08 Jan

Știați că…?

“Curiozitatea îi împinge pe unii să descopere America și pe alții să asculte la ușă.”

                 Jose Maria Eca de Quinteros  – scriitor portughez

Ne-am gândit că, în aceste zile de început de an, se citesc mai ușor informațiile din categoria celor care intră de obicei în rubricile de curiozități.NodulCravatei

În vremurile nu demult apuse, cam în această perioadă a anului, acest gen de date umpleau paginile almanahurilor (almanahelor, spune un personaj politic celebru), scoase de diferitele ziare și reviste.

Amintirea lor ne stârnește nostalgii dar, numai pe motivul că eram cu cel puțin 27 de ani mai tineri.

Să reluăm clasica întrebare: Știați că…?

Pentru o foarte scurtă perioadă de timp, fiecare dintre noi este cea mai tânără persoană a lumii. (De aici se trage, probabil, credința unora că ei sunt “buricul pământului”.)

Fiecare om își sărbătorește ziua de naștere deodată cu alte 9 milioane de oameni. (Această informație credem că nu le-a parvenit celor amintiți mai sus.)

11 % din oameni sunt stângaci. (Asta la propriu, figurativ? – nu avem informații).

Un sfert din oasele omului sunt în picioare, laba piciorului uman conținând 26 de oase. Capul conține 22 de oase. (Canibalii din cartea lui Daniel Defoe, “Robinson Crusoe”, preferau probabil, pentru prânz, altceva.)

Un creier uman obișnuit conține 78 % apă. (În acest context sunt discutabile aprecierile gen “individul X are capul gol”; orice cap conține și apă.)MaimuțaCurioasă

90% din oameni își umezesc periuța de dinți după aplicarea pastei. (Această statistică nu include pe cei, destul de numeroși pe la noi, care preferă să nu se spele deloc pe dinți.)

Un bărbat obișnuit plânge cam de șase ori pe an pe când o femeie între 30 și 64 de ori. (Statisticile nu spun nimic despre motive.)

Când o persoană plânge și prima lacrimă apare din ochiul drept, înseamnă fericire iar dacă apare din ochiul stâng, înseamnă durere. (Nu știm cum este la stângaci.)

Omul clipește în medie de 25.000 de ori pe zi iar durata totală a clipitului unui individ, într-o zi, este echivalentă cu ținerea ochilor închiși timp de 30 de minute. (La această informație poate unii își pun și problema reciprocă: dacă stăm 30 de minute cu ochii închiși, nu vom mai clipi în ziua respectivă?)

O persoană medie își petrece 25 de ani dormind. (Când s-a făcut acest calcul probabil nu s-a ținut cont de timpul pe care unele persoane îl petrec dormind la școală sau la locul de muncă.)

Un sărut de un minut arde 26 de calorii. (Culmea este că toate mijloacele mass-media sunt pline cu ofertarea a tot felul de produse speciale pentru slăbit în condițiile în care cel mai la îndemână mijloc se poate găsi, probabil, acasă.)

Gura omului produce 1 litru de salivă pe zi. (Nu știm dacă este o cantitate suficientă pentru a stinge eventualul exces de calorii arse prin sărut.)

Omul începe să simtă sete atunci când corpul său pierde 1% din apă. (Nu avem date despre cei care consumă numai alcool.)

Ficatul uman are peste 500 de funcții. (Pentru unele persoane gândirea nu poate fi regăsită ca funcție nici măcar în ficat.)

Creierul folosește 25% din oxigenul inspirat de o persoană. (La persoanele menționate anterior ar trebui adăugat un adverb: degeaba.)

O persoană medie consumă 100 de tone de produse alimentare și 45.424 de litri de apă în decursul vieții sale. (Adverbul de mai înainte ar putea fi adăugat acelorași persoane, de mai sus.)

Organismul uman conține 96.000 de kilometri de vase de sânge iar dacă ADN-ul uman ar fi întins, ar acoperi distanța Pământ-Lună de 6.000 de ori. (No comment!)

Sir Isaac Newton a avut 23 de ani, atunci când a descoperit legea gravitației, iar Bill Gates a început să facă programe de calculator la vârsta de 13 ani. (Peste încă vreo 300 de ani probabil că unele mari realizări științifice sau tehnice se vor datora unor indivizi cu vârsta de 3 ani.)Curiosity_Einstein

Pentru a viziona toate clipurile video actuale de pe YouTube am avea nevoie de circa 1000 de ani. (Nu vă recomandăm să vă stabiliți asta drept unul din țelurile pe care vi le-ați fixat!)

Prima carte de telefon, realizată în 1878, conținea doar 50 de nume. (Orice comentariu pentru comparații cu zilele noastre ni se pare de prisos.)

Există un “morman” de curiozități în toate mijloacele mass-media, pe care le avem cu toții la îndemână și, dacă pe unele dintre ele le cunoaștem, înseamnă că am reușit să le hărăzim interesul și o parte din timpul nostru, lucru care ne plasează în rândurile posesorilor de picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

  

Surse:

1.

2. www.did-you-knows.com/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *