09 Jan

Cu cât ne zbatem mai mult să fim fericiți, cu atât mai puțin probabil este să fim!

„Fericirea este o recompensă dată celui care n-a căutat-o.”

Anton Pavlovici Cehov

 

Deși Oscar Wilde zicea că Cu libertate, cărți, flori și luna, cine n-ar fi fericit?”, cercetările psihologice mai recente arată că, cu cât ne străduim mai mult să fim fericiți, cu atât sunt mai puține șanse să atingem acest obiectiv.

Pentru mulți căutarea fericirii este unicul țel, însă nedefinit, și devine o călătorie neîncetată în care cu cât investești mai mult cu atât te alegi cu mai puțin. Iar dacă dai la un moment de fericire efortul de a te menține pe acea “linie de plutire” este atât de mare încât este greu de a permanentiza momentul respectiv.

Nu este exclus că această strădanie poate funcționa pentru unii dar cercetările științifice sugerează că pentru mulți oameni poate să ducă, de exemplu, la sentimente de stres, singurătate și eșec personal.

Având în vedere acest lucru, fericirea poate fi văzută cel mai bine ca un fel de animal temător pe care cu cât te străduiești mai mult să-l prinzi, cu atât mai mult fuge de tine.

Constatările oamenilor de știință ajută la explicarea stresului și dezamăgirii pe care le simt unii în timpul unor evenimente speciale, cum ar fi ziua lor de naștere, Crăciunul sau Revelionul. Aceste constatări pot avea, de asemenea, consecințe profunde pentru bunăstarea fiecăruia dintre noi prin oferirea unor îndrumări utile pentru stabilirea obiectivelor mai generale de urmărit în viață.

În ultimele decenii „Oriunde te uiți, vezi cărți despre felul în care fericirea este bună pentru tine și cum ar trebui să te faci mai fericit, aproape ca datorie”, spune Iris Mauss, psiholog la University of California, Berkeley care, printre primii, a explorat ideea științific. Multe dintre aceste cărți prezintă fericirea ca fiind condiția sine qua non a existenței. Pornind de la ele „Oamenii ar putea stabili standarde foarte înalte pentru propria lor fericire…ar putea crede că ar trebui să fie fericiți tot timpul, sau extrem de fericiți, iar acest lucru îi poate determina să se simtă dezamăgiți de ei înșiși, că nu ajung acolo…ceea ce ar putea avea asupra lor efecte autodistrugătoare.”

În acest context este firesc să ne întrebăm dacă acest gen de cărți ne ajută sau ne obstrucționează și la fel de firesc este să ne punem uneori și întrebarea: De fapt, cât de fericit(ă) sunt?

Este evident că prima întrebare este retorică în schimb a doua întrebare a devenit un subiect de cercetare profundă pentru Iris Mauss în colaborare cu Maya Tamir (Hebrew University of Jerusalem), Nicole Savino (University of Denver) și Craig Anderson (University of California, Berkeley).

Ei și-au publicat rezultatele în 25 aprilie 2011 în publicația Emotion a asociației American Psychological sub titlul “Căutarea fericirii îi poate face pe oameni fericiți? Efectele paradoxale ale prețuirii fericirii.”

Studiile întreprinse de grupul de psihologi au arătat că prețuirea exagerată a fericirii ar putea fi autodistructivă. În general, participanții la studii care au prețuit mai mult fericirea au avut tendința de a fi mai puțin mulțumiți, au raportat o stare de bine psihologică mai scăzută și niveluri mai ridicate de simptome ale depresiei. Acest lucru a fost valabil mai ales în situații favorabile când oamenii ar fi trebuit să aibă toate motivele pentru a fi fericiți.

Concluzia clară a fost că, în mod paradoxal, prețuirea (în mod exagerat) fericirii poate determina oamenii să fie mai puțin fericiți chiar atunci când fericirea este la îndemâna lor.

Studiile grupului de psihologi au inclus și un chestionar detaliat care a solicitat participanților să evalueze declarații cum ar fi:

– Cât de fericit sunt la un moment dat spune multe despre cât de utilă este viața mea;

– Pentru a avea o viață semnificativă, trebuie să mă simt fericit în cele mai multe situații;

– Apreciez lucrurile din viață numai în măsura în care acestea îmi influențează fericirea personală.

Una din constatările cercetătorilor a fost și aceea că dorința de a fi fericit nu te va face neapărat să te simți mai rău atunci când circumstanțele tale sunt în realitate dure – dar poate înăbuși sentimentele de mulțumire care ar putea apărea în mod natural atunci când vremurile sunt bune.

De exemplu poate vi s-a întâmplat să așteptați cu nerăbdare un eveniment (petrecere, nuntă, călătorie exotică) care însă când s-a produs a fost dezamăgitor; pe de altă parte este posibil ca evenimente, față de care așteptările au fost mult mai mici, să vă ofere mult mai multă satisfacție.

Iris Mauss a evidențiat și faptul că urmărirea “cu orice preț” a fericirii poate amplifica, de asemenea, sentimentele de singurătate și decuplare, poate pentru că te determină să îți concentrezi atenția asupra ta și asupra propriilor sentimente, mai degrabă decât să apreciezi oamenii din jurul tău. „Concentrarea pe sine ar putea să mă facă să interacționez mai puțin cu alte persoane și aș putea judeca mai negativ alte persoane dacă le percep ca fiind în calea fericirii mele”, spune Mauss.

Sam Maglio, profesor la Departmentul de Management al University of Toronto Scarborough, pe baza unor studii întreprinse împreună cu Aekyoung Kim de la Rutgers University a formulat ideea că “…fericirea este un scop nebulos și mișcător – este foarte dificil să simți că ai atins fericirea maximă și chiar dacă te simți mulțumit, vrei să prelungești acel sentiment. Rezultatul este că rămâi întotdeauna cu mai multe de făcut…Fericirea se transformă din ceva plăcut de care mă pot bucura chiar acum, în ceva împovărător la care trebuie să lucrez mereu și iar și iar.” Asta ne poate conduce la senzația că timpul ne scapă printre degete.

Maglio susține că toate aceste descoperiri nu sunt un motiv pentru a evita deciziile mari de viață care chiar ar putea îmbunătăți propria stare de bine. Uneori, chiar trebuie să ne concentrăm asupra fericirii noastre imediate.

Mai este de subliniat faptul că rețelele sociale ne fac să fim conștienți în mod deosebit de viețile altor persoane și asta poate constitui un potențial de creștere a dorinței noastre de a trăi o viață mai fericită și mai interesantă. Maglio crede însă că am fi mai fericiți dacă nu ne-am uita la alții pentru a stabili propriile standarde privind o viață bună și semnificativă.

Pentru a oferi soluții, psihologul Iris Mauss subliniază că o mulțime de cercetări au descoperit că oamenii care au o atitudine mai “tolerantă” față de sentimentele negative în loc să încerce în mod constant să lupte cu ele considerându-le dușmane ale propriei stări de bine – ajung de fapt să fie mai mulțumiți de viața lor pe termen lung.

„Când te străduiești să fii fericit, poți deveni foarte critic și să nu accepți lucruri negative în viața ta … aproape că ajungi să te învinuiești singur pentru sentimentul că ești incompatibil cu fericirea”, spune psihologul.

Din aceste motive sfatul ei este să se adopte o atitudine mai stoică față de urcușurile și coborâșurile vieții, în care să se accepte sentimentele rele ca evenimente trecătoare, în loc să se încerce eliminarea lor completă.

În final, țineți cont că picături de fericire veți obține dacă încercați să nu vă mai tot întrebați cât de fericit(ă) sunteți și dacă  încercați să nu uitați că fericirea este ca un animal timid pe care atunci când încetați să-l urmăriți, s-ar putea să descoperiți că apare în mod natural din proprie voință. Țineți cont și de îndemnul marelui povestitor Hans Christian Andersen : Să fii de folos în lume este singura cale spre fericire.”

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.getpocket.com/explore/item/why-the-quickest-route-to-happiness-may-be-to-do-nothing

2.magazine-archive.du.edu/academics-research/seeking-happiness-could-make-individuals-depressed-2/

7 thoughts on “Cu cât ne zbatem mai mult să fim fericiți, cu atât mai puțin probabil este să fim!

  1. Distinsă cititoare, prietene cititor, onorată asistenţă,

    Mulţumesc din nou, domnului profesor Eilender, pentru bogăţia de idei prezentată în textul de mai sus, afirmând în același timp că, nu mă aflu în extaz.

    Am reţinut, de pildă, din cuprinsul menționat faptul că: „Să fii de folos în lume este singura cale spre fericire.“ Aici, în opinia mea, apare deja de discutat și eventual de clarificat un aspect. Să fii de folos în lume din iubire de Dumnezeu și de semeni sau doar din fericirea că-ți merg afacerile pe spinarea altora ? Adică pe spinarea acelora cărora le este tăgăduită ființa (considerați drept doar niște sclavi) ?

    Culegerea de gânduri scrise în opiniile mele de astăzi pleacă și de la textul aflat în cultura iudeo-creştină şi a cărui zicere este: „Rugaţi sunteţi să citiţi cu bună voinţă şi cu luare aminte şi să fiţi cu pogorământ, acolo unde, cu toată sârguinţa pe care ne-am dat-o la tălmăcire, vă vom părea că n’am nimerit bine
    unele ziceri. “

    CONTINUARE MAI JOS.

  2. Îmi exprim din nou speranța că veţi fi de acord cu faptul că fiecare om „tălmăceşte“ realitatea înconjurătoare în felul său în funcţie de lumea lui specială sau cu alte cuvinte de nivelul cunoştinţelor sale. Din nou accept faptul că mediul familial, social și cultural din care provine fiecare ființă umană are un rol copleșitor. Se poate spune că percepţia fiecărui om (trecător) este în final o funcţie de cunoscutele şi necunoscutele ce fac parte din ecuaţia vieţii sale. Este vorba deci despre o funcţie unică cu foarte multe variabile. Din acest motiv nu mă aştept ca „traducerea“ mea asupra unicei realități să fie identică cu alte… opinii. S-ar putea, în fond, dat fiind aspectul unic, să vorbim despre cu totul alte ecuaţii.

    Ca atare, n-am pretenţia că pot număra nisipul mării, picăturile ploii şi zilele veşniciei ca să mă simt fericit. Pot fi fericit şi fără atingerea unor astfel de performanţe.

    CONTINUARE MAI JOS.

  3. Fericirea, după unele păreri, poate fi privită şi ca o chestie de chimie ce ţine de hormonul fericirii. Ea s-ar putea asocia foarte bine şi cu iubirea. Probabil că problema care ar putea apare ar putea fi de genul dacă: iubirea de tip eros este, de pildă, percepută ca fiind identică cu iubirea de tip agape. Sunt diferențe de nuanță ? Eu zic că da. Apoi, se mai pune problema şi dacă definim iubirea ca pe un sentiment ? Sau poate este doar o emoţie ? Sau poate, cum cred unii, este un principiu ?

    S-ar putea ca unii dintre noi să ne întrebăm: „Cât este de departe iubirea şi fericirea de ideea că sentimentele sunt perisabile ? “ Şi totuşi, sunt sentimentele perisabile ? Ce ne transmite, de pildă, numărul divorţurilor de azi de pe planeta albastră ? O lipsă de discernământ sau perisabilitatea sentimentelor vulcanice care ignoră realitatea ?

    Sau poate pentru liniștea sufletească, ocolind insuportabilele sale dureri, găsim refugiu într-un mediu virtual care ne pozitivează în raport cu realitatea luminilor și umbrelor sufletului nostru ?

    CONTINUARE MAI JOS.

  4. Putem deci găsi fericirea ? Eu zic că da. Depinde însă de direcția în care vrem să ne uităm.

    În primul rând putem găsi fericirea cinstind pe Dumnezeu. Să ne aducem astfel aminte de sensul vieții descoperit de cultura iudeo-creștină.

    Evreul Pavel, de pildă, vestit peste timpuri pentru autenticitatea credinței sale, readuce aminte sincerului credincios că în calitatea sa de creatură muritoare trebuie:

    (1 Corinteni 10:31) „Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.“

    Face omul totul pentru slava lui Dumnezeu sau doar pentru vremelnica sa autoslăvire ? În acest context s-a eliminat sau doar se urmărește eliminarea din conștiința omului a conceptului de Dumnezeu ? Este unicul Dumnezeu doar o noțiune inventată de evrei ce se dorește neapărat a fi eliminată din mintea omului în viitoarea eră a mondializării (globalizării) ? Sau poate că și chestia cu globalizarea este doar o imaginară teorie a conspirației ?

    CONTINUARE MAI JOS.

  5. Deranjează atât de mult pe unii faptul că întreg mapamondul zilelor noastre colcăie deja în minciună ?

    Toți susținem că nimeni nu-i deasupra legii. Foarte bine, de acord. Dar totuși, mă întreb, de ce a călcat omul în picioare Legea Morală a celor zece cuvinte (porunci) scrisă personal de Dumnezeu din iubire ?

    De ce s-a prefăcut omul că uită faptul că nu poate fi fericit cu o inimă vicleană plină de minciună și fel de fel de cruzimi ?

    Sau poate că totuși este mai bine să fim pozitivi și să neglijăm total realitatea prin fermecătoarea noastră lume virtuală ? Noi alegem. Noi hotărâm fiecare în dreptul nostru.

    Cu sau fără voia evreilor, creierul uman emite 5 feluri de unde. De ce ? Ce culoare au aceste unde ? Au miros ? Pot fi pipăite ? Au gust ? Pot fi auzite ? Unde se duc ? Dar curentul electric ce culoare are ? Se poate pipăii ? Se poate pipăii, dar depinde de zilele pe care le ai. În rest moartea prin electrocutare poate rămâne o posibilă realitate. Să rămânem dar în poenița plină cu florile iluziilor noastre. Avem acest drept, nu-i așa ?

    CONTINUARE MAI JOS.

  6. Evreul Isus vorbește despre fericire în predica Sa de pe munte. Reamintesc doar:

    (Matei 5:7) „Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!“

    (Matei 5:8) „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!“

    (Matei 5:9) „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!“

    Este mila izvorâtă din „iubirea întru Domnul“ antitodul cruzimii ființei umane ? Este fericit un om crud ? Poate, mai ales când îl auzi cum spune cu nesaț: „I-am tras-o!“

    „Cum este cu putință cruzimea? N-aș ști să spun“, ne amintește Petru Creția. Cu toate acestea autorul remarcă faptul că: „Dragostea nu piere niciodată“. Să fi pierit dragostea autentică între ființele umane care între timp a fost înlocuită doar cu iubirea cronicarului Neculce ?

    Neuitatul rege al evreilor, regele David afirma că:

    (Psalmi 32:2) „Ferice de omul, căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea, şi în duhul căruia nu este viclenie!“

    Este de găsit viclenia într-o inimă curată ? Este de găsit fericirea într-o inimă vicleană ?

    Apoi, s-ar putea pune problema unei schimbări prin eliminarea din ecuația vieții noastre a minciunii, a uciderii, a lipsei respectului față de părinți, etc. Este chestia asta doar o utopie ? Poate, cel puțin atât cât există dracul și omul dracului pe acest pământ. Oare, dracul chiar există ? Dar Dumnezeu ?

    (Psalmi 4:6) „Mulţi zic: Cine ne va arăta fericirea? Eu însă zic: Fă să răsară peste noi lumina Feţei Tale, Doamne!“

    CONTINUARE MAI JOS.

  7. Mulțumesc pentru timpul acordat citirii opiniilor de mai sus. Orice analiză onestă a punctelor de vedere exprimate ın comentariile de mai sus este primită cu mare plăcere. Vă mulțumesc anticipat. 😀😀😀💙💛❤

Leave a Reply to Sergiu Marius Popilian Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.