12 Sep

Știți că succesul creează dependență?

„Orice faci prea mult îţi creează un obicei şi o dependenţă: mâncat, dragoste, băut, muncit, mers la meci şi orice alt lucru care generează emoţii şi este făcut în mod repetat.”

Pera Novacovici

 

Urmărirea continuă a succesului distrage atenția de la activitățile și relațiile profund obișnuite care fac ca viața să aibă frumusețea ei.

Povestea cuiva a cărui căutare nesfârșită a succesului îl lasă permanent nesatisfăcut și incapabil de fericire poate fi asemănată cu situația deprimantă a alcoolicilor.

Dependența fizică îi menține pe alcoolici dedicați viciului lor, chiar dacă le distruge fericirea. Mulți alcoolici știu că ar fi mai fericiți dacă renunță dar ei iau decizia de a continua cu băutura, alegând acea atracție intensă și ciudată față de alcool în locul unei “banale și simple fericiri”.

Deși nu este o dependență medicală clasică, pentru mulți oameni succesul are proprietăți de dependență. Într-o anumită măsură lauda stimulează neurotransmițătorul dopamină (compusul chimic din creier care afectează emoțiile, mișcările și senzațiile de plăcere), care este implicat în toate comportamentele de dependență. (Acesta este practic modul în care și rețelele sociale îi țin pe oameni legați: utilizatorii primesc o “lovitură” de dopamină din „like-urile” generate de o postare, făcându-i apoi să revină din nou și din nou, oră după oră.)

Succesul seamănă cu viciul prin efectul său asupra relațiilor umane. Oamenii își sacrifică legăturile cu ceilalți pentru adevărata lor dragoste – succesul.

Ei preferă să-și vadă de afaceri lucrând ore în șir și neglijând aniversări din familie sau alte evenimente. Unii renunță la căsătorie pentru cariera lor – ajung să fie „căsătoriți cu munca lor” – chiar dacă o viață de familie bună aduce mai multe satisfacții decât orice loc de muncă.

Mulți cercetători, printre care și psihologul clinician Barbara Killinger din Toronto, arată că, pentru a obține în continuare succese, oamenii își sacrifică de bună voie propria stare de bine prin suprasolicitare.

Aceștia preferă să fie speciali în loc să fie fericiți conform ideii că oricine poate face lucrurile necesare pentru a fi fericit – să meargă în vacanță cu familia, să se relaxeze cu prietenii – dar nu toată lumea poate realiza lucruri grozave.

Astfel aceste persoane “speciale” amână deliciile obișnuite de relaxare și timpul petrecut cu cei dragi până “după” un anume proiect. Dar, bineînțeles, acel “după” nu pare să sosească niciodată.

Dorința de succes poate fi inerentă naturii umane. Părintele psihologiei americane, William James, a remarcat odată: „Nu suntem doar animale sociabile, cărora ne place să fim la vederea semenilor noștri, dar avem o înclinație înnăscută de a ne face remarcați și de a fi observați favorabil de către cei de felul nostru”. De remarcat faptul că succesul ne face atrăgători pentru ceilalți (asta până ajungem să ne distrugem căsniciile).

Dar a fi special nu este ceva ușor de realizat. În afară de cazul unor vedete de pe la televiziuni și alte vedete accidentale, succesul este o muncă brutală și necesită sacrificii.

În anii 1980, medicul Robert Goldman a descoperit că peste jumătate dintre atleții aspiranți la titluri ar fi dispuși să ia un medicament care să-i omoare în cinci ani în schimbul câștigării competițiilor cum ar fi „decathlonul olimpic” la care s-au înscris astăzi.

Cercetările ulterioare au constatat că până la 14 la sută dintre performerii de elită ar accepta o afecțiune cardiovasculară fatală în schimbul unei medalii olimpice de aur.

Succesul necesită o muncă de Sisif și majoritatea oamenilor nu se simt niciodată „suficient de reușiți”. Perioada de vârf durează doar o zi sau două, iar apoi se trece la următorul obiectiv.

Psihologii numesc asta “bandă de alergat hedonică”, în care satisfacția dispare aproape imediat și trebuie să trecem la următoarea recompensă pentru a evita sentimentul de rămânere în urmă. Acesta este motivul pentru care atât de multe studii arată că oamenii de succes sunt aproape invariabil geloși pe cei care au mai mult succes.

