20 May

Să învățăm să spunem NU!

„Esența omului este libertatea de a alege.”

Jean-Paul Sartre

Ferice de cei care nu au rețineri în a spune NU. Nuanța de invidie care răzbate din această afirmație își are originea în propriile rețineri în a-l folosi pe NU.

Noi oamenii suntem ființe sociale care progresăm pe seama reciprocității. Este în natura noastră să fim obligați social și asta de multe ori are consecințe neplăcute.

Când distribuim cu ușurință DA-uri, în loc de dificilul NU, ajungem să ne risipim timpul, energia și chiar finanțele.

“Capacitatea de a spune NU reflectă în mod real faptul că, în propria viață, vă aflați pe locul șoferului “, a declarat Vanessa M. Patrick, profesor asociat de marketing la C.T. Bauer College of Business de la University of Houston. “Asta îți dă un sentiment de autonomie.”

Acesta ar fi motivul pentru care, a învăța să spunem NU ne poate fi de folos.

Un studiu realizat de profesorii Vanessa M. Patrick and Henrik Hagtvedt (Boston College), publicat în Journal of Consumer Research a constatat că spunând NU, spre deosebire de NU POT, le-a permis participanților să se sustragă din angajamente nedorite.

În timp ce NU POT sună ca o scuză care poate atrage comentarii, NU dovedește că avem stabilite reguli proprii fapt care sugerează convingere și stabilitate. Și, din moment ce este ceva personal, ea menține și conexiunea socială pe care toți ne-o dorim.

Despre studiul realizat profesorul Patrick a declarat: “De fapt am folosit scenariul vânzătorului ambulant care oferă abonamente la reviste”.

În esență, el și colegii săi au cerut uneia din cele două grupe de subiecți, cu care au lucrat, să vândă abonamente iar celei de a doua grupe să se opună cumpărării spunând NU. Atunci când subiecții au spus NU față de NU POT, ei au fost mai eficienți în a-și impune punctul de vedere, iar vânzătorii mai dispuși să accepte refuzul lor.

Există și alte câteva modalități de a ne simți relativ mai confortabil atunci când spunem NU.

Atunci când mizele sunt scăzute, procedeul este mai agresiv. De exemplu, atunci când un casier ne solicită să ne înscriem pentru folosirea unor carduri de magazin pe care nu le dorim, refuzul este clar și subiectul închis dacă spunem “NU folosesc carduri pentru magazin” în loc de un pasiv “Astăzi NU, dar vă mulțumesc”, care poate implica punerea deciziei în discuție.

Trebuie să remarcăm că este mult mai ușor să fim asertivi cu un străin care ne vinde ceva decât atunci când, de pildă, un coleg ne solicită pentru un drum la aeroport. Este bine să ne folosim de asertivitate atunci când este ușor de făcut acest lucru pentru a ne pregăti astfel pentru situații când vom fi supuși unor presiuni mai mari.

Mai putem observa ceva: este mai ușor să spunem NU atunci când știm exact cum să-l spunem, așa că nu strică să avem pregătite câteva “fraze de nădejde” pentru diverse situații.

De exemplu, în cazul vânzătorilor ambulanți care ne bat la ușă “NU, nu cumpăr de la agenți comerciali”. “NU, nu ies în timpul săptămânii” pentru colegii care doresc să meargă la băut luni seara.

Când avem asemenea expresii pregătite, nu trebuie să ne pierdem timpul căutând o scuză. Și mai mult, începem să ne dezvoltăm reflexul în a spune NU.

Însă, de multe ori ne ferim să spunem NU, pentru că ne temem de consecințe, de posibilitatea să pierdem ceva.

Dacă vrem în schimb să avem parte de noi oportunități și aventuri, probabil că trebuie să spunem DA pentru orice. Dar toate acele DA-uri ne pot “frige”.

“Trăim într-o cultură a lui DA în care se așteaptă ca persoana care va merge înainte cu succes să fie cea care folosește cuvântul DA pentru tot ceea ce se întâmplă”, a declarat Dara Blaine, consilier de cariere în Los Angeles . “Atunci când oamenii au învățat să spună NU am văzut cu adevărat carierele lor decolând”.

Lucrurile nu sunt însă simple deloc. Înainte de toate ar trebui să ne clarificăm obiectivele pe termen lung, ca să putem totuși spune DA oportunităților care reflectă cel mai mult propriile noastre valori.

După aceea, trebuie să încercăm să creăm timp liber în programul propriu, astfel încât să existe spațiu pentru oportunități noi pe care altfel le-am putea trece cu vederea.

“Nu aș încuraja pe cineva care se silește să spună NU la toate”, este de părere doamna Blaine. “Dar, i-aș încuraja să spună NU la ceva și numai pentru a schimba povestea, povestea fiind: “Trebuie să spun DA la tot sau nu o să reușesc”.

Trebuie să recunoaștem că unele angajamente și obligații sunt greu de respins. De exemplu nu putem să-i spunem șefului: “Îmi pare rău, nu lucrez dincolo de ora 17.00”.

Există însă modalități de a face refuzul mai ușor. Dacă șeful dorește să ne adauge o muncă suplimentară, am putea sugera, de exemplu, că nu suntem cea mai bună alegere pentru aceasta deoarece lista proprie de sarcini este deja plină și nu dorim să sacrificăm calitatea.

Și, dacă suntem îngrijorați că NU pare prea amenințător, cercetările de la Universitatea Columbia arată că, nu trebuie să fim, pentru că au constatat că percepțiile noastre asupra propriei asertivități sunt deseori nesigure.

Sunt situații când oamenii care cred despre ei înșiși că sunt suficient sau chiar exagerat de asertivi sunt văzuți de ceilalți ca nefiind așa. Deci, uneori, dacă ne simțim a fi dispuși la confruntare, este posibil ca cealaltă parte să nu ne vadă așa.

În concluzie, „kilometrajul” fiecărei persoane este variabil dar, dacă ne simțim suprasolicitați, NU este un mic cuvânt care să ne reamintească că avem controlul asupra destinului nostru.

Pentru majoritatea dintre noi, asta înseamnă să trăim o viață mai fericită și mai puțin stresantă, lucru mai ușor de realizat de pe „scaunul șoferului”.

Dacă faceți ca să fie așa, beneficiați de o picătură de fericire pe deplin meritată.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.www.nytimes.com/2017/05/08/smarter-living/why-you-should-learn-to-say-no-more-often.html?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2.www.consultanta-psihologica.com/ce-este-asertivitatea/

3.www.despresuflet.ro/psihologie/comunicare/comunicarea-asertiva-dreptul-de-a-spune-nu-p68.html

4.www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0167811612000626

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *