18 Jul

Teribiliștii și rebeliștii pot face mult rău în vremuri de pandemie!

Teribilismul este o ieftină sete de admiraţie, care poate costa mult.”

Ștefan Mîrzac

 

Ideea de a scrie cele ce urmează mi-a fost dată de următoarea declarație a unei “vedete”, declarație care, ca să mă exprim elegant, denotă teribilismul:  ”O să cred în virusul vedetă, când morții vor fi adunați cu buldozerele”.

Mi-am pus întrebarea dacă individul în cauză, făcând această declarație lipsită de omenie, a ținut cont de posibilitatea ca printre morții adunați cu buldozerele să se găsească și persoane dragi lui? Personajul mai spunea că el refuză să mai poarte mască. Din păcate sunt multe persoane care refuză să respecte regulile prevenirii răspândirii noului coronavirus. Cred că este vorba de teribiliști și rebeliști.

Conform dexonline.ro: “TERIBILÍST, -Ă, teribiliști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care vrea să pară extraordinară, teribilă, grozavă; (om) excentric, extravagant.” iar „REBELIST sm  ~iști, Răzvrătit.”

Primele forme de teribilism și răzvrătire se manifestă în adolescența timpurie (la 9-13 ani) când este în primul rând un proces prin care tânărul respinge vechea identitate „a copilului” pe care el sau ea dorește acum să o șteargă pentru a deschide calea către o redefinire mai matură.

Întrucât părinții sunt exagerat de protectori față de ei și doresc întotdeauna să fie cu ochii pe tot ceea ce fac sau unde vor merge, cu ce fel de prieten să fie, cu ce haine să se sau să nu se îmbrace etc. unii copii consideră că această protecție este “oribilă” și că pot decide singuri și în consecință se răzvrătesc.

Dar teribiliști și rebeliști există la orice vârstă. Unei persoane rebele îi place să conteste autoritatea și să încalce regulile din când în când. Oriunde există o autoritate, cineva acționează probabil rebel față de ea.

Probabil că majoritatea dintre noi avem în anturajul nostru persoane teribiliste. De fapt toți avem în noi un pic din personalitatea teribilistului. Este vorba de  acea parte din noi care dorește (și uneori o face) să meargă împotriva curentului și să încalce regulile stabilite.

Însă personalitățile rebele ignoră aproape întotdeauna justificarea regulilor, chiar dacă pentru ele consecințele sunt probabil dureroase sau le pot dezavantaja. Uneori fac acest lucru ca un mod de a afirma un sentiment de putere și control asupra altora sau de a încerca să compenseze slăbiciunea interioară reală sau imaginată.

Adevărații rebeli nu sunt pur și simplu împotriva regulilor sau a ceea ce spun alții doar de dragul de a fi diferiți; de exemplu, vor protesta împotriva războaielor, deoarece cred cu convingere într-o cauză anume. Cu alte cuvinte, există un substrat pentru aparenta nebunie a rebelului.

După părerea doamnei dr. Nicola Davies, psiholog, rebelii adulți pot fi ca niște copii încăpățânați – niciun fel de mustrări sau pedepse nu le va diminua caracterul teribilist și rebel, în schimb este probabil să le intensifice comportamentul sfidător.

Ei preferă să fie independenți și nu le place să li se spună ce să facă; mai degrabă ar da ordine. Pentru ei nu este necesar ca o situație să fie „greșită” sau „plictisitoare” pentru a alege o altă opțiune sau punct de vedere; o fac pentru că așa le place, chiar dacă situația respectivă pare „perfectă” pentru alții.

Rebelilor adulți nu le place că oamenii se înclină atât de ușor la autoritate sau acceptă status quo-ul fără a-l pune la îndoială.

Doamna dr. Nicola Davies arată care sunt particularitățile pozitive și negative ale rebelilor. Iată cele pozitive:

  • sunt în general bine intenționați și inteligenți, pe lângă faptul că sunt persoane foarte pasionate și pline de compasiune;
  • au un potențial mare de a explora și a conduce pe alții;
  • sunt gânditori originali și arată curaj în fața unei opoziții copleșitoare;
  • dispun de un entuziasm admirabil.

Rebelii contestă în mod obișnuit autoritatea oriunde există, ceea ce poate avea o serie de consecințe negative:

  • poate agrava relațiile cu colegii de muncă;
  • creativitatea lor poate fi jenantă pentru alții, cum ar fi atunci când vine vorba de apărarea sau prezentarea unor idei neconvenționale (de exemplu, purtarea de haine sau coafuri extravagante numai pentru a ieși în evidență);
  • este ostil în relațiile cu persoanele care acceptă status quo-ul;
  • in extremis, personalitățile rebele pot fi lipsite de diplomație și perturbatoare.

Atunci când la locul de muncă, acasă sau în cercul nostru social avem de-a face cu persoane rebele trebuie să înțelegem că acești oameni – ca toată lumea – au o istorie lungă care le-a modelat personalitățile; răzvrătirea lor nu este impulsivă și nici nu este concepută pentru a le face altora greutăți sau doar pentru că este ceva distractiv pentru ei.

Mulți, dacă nu chiar toți, sunt conduși psihologic de un fals sentiment de superioritate și de un sentiment rănit de neputință izvorât din experiențele copilăriei timpurii. Răzvrătirea lor poate fi văzută ca un mecanism compensator.

În condiții normale (în absența pandemiei) este util să avem rebeliști printre noi deoarece foarte puțini oameni au puterea și curajul de a se opune deciziei majorității. Ei cred neînfricat în alegerile lor și acestea ar putea fi benefice.

În aceste “vremuri de pandemie” însă manifestările lor pot fi dăunătoare deoarece teribiliștii și rebeliștii sunt  persoane care încalcă în mod flagrant regulile și normele sociale, acționează excentric sau ciudat, și de multe ori nu le pasă ce cred oamenii despre ei.

Uneori ei sunt personaje cunoscute de opinia publică și reușesc să atragă pe mulți alții alături de ei în ceea ce privește răzvrătirea. Acest lucru ne costă scump pe toți: în aceste zile asistăm la o creștere alarmantă a numărului de infectări cu COVID-19 și decese produse de el cauza principală fiind nerespectarea regulilor de protecție.

Rațiunea purtării măștii este în primul rând grija față de semenii noștri. Momentan sunt încă foarte multe lucruri care nu se cunosc despre SARS-CoV-2 și în acest context este mai bine să fim prevăzători.

Dacă suntem purtători asimptomatici ai virusului fără să știm, folosind masca evităm să-l transmitem altcuiva. Chiar dacă posibilitatea ca un individ purtător al virusului, care însă nu prezintă simptome ale contaminării, să-l transmită cuiva este de unu la un milion, merită “sacrificiul” de a purta masca.

În acest context, refuzul este echivalent cu declarația că „nu-mi pasă de nimeni”. Acest gen de manifestare nu este nicidecum semn de răzvrătire ci este semn de egoism și lipsă de grijă față de cei din jur.

Sper iubite cititorule că beneficiezi de picături de fericire prin propriul comportament echilibrat cât și al celor din jurul tău!

Don’t worry, be happy!

 

Sursa:

healthpsychologyconsultancy.wordpress.com/2013/04/20/the-rebel-personality/

7 thoughts on “Teribiliștii și rebeliștii pot face mult rău în vremuri de pandemie!

  1. Prietene cititor, dacă amintirile mele sunt corecte, cu ceva vreme în urmă, pe la sfârşitul anului 1989, istoria ne demonstra că suntem la cheremul circumstanțelor, într-o lume în care circumstanțele de care sunt înconjurați majoritatea oamenilor sunt cunoscute ca nefiind extrem de blânde. Probabil că unora le-a rămas în minte şi acel neiertător an 1789.
    Deşi există doar o singură manieră ca lucrurile să fie la locul lor, sunt alte o mie de feluri, sau chiar mai multe, prin care pot fi întoarse cu susul în jos.
    CONTINUARE MAI JOS. 😀😀😀💙💛❤

  2. Este vorba, de fapt, despre o infinitate de posibilități de a amesteca adevărul cu minciuna după istețimea cu care sunt înzestrați… precupeţii dreptăţii.
    În tradiția iudeo-creştină, de pildă, Galileanul Isus a zis:”Băgați de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulți în Numele Meu şi vor zice:”Eu sunt Hristosul!”Şi vor înşela pe mulţi.” Deci chestia cu înşelatul mulțimilor nu-i chiar aşa de nouă şi nevinovată.

    Să revenim în mileniul III după Cristos, şi să ne reamintim, de pildă, de… acarul Păun. În stația Vintileanca (Săhăteni), acum nouă decenii, avea loc o gravă ciocnire de trenuri. Ancheta asupra catastrofei de cale ferată – aşa cum se făceau cercetările în acea vreme (fără proba cu ADN-ul) – scoțând basma curată pe adevărații culpabili, oameni cu trecere, a găsit ca singur vinovat al nenorocirii pe… acarul din stație, anume Ion Păun!
    CONTINUARE MAI JOS. 😀😀😀💙💛❤

  3. Şi iată cum, de atunci-datorită scriitorilor şi a presei-expresia “acarul Păun” indică persoana asupra căreia se aruncă greşelile altora, sau cum îl caracterizau ziarele:”țapul ispăşitor (pentru Azazel) al isprăvilor celor mari şi tari.”
    Dacă ar mai fi trăit, acarul Ion Păun ar fi umblat ani de zile, ca Diogene, cu felinarul (aprins în plină zi) în mână, după un om onest şi o fărâmă de dreptate, pe care nu s-a îndurat nimeni să i-o dea. Nu era exclus să fie chiar şi crucificat după unele opinii din aşa-zisa mitologie creştină, cu toate că pandemia de minciuni paleriene prin omisiune, diversiune, distorsiune, promisiune sau falsa compasiune face ravagii şi astăzi deoarece nimeni dintre creaturi nu deține rețeta vaccinului numit “adevărul absolut”. Toți suntem sub umbrela adevărului juridic sau teologic susținut de legislația mărginită a diverselor sisteme politico-religioase.
    CONTINUARE MAI JOS.
    😀😀😀💙💛❤

  4. Acarul Păun va fi comperajul, pentru că a fost prea anemic sau prea gras, sau prea… sau prea…
    Nu se exclude nici situația în care cei ce-l judecau să fi fost chiar cunoscutele personaje din povestirea cu orbii şi elefantul. Relitatea ne aduce în prim-plan elefantul… dar şi felul în care fiecare “credea că vede” elefantul. Toți avem dreptate dar din unghiuri diferite de vedere în care suntem poziționați de lumea noastră specială, individuală şi unică.
    Până la urmă, amețiți de atâția teribilişti şi rebelişti uităm cum arată de fapt… elefantul. A văzut cineva… elefantul? Poate doar teribiliştii, sau poate numai rebeliştii?
    CONTINUARE MAI JOS.
    😀😀😀💙💛❤

  5. Poetul latin Plaut a fost acela care, acum peste două mii de ani a sintetizat în cuvintele-ajunse vestite pretutindeni-lăcomia sălbatică, nepotolită, ce transformă pe unii oameni (doar cu numele) în fiare față de semenii lor. Latinii i-au asemuit cu lupii (Homo homini lupus), indienii îi comparau cu panterele, iar alții spuneau despre asemenea indivizi că se mănâncă între ei ca câinii. Bacon, Hobbes, Balzac, Gorki, Sadoveanu sau Andrei Pleşu au ilustrat această cugetare a lui Plaut prin momente şi exemple caracteristice vieții unor societăți şi epoci. A dispărut oare, în mileniul III, de pe mapamond acest adevăr brutal?
    CONTINUARE MAI JOS.
    😀😀😀💙💛❤

    • Prietene cititor, în 2004 un interesant articol al dlui Octavian Paler punea sub lupă mai multe aspecte regretabil de actuale. Pe adresa:”www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1253626-patinand-vorbe.htm autorul făcea o magistrală radiografie a începutul de pandemie a minciunii. Între timp blestemul s-a mondializat.
      Ne rămân spre norocul nostru doar salvatoarele picături de fericire ale domnului profesor Eilender.
      😀😀😀💙💛❤

  6. Prietene cititor, îți mulțumesc pentru atenție şi mă opresc la un ultim exemplu cuprins în adnotările mele de azi.
    “O, sancta simplicitas!” pot fi cuvintele ce ne pun în gardă ca, de pildă, să nu votăm prosteşte la viitoarele alegeri.
    “O, sfântă simplitate!”, sunt ultimele cuvinte ale reformatorului religios ceh Jan Hus, condamnat la moarte pentru erezie şi ars pe rug în anul 1415. El le-a rostit când a zărit o femeie bătrână, simplă şi neştiutoare, care aducea vreascuri şi le arunca pe rugul lui, socotind că săvârşeşte astfel o faptă bună, răsplătită de biserică cu promisiunea fericirii viitoare.
    Mai există şi astăzi un astfel de comportament izvorât din naivitate? Poate doar numai între teribilişti şi rebelişti? Sau poate între…?
    😀😀😀💙💛❤

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.