Ei ar trebui să coboare de pe bandă dar renunțarea nu este ușoară când este vorba de dependență. Pentru persoanele dependente de substanțe, retragerea poate fi o experiență agonizantă, atât din punct de vedere fizic cât și psihologic. Anxietatea și depresia sunt foarte frecvente după ce se renunță la consumul de alcool.

Persoanele dependente de succes care renunță la obiceiurile lor experimentează și un fel de sevraj. Cercetările arată că depresia și anxietatea sunt frecvente în rândul sportivilor de elită după încheierea carierei. De exemplu, sportivii olimpici suferă de „melancolie post-olimpică”.

„Nefericit  este cel care depinde de succes pentru a fi fericit”, a scris Alex Dias Ribeiro, fost pilot de curse de Formula1din Brazilia. „Pentru o astfel de persoană, sfârșitul unei cariere de succes înseamnă “capătul liniei”. Destinul său este să moară de amărăciune sau să caute mai mult succes în alte cariere și să continue să trăiască din succes în succes până când va cădea mort. În acest caz, nu va exista viață de după succes.”

Arthur C. Brooks, profesor de practică a conducerii publice la Harvard Kennedy School, este de părere că “există multe lucruri pe care le puteți face pentru a vă readuce pe calea pe care să urmăriți fericirea în loc de succes, indiferent unde vă aflați în călătoria prin viața voastră.”

Pentru cei care se află în vârful carierei sau “dacă încercați să priviți succesul în oglinda retrovizoare” el sugerează luarea în considerare a trei pași.

Primul pas este recunoașterea faptului că, oricât de plin de succes ai fost, ești sau speri să fii în viața și munca ta, adevărata fericire nu o vei găsi pe “banda de alergare hedonică” din viața ta profesională.

O vei găsi în lucruri extrem de obișnuite ca de exemplu să te bucuri de o plimbare sau de o conversație cu cineva drag, în loc să prestezi ore suplimentare de muncă.

Acest lucru este extrem de dificil pentru mulți oameni. Pentru cei care și-au petrecut viața venerând munca grea și străduindu-se să îi depășească pe ceilalți se manifestă aproape ca o recunoaștere a înfrângerii.

O mare parte a modului în care oamenii măsoară succesul o constituie comparația socială dar cercetările arată clar că “goana” după succes elimină satisfacția vieții.

Al doilea pas înseamnă remedierea relațiilor pe care le-ați compromis în numele succesului. Evident acest lucru este complicat. „Îmi pare rău că am ales ședințele obositoare ale consiliului de administrație – pe care nici măcar nu mi le amintesc acum – în locul recitalurilor tale de balet” ar putea fi un exemplu de atitudine.

Mai eficient este pur și simplu să începi să te manifești în sensul remedierii relațiilor. În cadrul lor, acțiunile vorbesc mai tare decât cuvintele, mai ales dacă cuvintele tale au fost destul de goale în trecut.

Ultimul pas este de a găsi valorile corecte ale succesului. Dacă vă stabiliți ca valori ale succesului numai recompensele lumești de bani, putere și prestigiu, vă veți petrece viața alergând pe “banda de alergare hedonică” și comparându-vă cu ceilalți.

Ar fi mult mai importante valori cum sunt credința, familia și prietenia. Se poate include și munca – dar nu munca de dragul realizării exterioare. Mai degrabă, ar trebui să fie munca care îi servește pe ceilalți și oferă un sentiment de însemnătate personală.

Succesul în sine nu este un lucru rău la fel cum nici vinul nu este un lucru rău. Ambele pot aduce vieții distracție și dulceață. Dar ambele devin tiranice atunci când sunt un substitut al relațiilor și iubirii, relații și iubiri care ar trebui să fie în centrul vieții noastre și nu o completare.

Sper, iubite cititorule, că ai parte de multe picături de fericire pentru că plasezi în centrul existenței tale iubirea și nu succesul.

Don’t worry, be happy!

Sursa:

www.theatlantic.com/family/archive/2020/07/why-success-wont-make-you-happy/614731/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.