07 Aug

De ce interacțiunile conversaționale cu copiii, de la o vârstă fragedă, sunt foarte importante?

Copilul ajunge pentru părinții săi, după educația pe care o capătă, răsplată sau pedeapsă.”

Jean Jacques Rousseau

 

Conversația se termină rapid atunci când te adresezi unui nou-născut pentru că acesta nu răspunde, nu oftează când îi spui că va ploua sau nu zâmbește când spui o glumă.

Cu toate acestea și acele săptămâni timpurii sunt foarte importante pe termen lung și nu trebuie să fie mai sărace în “convorbiri”. După câteva luni, încep să răspundă cu gângureli și chicoteli și astfel ne dăm seama că au nevoie de aceste “convorbiri”.

Din păcate, conform cercetărilor, unii părinți nu le vorbesc prea mult copiilor lor și acest lucru poate avea consecințe negative de durată în creier.

La mijlocul anilor 1990 s-a făcut o descoperire îngrijorătoare cu privire la identificarea unor mari diferențe în realizarea limbajului la copii. Betty Hart și Todd Risley, cercetători americani în domeniul educației, au întreprins o cercetare, pe parcursul a mai mult de doi ani, în rândul unor familii care aparțineau diferitelor grupuri socio-economice.

Analizând datele, au ajuns la concluzia că în mediile mai sărace copiii au auzit cam o treime din numărul de cuvinte auzite pe oră de cei din medii cu venituri mai mari. Asta înseamnă, pe scară mai largă, că până la vârsta de patru ani decalajul dintre copiii aparținând mediilor sărace și cei provenind din medii mai bogate ajunge la 30 de milioane de cuvinte auzite.

Studiul a fost însă departe de a fi ideal deoarece eșantionul de subiecți cu care s-a lucrat a avut o dimensiune relativ mică și nu este clar dacă decalajul real este la fel de mare pe cât au sugerat cercetătorii prima dată.

Dacă acest „decalaj de cuvinte” există, se poate vorbi de o mare problemă, deoarece se știe că limbajul este unul dintre cei mai importanți predictori ai modului în care individul evoluează mai târziu în viață, de la școala primară până la universitate și, în cele din urmă, în carieră. Pentru a citi, a învăța calculele de bază și chiar pentru a articula amintirile, este nevoie de limbaj.

Decalajul menționat are loc și în creier. Un grup de cercetători, condus de dr. Rachel Romeo de la Boston Children’s Hospital, neurolog (interesată în general de modul în care experiențele timpurii ale copiilor, atât favorabile cât și adverse, influențează dezvoltarea lor neuronală, cognitivă și academică, cu un accent specific pe limbă și alfabetizare), a ajuns la concluzia că interacțiunile conversaționale pot avea un beneficiu vizibil asupra dezvoltării creierului.

Echipa a înregistrat conversații în casele unor familii, monitorizând atât cuantumul de limbaj cât și numărul de episoade de conversație la care au fost expuși copiii. A rezultat că micuții implicați în mai multe conversații au fost mai buni la sarcinile de înțelegere a limbajului.

De asemenea, acești copii au avut conexiuni mai puternice de substanță albă în creier în două zone importante pentru limbaj, ceea ce accelerează procesarea informațiilor în aceste zone. Acest lucru, conform dr. Romeo, arată că interacțiunile conversaționale contribuie la dezvoltarea creierului: „Am constatat că mai multe conversații s-au corelat cu conexiuni mai puternice în această cale, care la rândul lor s-au legat de abilitățile lingvistice ale copiilor”.

Într-adevăr, o mulțime de dovezi arată că cel mai mult contează nu perceperea pasivă sau numărul de cuvinte auzite de un copil ci, mai degrabă, calitatea conversației, mai precis discuții care necesită ascultare și reacție/răspuns.

Echipa lui Rachel Romeo a mers cu un pas mai departe într-un studiu de urmărire (follow-up) care a ajutat părinții ca, la rândul lor, să înțeleagă importanța conversațiilor. În grupul studiat, s-au descoperit creșteri ale substanței cenușii în zonele lingvistice și sociale ale creierului copiilor.

