06 May

Vă afectează furtul de atenție?

“Toți hoții sunt verișori.”

Proverb bengalez

 

Într-o postare mai veche (31.07.2015) ne-am ocupat de „hoții de timp”. În cele ce urmează facem o completare cu „hoții de atenție”.

Nu este o noutate că, pentru unele lucruri, plătim în mod regulat, în diferite moduri, altfel decât cu bani. Este vorba de lucrurile pentru care plata înseamnă timpul și atenția noastră.

Plata respectivă constă în faptul că facilităm accesul la mintea noastră a reclamelor în schimbul a ceva „gratuit“, cum ar fi e-mailurile, Facebook-ul, meciurile de fotbal la televizor etc.

Altfel spus, în schimbul a ceva ce ne dorim cu adevărat, suntem de acord să „cheltuim“ atenție, prin vizualizarea reclamelor. Ni se pare că este vorba de un schimb relativ corect.

Pe de altă parte însă, ni se pare chiar scandalos faptul că există companii care confiscă timpul și atenția noastră, fără consimțământul nostru și fără să ne ofere absolut nimic în schimb așa că, într-adevăr putem vorbi de un „furt de atenție“ din partea lor.

Tot mai multe sunt televizoarele, ecranele și panourile publicitare plasate în diverse locuri publice, inclusiv în stațiile de benzină sau în sălile de așteptare ale spitalelor, astfel încât publicitatea și alte pseudo-programe ne inundă.

La rândul lor, companiile aeriene, dar tot mai mult și cele aparținătoare transportului public, practică publicitatea la o scară mare, prin ecranele plasate chiar în obrazul călătorului. Există ecrane publicitare chiar și în unele lifturi ale clădirilor publice.

Am enumerat doar câteva exemple din ceea ce pare că amenință să ne trăim viața ca într-un fel de cocon căptușit cu ecrane, care ne lasă mai mult în stare de larve, încrețite și incapabile de gândire independentă, decât de fluturi.

Cât de îndreptățiți suntem să folosim termenul de „furt“?

Progresele din Neurobiologie, din ultimele câteva decenii, arată în mod clar că resursele creierului nostru sunt declanșate involuntar de sunet și mișcare; prin urmare, ecranele menționate literalmente profită de resursele noastre mentale limitate.

Neurologul american Adam Gazzaley și psihologul Larry Rosen arată în cartea lor The Distracted Mind” , că oamenii au o „sensibilitate extremă față de distragerea de la țeluri la interferența cu informațiile irelevante.“

În Drept, hoția sau furtul este de obicei definită ca preluarea controlului asupra unei resurse „în astfel de condiții încât să se dobândească cea mai mare parte a valorii sale economice sau a beneficiilor.“

Prin urmare, când timpul și atenția ne sunt luate fără consimțământ sau compensare, se întâmplă ceva ce nu este cu mult diferit față de situația când cineva îți ia bani din buzunar.

În consecință, atunci când firmele fac vânzare prin folosirea publicității cu ajutorul ecranelor și se laudă cu creșterea însemnată a profiturilor, de fapt, câștigurile au fost obținute prin furtul de la noi.

După cum am sugerat, cuvântul cheie, în acest context, este cuvântul „consimțământ“.

De pildă, atunci când călătorim, este o mare diferență, între a răsfoi o revistă, citind articole sau publicitate la alegere sau, a fi sâcâit de un ecran cu reclame.

Consimțământul înseamnă accesul obișnuit, acceptat, la ceva ce este condiționat.

Creierul este o parte intimă a corpului, de unde rezultă că permisiunea noastră s-ar cuveni să fie cerută înainte ca un străin să ne cotrobăie prin sinapse.

Nu putem nega că situațiile de furt de atenție sunt ușor de contracarat deoarece ele nu sunt nimic mai mult decât iritări; există lucruri mult mai importante pentru care să ne facem griji.

Ne punem însă întrebarea: care este efectul cumulat al tuturor acestor diverse intruziuni asupra sănătății și prețioasei noastre autonomii?

Se pare că, deocamdată, efectele acaparărilor constante ale atenției noastre asupra sănătății mintale sunt doar la începutul stadiului de a fi înțelese.

Gazzaley și Rosen subliniază faptul că trăim într-un mediu tehnologic care ne încurajează ca în mod constant să comutăm între stimuli.

Acest lucru, spun ei, este însoțit de un cost. “Comutarea constantă degradează percepțiile noastre, influențează limbajul nostru, împiedică procesul de luare a deciziilor eficiente și defavorizează capacitatea noastră de a capta și aminti detalii din evenimentele de viață. Impactul negativ este și mai mare în cazul acelora dintre noi care au controlul cognitiv nedezvoltat sau diminuat, cum ar fi copiii, adolescenții, adulții în vârstă precum și persoanele suferind de diferite boli.“

Dacă încercăm să abordăm problema din punctul de vedere al libertății de gândire, o valoare constituțională care este piatra de temelie a unei societăți libere, ajungem la vorbele fostului profesor american de Drept Constituțional Charles Black: „Tremur pentru sănătatea mintală a unei societăți care vorbește, la nivel de principiu abstract, despre integritatea prețioasă a minții individuale și, în tot acest timp, în practică, forțează mintea individuală să-și petreacă o bună parte a fiecărei zile sub bombardamentul unei mulțimi de promotori care doresc să arunce în ea.“

Se poate face ceva? Nu prea multe.

O opțiune, însă greu de pus în practică, ar fi boicotarea companiilor care practică furtul atențional.

O altă opțiune, din păcate independentă de noi, este legată de municipalități. Ele ar putea să actualizeze legile care reglementează disconfortul public în vederea temperării utilizării ecranelor publicitare astfel ca reținerea atenției noastre cu informații nedorite să fie un pic mai suportabilă.

Sperăm că Dumneavoastră nu faceți parte din publicul captiv al ecranelor publicitare și în consecință beneficiați de o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

www.wired.com/2017/04/forcing-ads-captive-audience-attention-theft-crime/?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *