22 Jun

Știți care este cel mai bun răspuns la întrebările vieții?

„A şti să râzi în clipele tragice înseamnă a stăpâni tragicul.”

Marin Preda

 

Viața este în mod inerent incertă și numai acesta este singurul fapt care nu se schimbă de-a lungul experienței noastre de a exista în această lume.

S-ar mai putea adăuga că, așa cum zicea, cred că, Tudor Mușatescu “Viața e un text oarecare între două coperți”.

Toate celelalte – cum simțim, ce credem, acțiunile noastre și valabilitatea lor ș.a.m.d.- sunt un flux continuu de informații, întrebări, răspunsuri, înțelegeri care sunt aruncate dintr-o parte în alta a conștiinței noastre, în funcție de timpul și spațiul în care suntem cantonați.

Incertitudinile vieții noastre parcă amintesc de Principiul de incertitudine  al lui Werner Heisenberg valabil în lumea fizicii cuantice.

(Dacă se cunoaște exact poziția în spațiu a unei microparticule nu se poate cunoaște exact impulsul ei și invers, dacă se cunoaște exact impulsul nu se poate cunoaște exact poziția microparticulei.)

Referindu-ne la conștiință și conținutul ei, pe de o parte și limbaj pe de altă parte, am putea parafraza acest principiu astfel: un conținut precis al conștiinței nu poate fi exprimat la fel de precis de limbaj iar un limbaj precis nu reflectă exact un anume conținut al conștiinței.

Conștiința și conținutul ei – în primul rând emoțiile și acțiunile noastre apoi relațiile noastre cu obiectele externe și cu oamenii, la un moment dat – sunt instantanee și adevărate.

În același timp, limbajul, sistemul formal pe care îl folosim pentru a decoda conținutul conștiinței, dă sens lucrurilor pe parcursul timpului.

Dar indiferent cât de bun este sistemul formal al limbajului, acesta nu se va potrivi niciodată pe deplin cu conținutul conștiinței. Chiar dacă se apropie, nu putem ști niciodată sigur că ceea ce decodează  la un moment dat, este într-adevăr ceea ce este cel mai adevărat pentru acea realitate.

Să presupunem că avem posibilitatea de a pune unui criminal întrebări despre motivul pentru care, în condițiile în care știa ce consecințe vor avea acțiunile sale, a comis crima oribilă.

S-ar putea chiar să obținem și câteva răspunsuri care să ne îndrepte spre o idee mai adevărată despre cum s-a întâmplat crima. Dar mai târziu, la sfârșitul zilei, când nu mai suntem față în față cu criminalul nu ni se mai par atât de clare gândurile exprimate de el.

Mai rău, criminalul însuși probabil nu este în clar cu ele. El poate avea un sentiment nebulos pe care l-a asociat cu actul crimei dar acel sentiment ar fi putut avea cu ușurință o altă cauză subconștientă sau ar fi putut fi o interpretare greșită atât a lui, sau a noastră, a persoanei care am pus întrebarea.

Aceeași idee se aplică și motivului pentru care, din senin, șeful tău te-a dat afară fără o explicație, motivul pentru care soțul/soția te-a înșelat, sau orice altceva care a avut loc într-un trecut care nu mai este în proximitatea propriei experiențe conștiente.

Și totuși, folosim limbajul în mod constant pentru a da sens conținutului conștiinței. Punem întrebări și căutăm răspunsuri, cunoscând implicit că nu putem fi cu adevărat siguri că peste ceea ce dăm astăzi a fost valabil și ieri sau va fi adevărat și mâine.

Și, în cea mai mare parte, acest lucru ajută deoarece, dacă atribuim un fel de cauză unui efect, chiar dacă această cauză este incertă, putem mai ușor să creăm un înțeles și o narațiune acolo unde altfel acest lucru nu s-ar putea realiza. Cu toate acestea, o problema reală, atunci când persistă, generează o stare de incertitudine.

Unul dintre lucrurile paradoxale legate de incertitudine este acela că atunci când atribuim cauze unor efecte, chiar dacă ajungem la ceva cu substanță, incertitudinea persistă, deoarece întrebările și răspunsurile nu se opresc niciodată.

Dar chiar și atunci când incertitudinea nu persistă, motivul probabil este acela că ne-am amăgit considerând un răspuns incomplet ca fiind certitudine.

Timpul – atât ca și concept, cât și ca experiență – este un „animal ciudat”, dar unul dintre cele mai evidente și profunde lucruri despre el este că schimbă lucrurile.