„Nu este o coincidență”, spune Rachel Romeo. Este logic ca zonele sociale și lingvistice ale creierului să se „reunească” în aceste relații între copii și părinți, deoarece limbajul stă la baza relațiilor noastre sociale și ambele sunt fundamentale pentru modul în care învățăm. „Avem această dorință umană de a comunica”, spune ea. „În plus, ne dezvoltăm abilitățile lingvistice, iar aceste abilități lingvistice adaugă o bază pentru cunoașterea la nivel superior.”

Pe de altă parte, un grup de la Princeton Baby Lab, a monitorizat creierul bebelușilor cât și al cercetătorilor pentru a stabili dacă, atunci când participă la jocuri interactive, cum ar fi cântatul sau cititul, modelele de activare ale creierelor lor încep să conveargă. Cu alte cuvinte, creierele „se  cuplează” și cele două creiere funcționează ca unul singur, explică Elise Piazza de la Princeton University Neuroscience Institute, autoarea principală a studiului.

În perioadele când participă la activități separate, „sincronizarea neuronală” dintre creiere dispare.

Având în vedere cât de importante sunt conversațiile de la o vârstă atât de fragedă, cât de îngrijorați ar trebui să fim cu privire la „decalajul de cuvinte” și de unde provine el?

Chiar dacă studiul lui Hart și Risley nu a fost perfect, ideea existenței decalajului socio-economic semnificativ a fost semnalată de multe alte studii.

De exemplu, în 2008, Meredith Rowe, profesor la Harvard University a descoperit că tipurile de conversații diferă semnificativ între familiile cu venituri mici și mari – în parte și datorită nivelurilor diferite de educație atinse de părinți în aceste grupuri.

Cu alte cuvinte, nivelul de cunoștințe al părinților contribuie pozitiv la dezvoltarea vocabularului copiilor, spune Rowe. Conform studiului, părinții cu venituri mai mari au folosit propoziții mai lungi și mai mult vocabular decât părinții cu venituri mai mici.

„Constatarea cheie aici a fost că influența sărăciei asupra modului în care părinții au comunicat cu copiii lor a fost explicată de cât de mult știau părinții despre dezvoltarea copilului”, spune ea.

Dacă există vreo asociere între statutul socio-economic și abilitățile verbale, aceasta se poate datora faptului că sărăcia este legată atât de nivelurile de educație mai scăzute, cât și de un stres mai mare. Ambii factori indică posibilitatea diminuării calității conversațiilor.

Însă statutul socio-economic nu înseamnă determinism. Într-un studiu din 2015, Kathy Hirsh-Pasek, profesor de psihologie la Temple University din Philadelphia (unde conduce Laboratorul de limbaj pentru sugari) și colegii ei, au analizat discursul a 60 de copii, aflați la vârsta de 2 ani, toți din familii cu venituri mici; s-au întors un an mai târziu pentru a vedea cum se dezvoltaseră acești copii.

După cum se anticipa, copiii care au participat la mai multe conversații la doi ani au avut un limbaj mai avansat un an mai târziu. Cei care au avut mai puține conversații au obținut rezultate mai slabe în ceea ce privește abilitatea lingvistică.

Deoarece toți acești copii proveneau din medii cu venituri mai mici, rezultatele arată că sărăcia singură nu este ceea ce predispune un copil la competențe lingvistice mai slabe. După părerea doamnei Hirsh-Pasek „Nu este vorba doar dacă te-ai născut într-un mediu cu resurse scăzute, ci și de modul în care interacționezi cu copilul tău.”

Altfel spus, interacțiunile de calitate sunt mai importante decât cantitatea. Cu cât copiii au mai multe experiențe sociale, fie cu părinții lor, fie cu alte persoane din jurul lor, cu atât vor învăța mai mult.

Există o serie de modalități relativ simple, care ajută la încurajarea conversațiilor cu copiii. De exemplu, americanii au încercat folosirea în locuri aglomerate (supermarketuri, parcuri de distracții, stații ale transportului în comun ș.a.) a unor promptere care sugerează pentru părinți întrebări pe care să le pună copiilor cum ar fi: „De unde vine laptele?”, „Care este leguma ta preferată?” ș.a.

De asemenea, ca urmare a unui proiect denumit „Peisaje ludice de învățare”, au fost implicate consilii ale unor orașe și arhitecți pentru „transformarea locurilor cotidiene în oportunități de învățare”.

Hirsh-Pasek spune că monitorizarea atentă a arătat că unele dintre acest gen de proiecte au contribuit la creșterea conversațiilor cu 30-55%.

Dar în același timp se pot folosi și jocurile, pentru a încuraja mai multe aspecte importante ale învățării, de la social la cognitiv.

În Marea Britanie, guvernul a lansat un proiect online, care îi încurajează pe părinți să vorbească mai mult cu copiii lor. Proiectul, denumit Hungry Little Minds, este activ de trei ani și a fost lansat cu scopul „de a încuraja părinții să se angajeze în activități care să susțină învățarea timpurie a copilului lor și să îi ajute să se pregătească de școală”.

Este adevărat că pentru unii, stresul vieții de zi cu zi poate lăsa mai puțin timp pentru discuții și joacă dar nu este permis să pierdem din vedere faptul că modul în care vorbim copiilor și modul în care îi ascultăm le pot dezvolta literalmente creierul. Faptul că știm cum să obținem acest rezultat și ne implicăm, indiferent că suntem părinți sau bunici, nu poate decât să ne aducă multe picături de fericire.

Don’t worry, be happy!

Sursa:

www.bbc.com/future/article/20191001-the-word-gap-that-affects-how-your-babys-brain-grows

5 thoughts on “De ce interacțiunile conversaționale cu copiii, de la o vârstă fragedă, sunt foarte importante?

  1. PRECIZĂRI UTILE DE ȘTIUT:

    1. Mulțumesc domnului profesor Eilender pentru interesul privind complexa temă a importanței interacțiunii conversaționale cu copiii, de la o vârstă fragedă. Textul, după părerea mea, oferă din nou oricărui cititor un bogat volum de informații și deci o nouă ocazie de a învăța ceva deosebit. Iată o nouă invitație la interogativitate.

    2. Mulțumesc autorului în mod deosebit pentru îngăduitoarea acceptare a părerilor mele în spațiul acestui blog. Sunt păreri limitate și eventual subiective determinate de modul personal în care percep realitatea.

    CONTINUARE MAI JOS.

  2. Distinsă cititoare, prietene cititor,

    Autorul, încă de la începutul articolului ne readuce aminte un fapt extrem de important, citându-l pe Jean Jacques Rousseau: „Copilul ajunge pentru părinții săi, după educația pe care o capătă, răsplată sau pedeapsă.”

    Problema educației, după părerea mea, ar trebui privită foarte serios mai ales sub aspectul în care copilul ar trebui să aibă parte în acest proces de un transfer de iubire autentică din partea părinților sau a bunicilor.

    Dexul ne spune că: IUBÍRE, iubiri, s. f. Faptul de a (se) iubi; sentiment de dragoste (afecțiune) pentru o persoană de sex opus; relații de dragoste; amor, iubit ♦ Sentiment de afecțiune (și admirație) pentru cineva sau ceva. Atașament sufletesc (simpatie, prietenie, afecțiune) puternic față de cineva sau ceva.

    Fără această iubire, acest sentiment de afecțiune, acest atașament sufletesc transmis de părinți copilului lor nu se crează puntea de legătură (armonia) cu copilul, iar micuțul devine atfel, din păcate, doar un handicapat afectiv. Am amintit cu altă ocazie că am cunoscut un tânăr doctor cu un astfel de handicap. Absolvent al facultății de medicină din Heidelberg, acest tânăr era total lipsit de afectivitate față de cei din jur, fiind de fapt din prima zi a apariției lui în această lume un copil nedorit. Deci a avut parte de o iubire părintească, ce i-a fost transmisă, egală cu zero.

    Să ne aducem aminte și de faptul că nici un copil nu se naște, de pildă, antisemit. El devine antisemit prin influența mediului familial, social și cultural în care se dezvoltă (crește).

    În general, nu cred că putem vorbi despre adevărata fericire sau chiar numai despre picături de fericire în lipsa totală a iubirii divine.

    CONTINUARE MAI JOS.

  3. Dacă acceptăm, de pildă, punctul de vedere din 1 Ioan 4:8: „Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste”, ne reîntâlnim cu problema iubirii umane care se dovedește din nou și din nou în unele situații o noțiune extrem de sărăcită. De ce ? Unde Dumnezeu nu este, nici dragoste nu este căci: Dumnezeu este dragoste. În loc de iubire întâlnim cruzimea omului guvernat de dracu. Despre un om fără suflet (gen Dalila) se spune că-i un om al dracului.

    Ne aducem aminte și de evreul Isus, când era pe cruce și spunea: „Părinte, iartă-le lor căci nu știu ce fac.” Nici soldații romani nu știau ce duh îi îndemna să se poarte cu cruzime cu singururul om fără păcat, conform cu cele menționate de cultura iudeo-creștină.

    Acum, avem în limba română termeni precum iubire, amor, dragoste care ne aduc în atenție nenumărate nuanțe.

    La fel de nuanțat este acest concept de iubire și-n limba greacă prin: eros, philia, storge sau agape. În realitate, după cum am mai spus-o, creatura numită om nu poate fi fericită fără iubire, din care derivă armonia, pacea și sănătatea sa.

    Și tot la capitolul aducerilor aminte s-ar putea pomeni și despre un Mowgli din „Cartea junglei” despre care ne povestește Rudyard Kipling.

    CONTINUARE MAI JOS.

  4. Problema dezvoltării sugarului prin activitate limitată și stimulare socială minimă care a dus la o dezvoltare limitată a limbajului fost cercetată și pe baza unor experimente naturale, copii pierduți sau abandonați care au supraviețuit în mod miraculos în sălbăticie fără contact cu oamenii, așa-numiții copii lupi.

    Mai aflăm, de exemplu, că există mame care sunt atât de rele după ce au născut, încât nu-i pot oferi copilului dragoste. Prin astfel de experiențe tragice se atrofiază la copil afectivitatea devenind astfel o brută.

    Fiecare om are nevoie de dragoste precum are nevoie de aer, mâncare sau băutură ca să trăiască. Pisica, leoaica, cățelul, etc. își linge puiul. Mama adevărată îl sărută și-l îngrijește ca pe ochii din cap.

    Au existat în istoria umanității și experiențe precum cele ale lui Friedrich II Von Hohenstaufen (26.12.1194 – 13.12.1250) împărat roman, rege german, rege al Ierusalimului și Siciliei, care urmăreau dezvoltarea limbajului la copii. Acest împărat, de exemplu, a luat niște copii nou-născuți de la mamele lor și le-a dat unor asistente cărora le-a interzis să vorbească cu micuții. După scurt timp, deși hrăniți, copiii au murit.

    Se povestește că o încercare similară ar fi făcut-o și faraonul Psammetich în secolul al VII-lea î.Hr. Istoricul grec antic și scriitorul de călătorii Herodot (aprox. 485 – 425 î.Hr.) relatează în cărțile sale despre această experiență.

    Sunt multe informații care ne conduc la același numitor: „Omul lipsit de iubirea divină transmisă prin iubirea părintească autentică care-l învață, printre altele, și să se autocontroleze va ajunge în viață un handicapat afectiv greu de suportat de către cei din jur. Este de fapt vorba despre imbecilul lui Cipolla.

    Să fie vorba în fond doar despre o simplă eroare apărută în biochimia iubirii?

    Sunt liber! Sunt liber! Sunt liber! Pot să cred ce-mi place, nu-i așa ?!

    CONTINUARE MAI JOS.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.