01 May

Căutarea fericirii înseamnă timp pierdut!

„Căutarea fericirii este cea mai ridicolă sintagmă; dacă ești în căutarea fericirii, nu o vei găsi niciodată.”

Charles Percy Snow

 

Cei mai mulți dintre noi suntem conduși să credem că fericirea este o destinație finală – una care poate fi atinsă dacă luăm deciziile corecte, învățăm din greșelile noastre și continuăm să mergem înainte.

Suntem învățați că, din momentul în care o vom găsi, vom fi mulțumiți pentru totdeauna cu viața noastră și, ca urmare, trăim urmărind acest vis simțindu-ne copleșiți și inadecvați, fără să ne oprim niciodată să ne întrebăm dacă este, de fapt, corect sau greșit.

Realitatea este că este greșit. „Fericirea” nu este o destinație. Este o stare de spirit și nu trebuie să ne aflăm în ea în fiecare moment al fiecărei zile. Acest lucru nu numai că este imposibil, dar este și nesănătos.

Viața este complexă și incertă. Suișurile și coborâșurile sunt normale. Ziua în care obții acea promoție după care ai tânjit ar putea fi totodată și ziua în care ai parte și de prima ta suferință. De altfel pare îndreptățită întrebarea: Cum putem experimenta fericirea dacă nu cunoaștem tristețea și durerea?

Probabil mulți dintre noi au crezut și încă mai cred că dacă bifăm o serie de lucruri (carieră strălucitoare, casă cu etaj, mașină rapidă, călătorii internaționale ș.a.m.d.) ajungem la „succes” și ne vom trăi zilele fericiți.

Dar vine dezamăgirea pentru că odată ajunși aici constatăm că ne simțim totuși neîmpliniți. Se pare că nu operăm cu definiția corectă a succesului? Ceva lipsește. Lucrurile care ne fac cu adevărat fericiți cum ar fi conexiunea umană și impactul pozitiv asupra vieții altora parcă lipsesc din căutarea succesului.

În încercările de căutare a fericirii se repetă mereu câteva teme consistente: frica de eșec, frica de instabilitate financiară și teama de modul în care ne judecă alții sau de a nu fi suficient de buni.

Cele mai mari bariere în calea unei vieți împlinite și fericite par să fie distragerea atenției, frica și lipsa de curiozitate față de sine și de ceilalți și față de lume în general.

Se pare că persoanele care pot procesa pe deplin așa-numitele emoții „negative”, alături de cele mai pozitive, duc o viață mai fericită. Pe măsură ce procesează acele emoții negative își clarifică ceea ce contează cu adevărat pentru ele. Unii psihologi definesc această abilitate drept emodiversitate – adică abilitatea de a experimenta în egală măsură o gamă diversă de emoții.

Studiile psihologilor arată că oamenii care se simt cei mai împliniți sunt cei care au învățat să renunțe la nevoia de a se simți fericiți tot timpul și nu numai că au acceptat urcușurile și coborâșurile care vin odată cu viața, dar au ajuns să le și aprecieze.

Această mentalitate și schimbarea comportamentală i-au ajutat să se aplece către incertitudine, să accepte emoțiile (atât cele pozitive cât și cele negative) și să se adapteze mediului lor cu intenție și semnificație.

Oamenii care se adaptează în mod deliberat mediului deblochează uși și potențial către posibilități. Trebuie să fie limpede că deși este posibil să nu avem control asupra fiecărui aspect al mediului înconjurător, avem control asupra noastră înșine și asupra alegerilor pe care le facem, inclusiv asupra celor care ne afectează sănătatea mintală și emoțională.

Având în vedere toate acestea, Penny Locaso, inovator educațional, autoarea cărții Hacking Happiness (august 2020) și una dintre cele mai influente femei antreprenor din Australia a definit  astfel fericirea:

 „Fericirea este posibilitatea să poți călări pe valul fiecărei emoții pe care viața îl aruncă asupra ta, știind că poți ieși pe partea cealaltă puțin mai bine decât ai fost înainte pentru că ai abilitățile (concentrare, curaj, curiozitate), resursele (o mentalitate pozitivă) și structura de susținere (o comunitate) pentru ca acest lucru să se întâmple.”

Doamna Locaso a ajuns la concluzia că “suntem mai buni la adaptare atunci când schimbarea este impusă de forțe externe din mediul nostru. Luați exemplul modului în care ne-am adaptat să trăim cu Covid și lockdown-uri. Ne-am adaptat pentru că am fost obligați. Aceasta este o abilitate excelentă pentru a supraviețui, dar nu este ideală pentru a prospera.”

După părerea ei prosperarea se realizează prin adaptarea automotivată, proactivă. Nu este suficientă o mentalitate de a „trece doar prin”, ci este necesară și intenționalitatea.

Adaptabilitatea intenționată necesită timp și practică dar Penny Locaso a identificat trei abilități principale care ne pot ajuta să începem.

1.Concentrarea

Se pare că trăim într-o lume concepută să ne distragă atenția. Atenția noastră a devenit o marfă extrem de valoroasă, atât de valoroasă încât de exemplu, companii precum Netflix pretind că somnul este unul dintre cei mai mari concurenți ai lor.

Suntem asaltați de recomandări conform cărora ar trebui să ne folosim timpii morți învățând o limbă străină sau încercând un nou hobby.

Suntem supuși la o presiune, pe care uneori o exercităm chiar noi asupra noastră înșine ca să fim productivi și ajungem să umplem fiecare moment de veghe cu ceva de făcut, indiferent dacă este vorba de găsirea unei activități care să ne țină ocupați sau de petrecerea timpului pe dispozitivele noastre electronice.

În orice caz, în mod constant, concentrarea noastră pe a face diverse lucruri slăbește. Distragerile ne împiedică să găsim “spațiul mintal” pentru sentimente bune și rele, incluzând plictiseala și tristețea.

Recomandarea privind necesitatea concentrării se referă la a învăța cum să ne îndepărtăm de “bruiajul” constant al stării de a fi ocupați. Este vorba despre crearea “spațiului mintal” pentru a exista, pentru a gândi clar și pentru a determina ceea ce contează cu adevărat pentru noi, astfel încât să putem include mai multe dintre aceste lucruri în viața noastră.

2.Curajul

Curiozitatea și concentrarea singure nu sunt suficiente. Nu trebuie să uităm că teama poate fi cea mai mare barieră în calea schimbării. Cu toate acestea, ea (împreună cu eșecul) poate fi una dintre cele mai bune pârghii pe care le avem la dispoziție pentru a ne permite fericirea.

Dezvoltarea curajului se concentrează pe renunțarea la convingerea că frica ar trebui folosită mai degrabă ca semnal de alarmă pentru a fugi, decât să sprijine posibilități.

Curajul ne ajută să înfruntăm frica știind că este o emoție umană biologică universală pe care o putem utiliza pentru a modela schimbarea pe care încercăm să o facem.

Înfruntarea fricii (care nu pune viața în pericol) ne permite să procesăm și să eliminăm creativ barierele care stau între a dori ceva și a acționa.

3.Curiozitatea

Adaptabilitatea este calitatea individului de a accepta ceea ce nu poate schimba dar și recunoașterea celor ce le poate schimba. În acest context curiozitatea joacă un rol esențial.

Dacă nu-ți pui întrebări niciodată, dacă nu îi întrebi pe cei din jurul tău, nu vei vedea niciodată posibilitățile, căile sau opiniile care se află dincolo de ceea ce îți este disponibil imediat.

Curiozitatea ne cere să fim pe deplin prezenți, să ascultăm mai mult decât vorbim, să punem întrebări multe, să fim atenți la idei noi și să îmbrățișăm necunoscutul. Dar ce este și mai important, curiozitatea ne fixează convingerile înrădăcinate.

Curiozitatea ne ajută să ne imaginăm un viitor diferit de ceea ce este ușor sau evident. Când punem întrebări începem să identificăm comportamentele sau temerile care ne împiedică să încercăm ceva nou. Acesta este primul pas pentru a învăța cum să ne adaptăm și să ne schimbăm în mod intenționat.

În încheiere să ne reamintim că fericirea nu ar trebui să fie scopul nostru, nici o stare finală pe care o urmărim și se poate obține sub formă de picături de fericire ca urmare a unui anume mod de a fi (abilități și o mentalitate pozitivă) într-o comunitate adecvată.

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.hbr.org/2021/01/what-you-were-taught-about-happiness-isnt-true

2.ro.yourinspiration-magazine.com/what-is-emodiversity

3.www.independent.co.uk/life-style/gadgets-and-tech/news/netflix-downloads-sleep-biggest-competition-video-streaming-ceo-reed-hastings-amazon-prime-sky-go-now-tv-a7690561.html

15 thoughts on “Căutarea fericirii înseamnă timp pierdut!

  1. Vă mulțumesc, domnule profesor Eilender, pentru timpul acordat studiului și redactării articolului de mai sus privind fericirea, o temă foarte interesantă, frumoasă și vastă în același timp, ca de altfel toate celelalte teme abordate în articolele dumneavoastră.

    Constat și elogiez în același timp exprimarea plină de delicatețe sufletească a aspectelor analizate în textul de mai sus.

    Am în față, subliniez din nou acest lucru, un nou articol născut din aceeași dorință generoasă a dumneavoastră, domnule profesor Eilender, de a oferi cititorilor Domniei voastre, acele picături de fericire care ne înseninează pentru o vreme (o săptămână) percepția asupra lumii căreia ne circumscriem.

    Se poate trece cu vederea peste binemeritatul elogiu adus puterii dumneavoastră de sintetizare pe care o folosiți cu atâta măestrie ? Nicidecum. Eu cred că mereu este cazul să elogiem un asemenea efort, o asemenea calitate.

    Vă mulțumesc, domnule profesor Eilender, și pentru găzduirea în siteul dumneavoastră a modestelor mele opinii ce se regăsesc de fapt în sfera de influență a altora și pe care le-am acceptat temporar prin diversele mele lecturi în care mă regăsesc. Spun temporar deoarece mă feresc de convingerile beton care m-ar obliga să cred doar în tiparele mele în care mă pot înțepeni prin autosabotare.

    CONTINUARE MAI JOS.

  2. Distinsă cititoare, prietene cititor,

    Printre aspectele tratate în articolul de mai sus de către domnul profesor Eilender, am reținut următoarele idei exprimate, în opinia mea, extrem de gingaș:

    „Cei mai mulți dintre noi suntem conduși să credem că fericirea este o destinație finală – una care poate fi atinsă dacă luăm deciziile corecte, învățăm din greșelile noastre și continuăm să mergem înainte.“

    „Suntem învățați că, din momentul în care o vom găsi (fericirea), vom fi mulțumiți pentru totdeauna cu viața noastră și, ca urmare, trăim urmărind acest vis simțindu-ne copleșiți și inadecvați, fără să ne oprim niciodată să ne întrebăm dacă este, de fapt, corect sau greșit“.

    „Curiozitatea ne cere să fim pe deplin prezenți, să ascultăm mai mult decât vorbim, să punem întrebări multe, să fim atenți la idei noi și să îmbrățișăm necunoscutul. Dar ce este și mai important, curiozitatea ne fixează convingerile înrădăcinate“.

    În căutarea unui posibil răspuns la aspectele cuprinse în analiza de mai sus ar trebui, probabil, să urmărim mai întâi un nou dialog ipotetic între Hippias și Socrate în care s-ar pune, de data aceasta, întrebarea: „Ce este fericirea ?“ pentru a dovedi, în final, că adevărata înțelepciune e „să știi că nu știi“, parafrazându-l pe distinsul filozof Andrei Pleșu.

    CONTINUARE MAI JOS.

  3. Pentru a stabili totuși un cadru de discuție asupra acestor aspecte extrem de vaste și complexe aș propune să ne readucem aminte, printre altele, și de vestita declarație a lui Saul devenit Apostolul Pavel, trecut prin furcile caudine ale epocii sale, declarație aflată în 2 Timotei 4 ⁄ 1-8:

    (1) Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa:

    (2) propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura.

    (3) Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor.

    (4) Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.

    (5) Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist, şi împlineşte-ţi bine slujba.

    (6) Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape.

    (7) M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.

    (8) De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în ziua aceea, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.

    CONTINUARE MAI JOS.

  4. În câteva cuvinte, ne readucem aminte de faptul că, evreul Saul (devenit Pavel după creștinare) era un renumit prigonitor al creștinilor pe care-i urmărea, de data aceasta, luînd drumul Damascului. Aici se poate constata cum o revelație (în sensul cel mai laic al cuvântului) poate provoca o bruscă schimbare de idei, sentimente sau păreri. Că numele lui Pavel sau Saul este asociat de către unii cu numele lui Făt-Frumos din basme sau cu fructul oprit (atenție la acel mic detaliu, nu era vorba despre un măr) din „legendele biblice“ este o chestiune de alegere. Mesajul se referă însă la lupta cea bună, lupta aducătoare de fericirea urcării pe podium, a primirii medaliei și a mult râvnitei cununi de lauri (frunzele dafinului cu care se încununau odinioară eroii, poeții sau oratorii) a victoriei.

    Interesant mi se pare în textele lui Pavel de mai sus și acel pasaj pe care merită să-l luăm, după părerea mea, în serios: „Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor.“ Eu aș adăuga și ideea că: își vor da chiar și servicii, legi sau instituții după poftele lor.

    CONTINUARE MAI JOS.

  5. Chestia cu: „Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite“, este vizibilă cu ochiul liber pe toate meridianele planetei albastre. Diversele interese sugrumă zi de zi, în fel și chip, obositul adevăr sau chinuita dreptate. Ticăloșia umană este în plină ofensivă, drepturile omului sau adevărul și dreptatea ajungând doar niște sintagme sau noțiuni goale, desacralizate.

    Ura de rasă este înlocuită cu ura împotriva celor încă suspicioși la vaccinarea furioasă contra Covid. Nu tu teste, nu tu cercetare, sau cine știe poate sunt doar chestii „scăpate“, scoase de fapt de la naftalină. Lipsa informațiilor sau chiar eludarea voită a acestora generează, după cum este și normal, orice fel de speculație. Ne rămâne în final doar „noua normalitate“ a izoletelor deja dispărute.

    „În orice comunitate umană și în orice moment al istoriei sale există un anumit procent de oameni ticăloși. Uneori sunt mai mulți, alteori mai puțini, au o influență mai mare sau mai mică asupra corpului social, sunt, rămânând mereu ticăloși, de un fel sau de altul“, ne reamintește Petru Creția. Se gândea probabil la fanarioții cu calendele lor grecești, sau poate la fasciștii, naziștii sau comuniștii sau chiar la mafioții zilelor noastre care se zice că au asasinat pe frații Kennedy ?

    CONTINUARE MAI JOS.

  6. Moralitatea instaurată de Creator a fost total eludată prin minciună sau crimă și multe alte acte imorale care au atins cote inimaginabile și care rămân, în opinia mea, adevăratele cauze ale pandemiei declarate la început de secol XXI. Deci, tot pământul (la nivel mondial) este declarat în 2021 ca fiind în pandemie. Tot pământul a fost invadat de homo maleficus ascuns sub acoperire peste tot unde se folosesc fel de fel de măști în loc de chipuri. Acest om al dracului, omul rău prin definiție, slujitor al Mamonei a ignorat (eludat), de pildă, poruncile decalogului (legea morală) scrise cu degetul lui Dumnezeu și nicidecum dictate lui Moise cum pretind unele teorii. Confuzia dintre legea lui Moise, scrisă de Moise și pusă lângă chivot și tablele legământului scrise de Dumnezeu și puse în chivot face diferența, din păcate, voit ignorată de interesele diverselor dogme ale sistemelor religioase creștine și nu numai. De fapt se urmărește îngroparea în uitare a acestei legi (decalogul) ce definește adevăratele principii morale instaurate de Voința Divină. Să fie de fapt doar voința lui homo sapiens, devenit între timp, homo maleficus, creată de satisfacerea pe deplin a grandomaniei sale ? Oare nu cumva chiar Lucifer (ucigă-l toaca) pretindea în aroganța sa nemăsurată că va fi ca Cel prea Înalt ? Putem medita eventual, dacă vrem, și la acest aspect. Am ajunge rapid la marginea prăpastiei numită haos dacă am eluda o astfel de realitate.

    CONTINUARE MAI JOS.

