08 May

”Rasismul inteligenței” există dar este ignorat

Educația este cea mai puternică armă pe care voi o puteți folosi pentru a schimba lumea.”

Nelson Mandela

 

Psihologia socială a studiat diverse grupuri de persoane cum ar fi cele de aceeași etnie, sex, vârstă, cetățenie, venituri și alte grupuri sociale, dar a neglijat grupurile diferențiate prin educație.

Acest lucru este surprinzător având în vedere importanța educației în estimarea rezultatelor vieții oamenilor și a atitudinilor lor sociale. Legat de acest aspect, spre exemplu, un raport recent a constatat că nivelul de educație a jucat un rol mai mare în votul Brexit decât vârsta, sexul sau venitul. Cei cu calificări mai scăzute au votat mai mult pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Un raport din 2018 din Journal of Experimental Social Psychology a folosit termenul „educaționism” și a furnizat pentru prima dată dovezi clare pentru ceea ce mulți psihologi au suspectat de mai multă vreme: oamenii educați sunt implicit părtinitori împotriva celor mai puțin educați:

  • persoanele cu studii superioare prezintă o părtinire intergrupală bazată pe educație: au mai multe atitudini negative față de persoanele mai puțin educate decât față de persoanele cu studii superioare;
  • oamenii mai puțin educați nu prezintă o astfel de prejudecată intergrupală bazată pe educație;
  • oamenii mai puțin educați sunt considerați mai responsabili și mai vinovați pentru situația lor, în comparație cu oamenii săraci sau cei aparținând clasei muncitoare.

Toate acestea au consecințe nefericite, care provin adesea din decalajul dintre bogați și săraci.

Ideea că oamenii mai puțin educați sunt discriminați nu este una nouă. În anii 1980, sociologul francez Pierre Bourdieu a numit-o „rasismul inteligenței … al clasei dominante”, care servește la justificarea poziției ei în societate. El a subliniat faptul că sistemul educațional a fost inventat de clasele conducătoare.

Educația pare să împartă societatea în multe feluri. Niveluri mai ridicate de educație sunt legate de venituri mai mari, o sănătate și bunăstare mai bune și niveluri ridicate de ocupare a forței de muncă.

Statutul educațional dezvăluie și divizări politice așa cum a fost și atitudinea față de Brexit.

Deși existența unei părtiniri educaționale puternice este cunoscută de multă vreme ea a fost rareori abordată direct, comparativ cu studiile numeroase privind prejudecățile legate de sex, etnie și vârstă.

Se pare că motivul pentru care există prejudecățile legate de nivelul de educație este că acesta (nivelul de educație) este perceput cumva ca fiind ceva ce oamenii pot controla. De multe ori oamenii sunt evaluați și li se atribuie atitudini negative – chiar dacă se știe că, în realitate, educația scăzută nu li se poate reproșa.

Motivul pentru care oamenii nu pot fi acuzați pentru eventualele niveluri scăzute de educație este legătura lor cu sărăcia. Mult mai puțini adolescenți din medii defavorizate merg la universitate.

Există motive complexe pentru aceasta: sărăcia afectează luarea deciziilor de zi cu zi în moduri imprevizibile. Dr. Jennifer Sheehy-Skeffington de la London School of Economics  spune că lipsa resurselor „constrânge psihologic”. Sărăcia adaugă un sentiment de stigmatizare și rușine care creează o stimă de sine scăzută, un model care, după cum spune ea, există mai probabil în societățile cu ideologii meritocratice, în care realizarea unui individ este văzută ca fiind bazată în mare parte pe inteligență și pe muncă.

Sărăcia afectează luarea deciziilor. Într-un studiu cu subiecți provenind din rândul persoanelor cu venituri medii Sheehy-Skeffington a împărțit în mod aleatoriu participanții în grupuri – unora li s-a spus că se descurcă prost în societate, în timp ce altora li s-a spus că au avut succes. Cei cărora li s-a spus că sunt „indivizi cu statut inferior” au avut rezultate mai slabe atât în ceea ce privește deciziile financiare, cât și în rezolvarea sarcinilor cognitive de bază.

„Asta înseamnă că abilitățile cognitive necesare pentru luarea unor decizii financiare bune nu sunt la îndemâna cuiva atunci când se confruntă cu stresul cauzat de conștientizarea faptului că merge mai rău decât alții”, spune ea. Aici nu este vorba de faptul că procesele lor mintale s-au închis, ci mai degrabă este vorba de faptul că indivizii erau mai concentrați asupra amenințării actuale la adresa statutului lor, decât asupra sarcinilor curente.

În analiza sa asupra psihologiei sărăciei, dr. Sheehy-Skeffington a constatat că cei cu venituri mici simt un sentiment de control diminuat asupra rezultatelor vieții viitoare. „Dacă credeți că nu vă puteți controla viitorul, este logic să investiți energia sau banii limitați pe care îi aveți pentru a vă îmbunătăți situația actuală”, spune ea.

Cu alte cuvinte, performanța în sarcinile mintale suferă atunci când se confruntă cu constrângeri financiare. Și odată ce aceste constrângeri există, capacitatea de a planifica viitorul și de a lua decizii sensibile este, de asemenea, afectată negativ.

Acest fenomen se manifestă în mod clar în sistemul de învățământ. Cei care trăiesc în condițiile constrângerilor din prezent sunt stimulați mai puțin să se descurce bine la școală sau să planifice pentru viitor accederea în învățământul superior.

Într-un studiu din 2017, psihologul dr. Fabrizio Butera, profesor la University of Lausanne din Elveția, a susținut că sistemul de învățământ este „motivat să mențină status quo-ul” – prin care copiii părinților cu studii superioare merg la universitate, în timp ce copiii cu o expunere mai redusă la educație merg la formare profesională sau ucenicie.

Echipa lui Butera a arătat că „examinatorii” au apreciat mai jos, la aceeași sarcină, persoanele despre care li s-a spus că provin dintr-un mediu mai puțin privilegiat. „Este ca și cum ar considera că un copil dintr-un mediu inferior s-a angajat pe un drum greșit și, prin urmare, pune bețe în roate propriilor perspective privind continuarea educației”, spune profesorul Butera.

Dr. Erica Southgate, profesor la University of Newcastle din Australia, a studiat stigmatizările cu care se confruntă indivizii care sunt primii din familia lor care au ajuns la studii superioare. Ea a constatat că la facultăți precum Medicina, ipoteza predominantă printre studenți este că toată lumea provine dintr-un mediu social similar.

Ce ar putea ajuta la depășirea discriminărilor de ordin educațional?

Un punct de vedere este că un mod diferit de notare a testelor ar putea fi de ajutor. În mai multe studii, echipa profesorului Butera a arătat că supunerea copiilor la teste sau examene cu note reduce de fapt motivația și performanța în raționamente și luarea deciziilor. Renunțarea la note ar reduce și comparația socială, care poate afecta adesea negativ performanța.

Dr. Butera susține că dacă se oferă un feedback detaliat cu privire la modul de îmbunătățire în locul scorurilor simple clasificate, se contribuie mai mult la „concentrarea pe evaluare ca instrument de educație decât pe evaluare ca instrument de selecție”. Cu alte cuvinte, copiii învață să își dezvolte cunoștințele în loc să învețe să se descurce bine la teste.

„Echipa noastră a demonstrat că o soluție viabilă este crearea în sala de clasă a unui mediu în care evaluarea face parte din procesul de învățare”, spune Butera. „Acest lucru pare să reducă inegalitățile de clasă și de gen și să promoveze o cultură a solidarității și cooperării.”

Unele școli din sistemele alternative, cum ar fi școlile Montessori, Steiner și Freinet, pun mai puțin accent pe examene, iar în Finlanda în școlile primare nu există teste standardizate. Aceste exemple sunt însă minoritare și nu pe gustul tuturor.

Mulți părinți doresc să vadă note cu motivația că fără ele este greu să aprecieze evoluția copiilor. „Aici, în Elveția, au desființat notele într-un singur loc, dar s-a produs o revoltă, în principal din partea părinților care dintr-o dată nu au putut să-și dea seama cum evoluează copiii lor”, spune dr. Butera.

Pentru dr. Lance Fusarelli, profesor la North Carolina State University, cel mai important lucru este ca părinții și profesorii să se aștepte la ce este mai bun de la copii de la o vârstă fragedă pentru a întări ideea că „ei pot face acest lucru și reușesc”. „Dacă aveți așteptări scăzute față de copii, aceștia vor scădea la nivelul așteptărilor”, spune el.

Desigur, prejudecățile din sistemul de învățământ nu vor dispărea peste noapte și majoritatea dintre noi nici nu realizăm că aceste prejudecăți există. Atitudinea meritocratică conform căreia cei care muncesc din greu vor reuși este încă omniprezentă, în ciuda dovezilor care arată că mulți factori, dincolo de controlul individului, pot obstrucționa potențialul său.

Sper, iubite cititorule, că te numeri printre cei care nu au realizat că există asemenea discriminări pentru că nu ai avut de a face cu ele și astfel ai avut și vei avea parte de multe picături de fericire!

Don’t worry, be happy!

 

Surse:

1.www.bbc.com/future/article/20171219-the-hidden-judgements-holding-people-back

2.www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0022103116305509

15 thoughts on “”Rasismul inteligenței” există dar este ignorat

  1. Vă mulțumesc, domnule profesor Eilender, pentru timpul acordat studiului și redactării articolului de mai sus privind educația.

    În opinia mea, este vorba despre o temă foarte vastă, interesantă, și frumoasă care, în același timp, aduce celor doritori picăturile de fericire izvorâte din iubirea plină de noblețe sufletească pomenită atât de des în textele Domniei voastre.

    Elogiez din nou puterea dumneavoastră de sintetizare pe care o folosiți cu atâta măestrie.

    Vă mulțumesc de asemenea, domnule profesor Eilender, pentru găzduirea opiniilor mele în cuprinsul siteului dumneavoastră.

    Vorbesc doar despre opiniile unui simplu cetățean provenite din informațiile limitate la care am acces și nicidecum despre posesorul adevărului absolut.

    În sensul celor de mai sus, să nu-l ignorăm nici pe înțeleptul Marcus împărat care aprecia că: „Ceea ce auzi e o opinie, nu adevărul. Ceea ce vezi e o perspectivă, nu realitatea“.

    CONTINUARE MAI JOS.

  2. Distinsă cititoare, prietene cititor,

    În ce măsură Nelson Mandela, pomenit în textul de mai sus, a avut dreptate în a susține o astfel de teorie o demonstrează, din păcate, aparentul eșec al istoriei și chiar al religiei în crearea omului nou, „Rămășița“. Nu vorbim aici de homo novus (omul nou) evocat de Cicero în alt context.

    Educația, conform DEX, ar putea fi privită în primul rând ca un fenomen social fundamental de transmitere a experienței de viață a generațiilor adulte și a culturii (acestora) către generațiile de copii și tineri, abilități pentru integrarea lor în societate.

    În al doilea rând, se amintește în același DEX, și despre cunoașterea bunelor maniere și comportarea în societate conform acestora.

    Bunele maniere, pe de altă parte, nu pot fi însușite pe fondul lipsei bunului-simț, acel pachet de norme logice de apreciere, comună marii majorități a oamenilor.

    Aceste norme nu sunt cuprinse în legi care ar trebui să fie neapărat de natură juridică, dar care se pot întălni în unul dintre principiile decalogului: „Să nu poftești.“

    CONTINUARE MAI JOS.

  3. Prin natura lor, aceste norme au rostul de a asigura respectul față de ființa umană, în calitatea ei de ființă creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, acel Duh de Dragoste. Să fie până la urmă vorba doar despre o simplă teorie utopică ? Să cred cu resemnare că omul a ajuns în faza cea mai rea a involuției sale când poate trăi cu sufletul deja ucis de dogmele unei false obediențe, doar cu inima lui împietrită ce nu simte nici durerea și nici mila față de semeni ci doar cu ura sa războinică și cu iubirea lui de tip erotic dictată doar de simțurile sale cele mai josnice, animalice ? Sau doar cu „respectul impus de kalașnicoave“ ? Dar iubirea de tip agape este doar o născocire a imaginarului uman ?

    Se pare însă că, istoria a suferit în decursul timpului multiple și adânci derapaje datorate reîntoarcerii tot mai des a lui homo faber (omul făuritor, creator, etc) în cultura lui homo homini lupus (omul e lup pentru om). Poetul latin Plaut, sugerează unele surse, a fost acela care, acum peste două mii de ani a sintetizat în textul din Asinaria (195 Î. Ch.) prin aceste cuvinte – care au ajuns vestite pretutindeni – lăcomia sălbatică, nepotolită, ce transformă pe unii oameni în fiare față de semenii lor. Latinii i-au asemuit cu lupii, indienii îi compară cu panterele, iar noi spunem despre asemenea ființe umane că se mănâncă între ei ca câinii. Acest adevăr brutal se pare că este prezent și-n zilele noastre, începând cu coada la trufandale din piață, cu haitele ce se doresc a se numi partide și multe altele. Numeroși scriitori și gânditori: Bacon, Hobbes, Balzac, Gorki, Sadoveanu, Pleșu, Paler, Liiceanu etc. au ilustrat această cugetare a lui Plaut prin momente și exemple caracteristice vieții unor societăți și epoci. N-ar fi de neglijat nici demersul care ne reține atenția privind apelul către lichele.

    CONTINUARE MAI JOS.

  4. În ultimul secol omul s-a confruntat cu ura (de rasă, de clasă, etc) promovată în două războaie mondiale și în diversele ideologii brutale apărute după, la fel de falimentare. Despre multiplele conflicte din zilele noastre înghețate doar pentru moment se poate reaminti doar în treacăt.

    Poate că și legile fundamentale ale imbecilității umane, descoperite de Cipolla, au avut contribuția lor nefastă în dezonorarea omenescului.

    Fără excepție, în toate marile civilizații a funcționat, secole de-a rândul, un cod de politețe, un ritual al relațiilor dintre oameni, ne sugerează unii gânditori. Există limbi, ca japoneza, în care normele de politețe pătrund chiar în structura gramaticală. Variabil după locuri și vremi, după istorii și rase, esența imperativului de politețe este aceeași: să nu te porți cu ceilalți așa cum îți vine, ci așa cum se cuvine, după cuviință.

    Istoria, indiferent de cine-i scrisă, ne reamintește că, nu toți semenii noștri sunt vrednici de respect. Nici măcar cei care impuneau experiența comunismului prin tancurile venite de la răsăritul soarelui.

    CONTINUARE MAI JOS.

  5. După experiența unora, dacă te porți cum îți vine, dacă te lași antrenat de un impuls de iritație ori de violență, dacă nu saluți pe cine și cum trebuie, dacă umbli în lume neras sau în veșminte nepotrivite, dacă te scobești în nas sau te scarpini în văzul tuturor (și, în genere, dacă ești nesimțit), dacă mănânci ca un sălbatic și emiți sunete nesociale, dacă ți se pare de prisos să mulțumești sau să-ți ceri scuze, dacă fluieri în biserică și râzi la înmormântări, dacă ești excesiv de familiar cu cine nu trebuie sau trântești ușa în nas ori telefonul în ureche, dacă te răstești sau tai vorba sau vociferezi sau întorci spatele după cum ți se năzare, și câte altele, te porți ca și când celălalt sau ceilalți n-ar exista sau ar exista fără ca ție să-ți pese de ei, ca niște entități neglijabile. Se crede, de către mulți, că politețea trebuie practicată doar față de cei cu care te afli în relații mai îndepărtate sau care au un ascendent asupra ta, și că față de ai tăi îți este îngăduit să te porți oricum. Cine crede sau se poartă așa nu poate fi de fapt politicos cu nimeni, este grosolan și necioplit în însăși fibra lui. Și este de obicei, când iese în lume, nu doar grosolan și stupid, ci prefăcut și slugarnic, incapabil de adevărata urbanitate (a nu se confunda cu urbanizarea forțată din vremea industrializării socialiste), curtoazie și delicatețe.

    Despre ideea de nepăsare ar mai fi de amintit:
    (Ioan 10:11) Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.
    (Ioan 10:12) Dar cel plătit, care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le împrăştie.
    (Ioan 10:13) Cel plătit fuge, pentru că este plătit, şi nu-i pasă de oi.

    Dintre cei plătiți cărora nu le pasă de oi (enoriași) fac parte cumva și salariații diverselor sisteme religioase ?

    CONTINUARE MAI JOS.

  6. Se pune întrebarea: „Dar de unde putea învăța minorul curtoazia și delicatețea ?“ Din mediul familial cumva ? Sau doar de la creșă ? Sau poate doar de la orele de dirigenție din clasa I-a sau din liceu ? Sau poate totuși în cei 7 ani de acasă de la mama și tata care, din nenorocire, erau obligați să construiască socialismul victorios în trei ani și jumătate și-n trei schimburi ? Sau poate de la căpșunarii de azi care-și lasă copii de izbeliște pentru 30 de arginți în plus ? Nu cumva consumerismul exagerat a creat și încă mai crează doar false iluzii ?

    În timp ce scriem sau citim opiniile de față, ghețarii din Groenlanda continuă să se scufunde în ocean fără voia politicienilor sau a cetățenilor de rând. O fi vreo diversiune a naturii ? Natura calcă legile omului ? Sau poate că omul, în iluzia lui că le știe pe toate, calcă legile naturii ?

    CONTINUARE MAI JOS.

  7. Legea atracției universale a lui Newton, de pildă, a făcut posibil ca planetele să nu aibă o mișcare browniană ? Sau poate că planetele se mișcau acum câteva sute de milioane (de ce nu chiar miliarde) de ani și se mișcă și azi în legea lor chiar și fără descoperitorul Isaac Newton ?

    Albinele, atâtea cât au mai rămas, din cauza frigului n-au ieșit la polenizat. Floarea cireșelor „de mai“ a fost polenizată doar de… vânt. Ce recoltă de cireșe vom avea ?

    Ne așteptăm ca în mod onest să fim informați de autoritățile competente și credibile în condițiile speciale actuale marcate de pandemia de . . . minciună ? De pildă, marea recesiune economică mondială actuală există și este pusă sub preș ? Oare de ce atenția trebuie manipulată și îndreptată doar spre Covid ?

    În unele situații atât de complexe, după părerea mea, când nu avem de la cine să cerem un sfat pertinent, pe unii dintre noi, înțelepciunea și adevărul textelor biblice ne ajută cel mai mult. Nici colecțiile de citate motivaționale nu sunt de ocolit. Pentru alții, adevărul este de găsit probabil doar în… vin sau eventual în propriile iluzii sau teorii evoluționiste. Oare chiar evoluăm ? În ce direcție ? Cu ce viteză ?

    CONTINUARE MAI JOS.

  8. Vorbind despre acest concept al adevărului, de exemplu, Ralph Waldo Emerson, aprecia că: „Adevărul nu este proprietatea unei singure persoane, ci comoara întregii omeniri.“ Mare dreptate a avut.

    „A fura idei de la cineva, este plagiat. A le fura de la mai mulți, este cercetare“, sugera Legea lui Murphy. Și chestia cu furatul se poate interpreta, precum legea, în fel și chip. A imita este sau nu o formă de furt ? Sau a folosi, fără a recunoaște dreptul de autor, teorema lui Pitagora ? Sau dacă civilizația folosește în secolul XXI cifrele arabe recunoaște implicit și dreptul de autor ?

    Printre aspectele tratate în articolul de mai sus de către domnul profesor Eilender, am reținut și următoarele idei: „Desigur, prejudecățile din sistemul de învățământ nu vor dispărea peste noapte și majoritatea dintre noi nici nu realizăm că aceste prejudecăți există. Atitudinea meritocratică conform căreia cei care muncesc din greu vor reuși este încă omniprezentă, în ciuda dovezilor care arată că mulți factori, dincolo de controlul individului, pot obstrucționa potențialul său.“

    CONTINUARE MAI JOS.

  9. Profesorul universitar dr. Tudorel Butoi, psiholog criminalist, a oferit în emisiunea „Jurnalul de Seară” de la Digi24 comentarii, explicații și răspunsuri la cazurile de violență, fizică sau psihică, ce au șocat în acele zile (11.07. 2019) societatea românească.

    Printre altele, distinsul specialist discuta și despre educație aducând în atenția cititorului acele aspecte referitoare la homo maleficus sub acoperirea de părinte.

    Am reținut câteva aspecte, citez:

    „Când s-a interiorizat riposta pe violența în familie, ea a venit cu un scop extraordinar de bine țintit și necesar. Sunt familiile ălora care nu se mai trezesc din băutură, familii cărora le lipsesc discernământul, ca la această nefericită mamă care și-a omorât în bătaie copilul, familiile care trăiesc în mediul interlop și își duc existența din furat, din combinații, din bătălii etc. Aplicarea corecției fizice de manieră hiperbolizată, dăunătoare, copii bătuți, ținuți în lanțuri, schilodiți etc. este o formă inacceptabilă. Familia nu înseamnă așa ceva. Și-n cuibul rândunicii e armonie, mamă devotată și așa mai departe. Deci, acești indivizi trebuie să poată fi identificați, pedepsiți – pedeapsa este prin decăderea din drepturile părintești, ca să ia copilul de sub biciul și bătaia celuialt”, spune profesorul Tudorel Butoi.

    CONTINUARE MAI JOS.

  10. Dar, pe de altă parte, această chestiune nu trebuie înghițită nemestecat, atrage el atenția. „Din punctul meu de vedere, din educația unui copil nu trebuie să lipsească admonestarea și mica corecție. Asta înseamnă că un părinte iubitor, cu minte în cap, îi spune Gigelului de doi ani și jumătate: să nu te prind cu degetele la priză, pentru că uite, te vei curenta și se întâmplă nenorociri. Copilul nu are discernământ și se va duce în mod repetat acolo. Admonestarea, glasul sever, atitudinea severă trebuie să existe în corecția copilului, pentru că își formează educativ copilul, prin asemenea chestiuni, interiorizarea de semnal, frâne, temeri de a nu pune mâna, de a nu te juca cu chibritul, cu cuțitul etc. Această interiorizare îl face pe copil să facă un transfer către autoritate mai târziu, să-l respecte pe profesor la școală, să-și respecte părinții, colegii”, a explicat Tudorel Butoi.

    CONTINUARE MAI JOS.

  11. „Cei care vor comenta, că sunt cârcotași de-ăștia, au din punctul meu de vedere nota 2, deoarece, recent, specialiștii suedezi, ca și noi, îngroziți de realitățile cu care se confruntau, scriu negru pe alb: abia acum, după ani, cam după 20 și ceva de ani, culegem roadele primei generații de psihopați. De ce? Ei au promovat în educație politica laisser-faire, să se lase a face:

    Ce-ai, mă, cu copilul?! Păi uite, suntem aici, la o masă, la un corp diplomatic, și s-a dus și a urinat pe pomi, acolo. Păi și ce dacă…? Lasă-l să urineze!

    Păi copilul are 3 ani jumate și poartă încă pampers și e plin de fecale. Păi și ce treabă ai cu el? Lasă-l să le poarte!

    Dar a aruncat tortul, dar a dat în bunica cu papucul… Lasă-l să facă!

    Lăsatul acesta de izbeliște duce în cele din urmă la un copil fără repere. Își pierde frânele, merge haotic, laisser-faire, i se permite orice. Și acum suedezii zic aoleu, ce facem cu laisser-faire-ul ăsta, că acum sunt psihopați. Ce fac? Bat bunicii, fură din casă, nu se duc la școală, se fac infractori”, a explicat Tudorel Butoi.

    CONTINUARE MAI JOS.

  12. El spune că admonestarea și mica corecție trebuie să existe ca factori educativi, pentru că numai în felul acesta se poate lucra la nivel de discernământ. Însă este inadmisibil să urli la copil, chiar dacă nu-l atingi cu un deget. Aici apare fenomenul repetitivității – cel care face așa este un tiran și față de soție, și față de alți membri ai familiei. Este un individ cu complexe acute de inferioritate, pe care și le dezvoltă în zona apropiată, pentru că pe aceștia îi are la îndemână. Iar copilul ia elementul negativ și va face și el la fel. Admonestarea trebuie făcută fără a crea trauma, a explicat profesorul Tudorel Butoi.

    Din păcate, „intolerabila performanță de la bacalaureat” – arătată de rezultatele de zilele acestea – dovedește că nici școala nu mai are niciun cuvânt de spus și s-a dus în decredibilizare.

    CONTINUARE MAI JOS.

  13. „Dacă nu am chestiuni oportune licite, voi găsi chestiuni oportune ilicite: furtul, tâlhăria, vagabondajul, jocurile de noroc, dependențele și toate celelalte. Ființa umană, dacă o ia pe un tronson negativ, inteligența și toată plasticitatea creierului o ajută să fie performer acolo, adică pușcăriașul”, a conchis psihologul criminalist Tudorel Butoi.

    Față de competența specialistului amintit ar mai fi de adăugat ca o eventuală concluzie următoarele texte:

    (Proverbe 13:24) Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată.

    (Proverbe 22:15) Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua certării o va dezlipi de el.

    (Proverbe 23:13) Nu cruţa copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri.

    (Proverbe 23:14) Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi sufletul din locuinţa morţilor.

    (Proverbe 26:3) Biciul este pentru cal, frâul pentru măgar, şi nuiaua pentru spinarea nebunilor.

    (Proverbe 29:15) Nuiaua şi certarea dau înţelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face ruşine mamei sale.

    Părinți, vă iubiți cu adevărat copiii ?

    CONTINUARE MAI JOS.

  14. P.S.
    „Noi ne alegem primarii, consilierii, deputații și senatorii. Gândiți-vă pe cine veți alege! Dacă alegeți un tăntălău, care nici nu-mi înțelege limbajul, sau un dezinteresat sau un corupt, ăla n-are treabă cu noi, cu oamenii de știință. Noi ne expunem punctele noastre de vedere, dar noi nu suntem parlamentul, nici deputații.

    Acolo sunt cei pe care i-am ales. După ce i-am ales? Ne-am îndepărtat de Scriptură, care zice: pomul bun se cunoaște după roadele sale. Or, noi îi alegem pe-ăștia după vrăjeala pe care o au, după politicianism, după gelul din păr, după Armani sau ce poartă și după modul vehement și zgomotos în care se manifestă”, a punctat Tudorel Butoi.

    Ne-am îndepărtat de Scriptură ? Ce fel de roade așteptăm să culegem ?
    Iată o posibilă temă de meditație onestă. Vă urez succes !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.