02 Sep

Un pic de dezechilibru nu ne strică!

Poate că nimeni nu poate fi poet sau nu se poate bucura de poezie, dacă nu are un anumit dezechilibru mental.”

Thomas Babington Macaulay – istoric și politician britanic (1800-1859)

 

Încă din perioada când am fost elev mi s-a spus, atât acasă cât și la școală, să depun eforturi pentru a fi în echilibru (nu mă refer la echilibrul sistemelor fizice).

Ca rezultat, am fost ferm convins, până acum, că a fi în echilibru este cel mai bun lucru pe care ți-l poți dori.

Convingerea mea se baza pe definiția echilibrului = este o stare de liniște, de armonie, de stabilitate lăuntrică. A fi în echilibru înseamnă să dedici proporții egale de timp și energie tuturor zonelor vieții tale. Un om echilibrat vădește cumpătare, este sobru și auster.

Eu personal eram chiar mândru când unii mă apreciau ca fiind un individ echilibrat.

În zilele acestea însă (mai bine mai târziu decât niciodată!), citind despre teoria psihologului Mihaly Csikszentmihalyi, am ajuns să recunosc că părerea mea, privind echilibrul, era greșită.

Este adevărat, echilibrul implică o stare de liniște, de armonie, de stabilitate între diferite situații și stări psihice dar, oare este necesar să fim permanent într-o asemenea stare?

Dar, să vedem mai întâi la ce se referă teoria lui Mihaly Csikszentmihalyi?

În anii 1990, el a introdus termenul de “flux” definind prin el o stare mentală în care oamenii devin cufundați total în activitatea pe care o desfășoară, la un moment dat, iar percepția lor despre timp și spațiu este modificată, întreaga lor existență fiind plină de bucurie.

Un semn al acestor experiențe optime, de “a fi în zonă”, cu alte cuvinte, este că lumea exterioară dispare.

Într-o astfel de stare, fluxul și echilibrul sunt ireconciliabile și, mai mult, în comparație cu fluxul, echilibrul pare de-a dreptul plictisitor.

Se pot da multe exemple care confirmă această idee. Marii sportivi, artiști, programatori de computere, antreprenori și mulți alții, raportează o legătură directă între a fi fericiți, împliniți și starea lor de a fi “în zonă”.

Este suficient să urmărim momentele de concentrare ale sportivilor înainte de a-și executa numărul. În momentele respective lumea lor se rezumă la ceea ce urmează să facă, percepția lor despre timp și spațiu este modificată și nu mai sunt în echilibru.

Atletul american Rich Roll își exprimă astfel părerea despre această temă: “calea spre împlinire în viață și satisfacție emoțională este să găsești ceea ce te emoționează cu adevărat și să i te dedici cu totul.”

Dar și noi, oamenii de rând, am trecut sau trecem prin momente din viață când în mod cert starea noastră, numai de echilibru nu se poate numi.

Iată un exemplu, aproape universal valabil: când am fost sau suntem  îndrăgostiți, când toate gândurile sunt îndreptate spre persoana iubită, sunt, perioade în care nu am fost sau nu suntem  în echilibru. Este ceva condamnabil în asta? În niciun caz!

Exemplele de mai sus ne demonstrează că, în mod paradoxal, perioadele din viața unui om în care el este cel mai fericit și cel mai plin de viață, coincid cu momentele în care a fost cel mai neechilibrat.

Dr. Michael Joyner, cercetător de top la Clinica Mayo, SUA, spune, legat de acest subiect, că “trebuie să fii minimalist pentru a fi maximalist”.

Așadar, poate că ne-ar putea folosi în viață un pic mai mult dezechilibru.

Dar atenție! Posibilitatea de a urmări ceva cu maximă concentrare, de a fi în flux, implică întotdeauna și un cost foarte important: o serie de lucruri pe care le lăsăm la o parte.

Când suntem cu totul cufundați în ceva, este ușor să ne lăsăm “duși de val”, fără a evalua vreodată ce sacrificăm de-a lungul drumului: de exemplu, timpul petrecut cu familia și cu prietenii, hobby-uri, plăceri simple, cum ar fi urmărirea meciului de fotbal dintre România și Armenia (meciul de fotbal care se desfășoară la momentul în care scriu aceste rânduri).

Există, de asemenea, riscul inerent de a ne lega propria identitate de o singură activitate.

Nu este surprinzător faptul că sportivii se luptă adesea cu depresia și alte probleme de sănătate mintală atunci când sunt forțați să se pensioneze.

E ca și cum, cu cât te-ai afundat mai mult, cu atât mai greu este să ieși.

Acest risc constituie, de fapt, un argument în favoarea echilibrului – care în esență ne cere să nu dăm “totul pe o carte”.

Dar nu este totuși soluția potrivită. Decât să ne căznim pentru echilibru, mult mai bine este să ne străduim pentru ceea ce psihologii numesc “conștiința internă de sine” sau abilitatea de a ne vedea în mod clar prin evaluarea, monitorizarea și gestionarea proactivă a valorilor noastre de bază, a emoțiilor, a pasiunilor, a comportamentelor și a impactului asupra altora.

Mai pe scurt, conștientizarea internă înseamnă crearea timpului și a spațiului pentru a ne cunoaște bine pe noi înșine.

Cineva cu autocunoaștere internă profundă este capabil să recunoască și să evite euforia acută produsă de cufundarea completă într-o activitate, ținând cont consecințele pe termen lung ale acestei acțiuni.

Este cazul olimpicului care alege să se retragă la timp pentru a se dedica unei vieți de familie; al artistului care își dă seama că  lăsând ceva timp pentru viața din afara studioului dă naștere unor mari lucrări în interiorul studioului; al avocatului care stabilește și respectă o regulă dificilă, aceea de a nu lipsi de la mesele de familie sau evenimentele sportive ale copiilor săi.

Acest tip de conștiință de sine nu apare ușor. În mod paradoxal, una dintre cele mai bune modalități de a realiza auto-conștientizarea internă este să faci mental pași în afara “sinelui tău”.

Psihologii numesc acest demers “auto-distanțare”, iar printre exemple se poate include și imaginarea faptului că dai sfaturi unui prieten, așternând totul pe hârtie, folosind persoana a treia (și apoi examinând emoțiile care apar atunci când citești ceea ce ai scris).

Practicarea conștientizării interne ne permite să evaluăm și să reevaluăm sincer compromisurile inerente trăirii unei vieți dezechilibrate, pline de fluxuri. Asta asigură luarea unor decizii conștiente cu privire la modul în care ne petrecem timpul și ne folosim energia și, astfel, scade șansele să regretăm ceea ce am făcut – și nu am făcut.

Ea ne ajută, de asemenea, să ne dăm seama când identitatea noastră este prea îmbinată cu o activitate specifică și deficitul nostru de echilibru este excesiv (dar poate fi OK dacă este temporar).

O serie de cercetări arată că persoanele care posedă o puternică conștientizare internă, iau decizii mai bune, au relații personale mai bune, sunt mai creative și au o carieră mai performantă.

Conform altor studii, conștientizarea internă este asociată cu îmbunătățirea sănătății mintale și a bunăstării generale.

Având în vedere toate cele de mai sus, se prefigurează o idee interesantă: poate că viața bună nu înseamnă încercarea de a realiza un echilibru iluzoriu?

În schimb, poate că este vorba despre urmărirea pe deplin a țelurilor, dar cu suficientă conștiență internă pentru a evalua în mod regulat ceea ce nu dorim ca rezultat – și, dacă este necesar să efectuăm modificări.

A trăi în această manieră este un atu al echilibrului pentru fiecare zi și sursa unor picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.www.nytimes.com/2017/08/22/well/mind/maybe-we-all-need-a-little-less-balance.html?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

2. (carturesti.ro/carte/flux-psihologia-fericirii-276205)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *