11 Mar

Sunteți cumva o persoană charismatică?

Dacă acțiunile tale îi inspiră pe alții să viseze mai mult, să învețe mai mult, să facă mai mult și să devină mai mult, ești un lider.”

John Quincy Adams  (al VI-lea președinte al SUA)

În termeni simpli, charisma este însușirea cuiva de a stârni admirație.

În termeni mai științifici (în sociologie) charisma desemnează cel mai adesea capacitatea unui lider de a atrage susținători prin calitățile sale unice: puteri magice, eroism sau alte calități umane cu efecte asemănătoare.

Mahatma Gandhi

Charismaticii ne pot face să ne simțim fascinați și noi înșine grozavi. Ei ne pot inspira ajutându-ne să excelăm.

Dar atenție, charismaticii pot fi periculoși. Ei pot folosi capacitățile lor pentru propriile lor scopuri, pentru a-și spori puterea, pentru a manipula pe alții. De aceea e bine să îi privim cu circumspecție.

Ce face ca o persoană să fie fascinantă și de ce ar trebui să fim precauți? De ce unii oameni sunt charismatici și alții nu? De ce cădem ușor sub influența charismei lor? Sunt întrebări la care am căutat și noi răspunsuri.

Oamenii de știință au o mulțime de lucruri de spus despre charismă.

Indivizii cu charismă captează emoțiile noastre și ne pot bloca gândirea rațională. Ei, pur și simplu, ne hipnotizează.

Conform studiilor, charisma nu este exclusiv doar ceva ce o persoană posedă. Ea este și creația propriilor noastre percepții, în special atunci când, în vremuri tensionate politic, sau în alte circumstanțe de acest fel, ne simțim vulnerabili.

La începutul secolului XX sociologul german Max Weber scria despre charismă că este o calitate care poziționează un individ “în afara oamenilor obișnuiți” și provoacă pe alții să-l trateze ca fiind “înzestrat cu puteri sau calități supranaturale, supraomenești sau, cel puțin, în mod specific, de excepție. Asemenea calități nu sunt accesibile pentru persoana obișnuită și sunt considerate ca fiind de origine divină sau modele și, pe baza acestora, persoana în cauză ajunge să fie tratată ca un lider.”

Nelson Mandela

Grație acestor calități, persoanele care le posedă pot să le folosească “pentru a obține femei în pat, pentru a câștiga oameni pentru Isus sau  pentru a vinde asigurări”, afirmă Bart Campolo, un personaj dotat cu acest har.

(Bart Campolo este un orator și scriitor umanist american, care a fost pastor înainte de a trece de la creștinism la umanism laic. Bart Campolo este fiul lui Tony Campolo, fost consilier spiritual al președintelui Bill Clinton.)

El însuși a crezut, mult timp, că acest har este de origine divină. “Charisma, am fost convins, curgea direct de la Dumnezeu”, declara el.

Pe măsură ce și-a pierdut credința, părerea lui s-a schimbat, ajungând să declare despre charismă că ea poate fi ceva cu ce te-ai născut dar, nu este ceva supranatural; este o calitate care, cel puțin parțial, poate să fie învățată și perfecționată.

Asta a fost exact ceea ce susține și John Antonakis, profesor de comportament organizațional și director al programului de doctorat în management la Universitatea din Lausanne, care ani de-a rândul a studiat oratori carismatici. El spune că “tehnicile carismatice pot fi predate”.

Antonakis a identificat o serie de, ceea ce el numește, tactici ale leadership-ului charismatic, tactici ce variază de la utilizarea de metafore și povestiri la metode non-verbale de comunicare, cum ar fi ținuta deschisă, însuflețită și gesturi reprezentative, în momentele cheie.

Cu toate acestea, charisma are două jumătăți. Este o relație între persoana care o posedă și oamenii care răspund la ea.

Între cele două părți catalizatorul este emoția.

Într-un articol din 2005 în revista Science, psihologul Alexander Todorov de la Princeton University a arătat că, în general “Noi decidem foarte rapid dacă o persoană posedă multe dintre trăsăturile pe care le considerăm importante, să fie plăcut și competent, chiar dacă nu am schimbat un singur cuvânt cu ea. Se pare că suntem puternic conduși spre a trage asemenea concluzii într-un mod rapid, fără prea multe reflecții.”

Bill Clinton

Folosind imagistica prin rezonanță magnetică, Todorov a demonstrat că judecățile rapide transportă o încărcătură emoțională puternică, deoarece acestea sunt asociate cu activitatea amigdalelor, o structură primitivă a creierului.

Jochen Menges, lector de comportament organizațional la Universitatea din Cambridge, a numit impactul emoțional al charismei “efectul venerației” (awestruck effect).

Menges a lansat acest concept ca doctorand, în anul 2008, când a călătorit la Berlin cu speranța că ar putea aduna date noi despre modul cum lucrează alchimia charismatică dacă îl va asculta acolo pe Barack Obama vorbind.

Atunci când Obama, aflat la tribună, a anunțat că el nu este doar un cetățean al Statelor Unite, ci un cetățean al lumii, Menges însuși a fost prins în mreje. Pentru câteva minute, el a uitat pentru ce se afla acolo și a devenit un adept al vorbitorului.

Când a privit în jur, a fost fascinat. Tot ceea ce a citit despre implicațiile charismei liderilor a lucrat magic, făcându-i pe oamenii aceia să simtă emoții pozitive.

Întreaga mulțime era vrăjită. După aceea, o femeie de lângă Menges a izbucnit: discursul a fost “uimitor”, “minunat” și “extraordinar”. Cu toate acestea, atunci când Menges i-a cerut să numească trei lucruri din discurs care i-au plăcut, ea nu a putut.

Într-o prelegere TED, Menges a explicat că liderii charismatici ne plasează în venerație. “Și, pentru că îi admirăm atât de mult, avem tendința de a reține emoțiile noastre într-un efort aproape instinctiv de a le arăta deferența noastră și de a le recunoaște statutul lor superior”, a spus el.

Pentru psihologi de multă vreme nu este străin faptul că atunci când suprimăm exprimarea propriilor emoții, nu numai că aceste emoții cresc în intensitate dar suferim chiar un prejudiciu cognitiv.

Unii oameni de știință au descoperit că, în circumstanțe potrivite, charismaticii, mai ales în cazul în care charisma provine din percepția noastră despre ei de “lideri”, poate induce o stare asemănătoare cu hipnotismul.

În anul 2011, o echipă de cercetători danezi, condusă de Uffe Schjødt, neurolog la Universitatea din Aarhus, a examinat creierul persoanelor care se confruntau cu una dintre demonstrațiile extreme de vindecare prin influență charismatică.

Cercetătorii au făcut paralele cu experimente similare, privitoare la hipnoză, observând că hipnotismul, atunci când acesta funcționează, a fost precedat de o masivă dezactivare frontală a subiecților ca efect al predării “funcției executive” hipnotizatorului.

Schjødt a explicat constatările sale în contextul unei teorii numite “cadru de codare predictiv.”

Creierul este, în esență, o mașină de recunoaștere a modelelor făcând permanent predicții. Percepția noastră este o combinație de așteptări exprimate prin aceste predicții automate și percepția senzorială reală.

Atât timp cât informațiile senzoriale se potrivesc cu predicțiile, creierul este în plină activitate. Atunci când există o disonanță, creierul inițiază o corecție. Dar când suntem în preajma unor oameni despre care credem că au puteri sau abilități speciale, atunci când am luat decizia că putem avea încredere în aceștia, se pare că reducem în mod inconștient gândirea analitică.

David Aberbach, profesor la McGill University  și London School of Economics  arată că “există câteva elemente imprevizibile în viața unei țări sau în viața unui grup, iar atunci când acestea sunt momente de primejdie deosebită, apar anumite persoane, care nu s-ar fi ivit anterior. Ele reprezintă ceva esențial în capacitatea de a face față crizei.”

“Un lider charismatic,” mai spune Aberbach, “eliberează individul de presiunile vieții sub stres. Dacă vă alăturați unui grup, în aceste condiții, vă simțiți mai protejat. Dar acest lucru presupune vulnerabilitatea individului. Atunci când indivizii se simt mai siguri pe ei, au mai puțină nevoie de mântuire, mai puțină nevoie de o legătură charismatică. Dar, atunci când se simt vulnerabili, există posibilitatea unui atașament charismatic. În anumite circumstanțe, acest lucru poate fi foarte periculos.”

Profesorul Aberbach folosește ca studii de caz, elocvente, pe Franklin Delano Roosevelt și Adolf Hitler – “două fețe ale monedei istoriei”. Ambii au apărut din nevoile depresiei națiunilor respective. Ei ilustrează modul în care un individ charismatic poate avea o influență profundă.

Având în vedere prezența unor personaje ca Hitler, în rândul persoanelor charismatice, poate ne gândim că ar fi bine să se poată elimina charisma.

Acestui posibil gând al nostru îi răspunde același Bart Campolo pe care   l-am mai amintit. El spune:

“Nu vei elimina charisma. Modul de a proteja oamenii de demagogi nu este de a-i ucide pe toți demagogii ci, mai degrabă, să-i înveți pe oameni cum funcționează charisma astfel încât aceștia să poată recunoaște dacă sunt folosiți sau manipulați în mod intenționat sau chiar abuzați. Charisma cred că este întotdeauna ca focul. Puteți să-l utilizați pentru a încălzi casa sau îl puteți folosi pentru a arde casa din temelii.”

Chiar dacă nu posedați acest har dar sunteți în clar cu cele de mai sus credem că vă bucurați de o picătură de fericire.

 

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.ro.wikipedia.org/wiki/Carism%C4%83

2.nautil.us/issue/45/power/the-anatomy-of-charisma

3.en.wikipedia.org/wiki/Bart_Campolo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *