01 Mar

Știți de ce contactul vizual poate fi important?

„Sufletul, din nefericire, are un interpret deseori inconștient, dar totuși un interpret corect ochii.”

Charlotte Brontë

 

Fără îndoială că, aflându-vă într-o încăpere aglomerată și plină de zgomot, ați trecut prin experiența de a intra în contact vizual  cu o persoană necunoscută. Este aproape ca o scenă din filme: restul lumii “se estompează” în timp ce tu și acel alt suflet sunteți conectați momentan într-un fel de cunoaștere reciprocă.

O asemenea reacție este un element fundamental al cinematografiei romantice dar reacțiile complexe, inconștiente, care au loc sunt cu totul altceva decât se crede.

Desigur, contactul vizual nu este întotdeauna atât de interesant dar este aproape întotdeauna important. În funcție de cât de mult ni se întâlnesc sau ni se ocolesc privirile atunci când vorbim cu alți oameni, facem ipoteze despre personalitatea lor.

Pe de altă parte, atunci când trecem pe lângă alți oameni, pe stradă sau în alt loc public, putem rămâne cu impresia de a fi respinși dacă aceștia nu intră în contact vizual cu noi.

Toate acestea le știm deja din experiențele noastre de zi cu zi. Ceea ce poate nu știam este că psihologii și neurologii studiază contactul vizual de zeci de ani, iar descoperirile lor dezvăluie mult mai multe despre puterea sa, inclusiv ce mesaje emit ochii noștri și modul în care întâlnirea privirii cuiva modifică ceea ce credem despre persoana respectivă.

De exemplu, o constatare repetată este aceea că întâlnirea privirii noastre cu a altcuiva ne atrage și ne reține atenția, făcându-ne mai puțin conștienți de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. De asemenea, contactul vizual implică aproape imediat o serie de procese cerebrale, pornind de la faptul că ne dăm seama că avem de-a face cu mintea altei persoane care momentan ne privește. În consecință, devenim mai conștienți de autoritatea altei persoane, că are o minte și o perspectivă proprie și, la rândul nostru, devenim mai conștienți de noi înșine.

Este posibil să fi observat puternic aceste efecte dacă ați păstrat vreodată privirea intensă a unei maimuțe la o grădină zoologică: este aproape imposibil să nu fii avut senzația profundă că ea este conștientă că te judecă și te cercetează.

De fapt, chiar și privirea dintr-o pictură-portret, care pare să facă contact vizual cu privitorul, s-a dovedit a declanșa o schimbare de activitate a creierului legată de cogniția socială – adică în regiunile implicate în gândirea despre noi înșine și despre alții.

În consecință, nu este surprinzătoare drama realizării că suntem obiectul judecăților unei alte minți și că ea ne poate distrage atenția foarte mult.

În acest sens, cercetătorii japonezi au realizat un studiu. Niște voluntari au privit videoclipul unei fețe în timp ce completau simultan un joc de cuvinte care presupunea adăugarea unor verbe care s-ar potrivi cu diverse substantive (pentru a lua un exemplu ușor, dacă ar auzi substantivul „lapte”, un răspuns adecvat ar fi „bea”). În mod hotărâtor, voluntarii au folosit mult mai mult timp pentru găsirea verbelor potrivite (dar numai pentru substantivele mai complicate), când chipul din videoclip părea să intre în contact vizual cu ei. Cercetătorii consideră că acest efect s-a produs deoarece contactul vizual – chiar și cu un străin dintr-un videoclip – este atât de intens încât ne poate “partaja” rezervele cognitive.

Cercetări similare au descoperit că întâlnirea privirii directe a altcuiva interferează și cu memoria noastră de lucru (capacitatea noastră de a reține și folosi în minte informații pe perioade scurte de timp), imaginația noastră și controlul nostru mintal privind capacitatea de a suprima informațiile irelevante.

Este posibil să fi experimentat aceste efecte la prima mână, poate fără să vă dați seama, ori de câte ori ați întâlnit privirea unei alte persoane, astfel încât ați ajuns să vă concentrați mai bine asupra celor ce le spuneți sau gândiți. Ca o paranteză: unii psihologi recomandă “privitul în depărtare” ca o strategie (ca să nu-i încurce) pentru a ajuta copiii mici să răspundă la întrebări.

Pe lângă faptul că ne trimitem creierul într-o suprasolicitare socială, cercetările arată, de asemenea, că prin contactul vizual se modelează percepția noastră despre cealaltă persoană. De exemplu, în general, percepem oamenii care fac mai mult contact vizual ca fiind mai inteligenți, mai conștiincioși și mai sinceri (cel puțin în culturile occidentale) și devenim mai înclinați să credem ce spun ei.

