15 Apr

Vedeți bunele intenții la alți oameni?

“Când cauți binele în alții, descoperi ce e mai bun în tine.”

Martin Walsh

Având în vedere că suntem ființe sociale, este normal să fim de accord cu ideea că obținerea succesului în viață depinde de propriile obiceiuri, atitudini și comportamente dar și de modul în care îi vedem pe ceilalți.

Sună paradoxal, dar conform cercetătorului Jason Colquitt și a colegilor săi de la University of Georgia, oamenii care, la locul de muncă, tind să aibă încredere în ceilalți, sunt mai devotați față de echipă și realizează performanțe mai mari decât cei care nu au.

În zilele noastre relațiile dintre oameni, la locul de muncă, sunt mai reci, lumea nu prea este dispusă să lege prietenii cu colegii, au cam dispărut obiceiurile de a organiza manifestări de tipul celor denumite “de sudare de colectiv” (party-uri, petrecerea unor weekend-uri împreună ș.a.).

Și, din moment ce știm care sunt relațiile noastre, în special cu șefii și colegii noștri, relații care pot avea un rol determinant în ceea ce privește fericirea noastră și modul cum progresează carierele noastre, nu este lipsit de sens, ca în privința dorinței de perfecționare să ne punem unele întrebări noi.

În loc de „Cum îmi pot îmbunătăți performanțele?“ întrebarea mai potrivită ar putea fi „Cum pot începe să văd mai des binele la ceilalți oameni?“

Întrebarea din urmă este justificată mai ales de faptul că presupunerea implicită a multor oameni este că, ar fi greu de crezut că alții au, în general, cele mai bune intenții.

Avantajul îndoielii față de ceilalți este destul de greu de înlăturat. Suntem învățați de la o vârstă fragedă să fim circumspecți cu motivele altora, dacă nu de-a dreptul suspicioși.

Părinții le spun copiilor, pentru protecția lor, să se ferească de străini. Și, nu e chiar greu de găsit dovezi, în viața de zi cu zi, că au dreptate și că expresii cum ar fi „drumul spre iad este pavat cu bune intenții“ conțin mult adevăr.

Putem afirma că într-o eră a informațiilor false, cine ia de bună valoarea nominală a aparențelor dă dovadă de nesăbuință.

Desigur, aceste impulsuri sociale instinctive pot să ia naștere din motive cognitive mai profunde.

Evenimentele negative din trecut au un contur mai mare în amintirile noastre decât experiențele pozitive.

Psihologul american Roy Baumeister are o zicere faimoasă: „Răul este mai puternic decât binele.“ Este un lucru ce are un sens evident: pentru a supraviețui într-un mediu înșelător (în special unul social), atunci când au fost trădați, induși în eroare sau răniți, oamenii și-au amintit mereu de câte ori și-au plasat prost încrederea.

Prin comparație, momentele în care încrederea lor a condus la rezultate bune nu au fost la fel de hotărâtoare, ca să se agațe de ele.

În același timp, noi oamenii, avem o dorință de nezdruncinat de a ne vedea pe noi înșine într-o lumină pozitivă. De aici rezultă, aproape cu necesitate, că dezvoltăm puncte de vedere mai puțin favorabile față de alții.

Cercetările arată că avem tendința să credem că suntem mai buni decât media la aproape tot, ceea ce automat înseamnă că ceilalți sunt mai răi și inclusiv mai puțin de încredere.

Oamenii de știință de la Stanford University – California au constatat, în legătură cu acest proces, că avem tendința să gândim că propriile noastre motivații sunt intrinseci („Eu muncesc din greu pentru că îmi place meseria mea“), în timp ce pe ale celorlalți să le vedem ca fiind extrinseci („Ei muncesc din greu doar pentru că sunt plătiți să facă acest lucru“).

Deși cercetările privind optimismul, inclusiv presupunerea lucrurilor bune despre alții, prezintă beneficiile sale în ceea ce privește succesul și satisfacția, atât la locul de muncă cât și în viață, oamenii tind să se teamă de a fi văzuți ca o nerealistă „Pollyanna“ (eroina romanului cu același titlu, al scriitoarei americane Eleonor H. Porter, care a devenit un simbol al bucuriei și speranței).

