecunoscător și a te plânge este un comportament egocentric, care nu ține seama de nimeni – este opusul bunătății.

Bunătatea înseamnă să te gândești la ceilalți și să acționezi în moduri care contribuie la fericirea lor; a te plânge cu siguranță nu duce la asta. În mod normal ar trebui ca bunătatea, prin exersarea recunoștinței, să fie parte a culturii familiilor.

Este adevărat că fiecare generație pare să se plângă de copiii “din zilele noastre” care își cer mult mai mult drepturile și sunt mult mai nerecunoscători decât generațiile trecute. De data aceasta, s-ar putea însă să fie adevărat.

În cultura stăpânită de egoism a zilelor noastre, care adesea răsplătește fanfaronada și aroganța în detrimentul bunătății și umilinței, se poate observa eliminarea recunoștinței din viața de zi cu zi.

După părerea psihologului dr. Richard Weissbourd profesor la Harvard Graduate School of Education, lucrurile au evoluat în acest sens pentru că părinții s-au hrănit cu mitul că, dacă îi fac pe copii să se simtă fericiți – îi laudă permanent, le satisfac toate dorințele – caracterul lor se va dezvolta în direcția bună.

“Dar ceea ce vedem în multe cazuri este contrariul: atunci când părinții își organizează viața în jurul copiilor lor, acei copii așteaptă ca și toți ceilalți să se comporte la fel și asta duce la a pretinde drepturi”, spune el. Iar când copiii sunt crescuți în spiritul că au numai drepturi în fond ei sunt lăsați să nu se simtă recunoscători pentru nimic.

Un număr tot mai mare de cercetări indică numeroasele beneficii psihologice și sociale ale exprimării cu regularitate a recunoștinței.

Vestea bună pentru părinți este că aceleași cercetări sugerează că niciodată nu este prea târziu a face copiii să învețe bucuriile subtile ale aprecierii binelui din viața lor. Recunoștința poate fi cultivată la orice vârstă, indiferent că este o stare de spirit, o emoție socială sau o trăsătură de personalitate.

Cercetătorii au constatat că persoanele care au disponibilitatea de a-și exprima recunoștința sunt mult mai mulțumite pentru o varietate mai mare de lucruri din viața lor, cum ar fi prietenii, sănătatea, natura, locul de muncă – și toate acestea îi fac să simtă mai mult sentimentul de recunoștință. Pentru ei, recunoștința nu este numai un simplu “mulțumesc”. Este o mentalitate, este o modalitate de a vedea lumea.

“Recunoștința este, de asemenea, o emoție spirituală, indiferent dacă este implicit sau explicit exprimată”, spune dr. David Rosmarin, profesor la Harvard Medical School. Aproape orice religie din lume include recunoștința ca parte a sistemului ei de valori, spune el, citând practici familiare, cum ar fi rugăciunile de mulțumire sau binecuvântările alimentelor.

Într-un studiu condus de dr. Rosmarin, publicat în 2011 în Journal of Positive Psychology, cercetătorii au analizat online mai mult de 400 de adulți, evaluând recunoștința lor religioasă și generală, angajamentul religios și bunăstarea lor mintală și fizică. Cercetătorii au descoperit, în concordanță cu studiile anterioare, că recunoștința generală a fost asociată cu mai puțină anxietate, mai puțină depresie și o mai bună stare generală.

Majoritatea studiilor privind beneficiile recunoștinței s-au concentrat asupra adulților, dar cercetătorii își îndreaptă acum atenția asupra modului în care recunoștința poate îmbunătăți și viața copiilor.

Gratitudinea inițiază ceea ce specialiștii numesc o “spirală ascendentă a emoțiilor pozitive”. Adolescenții care înregistrează o rată mai mare de recunoștință tind să fie mai fericiți și mai angajați în școală decât cei mai puțin recunoscători și să dea și să primească mai mult sprijin social de la familie și prieteni. De asemenea, aceștia tind să experimenteze mai puține simptome depresive și mai puțină anxietate și sunt mai puțin susceptibili de a prezenta comportamente antisociale, cum ar fi agresiunea.

În calitate de părinți, ar trebui să facem tot ce ne stă în putință să-i învățăm pe copiii noștri să își exprime recunoștința. Experții avertizează însă că eforturile se pot întoarce împotriva intențiilor noastre cele mai bune și în fapt, pot deveni o barieră pentru “a trăi” cu adevărat recunoștința. Copiii trebuie să învețe cum să “gândească” cu recunostință, spun ei, și nu doar să o exprime formal.

Un bun punct de plecare este simpla forță a exemplului cum ar fi exprimarea zilnică a mulțumirilor sau recunoștinței între părinți.

De asemenea, este important ca adulții să-i învețe pe copii să recunoască cercul mai mare de oameni de care beneficiază viața lor, cum ar fi secretarul școlii sau portarul, spune dr. Weissbourd.

“Într-o societate care a devenit atât de împărțită și orientată spre sine”, spune el, “recunoștința este o legătură comună și oferă una dintre cele mai bune căi de a ne conecta unul cu celălalt”.

Recunoștința depinde, la rândul ei, de alte două virtuți: o atitudine pozitivă (a vedea binele) și tăria (a face față adversității).

Nu ne vom simți recunoscători decât dacă avem o mentalitate care să recunoască lucrurile pozitive din viața noastră pentru care ar trebui să fim recunoscători. Când ajungem totuși într-o “pasă proastă”, într-o zonă negativă a existenței, ar trebui să rememorăm lucrurile pozitive care ni s-au întâmplat. Este potrivită aici și ideea de a vizualiza mintal o imagine, din viața de până acum, ce ne este foarte dragă. Toată lumea poate “pregăti” asemenea imagini din trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat. Ne putem învăța și copiii să facă la fel.

Forța morală, duritatea interioară care ne permite să suportăm durerea și suferința, necesită o viziune realistă asupra vieții. Mulți copii/tineri cred că viața ar trebui să fie ușoară – fără frustrări, dezamăgiri și supărări – și sunt nemulțumiți când nu este așa. Virtutea forței morale începe cu înțelegerea și acceptarea unui adevăr de bază: viața este dificilă. Cu ajutorul nostru, copiii pot învăța să fie recunoscători chiar și pentru provocările vieții – și oportunitățile pe care le oferă acestea pentru a crește în înțelepciune și tărie de caracter.

Ce alte căi de exprimare a recunoștinței s-ar putea folosi? De exemplu, în cadrul familiei, se poate face o listă a lucrurilor pentru care considerați că este normal să vă exprimați recunoștința. Dacă faceți acest lucru la cină, v-ați putea gândi la toată lumea cine a contribuit prin toate fazele de muncă la obținerea bucatelor pe care le mâncați – începând cu fermierii, șoferii de camioane, personalul magazinelor alimentare și până la bucătar.

De asemenea puteți face o listă care să înceapă cu cuvintele „Sunt recunoscător. . . ” și să continue cu trei coloane. Prima coloană „Oameni”; sub aceasta enumerați toți oamenii cărora le ești recunoscător. În a doua coloană, „Lucruri”, enumerați toate lucrurile materiale pentru care ești recunoscător. În a treia coloană, „Altele”,  enumerați orice altceva pentru care sunteți recunoscător (libertate, educație, prietenie, dragoste, pace, inteligență, abilități, sănătate, talente, experiențe speciale, frumusețe și bunătate).

La rândul meu, iubite cititorule, îmi exprim recunoștința pentru că ai citit aceste rânduri și îți doresc să ai nenumărate imagini cu picăturile de fericire din viața de până acum și de acum înainte!

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.time.com/5233398/raise-grateful-children/

2.www.wsj.com/articles/how-to-raise-more-grateful-children-1519398748?mod=djcm_OBV1_092216&reflink=nonOS_pocket

7 thoughts on “Recunoștința este o datorie pe care și copiii ar trebui învățați să o practice!

  1. Mulțumesc cu recunoștință, domnule profesor Eilender, și pentru această ocazie de a veni în contact cu aspecte noi ale unei teme atât de vaste, cu lucruri utile de știut.
    În viața de zi cu zi, de pildă, am experimentat probabil fiecare dintre noi cât este de util să spui: „Mulțumesc.“ Cu acest cuvânt spus din inimă începe de fapt recunoștința. Unde învață copilul să spună acest cuvânt ? Pe stradă, sau sub scara blocului cu cheia legată de gât ? Nicidecum, ci în sânul unei familii armonioase formată din părinții sau bunicii la fel de educați.

    Dacă ar fi să admitem faptul că, opusul recunoștinței este invidia, atunci am avea toate motivele să ne ferim de emoțiile negative care ne aduc cu ele durerea sufletească ce derivă din disconfortul psihologic.

    Recunoștința se învață așadar în mediul familial, social și cultural, de acolo de unde ne vin primele noțiuni elementare privind educația.

    CONTINUARE MAI JOS.

  2. Din unele surse aflăm despre Androcle. Androcle, ne povestește, de pildă, grămăticul latin Aulus Gellius, a fost un sclav roman. Refugiat în Africa, a întâlnit într-o pădure un leu rănit la picior. Androcle i-a scos țeapa din labă și i-a vindecat rana. Leul s-a atașat de el și l-a însoțit un timp. Reîntors în țară, Androcle a fost prins și aruncat să lupte cu fiarele în circul din Roma. Dar, spre uimirea tuturor, leul din arenă l-a recunoscut pe binefăcătorul său și s-a așezat cuminte la picioarele lui. Impresionat, împăratul l-a grațiat pe sclav și i-a dăruit și leul care l-a întovărășit tot restul vieții.

    CONTINUARE MAI JOS.

  3. De atunci „leul lui Androcle“ a devenit simbolul recunoștinței. Pe această temă, Bernard Shaw a scris o comedie care poartă titlul Androcle și leul și care se încheie cu vorbele acestuia către leul salvator: „Cât timp vom fi împreună, nu va exista cușcă pentru tine, nici sclavie pentru mine!“ Se referea cumva la sclavia ignoranței ?

    CONTINUARE MAI JOS.

  4. Pe Internet circulă un text interesant care se spune că ar aparține lui Turgheniev. Iată-l:

    „Se zice că Dumnezeu a chemat la masă toate virtuțile și s-au adunat: bunătatea, simplitatea, adevărul, credința. Dragostea, speranța, mila, generozitatea, smerenia, binefacerea, recunoștința. Toate, pline de bunăcuviință, se cunoșteau și stăteau de vorbă ca bune prietene. Două însă, deși erau alături, nu prea se cunoșteau și nu vorbeau între ele. Acestea erau binefacerea și recunoștința. Le-a întrebat Dumnezeu: Voi de ce tăceți ? Ele au răspuns: Nu prea ne cunoaștem, pentru că ne-am întâlnit foarte rar.“

    CONTINUARE MAI JOS.

  5. În cultura iudeo-creștină ne este făcută cunoscută voia Atotputernicului Creator, autorul Decalogului. Înțeleg astfel că, nici o ființă creată, nu are calitatea de a schimba voia Creatorului în care nu este nici schimbare și nici urmă de mutare. Trista realitate arată însă cu totul altfel. Omul, adică acel proiect al Creatorului, a crezut că poate schimba în diverse sinoade, concilii sau sinedriu voia Tatălui. Cu alte cuvinte, oul învață găina cum e cu chestia cu făcutul ouălor.

    Porunca a V-a din Decalog ne readuce aminte următoarele, citez: (Exod 20:12) „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.“

    (Matei 7:21) Nu orişicine-Mi zice: Doamne, Doamne! va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.

    (Coloseni 3:15) Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători.

    Există în concluzie o rețetă pentru exersarea recunoștinței ? Da, există. Iat-o:

    (1 Corinteni 10:31) Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.

    CONTINUARE MAI JOS.

  6. Regele David cânta lui Dumnezedu renumitul psalm 103 al recunoștinței deși știa că suntem doar țărână:

    1 Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!

    2 Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui!

    3 El îţi iartă toate fărădelegile tale El îţi vindecă toate bolile tale;

    4 El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare;

    5 El îţi satură de bunătăţi bătrâneţea, şi te face să întinereşti iarăşi ca vulturul.

    6 Domnul face dreptate şi judecată tuturor celor asupriţi.

    7 El Şi-a arătat căile Sale lui Moise, şi lucrările Sale copiilor lui Israel.

    8 Domnul este îndurător şi milostiv, îndelung răbdător si bogat în bunătate.

    9 El nu Se ceartă fără încetare, şi nu ţine mânia pe vecie.

    10 Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre.

    11 Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El;

    12 cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi.

    13 Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură domnul de cei ce se tem de El.

    14 Căci El ştie din ce suntem făcuţi; Îşi aduce aminte că suntem ţărână.

    15 Omul! zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe câmp.

    16 Când trece un vânt peste ea, nu mai este, şi locul pe care-l cuprindea, n-o mai cunoaşte.

    17 Dar bunătatea Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El, şi îndurarea Lui pentru copiii copiilor lor,

    18 pentru cei ce păzesc legământul Lui, şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le împlinească.

    19 Domnul Şi-a aşezat scaunul de domnie în ceruri, şi domnia Lui stăpâneşte peste tot.

    20 Binecuvântaţi pe Domnul, îngerii Lui, care sunteţi tari în putere, care împliniţi poruncile Lui, şi care ascultaţi de glasul cuvântului Lui.

    21 Binecuvântaţi pe Domnul, toate oştirile Lui, robii Lui, care faceţi voia Lui!

    22 Binecuvântaţi pe Domnul, toate lucrările Lui, în toate locurile stăpânirii Lui! Binecuvântează, suflete, pe Domnul!

    Mulțumesc pentru atenție.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.