În același timp, prea mult contact vizual ne poate face să ne simțim inconfortabil iar persoanele care “se holbează” fără să renunțe pot să devină înfricoșătoare.

Într-un studiu cu 498 de subiecți (224 bărbați, 274 femei, aparținând de 56 naționalități), care au vizitat London Science Museum psihologii au încercat să stabilească durata preferată a contactului vizual. Ei au ajuns la concluzia că, în medie, acesta durează trei secunde (nimeni nu și-a exprimat preferința pentru contacte vizuale cu durata mai mare de nouă secunde).

Un alt efect al întâlnirii privirilor, descoperit recent, este că întâlnirea privirilor duce la un fel de topire parțială a sinelui propriu al celor doi: apreciem că străinii cu care am avut contactul vizual sunt mai asemănători cu noi, din punctul de vedere al personalității și al înfățișării lor.

La asta se adaugă poate efectul că, în contextul potrivit, când toți ceilalți sunt ocupați să discute, tu și persoana cu a cărei priviri te-ai întâlnit împărtășiți un moment special.

“Chimia” contactului vizual implică un proces cunoscut sub numele de „mimetismul pupilei” sau „contagiunea pupilei” ceea ce înseamnă că pupilele persoanelor aflate în contact vizual se dilată și se contractă în sincronism. Acest aspect a fost interpretat ca fiind o formă de mimică socială subconștientă sau, într-o abordare mai romantică, un fel de dans ocular.

În această privință există însă un oarecare scepticism, unii cercetători afirmând că fenomenul este doar un răspuns la variațiile luminozității ochilor celeilalte persoane variații care provoacă pupilele tale să se dilate de asemenea.

Dilatarea pupilei are un sens psihologic semnificativ. Întorcându-ne în timp, cel puțin la anii ’60, constatăm că psihologii au studiat modul în care pupilele noastre se dilată atunci când suntem mai excitați sau stimulați (în sens fiziologic) prin interes intelectual, emoțional, estetic sau sexual. Acest lucru a dus la dezbateri care analizau dacă fețele cu pupilele mai dilatate (uneori considerate ca semn ale interesului sexual) sunt percepute de privitori ca fiind mai atractive.

Unele studii însă, vechi de câteva decenii și altele mai recente, sugerează că creierul nostru procesează automat dilatarea pupilelor altor oameni.

Oricum, cu secole înainte de această cercetare, înțelepciunea populară considera că pupilele dilatate sunt mai atrăgătoare. În diferite momente din istorie, femeile au folosit chiar și un extract de mătrăgună pentru a-și dilata în mod deliberat pupilele ca o modalitate de a se face mai atrăgătoare (de unde și numele colocvial al plantei: „belladonna”).

Dar când priviți o altă persoană adânc în ochi, să nu gândiți că doar pupilele ei vă trimit un mesaj. Alte cercetări recente sugerează că putem citi emoții complexe din mușchii ochilor – adică dacă o persoană își îngustează sau își deschide ochii larg. Așadar, de exemplu, când o emoție precum dezgustul ne face să ne îngustăm ochii, această „manevră a ochilor” – ca expresie facială – semnalează în general dezgustul nostru față de ceva.

O altă sursă de mesaje din ochi sunt inelele membrale – cercurile întunecate care înconjoară irisul. Dovezile sugerează că aceste inele membrale sunt mai des vizibile la persoanele mai tinere și mai sănătoase.

Sunt persoane care cunosc acest lucru ceva mai bine. Există femei heterosexuale care în căutarea unui bărbat pentru o aventură de scurtă durată îi preferă pe cei cu inele membrale mai vizibile.

Toate studiile sugerează că există mult adevăr în vechea zicală conform căreia privirea este o fereastră către suflet. De fapt, există ceva incredibil de puternic în privirea profundă a ochilor unei persoane și asta deoarece ochii sunt singura parte a corpului nostru direct expusă lumii prin contactul vizual.

Atunci când privim în ochii unei alte persoane poate este potrivit să gândim că este probabil cel mai apropiat mod să ajungem la „atingerea creierului ei” sau, într-un limbaj mai poetic, la atingerea sufletului ei.

Ajungem astfel să vorbim despre contactul dintre suflete care este o sursă certă de picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.getpocket.com/explore/item/why-meeting-another-s-gaze-is-so-powerful

2.www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S027826261730221X

3.royalsocietypublishing.org/doi/10.1098/rsos.160086

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.