25 Sep

„Orice cuplu ar trebui să-și trateze relația așa cum își tratează dinții!”

Din ciocnirea a două pietre nu se naște o piatră, ci o scânteie.”

Lucian Blaga

 

Probabil că ar fi greu de găsit cineva care să poată afirma că nu a avut sau nu are și unele conflicte cu cei apropiați lui. Conflictul este atât o parte inevitabilă cât și o parte vitală a unei relații strânse, lucru pe care orice psiholog ni-l poate confirma.

Ceea ce poate face diferența între un parteneriat durabil, satisfăcător și unul care “arde”, este modul în care sunt gestionate conflictele, mai exact dacă această gestionare este constructivă sau distructivă.

Înțelepciunea convențională tratează, în general, trecerea timpului ca pe un adversar. Conform cu această înțelepciune nu ar trebui să ne „îmbuteliem” resentimentele ci ar trebui să lăsăm supărarea să se stingă și în orice caz să nu ne “culcăm” furioși.

După mulți terapeuți “stocarea” nemulțumirilor invită la resentimente și pregătește scena pentru ca partenerii să “erupă”.

Există însă și o serie de păreri după care punerea pe “time out” a conversațiilor grele are potențialul de a întări, nu de a coroda, relațiile.

După o asemenea “pauză” partenerii ar trebui să fie capabili să se concentreze pe rezolvarea problemelor și să o facă în mod cooperativ și creativ.

Cercetătorii și clinicienii au ajuns la concluzia că în cazul provocărilor din cadrul unor relații, o mică “distanță în timp” poate ajuta.

În mijlocul unei “lupte”, în care fiecare dintre parteneri este prea preocupat să „câștige”, așteptarea permite evitarea durerii și a manevrării argumentelor impulsive.

Distanța în timp poate instaura calmul emoțional și poate aduce clarificări de așa natură că unele dintre temele care au provocat conflictul devin banale pentru a mai fi aduse în discuție.

Pauza dintre frustrarea inițială și momentul discuției oferă, de asemenea, timp “combatanților” să-și pună la o parte propriul ego și să nu judece lucrurile “copilărește”.

Ca o soluție pentru evitarea acutizării conflictelor dintr-o relație, dr. James Córdova, profesor de psihologie la Clark University, Worcester, Massachusetts, recomandă cuplurilor să trateze relațiile așa cum își tratează dinții. Oamenii nu merg la dentist doar atunci când au dureri de dinți ci primesc tratament preventiv pentru a elimina cauzele cariilor dentare, acumularea de placă și tartru.

După părerea profesorului, mulți parteneri, caută ajutor, din păcate numai atunci când problemele lor sunt atât de acute încât relația de cuplu este afectată iremediabil. În această etapă, nu se mai poate aplica decât tratamentul echivalent cu tratamentul de urgență de la stomatolog.

Córdova crede că, la fel ca în cazul dinților, „în relațiile intime, există și un proces coroziv natural”. Ne rănim reciproc iar când suntem răniți, avem tendința de a face unul din două lucruri: reacționăm rănindu-ne și noi partenerul sau ne retragem. „Niciunul dintre aceste instincte naturale nu este deosebit de favorabil sănătății intime a relației pe termen lung”, spune profesorul Córdova.

Atunci când dezacordurile anihilează gândirea rațională, ne putem răni unii pe alții. Când reacționăm fără a ne lua timp să ne răcorim, am putea să ne “înțepăm” sau să ne apărăm. Dar un astfel de comportament este foarte probabil să nu ne aducă un sentiment de ușurare. În cel mai bun caz, poate oferi o stare temporară de mai bună dispoziție, dar în multe cazuri nu realizează nici măcar asta.

În loc să tratăm furia ca pe un abur care trebuie eliberat, se pare că ar fi mai bine să lăsăm să treacă timpul. Cercetările subliniază valoarea luării unui “time-out” – în special pentru “calmare” și nicidecum pentru “reîncărcare”.

Când oamenii lasă să treacă timpul, pentru a avea o viziune imparțială asupra incidentului sau chiar pentru a uita de el, furia lor tinde să dispară și este mai puțin probabil să încerce să o pedepsească pe cealaltă persoană.

În același timp contează foarte mult și mentalitatea pe care o au ambele părți atunci când ajung să discute pe seama conflictului. Psihologul american Morton Deutsch, unul dintre părinții fondatori ai domeniului de soluționare a conflictelor, arată că partenerii pot avea dezacorduri constructive dacă încurajează o mentalitate axată mai degrabă pe învățare decât pe câștig și reformulează conflictul ca o problemă reciprocă care trebuie rezolvată în comun și stabilesc norme de cooperare.

Cu două decenii în urmă, profesorul Córdova a conceput un program (Marriage Checkup) care combină aceste idei. El îl descrie ca fiind, echivalentul controlului dentar la șase luni sau a controlului medical anual.

Pe parcursul a două sesiuni, Marriage Checkup” ajută cuplurile să își evalueze punctele tari și punctele slabe. În studiile care au inclus o mare varietate de populații, Córdova și echipa sa au constatat că partenerii care utilizează raportul rezultat din „Marriage Checkup” au îmbunătățit satisfacția maritală și intimitatea, precum și alți indicatori importanți ai sănătății relației.

Atenție, atunci când în cazul unui conflict se vorbește de un “time out”, nu este vorba de evitarea conflictului. Este adevărat că cea mai bună cale de a ieși victorioși dintr-o ceartă este evitarea ei dar aici este vorba de ceva mai profund.

Dr. Ben Michaelis, psiholog clinician, a observat că mulți oameni au tendința de a evita conflictele. După părerea lui, această evitare duce de fapt la slăbirea relației, pentru că, în lipsa obișnuinței partenerilor de a purta discuții calme, în orice situații conflictuale, poate oricând apărea un conflict care să ducă la distrugerea ei.

Așezarea la masa discuțiilor, ca urmare a unui conflict, creează o buclă de feedback. Cu cât o faci mai mult, cu atât te simți mai auzit. Cu cât te simți mai auzit cu atât te simți mai înțeles, cu cât te simți mai înțeles, cu atât te cerți mai puțin și, în final, cu cât te cerți mai puțin, cu atât ai mai puțină nevoie de a o face.

Iată cum, iubite cititorule, poți beneficia de multe picături de fericire, în relația pe care o ai, dacă în cazul unui conflict care ar putea să vă umbrească relația nu vă comportați ca “două pietre care se ciocnesc” ci vă angajați să discutați cu calm despre cum să-l aplanați.

Don’t worry, be happy!

Sursa:

www.theatlantic.com/family/archive/2021/09/delaying-conflict-better-venting-relationships-scheduled-disagreement/620057/?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

18 Sep

În ce lume trăim?

Dacă vrei ca totul să fie drept, nu ai decât să te muți într-o lume făcută cu echerul.”

Haruki Murakami

 

Se pare că trecem prin momente dificile care nu prea ne îndeamnă la optimism. Ne asaltează schimbările climatice, tot mai rapide și intense. Amenințarea unui război nuclear este mai complexă și imprevizibilă ca niciodată. Autoritarismul renaște. Terorismul este „în floare”.

Toate aceste pericole erau prezente și înainte de pandemia de Covid-19 așa că apariția ei a înrăutățit lucrurile.

În acest context pare cel puțin ciudat că în anul 2016, într-un articol din revista Wired, Barack Obama, președintele de atunci al SUA afirma: “Adevărul este că, dacă ai avea posibilitatea de a alege un moment din cursul istoriei umane în care să trăiești alege-l pe acesta! Chiar aici, în America, chiar acum.”

Anul următor, filosoful Michel Serres, profesor la University of Paris și la StanfordUniversity California, în cartea sa “C’était mieux avant!” („A fost mai bine înainte!”), a lăudat succesele științei și rațiunii ironizând în același timp tendința noastră de a privi trecutul, prin lentilele de nostalgie în nuanțe trandafirii și selective.

El ne reamintea că „înainte” era mai multă muncă dar în condiții mai dificile, cu mai puțin sprijin din partea tehnologiei. Salubritatea era precară și asistența medicală mai puțin eficientă. Erau mai multe conflicte, mai multă violență.

Un an mai târziu, psihologul canadian Steven Pinker, în cartea sa “Enlightenment NOW” a apărat o viziune similară. Ideea că lumea se înrăutățește, a susținut el, este greșită, „nu doar puțin greșită – greșită, greșită, …”.

Datele arată clar că Obama, Serres și Pinker au dreptate cu privire la anumite măsuri obiective de bunăstare – deși parcă tot mai mulți oameni sunt nemulțumiți.

În multe locuri, inclusiv în Europa și SUA, fericirea auto-raportată a scăzut.

Având în vedere toate acestea, cum ar trebui să privim starea actuală a lumii în care trăim: cu optimism sau pesimism?

Pentru a răspunde la această întrebare, ar trebui să avem în vedere extinderea atât a lucrurilor bune, cât și a celor rele.

Se poate recunoaște că lucrurile s-au îmbunătățit substanțial dar în ceea ce privește prezentul și perspectivele de viitor este necesară o doză importantă de circumspecție.

Istoricul israelian Yuval Noah Harari este de acord cu Pinker, dar crede că acesta prezintă o imagine incompletă. Lucrurile într-adevăr s-au îmbunătățit dar asta nu înseamnă automat că ele vor continua să se îmbunătățească și în viitor.

Chiar dacă marile progrese ar trebui să fie sărbătorite, ele pot, dacă nu suntem atenți, să ne distragă atenția de la a face față faptelor dificile ale zilei de azi.

Când ne uităm la condiția umană, ce lucruri sunt mai mult sau mai puțin sigure, fie că suntem bogați sau săraci, tineri sau bătrâni? Cel mai evident, moartea. În plus, există inevitabilitatea suferinței – atât pentru noi, cât și pentru cei dragi.

Aceste aspecte cântăresc în conștiința majorității oamenilor la un moment dat. Mulți oameni experimentează singurătatea dureroasă a vieții, incapacitatea de a comunica vreodată pe deplin propria experiență altora sau de a o înțelege pe a altora.

În ciuda diferitelor forme de progres, rămân nedreptăți excesive, chiar și pentru cei dintre noi suficient de norocoși să trăim în societăți relativ stabile.

Oricine, dintre cei mai aplecați către reflecție, recunoaște natura efemeră a proiectelor și realizărilor noastre, care doar câteva rezistă pentru o perioadă semnificativă de timp. Asta ne poate conduce la a ne confrunta cu sensul incert al acestora și cu posibilitatea ca niciuna să nu însemne nimic.

Desigur, în balanță cu orice altceva, o viață mai lungă este un lucru bun. La fel faptul că se poate vorbi de mai puțină sărăcie și mai puțină violență. Dar indiferent de câți ani suplimentari de viață ne oferă tehnologia medicală, dacă o persoană trăiește o viață pe care o simte lipsită de sens sau nesemnificativă, pentru ea anii suplimentari de viață nu se traduc în ani suplimentari de satisfacție, împlinire sau bucurie.

Este adevărat, despre acest lucru se poate vorbi doar la un anumit nivel de abstractizare. În schimb, majoritatea oamenilor se poticnesc prin viață făcând față laturii întunecate a realității printr-un amestec de ignoranță, indiferență și chiar evitare.

În consecință, un motiv foarte evident pentru care ar trebui să ne gândim mai mult la realitatea dură a vieții este că nu o putem evita. Niciun progres sau bogăție nu ne va permite să le ignorăm pentru totdeauna.

Eventuala noastră neputință de a vedea realitatea poate duce la forme suplimentare de suferință ca urmare a priorităților nealiniate. Un exemplu, în acest sens, îl pot constitui „crizele de vârstă mijlocie”.

Este mult mai bine să privim din start realitatea „cu ochii deschiși” și să ne ordonăm prioritățile pe baza unei evaluări clare a lucrurilor.

Ignoranța și evitarea realităților distorsionează evaluarea noastră asupra lumii mai largi. Când, distrași fiind de eventualul nostru noroc (sănătate, bogăție, securitate), ajungem să ignorăm chiar și realitățile dure inevitabile din propria noastră viață, tindem să ignorăm și realitățile dure care asaltează viețile altora, deși unele pot fi evitate.

Nu vom putea elimina niciodată pierderile, decăderea, suferința și moartea din lume. Cu toate acestea, dacă acceptăm lumea pur și simplu așa cum este ea pare posibil să acționăm cu duritate sau indiferență față de anumite situații dar cumpărarea fericirii cu prețul ignoranței sau indiferenței voite ar trebui s-o plasăm la nivel de josnicie.

De exemplu, moartea în sine este inevitabilă, dar moartea unui refugiat din cauza foamei sau bolii este evitabilă și nu ar trebui să ne lase indiferenți.

Ideea nu este să cedăm disperării sau să ne oprim obsesiv asupra modurilor în care realitatea nu este ceea ce ar putea fi ci, mai degrabă, să dăm realității ceea ce i se cuvine. Dacă “ochii deschiși” ne permit să vedem mai clar naufragiile lumii, ele ne arată și altceva: lumea este plină de suferință, marcată de moarte, de răni, de creșterea entropiei; dar este, de asemenea, în mod incontestabil, plină de frumusețe, minuni și oportunități de dragoste și compasiune. Și ar trebui să recunoaștem activ ambele realități.

Dacă sinceritatea privitoare la lumea noastră pune capăt fericirii naive sau inocente în schimb ea deschide posibilitatea pentru ceva mai matur: posibilitatea de a privi lumea și de a fi recunoscători pentru ea. Putem privi cerul nopții și să simțim mai mult decât spațiul tăcut și infinit. Putem experimenta realitatea și avem șansa uimitoare, dar și improbabilă, de a fi aici și de a o aprecia, ca pe un cadou.

În cele din urmă, se poate spune că atât optimistul, cât și pesimistul greșesc, deoarece fiecare se uită doar la o parte din dovezi. Când deschidem ochii spre realitatea deplină, ceea ce găsim este o pânză de clarobscur ce conține atât întuneric, cât și lumină.

Această sumă de dovezi provoacă în noi ceva de genul „bucurie melancolică”: o bucurie recunoscătoare și dezinhibată pentru bunătatea ființei, dar una colorată de tristețe pentru omniprezența răului dar și a melancoliei, cauzate de faptul că totul are un sfârșit.

A vedea răul din lume ne ajută să ne străduim să trăim bine cât putem, pentru că moartea vine pentru noi toți iar a vedea bunătatea ne ajută să trăim cu recunoștință și să savurăm picăturile de fericire care alină înțepăturile realității.

Don’t worry, be happy!

 

Sursa:

psyche.co/ideas/the-melancholic-joy-of-living-in-our-brutal-beautiful-world?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

11 Sep

„A ierta e o manieră teribilă de a te răzbuna.”

„Răzbunându-te, ești egalul dușmanului tău. Dacă nu o faci, îi ești superior.”

Francis Bacon

 

Cele ce urmează pot fi considerate o continuare a articolului precedent (“Să fim sau să nu fim nonconflictuali?”) și încearcă să ofere o soluție “onorabilă” pentru rezolvarea unui conflict. Citatul din titlu, după Cezar Petrescu, poate fi chiar soluția veșnicei dileme “răzbunare sau iertare?”

Este foarte ușor, mai ales în ziua de azi, să fim “răniți” de cineva mai mult sau mai puțin apropiat. În acest context întrebarea care este normal să ne preocupe ar fi: Cum ar trebui să reacționăm, să ne răzbunăm sau să iertăm?

Probabil că există păreri și păreri. Unii ar recomanda lipsa de reacție motivând că răzbunarea ar contribui la escaladarea conflictului și nu i-ar pune capăt iar alții, din contră, consideră că numai răzbunarea ar putea fi un răspuns pe măsură la orice jignire.

Înainte de a decide pentru care soluție am opta ar trebui să avem în vedere câteva probleme importante:

– Ai fost rănit, ceea ce nu este deloc în regulă și cu siguranță nu te face să te simți bine.

– Ca o reacție naturală de furie și indignare, ești tentat să nu cruți persoana care te-a rănit.

– Nu vrei să fii “călcat în picioare” de cineva pentru că acest lucru este nedrept și se adaugă la categoria de „rele tratamente”.

– Vrei să fii respectat.

– Ești îngrijorat de posibilitatea și consecințele nefaste ale repetării.

Cu toate aceste probleme care par să încline balanța în favoarea răzbunării, care ar părea că ne-ar face să ne simțim bine nu se prea pot aduce argumente în favoarea ei deoarece:

  • Răzbunarea de fapt, nu te face să te simți mai bine pe termen lung. S-ar putea ca pentru moment să te simți bine dar apoi nu te vei mai simți bine cu tine însuți ci din contră, te vei simți plasat pe un nivel inferior și te vei simți mai prost.
  • Dăunează relației. Ai vrea să te dezlănțui, pentru că ești lezat, dar făcând asta, vei răni și mânia cealaltă persoană. Relația voastră se înrăutățește. S-ar putea să susții că este vina celuilalt, dar de fapt și tu contribui la asta. S-ar putea să susții că nu îți pasă și că nu dorești o relație cu o persoană care ți-ar face rău lucru, care ar putea fi adevărat. Trebuie însă să te asiguri că nu spui asta la furie și că te-ai liniștit și ai făcut o evaluare rațională a stării de fapt.
  • Acționezi doar pe seama impulsului și a fricii. Dezlănțuirea împotriva cuiva pentru că ne-a tratat rău, nu provine doar dintr-o evaluare rațională a ceea ce va fi cel mai bine pentru noi sau pentru situație. Este un impuls care este generat și de frică și furie. Deși este vorba de o reacție firească, nu este cea mai bună idee să ne urmăm impulsurile fără a cumpăni. În schimb, ar fi util ca, ori de câte ori suntem provocați de un impuls, să ne obișnuim să ne oprim, să lăsăm timp fricii să dispară și să luăm în considerare ceea ce este mai bun pentru situația creată. Să ne lăsăm prinși într-o poveste imaginată de mintea noastră nu ajută la nimic.
  • Faptul că te răzbuni, nu îi face pe oameni să te respecte mai mult. “Ancorarea” în furie sau frică nu este o rețetă pentru a câștiga respectul celor din jur. Ei te respectă mai puțin dacă te răzbuni pe cineva. Lumea îți va căuta mai puțin compania și asta din frică sau antipatie față de comportamentul tău și nicidecum din respect. De obicei sunt respectați mai mult oamenii care pot face față lucrurilor în mod matur, cu calm și compasiune.
  • Nu este nevoie să apelezi la sinele tău mai înțelept. Este ușor să acționăm după impulsurile noastre, dar ceea ce vrem cu adevărat este să devenim sinele nostru mai înțelept. Asta ar putea însemna, cu alte cuvinte, cea mai bună versiune a noastră care putem fi. Sinele mai înțelept este unul care iartă, este plin de compasiune, nu acționează din frică sau furie și se ocupă de lucruri în mod matur. Acest lucru nu este întotdeauna ușor de făcut, așa că nu ar trebui să-l vedem ca pe un „ideal” pentru care trebuie să ne străduim mereu, ci ca pe un ghid privind cum să acționăm atunci când suntem capabili să luăm în considerare lucrurile cu calm.

Deci represaliile și răzbunarea nu par a fi cele mai bune soluții. Rămâne întrebarea, care este cel mai bun mod de abordare a lucrurilor? Un posibil răspuns este că ar fi potrivită abordarea conflictului cu compasiune și asta din următoarele motive:

  • Devii sinele tău mai bun.
  • Te face să te simți mai bine cu tine însuți.
  • Câștigi respectul celorlalți pentru înțelepciunea cu care rezolvi problemele.
  • Te ajută în privința relațiilor.
  • Este o manifestare care o ajută și pe cealaltă persoană, care evident are dificultăți.
  • Face din lume un loc mai bun, mai puțin bântuită de dușmănii.

Ce trebuie să faci pentru un asemenea mod de abordare?

1.Fă o pauză în loc să acționezi din impuls, frică și furie! Bagă de seamă când ești pe cale să fii stăpânit de furie și frică. În loc să acționezi după acel impuls, fă o pauză, respiră adânc. Înainte de a acționa gândește-te la pasul următor.

