30 Oct

Ce viitor le rezervă COVID-19 și politicienii copiilor și nepoților noștri?

În loc de motto, din „cîțismele” de cel mai prost gust:

„Execuția bugetară la 9 luni de zile arată că într-o perioadă foarte scurtă de timp am pus economia României pe drumul corect, în ciuda diverselor turbulențe cu care țara se confruntă.” (evz.ro)

„În acest moment PNL a făcut o concesie majoră, preşedintele PNL a propus o altă persoană pentru funcţia de premier, este această variantă pe masă în acest moment, nu avem ce să discutăm alte variantă în acest moment, nu avem mandat.” (www.agerpres.ro)

„Acest guvern (guvernul Ciucă – n.n.) va trece, veți vedea. E un guvern care poate să guverneze România, are soluții pentru perioada următoare.” (evz.ro)

 

Infantilismul guvernanților, în special, dar și al întregii clase politice ne-au adus mult mai mult pe noi, părinții și bunicii din România, decât pe cei din țările civiizate, în situația de a privi cu îngrijorare la efectele pe termen lung  ale pandemiei de Covid-19 asupra copiilor și nepoților noștri.

Oare când copiii și adolescenții de astăzi , aproape 3 milioane la începutul anului școlar 2021-2022, vor ajunge maturi se vor vedea pe ei înșiși ca pe o „generație pierdută” (asemeni nouă care am fost „generație de sacrificiu” din vremea comunismului), cu viețile marcate pentru totdeauna de umbra unei pandemii globale? Întrebarea este justificată dar răspunsul este incert.

Din păcate, pentru majoritatea copiilor, o revenire completă la normalitate este puțin probabilă în următoarele luni.

Închiderea școlilor produce, în primul rând, consecințe grave asupra dezvoltării intelectuale a copiilor. Unele indicii despre această consecință au fost revelate de studiile din 2007 din SUA privind efectele închiderii școlilor pe termen scurt din cauza zăpezii.

Dave Marcotte, profesor la American University din Washington DC, a examinat consecințele închiderii școlilor pentru 5 zile din cauza vremii nefavorabile și a constatat că în cazul liceenilor a rezultat o scădere cu aproximativ 3% a ratei globale de promovabilitate însă efectele cele mai pregnante au fost în rândul copiilor mai mici.

Prin urmare, dacă chiar și perioade relativ scurte de întrerupere a procesului normal de învățământ pot avea un impact notabil, la ce ne putem aștepta când școlile stau închise cu săptămânile?

Pe lângă oportunitățile ratate de predare-învățare, atunci când școlile sunt închise pentru perioade lungi, mulți copii vor începe să uite și ceea ce știu deja, ceea ce constituie o regresie care va fi mult mai greu de remediat.

Marcotte subliniază faptul că majoritatea copiilor regresează – uneori radical – și în timpul vacanțelor școlare lungi de vară, în special la materii precum matematica. „În Statele Unite, aproximativ 25% din ceea ce se câștigă în cursul anului școlar se pierde pe parcursul verii”, spune el.

Intervalele mari de timp în care copiii au fost și vor mai fi ținuți departe de școală, din cauza pandemiei, ar putea produce încă un efect și mai grav: având în vedere că timpul petrecut în educație pare să modeleze coeficientul intelectual al unui adult – întreruperile prelungite pot duce la efecte grave, pentru toată viața, în ceea ce privește capacitățile cognitive.

Profesorul Marcotte speră că încercările de învățare la distanță (online) ar putea ajuta la prevenirea unor asemenea consecințe, dar este sceptic că acest lucru este 100% posibil. „Efectuarea de conexiuni în lumea reală și petrecerea timpului cu colegii și concentrarea asupra lecțiilor se realizează mult mai ușor atunci când ești în aceeași încăpere și ești angajat”, spune el.

De asemenea copiilor le va lipsi consolidarea regulată a celor învățate la școală și șansele de a-și extinde cunoștințele generale și înțelegerea lumii pe care le oferă unele activități hrănitoare din punct de vedere  intelectual, cum ar fi lecțiile de muzică, excursiile, vizitarea muzeelor și bibliotecilor.

Un alt efect major al pandemiei asupra copiilor, în ceea ce privește rezultatele educaționale, este creșterea decalajului dintre copiii care provin din familiile mai bogate față de cei care provin din familiile mai sărace.

Familiile mai bogate au posibilitatea de a le asigura copiilor resurse educaționale (cărți, computere cu programe adecvate etc.) chiar și când școlile sunt închise și astfel performanțele școlare nu au de suferit prea mult, în timp ce în cazul familiilor mai sărace nu se poate vorbi de așa ceva.