Cum ne simțim azi – teama, nevoia, incertitudinea – probabil că nu va fi cum ne vom simți mâine și, probabil, nu va fi cum ne vom simți într-un an de acum încolo. Și, după cum se spune, va trece și asta.

Când avea deja o vârstă înaintată, cunoscutului scriitor de science fiction Ray Bradbury (cunoscut la noi mai ales pentru cărțile Fahrenheit 451 și  Moby Dick), i s-a cerut într-un interviu să-și spună părerea despre ce înseamnă să ne maturizăm și, în particular, ce înseamnă să ne maturizăm în timp ce rămânem conectați la copilul din noi.

Răspunsul său a fost următorul:

“Rămâi legat de copilul din tine, care explodează în fiecare zi. Nu-ți faci griji în legătură cu viitorul, nu-ți faci griji legate de trecut – pur și simplu explodezi. Deci, dacă ești dinamic, nu trebuie să-ți faci griji cu privire la vârsta pe care o ai. Așa că, eu am rămas un băiat, pentru că băieții aleargă peste tot – niciodată nu se opresc din alergat, niciodată nu se uită înapoi, niciodată nu se uită înapoi, continuă să alerge, să alerge și să alerge. Acesta sunt eu – băiatul care aleargă.”

Din cele spuse de Ray Bradbury ajungem la concluzia că probabil cel mai bun mod de a face față la toate este “să încerci să te joci, să alergi”. Să nu ne oprim să punem prea multe întrebări ci să ne bucurăm de ceea ce există atunci când există, lăsând în urmă “hiatusurile” până când nu mai pot fi văzute.

Desigur întrebările și răspunsurile au locul lor și, cu siguranță, ar trebui să solicite măcar o parte din atenția noastră pentru că trebuie să asigurăm o anume stabilitate pe toată durata călătoriei prin viață.

Dar nu trebuie să omitem nicicând lecția pe care ne-o oferă copilul din noi, cel care preferă certitudinii joaca și răspunsurilor nevinovăția. Și acest copil știe că, uneori răspunsul nu este o soluție ci, mai degrabă, este o poantă.

Scott Weems, psiholog și doctor în neuroștiințe american, arată că: “creierul nostru lasă diferite idei să concureze între ele şi „să se lupte” pentru a obţine atenţie cu prioritate. Acest mod de funcţionare are beneficiile lui; de pildă, ne permite să raţionăm, să rezolvăm probleme, chiar şi să citim cărţi. În schimb, generează uneori conflicte, de exemplu atunci când încercăm să găzduim concomitent două sau mai multe idei neconcordante. Când se întâmplă aşa ceva, creierul are o singură soluţie: râsul.”

Aşadar, umorul este indisolubil legat de conflict şi ambiguitate, e răspunsul natural la starea de conflict şi confuzie din creier.

Când idei contradictorii se ciocnesc în mintea noastră – fără să ne dăm seama, de cele mai multe ori – creierul, bombardat cu informaţii care nu se potrivesc una cu alta, găseşte scăpare din ghearele incertitudinii în acest fenomen – umorul – care, astfel, capătă aspectul unui mecanism adaptativ. Sub presiunea râsului tensiunea se rupe.

În concluzie, răspunsul cel mai bun la întrebările vieții poate consta nu în căutarea unor întrebări mai bune sau răspunsuri mai bune ci, în căutarea unor glume mai bune. Și apoi, cu aceste glume, să umplem orice goluri de incertitudine o perioadă suficient de lungă pentru a lăsa săgeata timpului să facă ceea ce face cel mai bine: să anuleze nevoia unui răspuns.

Abordând această temă am și ocazia să-mi exprim recunoștința către acei prieteni de pe Facebook care postează glume de bună calitate și trebuie să recunosc că ele, pentru mine, constituie picături de fericire de care, îți doresc iubite cititorule, să ai și tu parte în număr cât mai mare!

Nu pot să închei fără să citez, la rândul meu, o glumă a poetului american Robert Frost, glumă ce mă amuză de câte ori o recitesc: „Banca este locul unde ţi se împrumută o umbrelă pe vreme frumoasă şi apoi îţi este cerută înapoi când începe să plouă.”

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.designluck.com/the-best-answer-to-lifes-questions/

2.www.descopera.ro/cultura/12346096-rasul-umorul-si-misterele-lor-in-cautarea-unor-explicatii-ale-stiintei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.