15 Jun

Știți cum să vă faceți zilele mai pline de speranțe?

„Întreaga înțelepciune umană se rezumă la două cuvinte: așteptare și speranță.”

Alexandre Dumas

 

Cu toții trecem prin momente când vedem lumea ca prin ochelari cu lentile murdare. Ele sunt momente când îți vine să te ascunzi, să te bagi în pat sau în cada de baie.

Din fericire pentru cei pe care îi iubim, pentru existența și viața noastră, există remedii cu ajutorul cărora se pot curăța lentilele ochelarilor și înlătura ceața care s-a lăsat.

Asemenea remedii ne recomandă unele conferințe TED, susținute de personalități care au avut succes în acest domeniu.

(TED = Technology, Entertainment, Design = Tehnologie, Divertisment, Design = o serie de conferințe globale susținute de o asociație americană non-profit, Fundația Sapling, organizate pentru a răspândi “ideile care merită promovate”)

  1. Tali Sharot (profesor de neuroștiințe cognitive în cadrul Departamentului de Psihologie Experimentală de la University College din Londra) – Schimbă-ți așteptările!

Uneori, pare imposibil să rămâi optimist în fața titlurilor zilei. Menționam câteva exemple în postarea precedentă. Cu toate acestea, puteți începe treptat să vă schimbați atitudinea, orientându-vă către ceea ce Tali Sharot numește “prejudecata optimistă”.

După cum explică ea, “Optimismul modifică realitatea subiectivă, modul în care noi vedem și așteptăm ca lumea să se schimbe. Dar poate schimba și realitatea obiectivă, acționând ca o profeție care aduce auto-satisfacție.”

Ce înseamnă asta? Când te trezești și crezi că va fi o zi proastă, te pregătești pentru ea. În acest fel, data viitoare când te surprinzi făcând o predicție sumbră, în primul rând trebuie să te feliciți că ai observat. Apoi, gândește-te la câteva lucruri care te așteaptă pe parcursul zilei – nu trebuie să fie mari – nu neglija plăcerea simplă, dar sublimă, a unui duș fierbinte, prima scurgere de cafea în ceașcă sau primele câteva note ale melodiei preferate – și astfel vei începe să-ți antrenezi creierul pentru a amplifica evenimentele pozitive în detrimentul celor negative.

  1. Paul Tasner (director general al firmei PulpWorks, Inc.) – Recunoaște faptul că îți poți schimba viața în orice moment!

Simți că este greu să te aștepți la ceva în viitor, pentru că totul pare prea previzibil?

Prima opțiune: renunță la inevitabil! (și dacă tot suntem la inevitabil, de ce nu îți compui epitaful?).

A doua opțiune: deschide-te către posibilitățile care există pentru oricine și la orice vârstă.

Inginerul Paul Tasner a fost “trezit” din reveria rutinei zilnice, la vârsta de 64 de ani, când a fost concediat. Întreaga lui viață de adult, a lucrat pentru alții, dar la vârsta de 66 de ani el a decis să devină antreprenor.

Californianul face acum ambalaje biodegradabile care ajută la combaterea crizei de poluare cauzate de materialele din plastic.

El spune: “Acum fac munca cea mai plină de satisfacții și mai semnificativă din viața mea. Spre deosebire de ceea ce majoritatea dintre noi cred, începerea unei afaceri nu este ceva care este mai bine de făcut atunci când suntem tineri. Antreprenorii mai în vârstă din SUA, atunci când lansează noi afaceri, au o rată de succes de 70%, comparativ cu 28% în cazul antreprenorilor mai tineri.”

  1. Andrew Solomon (psiholog și scriitor) – Caută înțelesuri în momentele cele mai provocatoare!

Pentru unii, pesimismul nu este o înclinație trecătoare, ci o perspectivă aproape constantă, cauzată de vremuri grele, poate chiar brutale. Dar chiar și evenimentele negative pot avea efecte pozitive, potrivit lui Andrew Solomon.

Solomon a transformat o copilărie marcată de agresiune și chin emoțional într-o viață orientată spre a-i ajuta pe alții să comunice propriile povestiri despre cum au crescut.

Sfatul său este: “Trebuie să luați traumele, să le includeți ca parte a vieții și să răspândiți cele mai grave evenimente ale vieții voastre într-o narațiune de triumf, evocând un sine mai bun, ca răspuns la lucrurile care produc durere.“

  1. Dave Isay (producător radio) – Ascultă povestea unei alte persoane!

Când te simți deprimat, te poate ajuta să-ți lași la o parte propriile gânduri și să-i asculți pe alții.

În 2003, Dave Isay a fondat societatea non-profit StoryCorps, cu sediul în New York, pentru a crea conexiuni interumane și a da atenție povestirilor oamenilor reali. Astăzi, peste 100.000 de persoane au înregistrat conversații cu cei dragi grație StoryCorps.

“După acest model vă puteți propune, în această săptămână și, poate și în următoarele, să rugați pe cineva – un membru al familiei, un prieten sau chiar un străin – să vă povestească despre un moment semnificativ din viața lui. Ascultați cu mare atenție!”

“Când auziți o poveste despre dragostea, despre înțelepciunea și curajul care umplu momentele cele mai importante ale oamenilor”, spune Isay, “uneori te poți simți ca și cum ai umbla pe pământ sfânt”.

  1. Elizabeth Gilbert (scriitoare) – Întoarce-te acasă”!

Descurajarea ta provine din faptul că ai fost lovit de prea multe ori? Elizabeth Gilbert înțelege foarte bine despre ce este vorba.

După succesul cu o carte, Eat, Pray, Love, a lansat o altă carte și, “a fost un fiasco”, spune ea.

“Am fost bine,” adaugă ea. “Voi fi întotdeauna în siguranță în fața uraganelor aleatoare ale rezultatelor, atâta timp cât nu uit niciodată locul căruia îi aparțin de drept”, spune Gilbert. Pentru ea “acasă” înseamnă actul propriu-zis de scriere. Nu obține recenzii bune, dar cărțile ei se vând foarte bine și de multe ori duc la solicitări de drepturi de a se produce filme după ele.

Cum poți să-ți găsești propriul centru de echilibru în mijlocul furtunii și avântului vieții? “Identificați lucrul sau lucrurile din această lume pe care le iubiți mai mult decât vă iubiți pe voi înșivă”, spune Gilbert. “Aceasta ar putea fi creativitatea, ar putea fi familia, ar putea fi o invenție, o aventură, o credință, un serviciu, sau plăcerea de a crește căței”.

  1. Keller Rinaudo (antreprenor în domeniul roboticii) – Adaugă ceva la lumea ta!

Ar putea părea cel puțin ciudat să rămânem veseli în fața numeroaselor mari probleme cu care ne confruntăm, cum ar fi, pentru a numi câteva, războaiele și conflictele armate, schimbările climatice și incidența continuă a bolilor grave.

“Dar, mai degrabă decât a fi tras în jos, ați putea dori să priviți în sus – către cer. Acolo se află dronele care bâzâie peste Africa și livrează sânge și plasmă populațiilor rurale greu accesibile” spune Keller Rinaudo.

El a creat Zipline International Inc. un sistem care folosește instrumente ce operează cu baterii și care furnizează consumabile de urgență spitalelor din Rwanda.

„Gândiți-vă pentru o clipă la know-how-ul practic, la creativitate, la munca în echipă și la ingeniozitatea care a făcut dintr-o idee o realitate – și știți că ideile care schimbă lumea “se coc” în jurul nostru. Inovația conduce la alte inovații care, la rândul lor,conduc la mai multe inovații”, spune Rinaudo.

„Înlocuiți o parte din timpul petrecut citind sau ascultând știrile cu o căutare de informații având cuvântul cheie “inovație” sau vizionați una dintre numeroasele inovații prezentate în conferințele TED” mai spune el.

  1. Candy Chang (artist) – Gândește-te la moartea ta ! (nu este vorba de o activitate morbidă)

După ce a murit o persoană apropiată, Candy Chang a avut inspirația să transforme o casă abandonată din orașul său (New Orleans) într-o tablă uriașă, pe care era o singură propoziție care trebuia completată:

“Înainte de a muri vreau să _________________”.

Pe măsură ce oamenii au încheiat propoziția cu răspunsuri cum ar fi: “calc pe linia internațională de schimbare a datei“, “cânt pentru milioane” sau “plantez un copac“, peretele s-a transformat dintr-un spațiu neglijat într-unul care leagă vecinii și le evidențiază speranțele și visurile.

După cum spune Chang, “În epoca noastră de distragere a atenției, este mai important ca oricând să găsim modalități de a menține perspectiva și să ne amintim că viața este scurtă și delicată. În acest fel, a vă gândi la toate lucrurile pe care le puteți realiza chiar acum – poate fi unul dintre cele mai înălțătoare lucruri pe care le puteți face.”

Speranțele vii sunt pentru oricine picături de fericire și sper să aveți parte de ele din belșug!

Don’t worry, be happy!

 

Sursa: ideas.ted.com/how-to-be-more-hopeful/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.