  7. Referindu-mă acum la evenimentul care ar trebui să ne rețină atenția, pe primul plan aș pune marea sărbătoare a lumii creștine ce vine din bine cunoscuta cultură iudeo-creștină.

    Într-o mare parte a lumii, creștinii sărbătoresc moartea și învierea lui Isus, evreul pomenit, repet, de cultura iudeo-creștină, devenit doar pentru unii singurul mijlocitor între Dumnezeu și om. Pentru alții…

    Gândindu-ne, dacă vrem, la săptămâna patimilor aflăm că este, printre altele, și un timp al postului rânduit, în fel și chip, de diversele sisteme religioase după dogmele și tradițiile lor.

    Despre adevăratul post însă, curățat de diversele dogme și interese, aflăm din cartea lui Isaia următoarele:
    Isaia 58:

    (1) Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă, şi vesteşte poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei!

    (2) În toate zilele Mă întreabă, şi vor să afle căile Mele, ca un neam, care ar fi înfăptuit neprihănirea, şi n-ar fi părăsit legea Dumnezeului său. Îmi cer hotărâri drepte, doresc să se apropie de Dumnezeu.

    (3) La ce ne foloseşte să postim zic ei dacă Tu nu vezi? La ce să ne chinuim sufletul, dacă Tu nu ţii seama de lucrul acesta? Pentru că, zice Domnul, în ziua postului vostru, vă lăsaţi în voia pornirilor voastre, şi asupriţi pe simbriaşii voştri.

    (4) Iată, postiţi ca să vă ciorovăiţi şi să vă certaţi, ca să bateţi răutăcios cu pumnul; nu postiţi cum cere ziua aceea, ca să vi se audă strigătul sus.

    (5) Oare aceasta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig, şi să se culce pe sac şi cenuşă? Acesta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului?

    (6) Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug;

    (7) împarte-ţi pâinea cu cel flămând, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău.

    (8) Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi.

    (9) Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: Iată-Mă! Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară,

    (10) dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare!

    (11) Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă, şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.

    (12) Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune; vei fi numit Dregător de spărturi, Cel ce drege drumurile, şi face ţara cu putinţă de locuit.

    (13) Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L, şi dacă-l vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededându-te la flecării,

    (14) atunci te vei putea desfăta în Domnul, şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit.

    CONTINUARE MAI JOS.

  8. Din textele de mai sus suntem îndemnați, printre altele, să dăm de mâncare celui flămând și nicidecum să-i dăm doar… minciuni (pandemii), kalașnicoave, tancuri și eventual chiar bombe atomice. Se povestește, pe la mine prin piață, că flămânzii lumii ar fi apărut nicidecum din lipsa de mâncare ci doar din lăcomia bogaților care nu se pot sătura cu averile ce le dețin.

    Apoi, mai suntem îndrumați să facem din Sabat desfătarea noastră și nicidecum să ne îndeletnicim cu vorbirile fără rost, rostind verzi și uscate. Sabatul zilei a 7-a a fost binecuvântat și sfințit de Autoritatea supremă prin decalogul scris cu degetul lui Dumnezeu. Omul, creatura s-a crezut mai sus de voința Creatorului călcându-I în picioare Voia Sa. Aceste aspecte sunt valabile doar pentru cei ce cred că nu se trag din viermi sau maimuțe ci au ca origine Puterea infinită.

    Petru Creția, în sensul celor de mai sus, ne amintește că: „E plină lumea de rumoarea vorbelor deșarte. Le auzi pretutindeni, nestăvilite și de nestăvilit, umplând cu pleava lor cuprinsul zilelor noastre.“

    „Întâiul om de cultură al țării“, cum l-a numit dl. Noica, vorbind despre dialogul între surzi, cum se spune, și aducându-ne aminte că unii oameni sunt într-adevăr surzi la tot ce vine din afara lor, „ar trebui ca cineva să-i silească să-l asculte pe Marcus împărat, omul acela de o extremă delicatețe: „Obișnuiește-te să asculți cu atenție ce are altul să-ți spună și, atât cât îți stă în putință, caută să pătrunzi dinăuntru gândul lui.“

    CONTINUARE MAI JOS.

  9. Amintindu-ne de discursul celor ce cred că ar deține un talent oratoric, adică de discursul vid, distinsul autor ne mai spune: „ De aceleași neajunsuri, sporite cu altele, cum ar fi tropii retorici, poate să sufere și discursul oratoric care, în formele lui paroxistice, devine discurs vid, beție de cuvinte, expresie fie a neantului, fie a haosului mental al vorbitorului, care, în această ipostază, nu mai este un simplu palavragiu amorf, ci mimează o intenționalitate precisă, idei și sentimente elevate, convingeri năvalnice și sonore, preamăriri și anateme. Dar în spatele vorbelor nu se află nimic. Sau, mai exact, vacuitatea retorică are un conținut: acela făcut din interese impure, care este interesul oricărei demagogii.“

    Ștefan Velovan scria către alegătorii săi în 1919, în graiul vremii, următoarele: „Dacă îmi veți cere un program, vă voi răspunde că el e foarte simplu, și nu cuprinde decât punctele ce o dreaptă judecată le poate primi, și o curată inimă românească le poate dori… Trecutul meu vă mărturisește că acest program a fost ținut. Vom lăsa altora să crează că sânt mai deștepți și mai abili decât noi. La rândul nostru, vom căuta să fim mai cinstiți decât ei. Eacă programul cu care noua Românie va birui.“

    Deziluzionat în curând, deputatul Ștefan Velovan a renunțat să mai facă parte din Parlament, „pe care ajunsese să-l numească „Palavrament“.“ Trăim cumva o astfel de experiență și-n zilele noastre pe toate meridianele micuței noastre planete albastre ? Întâlnim, de pildă, președinți aleși „democratic“ pe viață ? Să fie vorba doar de simple bârfe ?

    În vremurile noastre nimic nou sub soare. Sau ?…

    CONTINUARE MAI JOS.

  10. „Jocul incorect avea în România o bună tradiție; comunismul a desăvârșit-o. Oamenii s-au deprins să gândească una și să spună alta. Și să progreseze în discreditarea instituțiilor și a legilor“, ne reamintește un valoros istoric al zilelor noastre care a încercat să demitizeze istoria. În context, putem aminti și despre desacralizarea, de pildă, a actului de justiție despre care se pot afla multe din diverse surse. De aici și „basmele“ cu statul perpendicular sau paralel și conținutul dosarelor sale în funcție de perspectiva din care se „impunea“ a fi privit. Să ne readucem aminte în context și de acel eveniment istoric al primului proces din noua democrație a lui 1989 care a folosit dreptatea impusă de un… pluton.

    Din nefericire și astăzi rămâne la fel de valabil vestitul sistem Clayton, rătăcit pe unde nu te aștepți. Expresia, ne sugerează unele surse, se referă la faimoasele escrocherii comise de mai mulți miniștri americani, cînd John Clayton era secretar de stat (1849-1850). Și pentru că ecoul acestor scandaloase manopere trecuse hotarele Statelor Unite, cînd cineva încerca prin metode abile (metode numite azi democrato-postcomuniste) să înșele buna-credință, se spunea: „ăsta-i sistem… Clayton!“

    Dar despre „pacea înarmată“ a zilelor noastre creată de sistemul Clayton modernizat (resetat) oare de ce o uităm atât de repede ? „Si vis pacem, para bellum“ („Dacă vrei pace, pregătește-te de război“) ne sugera în secolul IV d. Hr. scriitorul militar latin Flavius Vegetius Renatus. S-a schimbat cumva această mentalitate veche de 17 secole ? Să încercăm, dacă putem, să fim onești.

    CONTINUARE MAI JOS.

  11. Referitor la imaginația umană, în raport cu iubirea divină unele surse ne readuc aminte următoarea declarație a Apostolului Pavel:

    (1 Corinteni 2:9) Dar, după cum este scris: Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.

    Se poate spune că imaginația umană are limite ? Pot exista lucruri pe care ochiul nu le-a văzut sau urechea nu le-a auzit ? Care-i chestia cu relația de incompatibilitate dintre inima omului și iubirea divină ? Poate trăi creatura, fără contactul cu spiritul Creatorului, doar în ura inimii sale răzbunătoare și generatoare de războaie ?