Este concludentă, în acest sens, mulțimea de cuvinte, din vocabularul curent, care se referă la experiența celor prea încrezători: credul, încrezător, naiv, candid, imbecil, nătâng, tont, idiot, prost, amăgit, înșelat, păcălit, trădat, jecmănit etc.

Ba mai mult, cercetările sugerează că atunci când percepem pe cineva ca inocent și frumos, avem tendința de a-l vedea ca fiind mai puțin competent, o etichetă pe care nouă înșine nu ne-o dorim.

După cum a spus romancierul Laurell K. Hamilton, „Niciodată să nu ai încredere în oamenii care zâmbesc în mod constant, ei sau au ceva de vânzare sau ceva nu este în regulă la ei“.

Neîndoielnic, există riscuri în a crede că alții au cele mai bune intenții, adică a vedea în alții binele dar, beneficiile acestui fapt, mai ales la locul de muncă, pot depăși cu mult costurile potențiale.

Conflictul este o parte dificilă, dar de multe ori inevitabilă a vieții noastre active. Potrivit profesorului Chris Argyris de la Harvard Business School, o cauză de bază a discordiei la locul de muncă este „scara de implicație“ (metaforă folosită de el, cu care înlocuiește„saltul la concluzii“ sau “generalizarea pripită” pe care o consideră mai puțin precisă).

Urcușul “scării” înseamnă că o persoană, fără a avea informații precise, presupune despre alții rele intenții, ajungând astfel să aibă credințe mai puțin favorabile și chiar un comportament ostil.

De exemplu, atunci când primim un e-mail ambiguu de la un coleg de serviciu, cu care avem o relație turbulentă, este mult mai probabil că vom reacționa defensiv.

Există chiar cercetări ale căror rezultate sugerează că toate e-mailurile le interpretăm mai negativ decât eventuala negativitate din intenția autorilor lor.

Având în vedere toate acestea, poate că nu e o surpriză faptul că Indra Nooyi, CEO-ul vestitei corporații PepsiCo, spune că cea mai bună consiliere în carieră, pe care a primit-o vreodată, este ceea ce a învățat-o tatăl ei: „Orice spune sau face cineva, să presupui intenția pozitivă.“

Presupunerea binelui la ceilalți, ceea ce nu riscă să rănească ego-uri, poate constitui, alături de autoperfecționare, cea mai bună bază de plecare pentru orice manager și membrii echipei sale.

În același timp, nu este un secret faptul că, abilitatea de a influența pe alții este o abilitate esențială la locurile de muncă.

Cercetările arată că, atunci când credem că alții sunt capabili să-și schimbe atitudinea, suntem, mult mai probabil, dispuși să le prezentăm propriile noastre puncte de vedere.

Atunci însă când bănuim existența convingerilor fixe la alții, nu încercăm prea serios să-i convingem de punctul nostru de vedere.

Acest lucru, din păcate, poate avea costuri personale, deoarece ne limitează sfera de influență potențială.

De exemplu, presupunând intenția rea la alți oameni, ei nu vor întârzia să ne-o dovedească, barându-ne astfel, una după cealaltă, căile oportunităților (Are loc „confirmarea prejudecății,“ adică tendința de a căuta informații care acceptă credințele noastre pre-existente. Cu alte cuvinte, ne formăm mai întâi o opinie și apoi căutăm dovezi care să o susțină.).

Mai adăugăm aici o observație, în sprijinul tuturor celor de mai sus. Cărțile de autoperfecționare pot fi de ajutor pentru a îmbunătăți viața noastră activă dar, concentrarea lor tipică pe noi poate avea rezultatul, neintenționat, de a ne limita capacitatea de a stoarce mai multă valoare din lumea socială în care trăim.

Sperăm că, în toate cele de mai sus, presupuneți existența bunelor intenții la cel care vi le-a prezentat și identificați o sursă pentru măcar o picătură de fericire.

Don’t worry, be happy!

Minunata Sărbătoare a Paștelui să vă aducă liniște, pace,

zile frumoase și numai bucurii!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *