03 Oct

Vă vine a crede? Bârfitul poate fi benefic!

Arată-mi pe cineva care nu bârfește niciodată, și îți voi dovedi că acel om nu este interesat de cei din jurul său.”

Barbara Walters

 

În general bârfitul este considerat ca fiind o manifestare umană deplorabilă. Filosoful Greciei antice Teofrast ne-a lăsat următoarea părere despre bârfit: “… este năravul care te îmboldește să îi defăimezi pe ceilalți… Bârfitorul vorbește de rău prietenii și rudele, și nu-i iartă nici pe cei morți. Această comportare o numește sinceritate, spirit democratic și libertate, și nu are o mai mare desfătare pe această lume. Această poftă de bârfire îi supără pe oameni și îi scoate din sărite.”

Afirmația peste milenii a actriței Ingrid Bergman: „Nu regret nimic. Nu mi-aș fi trăit viața așa cum am făcut-o dacă mi-aș fi făcut griji despre ce va spune lumea” vine să completeze imaginea despre cât de proastă părere are lumea în general despre bârfit.

O celebritate a mass-mediei americane, Ann Landers, a caracterizat-o ca fiind „demonul fără chip care rupe inimile și distruge carierele”.

Talmudul îl descrie ca pe o „limbă cu trei direcții” care ucide trei persoane: naratorul bârfei, ascultătorul și persoana care este bârfită.

Și Blaise Pascal a observat, în mod justificat că „dacă oamenii ar ști cu adevărat ce au spus alții despre ei, nu ar mai rămâne patru prieteni în lume”.

Oricât de convingătoare par toate cele de mai sus, există o mulțime semnificativă de cercetări care sugerează că totuși bârfele pot fi în fapt benefice.

Acest lucru pare a fi o veste bună pentru că s-ar putea spune că bârfele sunt omniprezente. Copiii au tendința să bârfească de la vârsta de 5 ani iar bârfele în general, așa cum le definesc majoritatea cercetătorilor, adică discuția dintre cel puțin doi oameni despre alții care sunt absenți,  reprezintă aproximativ două treimi din conversațiile care se poartă în mod obișnuit.

În ciuda reputației proaste a bârfelor, o parte surprinzător de mică dintre ele – de la 3 la 4% – este de fapt rău intenționată. Dar chiar și acest procent mic poate aduce oamenii împreună.

Cercetătorii de la University of Texas și de la University of Oklahoma au descoperit că, dacă două persoane împărtășesc sentimente negative față de o a treia persoană, este posibil să se simtă mai aproape una de cealaltă decât în cazul în care amândouă ar nutri sentimente pozitive față de aceasta. Altfel spus, bârfa aduce oamenii mai aproape.

Bârfa poate să ne facă oameni mai buni. O echipă de cercetători olandezi a semnalat faptul că auzirea bârfelor despre alții i-a făcut pe subiecții cercetării să devină mai reflexivi; bârfele pozitive au inspirat eforturi de auto-îmbunătățire, iar bârfele negative i-au făcut pe oameni mai mândri de ei înșiși.

Într-un alt studiu, participanții au afirmat că după ce au auzit o bârfă negativă, au avut șanse mai mari să afirme că au învățat o lecție din aceasta.

Bârfa negativă poate avea, de asemenea, un efect prosocial asupra celor care sunt bârfiți. Cercetătorii de la Stanford și UC Berkeley au descoperit că, oamenii care au fost excluși dintr-un grup din cauza reputației de a fi egoiști, și-au revizuit manierele încercând să recâștige aprobarea oamenilor de care se înstrăinaseră.

De departe, cea mai pozitivă evaluare a bârfelor, o avem de la antropologul și psihologul britanic, specialist în comportamentul primatelor, Robin Dunbar (Robin Ian MacDonald Dunbar este în prezent șeful grupului de cercetare în domeniul neuroștiințelor sociale și evolutive la Departamentul de Psihologie Experimentală de la Universitatea din Oxford).

După părerea sa, strămoșii noștri primați s-au angajat, pecetluind această angajare prin zgârieturi pe corpurile lor, să se îngrijească și să se apere reciproc în caz de atacuri ale prădătorilor. Dar pe măsură ce hominizii au devenit mai inteligenți și au socializat mai mult, grupurile lor au devenit prea mari pentru a se uni prin această modalitate. Acesta este momentul când a intervenit limbajul – și bârfele.

Dunbar susține că discuțiile inactive cu și despre ceilalți au dat oamenilor timpurii un sentiment de identitate comună și i-au ajutat să devină mai conștienți de mediul lor, ducând astfel la o funcționare complexă, superioară care a produs în cele din urmă astfel de glorii ale civilizației precum cei pomeniți, Pascal și Ann Landers.

În concluzie, iubite cititorule, nu mai pune la inimă bârfele care te au ca subiect, bucură-te că stârnești interesul celorlalți, adoptă atitudinea lui Ingrid Bergman și vei avea parte de multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

 Surse:

1.getpocket.com/explore/item/gossiping-is-good

2.www.psychologicalscience.org/news/gossiping-is-good.html

6 thoughts on “Vă vine a crede? Bârfitul poate fi benefic!

  1. Vă mulțumesc domnule profesor Eilender pentru tema, după opinia mea, extrem de vastă și complexă referitoare la bârfă pe care o abordați în textul de mai sus.
    Citind inspiratul text al domniei Voastre, interogativitatea m-a pus pe gânduri.
    Iată câteva dintre aceste gânduri:
    Orice bârfă este formulată cu ajutorul unor cuvinte mai mult sau mai puțin alese, însă toate purtătoare de emoții. Astfel, bârfa poate afecta, din nefericire, chiar și autocontrolul.

    „Când vă adresați unui om“, ne sfătuia cu ceva timp în urmă Dale Carnegie, „amintiți-vă că nu vorbiți unei făpturi logice; vorbiți unei făpturi emotive, unei creaturi zbârlite de preveniri și mișcate de orgoliul ei și de amorul ei propriu.“

    CONTINUARE MAI JOS.

  2. În principiu, orice cuvânt ar trebui întrebuințat cu discernământ. De ce ? Deoarece orice cuvânt, după cum am spus, este un purtător de emoție. Din pricina unor posibile percepții eronate ce pot proveni din lipsa de rezonanță între diferite ființe umane, orice cuvânt poate deveni o scânteie primejdioasă, o scânteie ce poate pricinui o explozie în pulberăria vanității. Joaca cu orice cuvânt este precum joaca cu… grenadele. În joacă, o grenadă poate „exploda“ chiar și în mâna utilizatorului.

    Într-o zi, Lincoln (citat de Dale Carnegie) a zis: „Omul care vrea să se ridice nu are timp de pierdut în certuri. Acestea înăcresc caracterul și te fac să-ți pierzi controlul asupra ta. Nu vă temeți că faceți concesii. Mai bine să cedezi calea unui câine, decât să te muște pentru că te cerți cu el și nu vrei să-l lași pe el să treacă. Căci chiar dacă omori câinele, nu vei vindeca mușcătura (cicatricea).“

    CONTINUARE MAI JOS.

  3. „Vorba a fost dată omului spre a-și ascunde gândurile.“ Această cinică mărturisire e atribuită diplomatului francez Talleyrand care, în lunga sa carieră, a aplicat într-adevăr această metodă. Ideea nu-i originală, fiindcă, înaintea lui au exprimat-o și alții, aproape identic precum Edward Young, Oliver Goldsmith sau Voltaire.

    Molière, spre deosebire de aceștia, exprima o părere mai măgulitoare pentru oameni, spunând că dimpotrivă: „Vorba a fost dată omului spre a-și explica gândurile.“

    La Fontaine, într-un vers ne sugerează că: „E bine să vorbești, dar mai bine-i să taci.“

    Iar Eminescu, în Scrisoarea II, spune:
    „Cu murmurele lor blânde, un izvor de horum-harum,
    Câștigând cu clipoceală nervum rerum gerendarum.“

    Un vechi autor arab l-a inspirat probabil pe scriitorul francez Rivarol să afirme că: „Tăcerea-i de aur, iar cuvântul de argint.“

    CONTINUARE MAI JOS.

  4. Să privim acum, printre altele, și la opinia evreului Isus care afirma, citez:

    Matei 5:37 Felul vostru de vorbire să fie: Da, da; nu, nu; ce trece peste aceste cuvinte, vine de la cel rău.

    Înțeleptul Solomon, la rândul său, spunea:

    Proverbe 12:18 Cine vorbeşte în chip uşuratic, răneşte ca străpungerea unei săbii, dar limba înţelepţilor aduce vindecare.

    Proverbe 15:2 Limba înţelepţilor dă ştiinţă plăcută, dar gura nesocotiţilor împroaşcă nebunie.

    Proverbe 17:27 Cine îşi înfrânează vorbele, cunoaşte ştiinţa, şi cine are duhul potolit este un om priceput.

    CONTINUARE MAI JOS.

  5. Cu un oarecare timp înainte de Blaise Pascal, cineva afirma:

    Ecclesiast 7:21 Nu lua nici tu seama la toate vorbele care se spun, ca nu cumva s-auzi pe sluga ta vorbindu-te de rău!

    Iar Iacob, la rândul lui, ne reamintește:

    Iacob 1:26 Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşeală inima, religia unui astfel de om este zadarnică.

    Iacob 3:2 Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit, şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.