    Este iubirea divină doar o invenție evreiască ? Este iubirea de Dumnezeu doar o simplă dogmă creată de evrei din diverse motive sau interese ?

    CONTINUARE MAI JOS.

  12. Să nu trecem cu vederea și stăruința omului în propriile sale neghiobii. Vorbim, desigur, despre procentul ϭ (sigma) amintit deja de Cipolla. Despre aceste limite ale imbecilității umane s-a mai discutat în ocaziile trecute.

    Fericirea ar cere, în opinia mea, eliminarea acestor neghiobii în procesul de o viață al desăvârșirii umane. Din nefericire acest aspect este în totalitate ignorat de „înțelepții“ vremurilor noastre.

    Distinsul autor Petru Creția ne reamintește în acest sens următoarele:
    „Cât despre „stăruința într-o neghiobie“, ea este una din principalele caracteristici, și dintre cele mai de temut, ale omului prost, care, pe cât de ușor concepe o idee neroadă, pe atât de greu se desparte de ea. Mobilitatea și readecvarea sunt prerogative ale inteligenței. În tradiția românească avem, cât privește prostia, o scurtă capodoperă, Povestea lui Creangă unde o femeie neroadă își prohodește pruncul la gândul unei primejdii ipotetice și lesne de înlăturat; un om, ca să aibă lumină în casă, cară soarele cu banița, un altul dă să-și dărâme casa ca să scoată carul înjghebat în ea, un altul caută să zvârle nucile în pod cu furca, altul, în sfârșit, se căznește să suie vaca cu funia în șură, gata s-o sugrume. Prostul nu se descurcă în plan pragmatic pentru că încurcă până la catastrofă relația dintre mijloace și scopuri.“

    CONTINUARE MAI JOS.

  13. Așa s-ar putea explica cum „legendara“ Eva s-a lăsat amăgită de dracu, tatăl tuturor minciunilor sau cum răutatea Dalilei l-a inspirat atât de grăitor chiar și pe marele poet Eminescu:

    „Cînd vezi piatra ce nu simte nici durerea și nici mila —
    De ai inimă și minte — feri în lături, e Dalila!“

    Că ne place sau nu, va trebui să urmăm sfatul domnului Pleșu și să luăm în serios, cu înțeleaptă resemnare, acel pasaj în care Dostoievski declară că: „Omul e prost! Fenomenal de prost!“ mai ales când săraca ființă umană are impresia că… știe.

    Din atâta știință omul a decis ca ghețarii din Groenlanda să se topescă zilnic în ocean, amintindu-ne doar în treacăt despre prostia pomenită. Despre încălzirea globală tot așa. Toate sunt moștenirea iluziei că omul știe.

    Doar Socrate, amintit mai sus, era de părere că: „Ceea ce știu este că nu știu nimic.“ Dar au fost și mai sunt și azi unii care se cred mult mai înțelepți decât vestitul filozof. Așa se ajunge ca, în cazul realității omenești, să existe primejdia unei patologii a diversității numită intoleranță.

    CONTINUARE MAI JOS.

  14. „Să ne gândim la ura ucigașă dintre rase și ginți, dintre clase și crezuri, la tot ce ne-a însângerat trecutul și ne însângerează prezentul, la războaiele „sfinte“ și la persecuțiile religioase (trecute, prezente și viitoare), cu fundamentalismele, cu măcelurile și cu rugurile lor, la atâtea uri de rasă care au dezonorat omenescul cu urgia pogromurilor și cu infernul camerelor de gazare, la prigoanele de clasă, cu gulagurile lor și cu exterminările în masă, la atâtea și atâtea genocide care mai bântuie planeta și astăzi. Iar cele mai sinistre dintre ele sunt mai recente decât tot ce au scris despre toleranță Montaigne, Locke, Spinoza, Voltaire, Kant și destui alții, până la Declarația drepturilor omului, urmată nemijlocit de ororile ghilotinei“, ne reamintește cu multă înțelepciune Petru Creția.

    Până la urmă va trece și confuzia generată de homo maleficus, deviere de la datele reale ale problemelor prin substituire de termeni sau probe, confuzie stabilită prin vestitul adevăr juridic (mai ales cel internațional), cu totul altul decât adevărul absolut.

    CONTINUARE MAI JOS.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.