De când cu pandemia guvernul încearcă să încurajeze școala la domiciliu, dar de notat că pentru a putea accesa resursele școlare este nevoie de un computer bun, o conexiune la Internet fiabilă și o cameră liniștită. Școala la domiciliu presupune, de asemenea, că părinții înșiși sunt suficient de educați și au suficient timp pentru a-i putea ajuta pe copii.

„Din păcate, aceste presupuneri nu se adeveresc întotdeauna, ceea ce înseamnă că dezvoltarea academică a multor copii se va opri în timpul închiderii școlii, în special a celor din medii defavorizate, lărgind și mai mult decalajul de realizare”, spune și dr. Richard Armitage, profesor la University of Nottingham din Anglia.

Un studiu recent din Marea Britanie a constatat că în cazul copiilor din familiile mai bogate timpul petrecut cu învățarea la domiciliu a fost cu aproximativ 30% mai lung decât în cazul copiilor din familiile mai sărace. Cum este oare la noi? Putem noi să ne comparăm cu englezii?

În timp ce dezvoltarea intelectuală a copilului poate fi cea mai evidentă consecință a acestor “opriri”, ea nu este în niciun caz singurul pericol.

În cele mai multe cazuri, profesorii sunt primii oameni care observă deteriorarea sănătății mintale ale unor elevi și astfel școlile sunt singura sursă de sprijin pentru asemenea probleme ale copiilor. „Pentru mulți copii, casa este un loc neplăcut, nedorit și nesigur, iar școala oferă un adăpost atât de necesar”, spune profesorul Armitage.

În absența unui contact regulat cu elevii, profesorii și consilierii școlari nu vor putea sesiza cazurile suspectate de probleme.

Adolescența este considerată a fi o perioadă critică pentru dezvoltarea și tratarea problemelor de sănătate mintală – și dacă aceste probleme sunt lăsate netratate, pot fi mult mai greu de remediat în viața ulterioară.

Din păcate situația sanitară și politică actuală întrunesc condițiile pentru a fi sursa unor anxietăți extrem de dăunătoare pentru adolescenți.

Consecințele mai ample ale pandemiei – inclusiv anxietatea provocată de îngrijorarea legată de sănătatea celor dragi – dar și celelalte îngrijorări ale părinților (legate mai ales de creșterile de prețuri la energie și inclusiv la tot ceea ce se obține cu bani precum și circul politic din țară) sunt angoase pe care copiii sunt extrem de susceptibili în a le absorbi.

Adesea, copiii mici se angajează în „gândire magică” – crezând că propriile lor gânduri sau comportamente sunt cauza evenimentului. „Ei ajung să se învinovățească în mod inutil și uneori se simt incredibil de vinovați”, spune Louise Dalton (de la Departamentul de Psihiatrie din Universitatea Oxford) – ceea ce se poate întâmpla și în timpul actualelor crize și va fi greu de procesat și ar putea duce la probleme de comportament pe termen lung.

Din păcate, în acest moment, nimeni nu le oferă părinților suficiente informații despre aceste probleme și despre modul de a le rezolva și nevoile emoționale ale copiilor sunt complet neglijate.

În același context se poate presupune că și abuzurile asupra copiilor – tot felul de abuzuri domestice care sunt destul de multe la noi – vor crește pe tot parcursul pandemiei.

„Dacă oamenii sunt limitați la gospodării supraaglomerate și la traiul în circumstanțe defavorizate, se poate vorbi de o probabilitate ridicată de abuzuri domestice”, spune și dr. Wim Van Lancker, sociolog belgian de la Universitatea din Leuven. Ca urmare, pentru moment, este posibil ca multe dintre aceste crime să fie ascunse de pandemie.

Pentru toate aceste probleme semnalate este adevărat că nu există soluții ușoare. La noi se aplică numai “trecerea automată în online” dar nimeni dintre cei responsabili nu fac pași pentru a preveni creșterea inegalităților în educație.

De exemplu, profesorii ar trebui să poată oferi alternative de muncă care nu necesită un computer sau conexiune la Internet, alternative care să le ofere copiilor posibilitatea de a-și îndeplini sarcinile, chiar și în condiții de privațiune.

Guvernul ar putea apela la resurse, cum ar fi bibliotecile mobile, care să asigure copiilor materialele de lectură de care au nevoie. Pe termen lung, școlile ar trebui să urmărească cu atenție copiii care au fost cel mai puternic afectați de criză și să ia în considerare măsuri speciale care ar putea ajuta la compensarea pierderilor.

Copiii de toate vârstele pot ieși din criză gata să facă față și să prospere în lumea post-COVID-19 doar cu un efort concertat din partea părinților, profesorilor, asistenților sociali, psihiatrilor și politicienilor. Din păcate, aceștia din urmă par să se străduiască să dovedească că sunt total nepăsători față de aceste probleme, atenția lor fiind concentrată pe propriile orgolii și interese.

Don’t worry, be happy!

Surse:

1.www.bbc.com/future/article/20200603-how-covid-19-is-changing-the-worlds-children

2.evz.ro/citu-continua-sa-fie-desprins-de-realitate-romanii-ingenuncheati-de-scumpiri-el-ii-da-inainte-cu-cresterea-economica.html

3.www.agerpres.ro/politica/2021/10/28/citu-mandatul-nostru-nu-s-a-flexibilizat-guvern-minoritar-pnl-udmr-nu-am-vazut-nicio-concesie-de-la-psd-si-usr–804588

4.evz.ro/florin-catu-este-convins-ca-guvernul-pnl-udmr-va-trece-de-parlament-premierul-desemnat-nicolae-ciuca-este-insa-rezervat.html?utm_source=evz&utm_medium=recomandari_AI

23 Oct

„Optimismul tragic” este mai bun decât “evitarea întunericului” și încercarea de a „rămâne pozitiv” în orice condiții!

Până nu ne dăm seama că lucrurile s-ar putea să nu fie, nu ne putem da seama că lucrurile sunt.”

G.K. Chesterton

 

S-a scris și se scrie încă mult despre „puterea recunoștinței” și despre importanța binecuvântărilor atunci când căutăm căi pentru a ne întreține starea de bine. Însă și în această problemă exagerările conduc la efectul opus pe care îl putem numi „pozitivitate toxică” adică gândirea pozitivă dusă la o extremă excesiv de generalizată.

Această atitudine tinde să minimizeze sau chiar să nege orice urmă de emoții umane care nu sunt strict fericite sau pozitive.

Pandemia de COVID – 19 a dat peste cap întreaga noastră viață împreună cu tradiționalele noastre căi de a ne asigura confortul psihic.

În condiții de pandemie exprimarea recunoștinței și binecuvântările sunt cumva nepotrivite. „Pozitivitatea toxică” nu este altceva decât o negare a realității. Refuzul de a privi “întunericul vieții” și evitarea experiențelor incomode pot fi chiar dăunătoare sănătății mintale.

A spune cuiva să „rămână pozitiv” în mijlocul unei crize globale este, după cum spune Robert A. Emmons, psiholog, profesor la University of California, Davis, echivalent  cu „A nega că viața are partea sa de dezamăgiri, frustrări, pierderi, răni, contracarări și tristețe și ar fi nerealist și de nesuportat. Viața e suferință. Nicio cantitate de exerciții de gândire pozitivă nu va schimba acest adevăr.”

Antidotul pozitivității toxice este „optimismul tragic”. Termenul a fost introdus în psihologie de Viktor Emil Frankl, psihiatru vienez, doctor în neurologie, filosof și părinte al logoterapiei, supraviețuitor al Holocaustului.

El a definit  “optimismul tragic” ca fiind decizia de a spune „da” vieții în ciuda durerii, a vinovăției și a morții cu care, nu avem încotro, trebuie să ne confruntăm. Aceste trei forțe negative pot fi contracarate de forțele pozitive ale speranței, credinței și iubirii.

Prin urmare este vorba de un optimism în fața „durerii, vinovăției și morții” sau „a spune DA vieții în ciuda tuturor”.

Acest tip de optimism consideră că omul poate face ca o suferință semnificativă, să folosească vinovăția ca motivație pentru a se îmbunătăți și pentru a interpreta caracterul „tranzitoriu” al vieții ca un motiv pentru a găsi remedii.

Frankl a susținut că toate ființele umane, la un moment dat în viața lor, vor întâlni “tragica triadă” care se referă la trei experiențe care duc adesea la crize existențiale: vinovăția, suferința sau moartea.

Din orice tragedie se poate învăța ceva, motiv pentru care este importantă chestionarea propriilor vieți și decizii. Prin asemenea chestionări se pot obține opinii optimiste asupra vieții.

„Optimismul tragic” implică căutarea sensului existenței umane pe fondul inevitabilelor sale tragedii, ceva mult mai practic și realist în aceste vremuri dificile.

Cercetătorii care studiază „creșterea post-traumatică” au descoperit că oamenii pot crește în multe feluri și în perioade dificile – inclusiv apreciind mai mult viața și relațiile cu alții și manifestând o compasiune sporită și altruism, pe de o parte, și utilizarea forțelor personale, dezvoltarea spirituală și creativitatea, pe de altă parte.

Important este faptul că nu evenimentul traumatic în sine duce la creștere (nimeni nu este recunoscător pentru COVID-19), ci modul în care este procesat evenimentul, schimbările de viziune asupra lumii care rezultă din eveniment și căutarea activă a sensului pe care oamenii îl întreprind în timpul și după eveniment.

În ultimii ani, oamenii de știință au început să recunoască faptul că practicarea recunoștinței poate fi un factor cheie al creșterii post-traumatice (În psihologie, creșterea post-traumatică este un concept care descrie schimbarea psihologică pozitivă experimentată ca urmare a luptei cu circumstanțe de viață extrem de provocatoare și foarte stresante.) după un eveniment advers și că practicarea recunoștinței poate chiar fi o forță vindecătoare.

Se pare că o serie de rezultate pozitive privind sănătatea mintală – riscul redus pentru depresie, anxietate și abuzul de substanțe – sunt legate de această practică.

Capacitatea umană de reziliență este destul de remarcabilă dar, din păcate, subevaluată.

O cercetare recentă a studiat, din martie până în mai 2020, peste 500 de persoane. S-a constatat cu acest prilej că și în acele luni terifiante primare ale pandemiei, mai mult de 56% dintre oameni au raportat că se simt recunoscători, sentiment care a fost cu 17% mai mare decât orice altă emoție pozitivă.

Cei care conform propriilor declarații s-au simțit cei mai recunoscători au raportat, de asemenea, că sunt și cei mai fericiți. Mai mult, chiar mai mulți oameni – 69% dintre respondenți – au declarat că se așteaptă să se simtă recunoscători și în lunile care urmează.

O cale spre recunoștință care nu poate fi evitată este expunerea la circumstanțe dificile. Există multe aspecte pozitive ale vieții în sine, pe care le considerăm prea des ca fiind normale, de la sine înțelese. Oamenii au o tendință naturală de a se adapta și de a se obișnui cu situații relativ stabile. Abia atunci când indivizii devin conștienți că avantajele lor nu sunt garantate, mulți dintre ei ajung să le aprecieze mai mult.

Mai multe studii au arătat că oamenii care s-au confruntat cu circumstanțe dificile declară că aprecierea lor pozitivă pentru viața însăși a crescut, iar unii dintre cei mai recunoscători au trecut prin unele dintre cele mai grele experiențe.

Kristi Nelson, directorul executiv al A Network for Grateful Living, autoarea cărții Wake Up Grateful, s-a confruntat cu moartea la vârsta de 33 de ani, când a primit un diagnostic de cancer și a trebuit să fie supusă mai multor operații, chimioterapie și radiații. Cu toate acestea, ea scrie că a fost în permanență în căutarea unor oportunități de cultivare a recunoștinței:

“Eram în spital, separată de toți prietenii și familia mea, legată la tot felul de aparate și în situața de a face față durerii. Aveam femei de serviciu, asistenți, tehnicieni și medici care intrau în camera mea în fiecare zi. Îmi amintesc că m-am gândit, dacă asta este întreaga mea lume acum, dacă asta este tot ce am? Și apoi m-am gândit că pot iubi mereu acești oameni.”

Nelson face distincție între recunoștință – ca o emoție de moment – și recunoștință, ca o „orientare generală” care „nu este condiționată de ceva care ni se întâmplă, ci mai degrabă un mod de viață”.

Cercetătorii psihologi dr. Lilian Jans-Beken din Olanda și dr. Paul Wong din Canada au creat o „Scală de gratitudine existențială” pentru a măsura tendința pe care o au oamenii de a se simți recunoscători pentru toată existența umană și nu numai pentru unele aspecte pozitive.

Scara lor include elemente precum:

  • Sunt recunoscător pentru viața mea chiar și în vremuri de suferință.
  • Sunt recunoscător că resursele mele interioare au crescut ca urmare a depășirii adversităților.
  • Sunt recunoscător pentru oamenii din viața mea, chiar și pentru cei care mi-au provocat multă durere.
  • Sunt recunoscător pentru că am pentru ce trăi, chiar dacă viața a fost foarte grea pentru mine.
  • Sunt recunoscător pentru că fiecare criză reprezintă o oportunitate de dezvoltare pentru mine.
  • Am învățat importanța recunoștinței prin suferință.

Cei doi cercetători au constatat că recunoștința existențială a fost asociată cu o „bunăstare spirituală” superioară (percepția asupra calității vieții spirituale a unui individ). Această constatare este importantă având în vedere că recunoștința și spiritualitatea s-au dovedit a fi factori de protecție atât împotriva anxietății cât și a depresiei.

Recunoștința ca emoție trecătoare poate veni și pleca, dar „recunoștința existențială” poate umple întreaga noastră viață, de-a lungul urcușurilor și coborârilor ei.

Ea “nu cere nimic”, dar este mereu în căutarea beneficiilor ascunse și a oportunităților de creștere – chiar și în timpul unei pandemii. După cum spune profesorul dr. Robert A. Emmons „Recunoștința nu este doar un comutator pentru a porni atunci când lucrurile merg bine; este, de asemenea, o lumină care strălucește în întuneric.”

Don’t worry, be happy!

Sursa:

www.theatlantic.com/family/archive/2021/08/tragic-optimism-opposite-toxic-positivity/619786/?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits

16 Oct

În loc de “picături de fericire”, picături amare de pelin!

În timp ce îmi pregăteam săptămânala recomandare pentru obținerea unor “picături de fericire” mi s-a părut că devin penibil și mi-a trecut prin cap binecunoscuta zicere “țara arde și baba se piaptănă”.

Nu pot să cred în “administrarea” unor “picături de fericire” în condițiile în care clasa politică a țării tale, folosind lozinci de genul “țara are nevoie de…” sau “românii au nevoie de …” îți administrează zilnic “picături de pelin” (nu am în vedere în niciun fel virtuțile pozitive ale plantei).

În condițiile în care trecem prin momente atât de grele, când ar fi nevoie, chiar cu riscul unor compromisuri, să ne unim cu toții pentru a depăși greutățile, politicienii nu fac altceva decât să se “păruiască” între ei „pentru ciolan”.

Sper, iubite cititorule, că nu te dezamăgesc, dar mi s-a diminuat dramatic optimismul!

09 Oct

Fraze pe care părinții nu ar trebui să le folosească în discuțiile cu copiii!

„Vorbește cu copiii tăi ca și cum ar fi cele mai înțelepte, cele mai bune, cele mai frumoase și magice ființe umane de pe Pământ. Căci ceea ce ei cred este ceea ce vor deveni.”

Brooke Hampton

 

Părinții, în conversațiile cu copiii lor, încearcă să fie cât mai elocvenți și mai ales cât mai utili în ceea ce privește educarea acestora.

În articolul Stop saying these 4 phrases to your kids, says neuroscientist—here’s how the most successful parents teach self-discipline” dr. William Stixrud (neurolog și profesor de psihiatrie și pediatrie la George Washington University School of Medicine) și Ned Johnson (scriitor, conferențiar și fondator al companiei educaționale PrepMatters) sunt de părere că în funcție de tema abordată, unele din conversații pot duce mai degrabă către o întorsătură greșită.

Se ajunge acolo mai ales dacă se folosesc unele fraze considerate de ei extrem de dăunătoare. Un copil căruia, chiar dacă fără ostilitate, i se spune o asemenea frază, se închide complet în sine și astfel un mic dezacord se poate transforma într-un mare conflict interior.

Cei doi experți, având în sprijinul lor 65 de ani de cercetare și experiență de lucru cu copii și părinți, au constatat că următoarele fraze, pronunțate de părinți, de altfel bine intenționați, nu contribuie defel la atingerea scopului pentru care au fost rostite:

  1. Dacă nu muncești din greu acum, vei regreta pentru tot restul vieții tale!”

Insuflarea fricii este una dintre cele mai puțin eficiente modalități de a declanșa motivația intrinsecă la copii. În realitate poate fi chiar dăunătoare copiilor care, de fiecare dată când li se amintește cât de important este să se descurce mai bine, devin mai stresați și, uneori, ezitanți.

Un alt motiv pentru care această frază nu produce efectul scontat este faptul că contextul este dincolo de înțelegerea copiilor. Încercarea de a-l face, de exemplu pe un copil, elev de gimnaziu, să practice un anume sport, deoarece această preocupare va arăta bine în dosarul său universitar, este ca și cum ai spune: „Acum cât ești în gimnaziu, trebuie să vorbim despre un plan de viitor pentru tine.” Dar copiii nu sunt capabili să gândească înainte așa cum sunt adulții. Tocmai asta îi face să fie copii.

Cu ce ar putea fi înlocuită, în discuția cu copilul, această frază?

Încurajează-l: „Încă nu stăpânești perfect (…)  dar te poți descurca mai bine. Uite cât de departe ai ajuns deja!”

Ajută-l să vadă aspectele pozitivele: „Într-adevăr să faci (…) este greu. Dar dacă vei continua să exersezi, vei avea mai multă încredere în faptul că poți face față provocărilor viitoare, de genul celei de acum și te vei simți foarte bine.”

Nu trebuie să te referi exclusiv la școală: „Știu că clasa (…)  este dificilă, dar îmi place că ești un bun la (…), pentru care lucrezi din greu și sunt încrezător că vei putea lucra la fel de mult și la clasă dacă depui același efort. ”

  1. „Este treaba mea să-ți asigur securitatea!”

Pe măsură ce copiii cresc și ajung la gimnaziu și liceu, asigurarea securității lor devine o treabă care nu poate fi realizată cu succes cu nicio măsură deoarece nu suntem alături de ei tot timpul și nu le putem urmări fiecare mișcare.

Dacă copiii consideră că este treaba părinților să le asigure securitatea și nu a lor, ei devin mai predispuși să se comporte nesăbuit, considerând că există întotdeauna o plasă de siguranță care în realitate nu există.

Aceasta nu înseamnă că ar trebui să vă țineți sub tăcere opiniile; există momente în care trebuie să spui NU și să fii clar cu privire la riscurile care te neliniștesc în legătură cu asumarea lor.

Cu ce ar putea fi înlocuită, în discuția cu copilul, această afirmație?

 Explică-i cu calm îngrijorările care te frământă: „Nu sunt liniștit legat de asta și iată de ce (…)”

Lăsați-l să facă greșeli. Cu atenție, lasă copilul să învețe singur o lecție mai grea și apoi, după ce îi vei oferi o perspectivă mai bună, vorbiți-i despre asta.

Discutați împreună despre pericolele percepute: „Am unele îngrijorări cu privire la (…), dar îmi imaginez  că ai o idee despre cum vei proceda. Poți să-mi spui și mie cum vei rezolva lucrurile dacă (…)  merge prost, astfel încât să fim liniștiți amândoi?”

  1. „Te pedepsesc pentru că trebuie să afli că acest comportament este inacceptabil!”

Aplicarea unei pedepse vă poate ajuta să aveți sentimentul că dețineți controlul, dar cercetările arată că demersul respectiv nu numai că vă afectează relația cu copilul dar este și un instrument ineficient pentru schimbarea comportamentului copilului.

Deși poate opri pe termen scurt o criză, pedeapsa nu inspiră un comportament pozitiv și nici nu îi învață pe copii cum să facă asta. În plus, cu cât părinții amenință mai mult, cu atât mai mult copiii vor fi tentați să mintă și vor ascunde probleme pentru care ar putea avea nevoie de ajutor.

Cu ce ar putea fi înlocuită, în discuția cu copilul, această frază?

Dacă nu vrea să-ți audă părerea, nu-l forța. Scopul este de a-l învăța ceva, lucru ce se poate însă întâmpla doar atunci când el ascultă.

Dacă comunicați în spiritul respectului, va fi mai predispus să vină la tine la o altă ocazie: „M-am simțit destul de supărat pentru cele întâmplate și bănuiesc că și tu. Putem vorbi mai târziu despre cum să obținem un rezultat mai bun dacă acest lucru se întâmplă din nou?”

Vorbește cu el și nu despre el: „Am nevoie să știi că nu sunt de acord cu ceea ce ai făcut, dar chiar vreau să înțeleg de ce ai făcut?”

Discutați despre consecințe și asigurați-vă că amândoi sunteți de acord cu ele. Fii specific, strategic și rezonabil.

Este de neînțeles  de ce unii părinți cred că „Ești pedepsit pentru totdeauna!” ar fi o reacție adecvată la tot ceea ce fac greșit copiii lor.

  1. „Îți petreci prea mult timp pe telefon!”

Problema principală cu această afirmație este că nu respectă modul în care un copil conviețuiește cu lumea lui socială – o lume care arată mult diferit de a noastră.

Trebuie să avem în vedere că rețelele sociale și jocurile electronice sunt versiuni ale jocurilor, mult mai simple, care au fost atât de importante în tinerețea noastră și nu am fi simpatizat pe cineva care ne-ar fi sugerat să le excludem din viața noastră.

În plus, având în vedere vremurile de azi, este necesar să îi ajutăm pe copii să-și gestioneze cât mai bine relația cu tehnologia.

Cu ce ar putea fi înlocuit, în discuția cu copilul, acest reproș?

Măriți-vă influența arătând interes pentru ceea ce îl interesează! Întrebați-l despre jocurile pe care le joacă, eroii pe care îi admiră, spectacolele pe care le urmărește, cărțile pe care le citește și, cel puțin o parte din timp, acompaniază-l.

Oferiți-i un motiv să nu-și folosească telefonul: „Am observat că nu ai petrecut timp cu noi de când ai ajuns acasă de la școală.” sau „Vrei să mergi la bibliotecă și să alegi câteva cărți noi?”

Fii mai mult mentor decât supraveghetor: „De cât timp ai nevoie pentru a termina ceea ce faci? Nu vreau să te întrerup din ceea ce faci, dar aș vrea să înveți să folosești telefonul într-un mod cât mai echilibrat.”

Toate aceste recomandări pot fi sursa multor picături de fericire pentru că ne pot ajuta să vedem în copiii noștri cele mai înțelepte, cele mai bune, cele mai frumoase și magice ființe umane de pe Pământ”.

Don’t worry, be happy!

Sursa:

www.cnbc.com/2021/09/23/stop-saying-these-phrases-to-your-kids-says-neuroscientist-and-how-successful-parents-communicate.html?utm_source=pocket_discover

02 Oct

„Frumuseţea vieţii stă de multe ori ascunsă în nişte amănunte pe care graba nu ne dă răgazul să le admirăm.”

Este un semn de noblețe mentală să știi să admiri ceea ce te depășește.”

Gabriel Liiceanu

 

Chiar dacă manifestările tulpinilor pandemiei nu s-au încheiat revenim, puțin câte puțin, la o oarecare stare de normalitate.

După o prea lungă perioadă de tensiune și traume, avem nevoie, mai mult ca oricând, de modalități de a ne reîmprospăta energiile, de a ne calma anxietățile și de a ne îngriji de starea noastră de bine.

Din păcate, despre o modalitate cu un puternic potențial de a influența aceste modalități se vorbește rar; este vorba de cultivarea experiențelor de admirație. Poetul american Ralph Waldo Emerson a arătat foarte clar cauza acestei “scăpări” umane: graba.

În esență, admirația implică un element de vastitate care ne face să ne simțim mici; acest lucru tinde să diminueze propriile noastre ruminări și îngrijorări mintale și ne ajută să ne gândim la idei, probleme și oameni din afara noastră, îmbunătățind creativitatea și colaborarea, precum și starea energetică. La fel ca recunoștința și curiozitatea, admirația ne poate face să ne simțim inspirați și energizați.

Ca urmare a cercetărilor mai riguroase din ultima vreme, explorarea, experimentarea și amintirea momentelor de admirație este una dintre strategiile cheie susținute științific care atrage o atenție sporită asupra sa și stă la dispoziția fiecăruia dintre noi.

Ethan Kross, psiholog, neurolog și scriitor american, profesor de psihologie și management la University of Michigan, definește admirația ca „minunea pe care o simțim când întâlnim ceva puternic pe care nu îl putem explica cu ușurință”.

Adesea lucrurile care ne produc admirație au un element de vastitate și complexitate, de exemplu, un cer de noapte înstelat, un act de mare bunătate sau frumusețea a ceva mic și complicat. Chiar și în timpul unei zile obișnuite, culorile frunzelor văzute pe geam sau un act de sacrificiu din partea unui coleg ar putea determina un sentiment similar.

În mod deosebit, experiențele de admirație sunt legate de comportamentul virtuos al altora: un act de dăruire, pricepere sau curaj.

Cultivarea experiențelor de admirație este deosebit de importantă și utilă acum, în vremurile de pandemie, deoarece ne reînnoim energia și ne facem planuri pentru un viitor mai plin de speranță.

Aceste consecințe pozitive se datorează faptului că, dincolo de efectele fizice, cum ar fi furnicăturile, “pielea de găină” și scăderea ritmului cardiac, admirația ne afectează și emoțional.

În cadrul unei cercetări, după ce membrii unui grup experimental au trecut printr-o experiență de uimire li s-a cerut să deseneze imagini care să-i includă și pe ei. Este interesant că aceștia s-au desenat pe ei înșiși de dimensiuni mai mici dând dovadă de o scădere a interesului pentru propria persoană.

Această manifestare are beneficii mari: pe măsură ce intri în contact cu ceva mai mare și simțul tău de sine se micșorează, se diminuează și “monologurile” tale mintale asociate cu grijile tale. În același timp, dorința ta de a te conecta și de a-i ajuta pe ceilalți crește.

Oamenii care experimentează admirația raportează, de asemenea, niveluri mai ridicate de satisfacție generală a vieții și a stării de bine.

Conform cercetărilor experimentale mai recente, experiențele de admirație sunt asociate cu diminuarea nivelurilor de stres ceea ce sugerează existența unei relații cauzale și concluzia că admirația poate ajuta în mod activ la reducerea stresului.

De asemenea, cercetări în care s-a folosit fMRI (Imagistica prin rezonanță magnetică funcțională) au arătat că experiențele de admirație, produse de vizionarea unor videoclipuri care inspiră asemenea stări (în comparație cu videoclipurile neutre sau plăcute) scad activitatea din rețeaua de mod implicit a creierului (ceea ce numim ca fiind vocea din mintea noastră), care este asociată cu autofocalizarea și ruminația. Prin urmare, rezultatul este o scădere a conversațiilor mintale.

Beneficiile cultivării admirației se extind însă și dincolo de ameliorarea stresului. Conform cercetărilor admirația față de ceva care ne depășește ne ajută să depășim sistemul nostru de referință prin extinderea modelelor noastre mintale și stimularea de noi moduri de gândire. Asta poate duce la creșterea creativității și capacității inovative și poate facilita gândirea științifică și luarea deciziilor etice.

În același timp, sentimentul admirației ne ajută să construim relații deoarece ne eliberează din noi înșine și inspiră față de ceilalți un comportament prosocial care implică generozitate și compasiune.

În cazul echipelor de lucru, experiențele de admirație pot duce la o mai bună colaborare, consolidare a grupului și conexiunea lui socială.

David P. Fessell, profesor la University of Michigan și Karen Reivich directorul programelor de pregătire pentru reziliență și psihologie pozitivă de la University of Pennsylvania, indică în articolul “Why You Need to Protect Your Sense of Wonder — Especially Now” mai multe modalități prin care se pot cultiva experiențele de admirație.

  • O modalitate simplă și puternică de a experimenta admirația este să faceți o „plimbare de admirație”. Folosiți douăzeci de minute să vă plimbați și să vă manifestați curiozitatea observând frumusețea cotidiană din jurul vostru, chiar și într-un loc familiar, cum ar fi curtea sau cartierul vostru.

Acest gen de activitate îi ajută pe oameni să-i observe pe alții, precum și locurile și lucrurile pe care s-ar putea să nu le fi observat altă dată, cum ar fi de exemplu zborul unei albine de la o floare la alta. Cei care fac asemenea plimbări se simt ulterior inspirați, mai calmi și mai capabili să se concentreze.

  • Este de la sine de înțeles că efecte și mai bune produce o plimbare în căutarea de admirație într-un peisaj natural. Cercetările arată că plimbările în natură, în comparație cu mediile urbane, au un efect pozitiv mai mare asupra dispoziției și bunăstării noastre.

Natura este o experiență captivantă de reziliență și dezvoltare; poate fi o sursă puternică de admirație și de uimire. Ritmurile naturii ne amintesc, de asemenea, că suntem o parte a lumii naturale. Dacă plimbarea se face cu bicicleta se adaugă încă o valență pozitivă activității, îmbunătățirea condiției fizice.

  • Dacă nu vă puteți îndepărta de birou sau de casă, profitați de minunile pe care le aveți la îndemână pe Internet.

Mai multe studii au arătat că videoclipurile documentare, gen Planet Earth, pot de asemenea stimula admirația.

  • Armonia și complexitatea muzicii poate, la rândul ei, să inspire admirație. Creați-vă propria „listă de redare” personală de videoclipuri sau muzică și, atunci când vă simțiți blocat, petreceți câteva minute delectându-vă cu ceea ce vedeți și auziți.

 

  • O altă opțiune poate fi găsirea unor site-uri de știri care răspândesc vești bune – acte de bunătate, generozitate și perseverență.

 

  • Depozitați-vă pe computer un fișier cu story-uri despre bunătatea, bunăvoința și decența rasei umane. O poveste simplă a cuiva poate inspira și pe ceilalți indiferent în care parte a lumii s-ar afla. Ascultați asemenea întâmplări atunci când vă simțiți copleșiți sau epuizați și doriți să vă reveniți.

Sper iubite cititorule că ești pe deplin de acord cu afirmația lui Andrei Pleșu cum că “Lucrul cel mai grav care i se poate întâmpla unui om tânăr este să fie lipsit de capacitatea de a admira tot ceea ce a creat Dumnezeul.” În acest context momentele când ești cuprins de admirație sunt echivalente cu tot atâtea picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Sursa:

hbr.org/2021/08/why-you-need-to-protect-your-sense-of-wonder-especially-now?utm_source=pocket&utm_medium=email&utm_campaign=pockethits