2.Bazează-te pe ceea ce simți fizic și nu pe poveste! Când ești furios sau îți este frică, există o poveste în capul tău care le provoacă. În loc să te gândești la această poveste concentrează-ți atenția asupra modului în care este influențat corpul tău fizic. Unde apare vreo senzație fizică – în piept, în stomac, în gât …? Ce senzații fizice poți observa? Este bine să rămâi cât poți cu aceste senzații și să revii la ele atunci când observi că atenția îți revine la poveste.

3.Mărește perspectiva pentru a pune în evidență dificultățile apărute! Odată ce ai rămas cu senzațiile fizice câteva clipe, ieși din povestea  centrată pe tine și extinde perspectiva pentru a include și situațiile prin care trece cealaltă persoană. Are o zi proastă? Trece prin dificultăți? Știi cum e să treci singur prin așa ceva? Când îți dai seama că cealaltă persoană se confruntă cu dificultăți, se luptă cu ceva … s-ar putea să găsești o anumită compasiune pentru dificultățile prin care trece, toate acestea pe lângă ofensa pe care o simți.

4.Întreabă-te: Care este cel mai plin de compasiune lucru pe care îl poți face? Poate fi vorba de o conversație blândă cu el/ea? Poți încheia relația, astfel încât să nu vă răniți unul pe celălalt? Este salutară implicarea unei terțe părți care să ajute la rezolvarea situației? Această parte implicată ascultă doar plângerile părții “adverse”? Există deci o mulțime de opțiuni – încearcă să iei în considerare opțiunile care nu provin din furia sau frica ta și implică compasiune.

5.Ce trebuie să faci pentru a nu-ți afecta respectul de sine? Compasiune nu înseamnă să fii un „fraier” și să te lași “călcat în picioare”, nu înseamnă a nu te respecta pe tine însuți – ci este chiar opusul. De multe ori trebuie să iei măsuri pentru a te proteja, astfel încât să nu fii rănit sau cel puțin să vorbești în favoarea ta. Compasiune nu înseamnă să rămâi tăcut atunci când alții te jignesc. Dar, în același timp, te respecți pe tine însuți dacă îți prezinți clar și politicos preocupările și stabilești ferm limitele cu cealaltă persoană.

6.Care este cel mai plin de compasiune lucru pe care îl poți face pentru cel care te-a „rănit”? Asta ar putea fi să îl asculți, să îl îmbrățișezi, arătând astfel că îți pasă. Dar s-ar putea, de asemenea, să-l lași să plece, deoarece relația voastră nu poate continua. S-ar putea ca îndepărtarea, cel puțin pentru o vreme, vă oferă timp amândurora pentru a vă “răcori”. Deci și în acest context există o mulțime de opțiuni din care să alegi dar fără să omiți să te iubești și să te respecți pe tine însuți.

Nimic din toate cele de mai sus nu este ușor de aplicat în viața concretă și nu există soluții miraculoase. Nu este ușor să răspunzi cu “aceeași monedă”, “aruncând în aer” relația cu represalii crescânde provocate de resentimentele și furia care te-au luat în stăpânire. Nici a arăta compasiune nu este mult mai ușor, dar aduce mult mai multe picături de fericire pentru că, „Răzbunându-te, ești egalul dușmanului tău. Dacă nu o faci, îi ești superior.”

Don’t worry, be happy!

Sursa: zenhabits.net/revenge/

04 Sep

Să fim sau să nu fim „nonconflictuali”?

„Oamenii care luptă pot pierde. Oamenii care nu luptă au pierdut deja.”

Bertolt Brecht

 

Cum reacționăm atunci când ni se prezintă un argument pe care nu îl împărtășim, o situație care nu ne este favorabilă sau avem de-a face cu o persoană combativă? Dacă “dând din cap” ne dăm acordul, căutăm frenetic căi de aplanare a situației sau afirmăm că suntem de acord cu o soluție în timp ce mintea ne este asaltată de proteste – concluzia este una singură: avem o personalitate nonconflictuală.

Până la documentarea pentru acest articol am fost convins că strădania de a evita confruntările este o trăsătură exclusiv pozitivă. Îmi și convenea acest lucru pentru că m-am recunoscut ca fiind un nonconflictual.

După părerea psihologilor, a simți aversiune față de confruntări este în mare parte considerată o trăsătură negativă în schimb se consideră că persoanele care se angajează direct într-o confruntare încurajează comunicarea eficientă și clară. Dacă o persoană manifestă o atitudine nonconflictuală, se consideră că îi este frică de reproșuri, nu are încredere în exprimarea propriilor opinii și nu este capabilă “să ardă podurile” care o leagă ceilalți.

Cu toate acestea, psihologia din spatele motivului pentru care un individ are o atitudine nonconflictuală indică și existența unor trăsături de caracter pozitive care stau la baza unei asemenea atitudini.

Oamenii nonconflictuali sau cei cu tendințe de evitare a conflictelor, poate se manifestă astfel pentru evitarea timpului pierdut prin analiza posibilelor scenarii de confruntare sau pentru că simt pur și simplu că relația pe care o au cu persoana cu care ar fi în conflict este prea valoroasă pentru a fi deteriorată din cauza unor argumente contrare.

De asemenea, există momente în care a fi nonconflictual este util – de exemplu, în context actual, când se tranzacționează un acord de pace cu teroriști sau când un părinte încearcă să-și calmeze, în mijlocul mall-ului, copilul care nu a dormit suficient. Dar acest mod  de a acționa, pacea cu orice preț, nu ar trebui să fie singurul în relațiile cu ceilalți.

Se justifică întrebarea, la ce bun un asemenea mod de manifestare dacă unui prieten sau unui coleg care a făcut un comentariu care mă deranjează, nu i-aș spune nimic ci aș “fierbe” în sinea mea până când, cu timpul, senzația negativă creată ar duce la stingerea prieteniei? În mod similar, la ce ar servi ca în loc să cer o majorare de salariu sau o promovare, aș aștepta până când compania ar face-o vreodată, nutrind în același timp resentimente pentru că nu am obținut majorarea și optând din această cauză pentru căutarea unui alt loc de muncă?

Chiar și confruntările minore pot provoca anxietate unei personalități nonconflictuale. Unei asemenea persoane i se poate părea jenant să se întoarcă la o casieră dacă aceasta i-a dat restul greșit, să ceară socrilor să dea volumul mai încet la televizor ș.a.m.d. Aceste persoane se autoexpun mereu situației de a plăti fizic, emoțional și financiar pentru atitudinea lor ezitantă și temătoare.

De ce totuși unii oameni tind să nu fie conflictuali?

Una din cauze pare să fie natura personalității lor combinată cu viziunea distorsionată asupra a ceea ce înseamnă confruntarea (bineînțeles de idei).

Pe de altă parte, dincolo de personalitate, se pare că nonconflictualilor, le pasă prea mult de ceea ce cred alții. Ei ar vrea ca toată lumea să fie fericită și nimeni să nu se gândească la ei ca fiind agresivi, egoiști, gălăgioși sau necooperanți. Nu vor să fie văzuți drept reclamagii sau să fie etichetați drept nesimțiți.

Din păcate, evitarea conflictelor poate face ravagii asupra sănătății mintale a individului. Reprimarea gândurilor și sentimentelor reale în schimbul plăcerii și superficialității nu numai că poate face ca relațiile să fie slabe, dar poate, de asemenea, duce la escaladarea micilor dezacorduri și dispute care devin surse de anxietate de lungă durată.

Manifestarea nonconflictuală implică însă și alte probleme. În primul rând, evitarea conflictului nu îl stinge niciodată; îl întârzie doar. Evitarea nu face de fapt altceva decât să inflameze problema, astfel că atunci când “iese la suprafață”, situația devine mai dramatică decât trebuie.

În al doilea rând, evitarea conflictului generează întotdeauna resentimente. Cei în cauză se simt întotdeauna „furați” pentru că adevăratele lor sentimente nu se fac niciodată auzite. Oamenii care sunt astfel manipulați se simt întotdeauna înșelați pentru că simt că niciodată nu au posibilitatea de a face o alegere.

În al treilea rând, persoanele nonconflictuale se expun unor consecințe neplăcute deoarece: a) sentimentele lor sunt întotdeauna ascunse și b) ajung să fie prinse în situații din care nu pot ieși, deoarece nu vor să supere pe nimeni.

În al patrulea rând, acest tip de persoane ajunge de obicei să se simtă izolat. Explicația este simplă: când scopul tău este să eviți conflictul, nu te poți conecta profund niciodată la nimeni, pentru că ar necesita un nivel de vulnerabilitate incomod și riscant. De asemenea, „oamenii drăguți” tind să fie anxioși, pentru că cheltuiesc multă energie în încercarea de a-i face fericiți pe toți cei din jur.

Cu alte cuvinte, încercarea de a evita conflictul direct sau tensiunea, înrăutățește de fapt lucrurile. Încercarea de a mulțumi pe toți fără a ține cont de propria persoană poate conduce la manifestări pasiv-agresive, un mecanism de apărare care nu este altceva decât “furie exprimată prin zâmbet”.

Uneori, agresivitatea pasivă înseamnă pur și simplu evitarea reacției verbale sau chiar evitarea oamenilor – atitudini tipice fără confruntare. Acest gen de comportament este de fapt o strategie folosită atunci când ne este frică să fim sinceri și deschiși sau credem că nu merită „să ne punem mintea cu…”.

Pornind de la concluzia că este de preferat evitarea tendințelor nonconflictuale se pune întrebarea cum se poate face asta? Iată câteva recomandări ale jurnalistei americane Melanie Pinola:

1.Abordați conflictele imediat când apar, atunci când ele sunt încă mici!

Ca și alte abilități sociale, a fi asertiv (“un comportament ce îi permite unei persoane să acționeze cât mai bine în interes propriu, să își apere punctul de vedere fără o anxietate exagerată, să-și exprime sentimentele în mod sincer și să se folosească de propriile drepturi fără a le nega pe ale celorlalți” J.Cottraux) înseamnă o abilitate ce trebuie învățată – una care necesită practică.

Este mai ușor să-ți spui părerea la începutul unui conflict în loc să încerci să-l aștepți. Dacă ți-e greu să fii direct cu oamenii apropiați, caută oportunități de a exersa cu străini, cum ar fi de exemplu la negocierea unor facturi.

2.Regândiți ideea de conflict!

A fi asertiv nu înseamnă ceva rău, egoist sau agresiv. Conflictele nu sunt întotdeauna rele – sunt deseori necesare pentru evoluție – chiar și confruntările furioase pot fi sănătoase. Acestea sunt lucruri greu de crezut atunci când nu ești confruntativ, dar analizează-le cel puțin.

3.Acționați ca și cum ați sfătui un prieten!

Cu toții suntem probabil mai raționali și mai curajoși atunci când dăm sfaturi altora decât atunci când luăm decizii pentru noi înșine.

Dacă vă confruntați cu o situație socială incomodă, treceți peste acea barieră nonconfruntativă imaginându-vă că acționați pentru un prieten sau gândiți-vă la ce sfat i-ați da unui prieten care s-ar afla în aceeași situație.

4.Utilizați mediul de comunicare cu care vă simțiți cel mai confortabil!

Pentru unele persoane acesta este scrisul: scrierea unui e-mail sau a unei scrisori poate ajuta la organizarea gândurilor. Alte persoane preferă “graiul viu”.

5.Dacă trebuie să evitați confruntarea, încercați să vă faceți situația mai puțin stresantă!

Pe lângă “luptă sau fugi”, există și o altă opțiune: să rămâi și să-ți schimbi perspectiva astfel încât să poți opera cu bunătate și compasiune. Cele mai sănătoase relații ale noastre nu vor evita confruntarea, ci vor învăța cum să “navigăm” mai bine prin ele.

Și atunci cum este mai bine? Din nou ajungem, iubite cititorule, la îndemnul la echilibru în toate manifestările noastre, echilibrul fiind calea sigură către picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.getpocket.com/read/1011600688

2.theswaddle.com/psychology-non-confrontational-attitude/